ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1151/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 98 din 19 iunie 2007, a admis în parte acțiunea formulată, potrivit legii contenciosului administrativ, de către reclamantul A.G., în contradictoriu cu A.N.A.F. și a anulat, parțial, raportul pârâtei din 30 octombrie 2006, în ceea ce-l privește pe reclamant. Totodată Curtea de Apel, a respins cererea reclamantului prin care se solicita recalcularea și acordarea stimulentelor pe perioada august 2006 – ianuarie 2007, urmând ca, referitor la acest drept și la calcul stimulentelor, să decidă persoana îndreptățită potrivit legii, în funcție de criteriile de repartizarea, pe salariații, a fondului de stimulente.

A obligat de asemenea pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 604 RON. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, că urmare a verificării activității organelor de conducere și, de execuție din cadrul D.G.F.P. Buzău, prin raportul din 7 iulie 2006, întocmit de A.N.A.F. s-a propus sancționarea administrativă a reclamantului cu neacordarea stimulentelor pe o perioadă de 6 luni, pentru utilizarea prerogativelor de șef serviciu fără a fi fost delegat în acest sens și pentru faptul de a nu fi solicitat suspendarea autorizației de antrepriză fiscală a societății ce a făcut obiectul controlului, nu a sesizat organele de urmărire penală și nu a luat în considerare constatările unui act de control încheiat anterior.

A mai reținut instanța că, potrivit susținerilor D.G.F.P. Buzău, reclamantul nu a deținut funcția de șef serviciu, funcție pe care n-ar fi putut s-o ocupe decât prin concurs organizat în condițiile Legii nr. 188/1999, iar potrivit afirmațiilor făcute de pârâtă în „precizările” depuse la dosar, reclamantul nu face parte din categoria de funcționari publici ce poate fi cercetată la nivelul A.N.A.F. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că, în mod greșit, s-a procedat la sancționarea administrativă a reclamantului întrucât acesta, în calitate de funcționar public, putea fi sancționat numai în condițiile Legii nr. 188/1999. Cu privire la cererea de recalculare și acordare a stimulentelor s-a reținut că acestea nu reprezintă drepturi salariale ci se acordă din fonduri speciale, a căror constituire este reglementată prin O.G.

nr. 92/2003 și H.G. nr. 154/1997, acte normative ce reglementează și criteriile de acordare a lor, astfel încât instanța de judecată nu se poate substitui persoanelor îndreptățite să aprobe acordarea și cuantumul stimulentelor, în cazul reclamantului, această persoană fiind directorul general al D.G.F.P. Buzău. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a afirmat că, în mod greșit, instanța de fond nu a reținut susținerea sa, făcută în precizările depuse la termenul de judecată din 29 mai 2007 și nu a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004.

A mai susținut recurenta că, în mod cu totul greșit, instanța de fond a reținut că reclamantul nu face parte dintre persoanele ce pot fi cercetate la nivelul A.N.A.F. acreditând astfel ideea că recurenta-pârâtă a recunoscut nelegalitatea sancțiunii. S-a contestat de asemenea reținerea instanței de fond potrivit căreia reclamantul „nefiind sancționat potrivit Legii nr. 188/1999, în mod greșit s-a procedat la sancționarea administrativă a acestuia de către A.N.A.F., fără a fi competent în acest sens”, cu precizarea că acordarea acestor stimulente se face în condițiile reglementate prin H.G. nr. 154/1997. Recurenta a mai criticat sentința instanței de fond și sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată cu motivarea că în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 274 C. proc.

civ. De asemenea a solicitat menținerea hotărârii cu privire la recalcularea și acordarea stimulentelor. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Din analiza înscrisurilor intitulat „precizări”, depus de recurenta-pârâtă prin registratura Curții de Apel Ploiești, la data de 16 aprilie 2007 rezultă că aceastea nu a invocat în scris inadmisibilitatea acțiunii reclamantului și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2007 și 29 mai 2007 în vederea susținerii., eventual oral, a acestei excepții. Pe fondul recursului Curtea reține că regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și administrația publică, prin autoritățile sale centrale și locale, este reglementat de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, astfel cum se precizează în Capitolul I – Dispoziții generale, al acestui act normativ.

Pe cale de consecință sancționarea funcționarilor publici nu se poate face decât în condițiile expres prevăzute în capitolul VIII – sancțiuni disciplinare și răspunderea funcționarului public, din acest act normativ unde, în art. 64, se prevede că: „Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz. La rândul lor faptele ce constituie abateri disciplinare ale funcționarului public, precum și sancțiunile ce le pot fi aplicate sunt enumerate în mod expres în art. 65 din lege, iar art. 66 precizează persoanele care pot aplica direct aceste sancțiuni, precum și necesitatea unei cercetări prealabile a faptelor săvârșite cu audierea obligatorie a funcționarului public vizat.

În speță, se constată că, deși intimatul – reclamant are calitate de funcționar public, niciuna dintre prevederile Legii nr. 188/1999 menționate mai sus, nu au fost respectate cu ocazia sancționării sale, astfel încât, în mod corect, instanța de fond reținând că măsura dispusă a fost nelegală. Cu privire la invocarea dispozițiilor H.G.

nr. 154/1997, pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea și utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului aparatului propriu al Ministerului Finanțelor și din unitățile subordonate acestuia, Curtea constată că acest act normativ nu conține sancțiunea administrativă a neacordării stimulentelor pe o perioadă de 6 luni și nici vreo altă sancțiune constând în neacordarea sau diminuarea acestora, hotărârea de guvern susmenționată referindu-se la sursele de constituire a fondurilor de stimulare, criteriile de repartizare pe salariați, cuantumul lunar al stimulentelor ce pot fi acordate, unitățile la nivelul cărora se formează etc. aspecte ce nu au legătură cu legalitatea măsurii de sancționare.

Referitor la motivul de recurs privind obligarea A.N.A.F. la plata cheltuielilor de judecată Curtea urmează, de asemenea a-l respinge, apreciind că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ. întrucât pârâta este cea care „cade în pretenții” prin admiterea acțiunii formulate de reclamant împotriva măsurii propuse prin raportul pârâtei. Față de toate aceste considerente constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 , nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 98 din 16 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.