ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6191/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2244 din 14 noiembrie 2006, Tribunalul Constanța a admis acțiunea modificată, formulată de reclamanții G.G., G.M. și R.S. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanța. A fost obligat pârâtul să emită decizie motivată prin care să fie soluționată notificarea nr. 2209 din 5 noiembrie 2001, formulată de reclamanți. Î n temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 300 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 2209 din 5 noiembrie 2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 1500 mp, situat în municipiul Constanța, preluat abuziv de la antecesorii lor, notificare la care nu s-a răspuns nici până în prezent.

Față de dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâta avea obligația ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificări, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 44/C din 5 februarie 2007 a respins apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe, reținând că acesta nu a respectat obligația stabilită prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța, în termen de 60 de zile, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Î mpotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut că procedura administrativă prealabilă are caracter obligatoriu, iar soluția obligării de a emite decizie este nelegală, deoarece reclamanții „nu au înțeles să respecte condițiile art. 22 și art. 23 din Legea nr. 10/2001", dosarul administrativ fiind incomplet, nefiind depuse toate înscrisurile necesare prevăzute de lege pentru soluționarea notificării. Mai arată că, instanța de apel a omis în totalitate să analizeze și a reținut greșit că persoana notificată a rămas în pasivitate în mod culpabil și a soluționat apelul pe baza unor înscrisuri insuficiente care să-i formeze convingerea în sensul soluției abordate. Analizând recursul, în limita criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este fondat. Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și prin art. 20 - 33 sunt reglementate procedurile de restituire. Î n mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, procedura administrativă constituie o primă etapă obligatorie, însă, în prezenta cauză, intimații reclamanți au declanșat această procedură, formulând în termenul prevăzut de lege notificare pentru imobilul a cărui restituire o solicită.

Î n finalul notificării, există mențiunea că se anexează actele care dovedesc calitatea de proprietari ai bunurilor, respectiv certificatele de moștenitor nr. 340 din 4 noiembrie 1971, nr. 587 din 29 iunie 1981, certificatul de atestare fiscală nr. 74581/1996 prin care se confirmă că autorii reclamanților au figurat cu suprafața de 1500 mp teren în foaia matricolă, foaia matricolă din care rezultă înscrierea proprietății pe numele G.N. și alte acte referitoare la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și a dreptului de proprietate pretins. Finalitatea procedurii administrative se realizează prin emiterea dispoziției, sau, după caz, a deciziei de către unitatea notificată, iar în prezenta cauză intimații reclamanți nu sunt în culpă pentru nefinalizarea acestei proceduri.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra notificării în termen de 60 de zile de la data înregistrării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Prin lege, sunt stabilite două date de referință, pentru îndeplinirea obligației unității notificate de a se pronunța asupra notificării, însă, în cazul în care persoana îndreptățită a depus actele pe care le posedă și arată că nu deține alte acte, unitatea notificată este obligată să se pronunțe numai pe baza actelor depuse. Termenul pentru îndeplinirea obligației nu poate fi prorogat fără acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite. Prorogarea este posibilă numai dacă entitatea obligată să soluționeze notificarea, în urma analizei actelor doveditoare, deja depuse, comunică notificatorului, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei.

Or, în prezenta cauză, recurentul nu a comunicat intimaților în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, faptul că documentația depusă este insuficientă. Î n cauză, reclamanții, considerându-se persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, au înregistrat notificarea la 5 noiembrie 2001, iar în acțiunea înregistrată la tribunal, au precizat că au depus actele prin care fac dovada calității de proprietari ai bunului, a dreptului de proprietate și a preluării abuzive. Până la data de 5 octombrie 2006, când reclamanții s-au adresat justiției, unitatea notificată nu a răspuns în nici un mod notificării, încălcând în acest fel obligația ce îi revenea, potrivit dispoziției legale enunțate mai sus, de a se pronunța, în termen de 60 de zile, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură a imobilului.

Chiar dacă, prin lege, nu s-a instituit o sancțiune pentru nerespectarea termenului de 60 de zile, unitatea deținătoare nu poate nesocoti obligația ce-i revine. Cum, unitatea deținătoare a adoptat în cauză, o atitudine vădită de încălcare a dispoziției legale, refuzând o perioadă de aproape 5 ani să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură a imobilului, atât prima instanță, cât și instanța de apel au hotărât, în mod corect, admiterea acțiunii, aceasta având obligația să se pronunțe cu privire la notificare pe baza actelor depuse de reclamanți. Astfel, și recurenta a fost obligată să soluționeze notificarea în raport de actele depuse de intimații reclamanți prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 44/C din 5 februarie 2007 a Curții de Apel Constanta, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2007.