ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 503/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 10 octombrie 2008, sub nr. 2060/86, reclamanții Consiliul Local al Municipiului Suceava și Municipiul Suceava, prin primar, au chemat-o în judecată pe pârâta SC T.A. SA, solicitând instanței să constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra clădirilor și construcțiilor speciale proprietatea pârâtei situate în municipiul Suceava, intabulate, cu obligarea lor la plata de despăgubiri în cuantum de 750.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 222/C din 26 februarie 2009, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local al Municipiului Suceava, a admis excepția lipsei de interes pentru promovarea petitului doi al acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanții Consiliului Local al Municipiului Suceava și Municipiul Suceava, prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SA, având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor situate pe str. T. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile art. 494 C. civ., întrucât pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor prin cumpărare la licitația organizată asupra bunurilor debitoarei SC T.P.S.

SA, societate la care unic acționar era reclamantul Consiliul Local Suceava. Potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2001, consiliul local nu are personalitate juridică și, deci nici capacitate procesuală de folosință, iar în ceea ce privește petitul doi al acțiunii, s-a reținut lipsa de interes a reclamanților, despăgubirile solicitate neasigurându-le un folos practic. Prin decizia nr. 58/Ap din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis în parte apelul declarat de reclamanții Consiliului Local Suceava și municipiul Suceava împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte. A respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei de interes.

A menținut dispozițiile sentinței cu privire la respingerea acțiunii. I-a obligat pe apelanți să-i plătească intimatei SC T.A. SA suma de 3.332 lei cheltuieli de judecată în apel. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Criticile apelantelor referitoare la nulitatea sentinței pronunțate, motivat de faptul că hotărârea nu cuprinde motivarea excepțiilor soluționate prin încheierea din 31 mai 2007 sunt nefondate, în condițiile în care nu s-a apelat încheierea propriu-zisă. Astfel, încheierea din 31 mai 2007, prin care s-au respins excepțiile necompetenței materiale a instanței, cu neîndeplinirea procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale active, nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării soluției.

Obligația de motivare a excepțiilor revine judecătorului care a pronunțat hotărârea finală, astfel încât sub acest aspect nu intervine nulitatea sentinței apelate. Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință, susținerile apelantelor sunt întemeiate, având în vedere prevederile art. 26 din Decretul nr. 31/1954 ce acordă personalitate juridică organelor locale ale puterii de stat, astfel încât în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamanta Consiliul Local Suceava nu are personalitate juridică și deci nu are capacitate procesuală de folosință. În legătură cu excepția lipsei de interes în stabilirea despăgubirilor în cazul constatării accesiunii imobiliare, susținerile apelantelor sunt, de asemenea, întemeiate.

Interesul procesual trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv afirmat. În speță, reclamanta afirmă un drept de proprietate asupra construcțiilor în baza accesiunii imobiliare, astfel încât în temeiul art. 494 alin. (3) C. civ. are interesul în stabilirea despăgubirilor aferente construcțiilor edificate pe terenul ce se află în proprietatea sa. Pe fondul cauzei, criticile apelantelor sunt nefondate, prima instanță reținând în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 494 C. civ. Textul de lege invocat de apelanta - reclamantă se referă la situația construcțiilor edificate de o altă persoană decât proprietarul terenului. Ori, în speță, intimata-pârâtă nu a edificat construcțiile, ci le-a dobândit prin adjudecare, potrivit procesului - verbal de adjudecare din 28 octombrie 2004. Conform art. 166 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003, procesul verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Prin urmare, în condițiile în care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor printr-un titlu de proprietate și nu prin construire, proprietarul terenului nu poate invoca față de acesta prevederile art. 494 C. civ., aspect corect reținut și de instanța de fond. Susținerile apelantei-reclamante legate de faptul că pârâta cunoștea identitatea proprietarului terenului nu au relevanță în accepțiunea prevederilor art. 494 C. civ. întrucât acesta din urmă nu se află în situația constructorului de bună sau de rea - credință, situație vizată de textul de lege invocat, ci se află în situația dobânditorului dreptului de proprietate printr-un titlu legal conferit de dispozițiile art. 166 din O.G.

nr. 92/2003, titlu ce nu a fost desființat pe cale convențională sau judiciară. De asemenea, faptul că pârâta nu a solicitat constituirea unui drept de superficie nu reprezintă o condiție pentru admisibilitatea cererii. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții Consiliului Local al Municipiului Suceava și municipiul Suceava, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenții susțin, în esență, că instanța de apel a dat o rezolvare greșită criticilor referitoare la sentința pronunțată de tribunal, care nu cuprindea motivele de fapt și de drept ce au stat la baza soluționării excepțiilor anterior invocate, situație în care deveneau incidente dispozițiile privind nulitatea absolută; afirmă că Tribunalul Brașov a eludat în totalitate faza procesuală parcursă de Tribunalul Suceava, încălcând astfel măsura dispusă de instanța superioară, de păstrare a actelor și măsurilor anterior stabilite, iar Curtea de Apel Brașov nu s-a referit la aceste aspecte invocate.

