ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5459 din 28 aprilie 2004

a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamantul Municipiul București

împotriva pârâtei SC I.I. SRL București și, în consecință,

s-a constatat reziliat contractul din 1999, s-au respins, ca prescrise

pretențiile pentru anul 1994, și, ca neîntemeiate, cele pentru

perioada 1995 - 2003, cât și capătul de cerere privind evacuarea

pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, reclamantul Municipiul București,

considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin decizia comercială nr. 47

din 1 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul

București și a schimbat în parte sentința comercială în

sensul că a admis în parte acțiunea precizată la 26 martie 2003

și a obligat pârâta la plata sumei de 6.272 dolari S.U.A., cotă de

profit restantă, pe perioada august 1996 - noiembrie 1999 și la

47.971,93 dolari S.U.A., penalități și majorări legale

aferente debitului principal, calculate pe perioada august 1996 - februarie

2003, constatând prescrise pretențiile în sumă de 200 dolari S.U.A.

și penalitățile calculate, până în august 1996, în cuantum

de 249,24 dolari S.U.A.

A respins capătul de cerere

privind evacuarea pârâtei din spațiul comercial, ce a format obiectul

contractului de asociere încheiat de părți, ca rămas

fără obiect, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței comerciale atacate.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat recurs ambele părți, în termenul legal.

Reclamantul a invocat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

arătând că, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 12, art.

16 lit. a) și 17 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958, astfel

că, instanța de apel trebuia să respingă excepția

prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a arătat că

fiind recunoscut debitul principal, trebuie considerat ca recunoscut și

debitul accesoriu, respectiv penalitățile de întârziere la care

pârâta trebuia obligată.

Pârâta a invocat motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocând

interpretarea greșită a obligațiilor contractului din care

rezultă că, în caz de neîndeplinire timp de 2 luni a obligației

de plată a chiriei, atrage rezilierea de drept a contractului,

sancțiune care a operat, încă din 1966 astfel că nu există temei

legal pentru pretențiile deduse judecății.

Recurenta – pârâtă a formulat

întâmpinare la recursul formulat de recurenta – reclamantă solicitând

anularea acestuia nefiind semnat de reprezentantul legal, neregularitate

procedurală acoperiră ulterior, iar pe fond a solicitat respingerea,

ca nefondat.

La termenul de azi, recurenta –

pârâtă a invocat excepția lipsei capacității de

folosință, față de situația juridică

rezultată din sentința comercială nr. 2985 din 31 mai 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a

comercială, din care rezultă că societatea comercială a

fost dizolvată și radiată.

Analizând excepția se

găsește fondată.

Decretul nr. 31/1954 definește

capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea

drepturi și obligații, în privința persoanelor juridice fiind

determinată de finalitatea pentru care au fost autorizate să

ființeze, iar în cazul societăților comerciale se

dobândește de la momentul înregistrării în Registrul Comerțului

și încetează la momentul radierii acesteia, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 31/1990, republicată și ale Legii nr. 26/1990,

republicată, raportat la dispozițiile art. 33, art. 34 din Decretul nr.

31/1954.

În cauză, s-a dovedit că

pârâta a fost dizolvată și radiată din Registrul Comerțului

nemaiavând aptitudinea de a dobândi drepturi și de a-și asuma

obligații, inclusiv procesuale, astfel încât, având în vedere

excepția ridicată, care este una de fond, peremptorie și

absolută, ce face imposibilă soluționarea pe fond, Înalta Curte

va a da eficiență textelor de lege suscitate și, pe cale de

consecință, va respinge ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei

capacității de folosință a recurentei – pârâte SC I.I. SRL

București - prin lichidator A.R.L. SPRL București și, pe cale de

consecință, respinge recursurile formulate de recurentul reclamant

Municipiul București și de recurenta - pârâtă împotriva deciziei

comerciale nr. 47 din 1 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 martie 2010.