ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1137 din 14

iunie 2007, Tribunalul Constanța a respins excepția necompetenței materiale,

precum și acțiunea formulată de reclamanții P.D. și P.A., în contradictoriu cu

pârâtul Primarul municipiului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că acțiunea formulată de reclamanți fiind întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, față de Decizia nr. IX din 20 martie 2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs

în interesul legii, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului.

S-a mai reținut că, potrivit art. 25

din Legea nr. 10/2001, republicată, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe asupra cererii de restituire în natură. Această obligație există numai

în măsura în care s-a formulat notificare, iar termenul prevăzut de lege pentru

formularea notificării nu este de recomandare.

Or, în prezenta cauză, autoarea

reclamanților nu a formulat cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii întemeiată

pe prevederile Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 406/C din 19 decembrie 2007, a respins apelul declarat de

reclamantul P.D. împotriva acestei sentințe și a obligat apelantul la plata

sumei de 300 de lei cheltuieli de judecată către intimatul Primarul municipiul

Constanța, reținând, în esență, că din interpretarea art. 21 alin. (5) și art.

22 din Legea nr. 10/2001, rezultă că notificarea reprezintă chiar cererea de

restituire în natură sau de acordare a altor măsuri reparatorii pentru

imobilele care fac obiectul acestei legi.

Deși reclamanții au susținut că

autoarea lor a declanșat procedura de acordare a măsurilor reparatorii în baza

Legii nr. 10/2001 pentru două suprafețe de teren, nu au depus la dosar cererea

formulată de aceasta. Demersurile anterioare Legii nr. 10/2001 nu conduc la

concluzia că solicitarea de restituire a fost reiterată în condițiile noului

act normativ, iar susținerea privitoare la rolul activ al instanței nu poate fi

primită, deoarece, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei incumbă

reclamantului.

La data de 14 martie 2008 s-a

înregistrat la instanța de apel o cerere formulată de reclamanta P.A.,

intitulată „contestație”, în care a arătat că împreună cu soțul său P.D. a

formulat o cerere de revendicare a terenului în suprafață de 1000 mp, cumpărat

de defuncta G.F. în anul 1935, preluat de stat prin Decretul nr. 111/1951, și a

unui imobil parter și etaj situat pe str. C., pe suprafața de 200 mp teren,

acțiune în care a fost în acord cu soțul său (și nu în contradictoriu) să intre

în drepturi prin compensare.

S-a susținut că avocatul a încadrat

greșit acțiunea, soluționarea procesului fiind un eșec și „dacă sunt de

acoperit cheltuieli de judecată ar trebui să le achite domnia sa, pentru că nu

a susținut corect cauza”.

În această cerere s-a precizat că

P.D. a decedat la data de 6 ianuarie 2008.

Curtea de apel a înaintat cererea

spre soluționare Înaltei Curți.

Intimatul Primarul municipiului

Constanța a formulat note scrise, prin care a solicitat ca recurenta să

precizeze în ce calitate a declarat recurs, arătând că în ipoteza declarării

recursului în nume propriu invocă excepția lipsei calității procesuale a

recurentei, care nedeclarând apel a exercitat

omisso medio

calea de

atac, precum și excepția nulității recursului care nu este motivat, deoarece

susținerile recurentei nu privesc nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel.

La termenul din 15 ianuarie 2009,

depunând la dosar certificatul de deces Seria DS M 169020, care atestă decesul

reclamantului P.I.D. produs anterior datei declarării recursului și

certificatul de moștenitor nr. 84 din 12 mai 2009, recurenta a precizat că a

înțeles să declare recurs împotriva deciziei civile nr. 406/C din 19 decembrie

2007 a Curții de Apel Constanța și că recursul a fost declarat în calitate de

moștenitoare a defunctului P.D. a cărui apel a fost respins.

Pentru considerentele la care ne vom

referi în continuare, va fi admisă excepția nulității invocată de intimatul

Primarul municipiului Constanța și se va constata că recursul este nul.

Conform art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art.

303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C.

proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul

dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la

alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul, înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele de

recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al

instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, excepția

nulității recursului invocată de intimatul Primarul municipiului Constanța este

întemeiată, deoarece recurenta nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Având calitate de moștenitor al

defunctului P.D., al cărui apel a fost respins prin decizia atacată, recursul

declarat de recurenta-reclamantă în calitate de moștenitor al apelantului nu

este declarat

omisso medio

, însă aceasta nu a invocat vreun motiv de

recurs și nu a formulat critici privitoare la soluția pronunțată prin decizia

recurată.

Recurenta a arătat ce s-a solicitat

prin acțiune și că a fost în acord cu soțul său să intre în drepturi prin

compensare, prezentând drept dezvoltare a nemulțumirii sale faptul că avocatul

angajat a încadrat greșit acțiunea și ar trebui ca acesta să suporte

cheltuielile de judecată, pentru că nu a susținut corect cauza.

Susținerile recurentei, care privesc

nemulțumirea sa față de modul în care avocatul ales l-a reprezentat pe apelant

în proces, nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și, conform art. 306 alin. (1) C.

proc. civ., se va admite excepția nulității recursului invocată de intimat și

se va constata nul recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului

invocată de intimatul Primarul municipiului Constanța.

Constată nul recursul declarat de

reclamanta P.A. împotriva deciziei nr. 406/C din 19 decembrie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Obligă recurenta P.A. la plata sumei

de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul Primarul

municipiului Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.