ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 503/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brașov, la data de 10 octombrie 2008, sub nr. 2060/86, reclamanții

Consiliul Local al Municipiului Suceava și Municipiul Suceava, prin primar,

au chemat-o în judecată pe pârâta SC T.A. SA, solicitând instanței

să constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra

clădirilor și construcțiilor speciale proprietatea pârâtei

situate în municipiul Suceava, intabulate, cu obligarea lor la plata de

despăgubiri în cuantum de 750.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 222/C din 26 februarie 2009, Tribunalul Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, a admis excepția

lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului

Local al Municipiului Suceava, a admis excepția lipsei de interes pentru

promovarea petitului doi al acțiunii și a respins acțiunea

formulată de reclamanții Consiliului Local al Municipiului Suceava

și Municipiul Suceava, prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SA,

având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor

situate pe str. T.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că nu sunt

îndeplinite prevederile art. 494 C. civ., întrucât pârâta a dobândit dreptul de

proprietate asupra construcțiilor prin cumpărare la licitația

organizată asupra bunurilor debitoarei SC T.P.S. SA, societate la care

unic acționar era reclamantul Consiliul Local Suceava. Potrivit art. 20

din Legea nr. 215/2001, consiliul local nu are personalitate juridică

și, deci nici capacitate procesuală de folosință, iar în

ceea ce privește petitul doi al acțiunii, s-a reținut lipsa de

interes a reclamanților, despăgubirile solicitate neasigurându-le un

folos practic.

Prin decizia nr. 58/Ap din 4

iunie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis în

parte apelul declarat de reclamanții Consiliului Local Suceava și

municipiul Suceava împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a

schimbat-o în parte.

A respins excepția

lipsei capacității procesuale de folosință și

excepția lipsei de interes.

A menținut dispozițiile

sentinței cu privire la respingerea acțiunii.

I-a obligat pe apelanți

să-i plătească intimatei SC T.A. SA suma de 3.332 lei cheltuieli

de judecată în apel.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

Criticile apelantelor

referitoare la nulitatea sentinței pronunțate, motivat de faptul

că hotărârea nu cuprinde motivarea excepțiilor soluționate

prin încheierea din 31 mai 2007 sunt nefondate, în condițiile în care nu

s-a apelat încheierea propriu-zisă. Astfel, încheierea din 31 mai 2007,

prin care s-au respins excepțiile necompetenței materiale a

instanței, cu neîndeplinirea procedurii prealabile și a lipsei

calității procesuale active, nu cuprinde motivele de fapt și de

drept care au stat la baza pronunțării soluției. Obligația

de motivare a excepțiilor revine judecătorului care a pronunțat

hotărârea finală, astfel încât sub acest aspect nu intervine

nulitatea sentinței apelate.

Referitor la excepția

lipsei capacității procesuale de folosință,

susținerile apelantelor sunt întemeiate, având în vedere prevederile art. 26

din Decretul nr. 31/1954 ce acordă personalitate juridică organelor

locale ale puterii de stat, astfel încât în mod greșit instanța de

fond a apreciat că reclamanta Consiliul Local Suceava nu are personalitate

juridică și deci nu are capacitate procesuală de

folosință.

În legătură cu excepția

lipsei de interes în stabilirea despăgubirilor în cazul constatării

accesiunii imobiliare, susținerile apelantelor sunt, de asemenea,

întemeiate. Interesul procesual trebuie să fie în legătură cu

pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv afirmat. În

speță, reclamanta afirmă un drept de proprietate asupra

construcțiilor în baza accesiunii imobiliare, astfel încât în temeiul art.

494 alin. (3) C. civ. are interesul în stabilirea despăgubirilor aferente

construcțiilor edificate pe terenul ce se află în proprietatea sa.

Pe fondul cauzei, criticile

apelantelor sunt nefondate, prima instanță reținând în mod

corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 494 C.

civ. Textul de lege invocat de apelanta - reclamantă se referă la

situația construcțiilor edificate de o altă persoană decât

proprietarul terenului. Ori, în speță, intimata-pârâtă nu a

edificat construcțiile, ci le-a dobândit prin adjudecare, potrivit procesului

- verbal de adjudecare din 28 octombrie 2004. Conform art. 166 alin. (1) din

O.G. nr. 92/2003, procesul verbal de adjudecare constituie titlu de

proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii

acestuia. Prin urmare, în condițiile în care pârâta a dobândit dreptul de

proprietate asupra construcțiilor printr-un titlu de proprietate și

nu prin construire, proprietarul terenului nu poate invoca față de

acesta prevederile art. 494 C. civ., aspect corect reținut și de

instanța de fond.

Susținerile

apelantei-reclamante legate de faptul că pârâta cunoștea identitatea

proprietarului terenului nu au relevanță în accepțiunea

prevederilor art. 494 C. civ. întrucât acesta din urmă nu se află în

situația constructorului de bună sau de rea - credință,

situație vizată de textul de lege invocat, ci se află în

situația dobânditorului dreptului de proprietate printr-un titlu legal

conferit de dispozițiile art. 166 din O.G. nr. 92/2003, titlu ce nu a fost

desființat pe cale convențională sau judiciară.

