ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1151/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 98 din 19 iunie 2007, a admis

în parte acțiunea formulată, potrivit legii contenciosului administrativ, de către

reclamantul A.G., în contradictoriu cu A.N.A.F. și a anulat, parțial, raportul pârâtei

din 30 octombrie 2006, în ceea ce-l privește pe reclamant.

Totodată Curtea de Apel,

a respins cererea reclamantului prin care se solicita recalcularea și acordarea

stimulentelor pe perioada august 2006 – ianuarie 2007, urmând ca, referitor la acest

drept și la calcul stimulentelor, să decidă persoana îndreptățită potrivit legii,

în funcție de criteriile de repartizarea, pe salariații, a fondului de stimulente.

A obligat de asemenea

pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 604 RON.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut, că urmare a verificării activității organelor de conducere

și, de execuție din cadrul D.G.F.P. Buzău, prin raportul din 7 iulie 2006, întocmit

de A.N.A.F. s-a propus sancționarea administrativă a reclamantului cu neacordarea

stimulentelor pe o perioadă de 6 luni, pentru utilizarea prerogativelor de șef serviciu

fără a fi fost delegat în acest sens și pentru faptul de a nu fi solicitat suspendarea

autorizației de antrepriză fiscală a societății ce a făcut obiectul controlului,

nu a sesizat organele de urmărire penală și nu a luat în considerare constatările

unui act de control încheiat anterior.

A mai reținut instanța

că, potrivit susținerilor D.G.F.P. Buzău, reclamantul nu a deținut funcția de șef

serviciu, funcție pe care n-ar fi putut s-o ocupe decât prin concurs organizat în

condițiile Legii nr. 188/1999, iar potrivit afirmațiilor făcute de pârâtă în „precizările”

depuse la dosar, reclamantul nu face parte din categoria de funcționari publici

ce poate fi cercetată la nivelul A.N.A.F.

Pe cale de consecință,

instanța a apreciat că, în mod greșit, s-a procedat la sancționarea administrativă

a reclamantului întrucât acesta, în calitate de funcționar public, putea fi sancționat

numai în condițiile Legii nr. 188/1999.

Cu privire la cererea

de recalculare și acordare a stimulentelor s-a reținut că acestea nu reprezintă

drepturi salariale ci se acordă din fonduri speciale, a căror constituire este reglementată

prin O.G. nr. 92/2003 și H.G.

nr.

154/1997, acte normative ce reglementează și criteriile de acordare a lor, astfel

încât instanța de judecată nu se poate substitui persoanelor îndreptățite să aprobe

acordarea și cuantumul stimulentelor, în cazul reclamantului, această persoană fiind

directorul general al D.G.F.P. Buzău.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F. invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a afirmat că, în mod greșit,

instanța de fond nu a reținut susținerea sa, făcută în precizările depuse la termenul

de judecată din 29 mai 2007 și nu a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă,

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004.

A mai susținut recurenta

că, în mod cu totul greșit, instanța de fond a reținut că reclamantul nu face parte

dintre persoanele ce pot fi cercetate la nivelul A.N.A.F. acreditând astfel ideea

că recurenta-pârâtă a recunoscut nelegalitatea sancțiunii.

S-a contestat de asemenea

reținerea instanței de fond potrivit căreia reclamantul „nefiind sancționat potrivit

Legii nr. 188/1999, în mod greșit s-a procedat la sancționarea administrativă a

acestuia de către A.N.A.F., fără a fi competent în acest sens”, cu precizarea că

acordarea acestor stimulente se face în condițiile reglementate prin H.G.

nr. 154/1997.

Recurenta a mai criticat

sentința instanței de fond și sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor

de judecată cu motivarea că în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 274 C.

proc. civ.

De asemenea a solicitat

menținerea hotărârii cu privire la recalcularea și acordarea stimulentelor.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Din analiza înscrisurilor

intitulat „precizări”, depus de recurenta-pârâtă prin registratura Curții de Apel

Ploiești, la data de 16 aprilie 2007  rezultă că aceastea nu a invocat în scris

inadmisibilitatea acțiunii reclamantului și nici nu s-a prezentat la termenul de

judecată din data de 17 aprilie 2007 și 29 mai 2007 în vederea susținerii., eventual

oral, a acestei excepții.

Pe fondul recursului Curtea

reține că regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și

administrația publică, prin autoritățile sale centrale și locale, este reglementat

de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, astfel cum se precizează

în Capitolul I – Dispoziții generale, al acestui act normativ.

Pe cale de consecință

sancționarea funcționarilor publici nu se poate face decât în condițiile expres

prevăzute în capitolul VIII – sancțiuni disciplinare și răspunderea funcționarului

public, din acest act normativ unde, în art. 64, se prevede că: „Încălcarea de către

funcționarii publici, cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea

disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz.

La rândul lor faptele

ce constituie abateri disciplinare ale funcționarului public, precum și sancțiunile

ce le pot fi aplicate sunt enumerate în mod expres în art. 65 din lege, iar

art. 66 precizează persoanele care pot aplica direct aceste sancțiuni, precum și

necesitatea unei cercetări prealabile a faptelor săvârșite cu audierea obligatorie

a funcționarului public vizat.

În speță, se constată

că, deși intimatul – reclamant are calitate de funcționar public, niciuna dintre

prevederile Legii nr. 188/1999 menționate mai sus, nu au fost respectate cu ocazia

sancționării sale, astfel încât, în mod corect, instanța de fond reținând că măsura

dispusă a fost nelegală.

Cu privire la invocarea

dispozițiilor H.G. nr. 154/1997, pentru aprobarea Normelor metodologice privind

constituirea și utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului aparatului

propriu al Ministerului Finanțelor și din unitățile subordonate acestuia, Curtea

constată că acest act normativ nu conține sancțiunea administrativă a neacordării

stimulentelor pe o perioadă de 6 luni și nici vreo altă sancțiune constând în neacordarea

sau diminuarea acestora, hotărârea de guvern susmenționată referindu-se la sursele

de constituire a fondurilor de stimulare, criteriile de repartizare pe salariați,

cuantumul lunar al stimulentelor ce pot fi acordate, unitățile la nivelul cărora

se formează etc. aspecte ce nu au legătură cu legalitatea măsurii de sancționare.

Referitor la motivul de

recurs privind obligarea A.N.A.F. la plata cheltuielilor de judecată Curtea urmează,

de asemenea a-l respinge, apreciind că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.

274 C. proc. civ. întrucât pârâta este cea care „cade în pretenții” prin admiterea

acțiunii formulate de reclamant împotriva măsurii propuse prin raportul pârâtei.

Față de toate aceste considerente

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

, nu există motive de casare

sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca

nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 98 din 16 iunie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 martie 2008.