ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1968/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 75 din 4 mai 2009, Curtea de

Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A.I.A., în

contradictoriu cu pârâta R.N.P.R., având ca obiect obligarea pârâtei la plata

unui spor de 50% din salariul de bază pentru îndeplinirea unei funcții

suplimentare, pe perioada cuprinsă între data de 28 iunie 2007 și data de 11

aprilie 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin

decizia nr. 189 din 23 februarie 2005, reclamantul a fost numit, cu delegație,

director al D.S.B., până la organizarea și susținerea concursului pentru

ocuparea acestui post, iar prin actul adițional la contractul de muncă din 25

iulie 2007, i s-au stabilit drepturile salariale corespunzătoare funcției de

director al acestei direcții silvice, pe care a ocupat-o prin concurs.

S-a reținut că între reclamant și pârâtă, s-a

încheiat și contractul de performanță din data de 28 iunie 2007, ce face parte

integrantă din contractul de muncă al reclamantului, drepturile și obligațiile

acestuia fiind cele prevăzute în fișa postului, înregistrată la 10 mai 2005, ce

au fost stabilite în conformitate cu regulamentul privind organizarea,

funcționarea și limitele de competență ale organelor de conducere ale

unităților din structura R.N.P.R., aprobat prin Hotărârea nr. 3 din 4 aprilie

2005 și modificat prin Hotărârea nr. 7 din 18 iulie 2005 și Hotărârea nr. 2 din

5 martie 2007.

Instanța a apreciat că reclamantul, în calitatea sa

de director al D.S.B., avea ca atribuții și limite de competență și activitatea

tehnică a D.S.B., implicit a funcției de director tehnic, așa cum s-a stabilit

prin fișa postului din 10 mai 2005, în același sens, stabilindu-se și prin contractul

de performanță încheiat pentru anul 2007 între pârâtă și reclamant, astfel

încât, a concluzionat prima instanță, nu se poate reține că reclamantul a

exercitat o funcție suplimentară, prevederile art. 134 anexa 4, pct. 6 din

contractul colectiv de muncă, nefiindu-i aplicabile reclamantului.

Reținând faptul că între reclamant și pârâtă nu

există mai multe contracte individuale de muncă, instanța a apreciat că în

cauză, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 35 C. muncii,

pentru a se constata existenta cumulului de funcții.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul, în temeiul

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, recurentul, reiterând în esență,

argumentele prezentate în fața primei instanțe, a susținut, în esență, că este

îndreptățit să obțină sporul solicitat și care a fost prevăzut prin art. 133 și

art. 134 din C.C.M. R.N.P.R.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 35 alin. (1) C. muncii:

Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe

funcții, în baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul

corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

Din simpla lecturare a textului mai sus citat,

rezultă faptul că pentru a putea vorbi de cumul funcții, trebuie să existe mai

multe contracte individuale de muncă, condiție neîndeplinită în cauza de față.

În aceste condiții, chiar dacă recurentul-reclamant a

exercitat pentru o perioadă determinată atribuții ce reveneau directorului

tehnic, în lipsa încheierii unui alt contract individual de muncă, și în lipsa

unei decizii de numire în funcția suplimentară, recurentul nu se poate prevala

de dispozițiile art. 35 C. muncii și nici de cele ale contractului colectiv de

muncă încheiat la nivelul R.N.P.R., aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum

a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant, semnând contractul de

performanță pentru anul 2007, și-a asumat obligația de a duce la îndeplinire

toate acele activități necesare asigurării funcționării D.S.B., la parametri

maximi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge declarat de A.I.A., împotriva sentinței

civile nr. 75 din 4 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie

2010.