ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5459 din 28 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Municipiul București împotriva pârâtei SC I.I. SRL București și, în consecință, s-a constatat reziliat contractul din 1999, s-au respins, ca prescrise pretențiile pentru anul 1994, și, ca neîntemeiate, cele pentru perioada 1995 - 2003, cât și capătul de cerere privind evacuarea pârâtei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul Municipiul București, considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin decizia comercială nr. 47 din 1 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul București și a schimbat în parte sentința comercială în sensul că a admis în parte acțiunea precizată la 26 martie 2003 și a obligat pârâta la plata sumei de 6.272 dolari S.U.A., cotă de profit restantă, pe perioada august 1996 - noiembrie 1999 și la 47.971,93 dolari S.U.A., penalități și majorări legale aferente debitului principal, calculate pe perioada august 1996 - februarie 2003, constatând prescrise pretențiile în sumă de 200 dolari S.U.A. și penalitățile calculate, până în august 1996, în cuantum de 249,24 dolari S.U.A. A respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din spațiul comercial, ce a format obiectul contractului de asociere încheiat de părți, ca rămas fără obiect, menținând celelalte dispoziții ale sentinței comerciale atacate.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părți, în termenul legal. Reclamantul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii arătând că, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 12, art. 16 lit. a) și 17 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958, astfel că, instanța de apel trebuia să respingă excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a arătat că fiind recunoscut debitul principal, trebuie considerat ca recunoscut și debitul accesoriu, respectiv penalitățile de întârziere la care pârâta trebuia obligată. Pârâta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., invocând interpretarea greșită a obligațiilor contractului din care rezultă că, în caz de neîndeplinire timp de 2 luni a obligației de plată a chiriei, atrage rezilierea de drept a contractului, sancțiune care a operat, încă din 1966 astfel că nu există temei legal pentru pretențiile deduse judecății. Recurenta – pârâtă a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta – reclamantă solicitând anularea acestuia nefiind semnat de reprezentantul legal, neregularitate procedurală acoperiră ulterior, iar pe fond a solicitat respingerea, ca nefondat. La termenul de azi, recurenta – pârâtă a invocat excepția lipsei capacității de folosință, față de situația juridică rezultată din sentința comercială nr. 2985 din 31 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, din care rezultă că societatea comercială a fost dizolvată și radiată.

Analizând excepția se găsește fondată. Decretul nr. 31/1954 definește capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, în privința persoanelor juridice fiind determinată de finalitatea pentru care au fost autorizate să ființeze, iar în cazul societăților comerciale se dobândește de la momentul înregistrării în Registrul Comerțului și încetează la momentul radierii acesteia, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, republicată și ale Legii nr. 26/1990, republicată, raportat la dispozițiile art. 33, art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

În cauză, s-a dovedit că pârâta a fost dizolvată și radiată din Registrul Comerțului nemaiavând aptitudinea de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații, inclusiv procesuale, astfel încât, având în vedere excepția ridicată, care este una de fond, peremptorie și absolută, ce face imposibilă soluționarea pe fond, Înalta Curte va a da eficiență textelor de lege suscitate și, pe cale de consecință, va respinge ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei capacității de folosință a recurentei – pârâte SC I.I. SRL București - prin lichidator A.R.L. SPRL București și, pe cale de consecință, respinge recursurile formulate de recurentul reclamant Municipiul București și de recurenta - pârâtă împotriva deciziei comerciale nr. 47 din 1 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.