Cu referire la fondul acțiunii în accesiune imobiliară artificială, arată că pârâta a fost de rea-credință, a cunoscut că terenul este proprietatea municipalității din anunțul de participare la licitație și, ulterior, s-a comportat ca un proprietar de rea-credință, întrucât nu a solicitat niciodată Consiliului Local al Municipiului Suceava, în calitate de administrator al bunurilor care aparțin domeniului public și privat constituirea unui drept în baza căruia să folosească terenul ocupat, iar acest drept se putea materializa printr-o închiriere sau superficie. Cu referire la cheltuielile de judecată, consideră că în mod eronat instanța de apel le-a obligat pe apelante la plata cheltuielilor de judecată, în sensul art. 274 C. proc.

civ., atât timp cât instanța de judecată a admis în parte apelul acestora, așa încât era firesc ca și cheltuielile de judecată să fie admise în parte. Recursul nu este fondat. Din examinarea criticilor formulate de reclamanți în recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele: În ce privește susținerile recurenților în legătură cu greșita rezolvare de către instanța de apel a criticilor referitoare la modul de soluționare a unor excepții, prin sentința tribunalului, respectiv lipsa motivării tribunalului, sub acest aspect, ce ar fi atras nulitatea sentinței, - se constată că acestea sunt în mod evident neîntemeiate.

Se observă astfel că excepțiile procedurale ridicate de pârâtă în fața Tribunalului Suceava au fost respinse printr-o încheiere interlocutorie; după strămutarea judecării cauzei, Tribunalul Brașov a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale a unuia dintre reclamanți și excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea capătului doi al cererii de chemare în judecată, iar Curtea de Apel Brașov, urmare controlului devolutiv al apelului a soluționat cauza respingând excepțiile procedurale invocate de pârâtă sau din oficiu, de instanță. Din cele mai sus arătate, rezultă că în această fază a procesului, recurenții nu justifică niciun interes în examinarea modalității de soluționare a excepțiilor amintite, în condițiile în care acestea au fost respinse, soluția pronunțată de curtea de apel putând fi eventual criticabilă, sub acest aspect, numai din punctul de vedere al pârâtei-intimate.

În ce privește criticile formulate asupra soluției de respingere pe fond a acțiunii reclamanților, se constată că sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât ambele instanțe au reținut corect că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 494 C. civ., întrucât acest text de lege se referă la situația construcțiilor edificate de o altă persoană decât proprietarul terenului, or, în speță, intimata-pârâtă nu a edificat construcțiile, ci a dobândit dreptul de proprietate asupra acestora prin cumpărare, la licitație, - procesul verbal de adjudecare, (validat, și de instanțele de judecată într-o altă acțiune) constituind titlu de proprietate și infirmând posibilitatea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 492 – art. 494 C. civ.

Astfel fiind, susținerile recurenților-reclamanți conform cărora pârâta a fost de rea-credință deoarece cunoștea identitatea proprietarului terenului sunt lipsite de relevanță, deoarece pârâta nu se află în situația constructorului de bună sau rea credință, ci în situația dobândirii unui drept de proprietate printr-un titlu legal, iar faptul că aceasta nu a solicitat constituirea unui drept de superficie nu poate conduce la admisibilitatea cererii formulate de reclamanți – așa cum judicios a reținut și instanța de apel. În fine, nici critica vizând greșita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de apel nu poate fi primită întrucât instanța de apel a respins excepțiile invocate de oficiu de prima instanță, admițând în parte apelul, dar a respins acțiunea promovată de reclamanți, împrejurare în care, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., apelanții-reclamanți au căzut în pretenții și corect au fost obligați la plata integrală a cheltuielilor de judecată. În consecință, neexistând niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau desființare deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții Consiliul Local al municipiului Suceava și municipiul Suceava, prin primar, împotriva deciziei nr. 58/Ap din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.