De asemenea, faptul că

pârâta nu a solicitat constituirea unui drept de superficie nu reprezintă

o condiție pentru admisibilitatea cererii.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs reclamanții Consiliului Local al

Municipiului Suceava și municipiul Suceava, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând

admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și admiterea

acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenții susțin,

în esență, că instanța de apel a dat o rezolvare

greșită criticilor referitoare la sentința pronunțată

de tribunal, care nu cuprindea motivele de fapt și de drept ce au stat la

baza soluționării excepțiilor anterior invocate, situație

în care deveneau incidente dispozițiile privind nulitatea absolută;

afirmă că Tribunalul Brașov a eludat în totalitate faza

procesuală parcursă de Tribunalul Suceava, încălcând astfel

măsura dispusă de instanța superioară, de păstrare a

actelor și măsurilor anterior stabilite, iar Curtea de Apel

Brașov nu s-a referit la aceste aspecte invocate.

Cu referire la fondul

acțiunii în accesiune imobiliară artificială, arată că

pârâta a fost de rea-credință, a cunoscut că terenul este

proprietatea municipalității din anunțul de participare la

licitație și, ulterior, s-a comportat ca un proprietar de

rea-credință, întrucât nu a solicitat niciodată Consiliului

Local al Municipiului Suceava, în calitate de administrator al bunurilor care aparțin

domeniului public și privat constituirea unui drept în baza căruia

să folosească terenul ocupat, iar acest drept se putea materializa

printr-o închiriere sau superficie.

Cu referire la cheltuielile

de judecată, consideră că în mod eronat instanța de apel

le-a obligat pe apelante la plata cheltuielilor de judecată, în sensul

art. 274 C. proc. civ., atât timp cât instanța de judecată a admis în

parte apelul acestora, așa încât era firesc ca și cheltuielile de

judecată să fie admise în parte.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor

formulate de reclamanți în recurs, în raport de actele dosarului, de

dispozițiile legale aplicabile în speță, precum și de

hotărârile pronunțate în cauză, se constată

următoarele:

În ce privește

susținerile recurenților în legătură cu greșita rezolvare

de către instanța de apel a criticilor referitoare la modul de

soluționare a unor excepții, prin sentința tribunalului,

respectiv lipsa motivării tribunalului, sub acest aspect, ce ar fi atras

nulitatea sentinței, - se constată că acestea sunt în mod

evident neîntemeiate.

Se observă astfel

că excepțiile procedurale ridicate de pârâtă în fața

Tribunalului Suceava au fost respinse printr-o încheiere interlocutorie;

după strămutarea judecării cauzei, Tribunalul Brașov a invocat

din oficiu excepția lipsei calității procesuale a unuia dintre

reclamanți și excepția lipsei de interes a reclamanților în

promovarea capătului doi al cererii de chemare în judecată, iar

Curtea de Apel Brașov, urmare controlului devolutiv al apelului a

soluționat cauza respingând excepțiile procedurale invocate de

pârâtă sau din oficiu, de instanță.

Din cele mai sus

arătate, rezultă că în această fază a procesului,

recurenții nu justifică niciun interes în examinarea

modalității de soluționare a excepțiilor amintite, în

condițiile în care acestea au fost respinse, soluția

pronunțată de curtea de apel putând fi eventual criticabilă, sub

acest aspect, numai din punctul de vedere al pârâtei-intimate.

În ce privește

criticile formulate asupra soluției de respingere pe fond a acțiunii

reclamanților, se constată că sunt, de asemenea, neîntemeiate,

întrucât ambele instanțe au reținut corect că, în

speță, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 494 C.

civ., întrucât acest text de lege se referă la situația

construcțiilor edificate de o altă persoană decât proprietarul

terenului, or, în speță, intimata-pârâtă nu a edificat

construcțiile, ci a dobândit dreptul de proprietate asupra acestora prin

cumpărare, la licitație, - procesul verbal de adjudecare, (validat,

și de instanțele de judecată într-o altă acțiune)

constituind titlu de proprietate și infirmând posibilitatea

incidenței în cauză a dispozițiilor art. 492 – art. 494 C. civ.

Astfel fiind,

susținerile recurenților-reclamanți conform cărora pârâta a

fost de rea-credință deoarece cunoștea identitatea

proprietarului terenului sunt lipsite de relevanță, deoarece pârâta

nu se află în situația constructorului de bună sau rea

credință, ci în situația dobândirii unui drept de proprietate

printr-un titlu legal, iar faptul că aceasta nu a solicitat constituirea unui

drept de superficie nu poate conduce la admisibilitatea cererii formulate de

reclamanți – așa cum judicios a reținut și instanța de

apel.

În fine, nici critica vizând

greșita acordare a cheltuielilor de judecată de către

instanța de apel nu poate fi primită întrucât instanța de apel a

respins excepțiile invocate de oficiu de prima instanță,

admițând în parte apelul, dar a respins acțiunea promovată de

reclamanți, împrejurare în care, potrivit dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., apelanții-reclamanți au căzut în pretenții

și corect au fost obligați la plata integrală a cheltuielilor de

judecată.

În consecință,

neexistând niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres

și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ. să conducă la modificarea sau desființare deciziei

curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală

și se va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții Consiliul Local al municipiului Suceava și municipiul Suceava,

prin primar, împotriva deciziei nr. 58/Ap din 4 iunie 2009 a Curții de

Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.