ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6191/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2244 din 14

noiembrie 2006, Tribunalul Constanța a

admis

acțiunea modificată, formulată de reclamanții G.G., G.M.

și R.S. în contradictoriu

cu pârâtul Primarul municipiului Constanța.

A fost

obligat pârâtul să emită decizie motivată prin care să fie

soluționată notificarea nr. 2209 din 5 noiembrie 2001,

formulată de reclamanți.

Î

n temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

pârâtul a fost obligat să plătească

reclamanților suma de

300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 2209

din 5 noiembrie 2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a

imobilului teren în suprafață de 1500 mp, situat în municipiul

Constanța, preluat abuziv de la antecesorii lor,

notificare la care nu s-a răspuns nici până în prezent.

Față de

dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâta avea

obligația ca în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificări, sau, după

caz,

de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 44/C

din 5 februarie 2007 a

respins

apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe, reținând că acesta

nu a respectat obligația stabilită prin

art. 23 din Legea nr. 10/2001 de a se

pronunța, în termen

de 60 de zile, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de acordare

a măsurilor reparatorii.

Î

mpotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul

care, invocând art. 304

pct.

9 C. proc. civ., a susținut că procedura administrativă prealabilă are caracter

obligatoriu, iar soluția obligării de a emite decizie este nelegală, deoarece

reclamanții „nu au înțeles să respecte condițiile art. 22 și art. 23

din Legea

nr. 10/2001",

dosarul administrativ fiind incomplet, nefiind

depuse toate înscrisurile necesare prevăzute de lege pentru soluționarea

notificării.

Mai arată că, instanța de apel a omis în

totalitate să analizeze și a reținut

greșit că persoana

notificată a rămas în pasivitate în mod culpabil și a

soluționat apelul pe baza unor înscrisuri insuficiente care să-i formeze

convingerea în sensul soluției abordate.

Analizând recursul, în limita criticilor

formulate, care fac posibilă

încadrarea

în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.

Prin

Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 și prin art. 20 - 33 sunt reglementate procedurile de restituire.

Î

n mecanismul de punere în aplicare a Legii nr.

10/2001, procedura administrativă constituie o primă etapă obligatorie, însă,

în prezenta cauză, intimații reclamanți au declanșat această procedură,

formulând în termenul

prevăzut

de lege notificare pentru imobilul a cărui restituire o solicită.

Î

n finalul notificării, există

mențiunea că se anexează actele care

dovedesc

calitatea de proprietari ai bunurilor, respectiv certificatele de

moștenitor

nr. 340 din 4 noiembrie 1971, nr. 587 din 29 iunie 1981, certificatul de

atestare fiscală nr. 74581/1996 prin care se

confirmă că autorii reclamanților au figurat cu suprafața de 1500 mp teren în

foaia matricolă, foaia matricolă

din

care rezultă înscrierea proprietății pe numele G.N. și alte acte referitoare la

calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și a dreptului de

proprietate

pretins.

Finalitatea

procedurii administrative se realizează prin emiterea dispoziției, sau, după

caz, a deciziei de către unitatea notificată, iar în prezenta cauză intimații

reclamanți nu sunt în culpă pentru nefinalizarea acestei proceduri.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

unitatea deținătoare este

obligată

să se pronunțe asupra notificării în termen de 60 de zile de la data

înregistrării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

Prin

lege, sunt stabilite două date de referință, pentru îndeplinirea

obligației unității notificate de a se pronunța

asupra notificării, însă, în cazul

în

care persoana îndreptățită a depus actele pe care le posedă și arată că nu

deține

alte acte, unitatea notificată este obligată să se pronunțe numai pe baza

actelor depuse.

Termenul

pentru îndeplinirea obligației nu poate fi prorogat fără acordul expres sau

tacit al persoanei îndreptățite.

Prorogarea este posibilă numai dacă entitatea

obligată să soluționeze

notificarea,

în urma analizei actelor doveditoare, deja depuse, comunică

notificatorului, în intervalul de 60 de

zile, faptul că documentația depusă este

insuficientă

pentru fundamentarea deciziei.

Or, în prezenta cauză, recurentul nu a comunicat

intimaților în termenul

de 60 de zile de la înregistrarea

notificării, faptul că documentația depusă este insuficientă.

Î

n cauză, reclamanții, considerându-se persoane

îndreptățite la măsuri

reparatorii,

au înregistrat notificarea la 5 noiembrie 2001, iar în acțiunea înregistrată

la tribunal, au precizat că au depus

actele prin care fac dovada calității de

proprietari ai bunului, a dreptului de proprietate și a preluării

abuzive.

Până la

data de 5 octombrie 2006, când reclamanții s-au adresat justiției,

unitatea notificată nu a răspuns în nici un mod

notificării, încălcând în acest

fel

obligația ce îi revenea, potrivit dispoziției legale enunțate mai sus, de a se

pronunța, în termen de 60 de zile, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură a

imobilului.

Chiar dacă, prin lege, nu s-a instituit o

sancțiune pentru nerespectarea

termenului

de 60 de zile, unitatea deținătoare nu poate nesocoti obligația ce-i

revine.

Cum,

unitatea deținătoare a adoptat în cauză, o atitudine vădită de

încălcare a dispoziției legale, refuzând o

perioadă de aproape 5 ani să se

pronunțe asupra cererii de restituire în

natură a imobilului, atât prima

instanță,

cât și instanța de apel au hotărât, în mod corect, admiterea acțiunii, aceasta

având obligația să se pronunțe cu privire la notificare pe baza actelor

depuse

de reclamanți.

Astfel, și recurenta a fost obligată să

soluționeze notificarea în raport de actele depuse de intimații reclamanți prin

emiterea unei decizii sau dispoziții

motivate.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat

de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul

municipiului

Constanța împotriva deciziei nr. 44/C din 5

februarie 2007 a Curții de Apel Constanta, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1

octombrie 2007.