ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2095/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, reclamantul N.A. a contestat Fișa de evaluare a activității profesionale pe anul 2006 în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, solicitând anularea acesteia. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 200 din 20 decembrie 2007 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea reclamantului ca fiind prescrisă.

În motivarea sentinței s-a arătat că reclamantul a luat cunoștință de calificativul acordat ca urmare a evaluării activității profesionale la data de 11 ianuarie 2007, când a formulat contestația, iar Comitetul de Conducere al Curții de Conturi a României a respins-o, menținând calificativul „satisfăcător”; prin Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2007. Această hotărâre a fost comunicată prin adresa nr. 40480 din 13 septembrie 2007 către Camera de Conturi a județului Buzău iar reclamantul a luat la cunoștință de aceasta la 17 septembrie 2007. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. c) și art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reactualizată, acțiunea în contencios administrativ trebuia introdusă în termen de 6 luni de la data când a expirat termenul de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.

A reținut că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că plângerea prealabilă a fost introdusă din luna ianuarie 2007, iar organul ierarhic superior avea obligația să rezolve și să transmită răspunsul în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h). Cum termenul de introducere a acțiunii este de 6 luni, de regulă, numai pentru motive temeinice acțiunea poate fi introdusă în termen de 1 an de la data emiterii actului, iar reclamantul nu a arătat care sunt motivele temeinice pentru depășirea termenului de 6 luni. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

În motivele de recurs este criticată sentința instanței de fond pentru greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune. Se arată că pârâta - intimată Curtea de Conturi a respectat termenul de rezolvare dar comunicarea nu s-a făcut până la 4 februarie 2007 ci la 17 septembrie 2007, iar în cazul în care rezolvarea negativă a plângerii se face în termenul legal, termenul de 6 luni curge de la data comunicării pentru că instanța trebuia să se pronunțe și cu privire la legalitatea Hotărârii nr. 18 din 30 ianuarie 2007 a Curții de Conturi. Se invocă faptul că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, folosește conjuncția „sau” care demonstrează că legiuitorul a avut în vedere două situații alternative: situația primirii unui răspuns nemulțumitor și cea a neprimirii unui răspuns în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

Prin urmare, persoana vătămată ar avea dreptul de a alege fie să aștepte primirea răspunsului cu condiția rezolvării plângerii în termenul legal, fie să acționeze în justiție dacă rezolvarea plângerii nu s-a făcut în termenul de 30 de zile și nu poate fi interpretat astfel cum a făcut-o instanța de fond pentru că ar fi trebuit ca legiuitorul să prevadă expres că cele 6 luni curg de la data expirării termenului de rezolvare a plângerii. A mai fost arătat și faptul că pârâta a întârziat, în mod voit, comunicarea rezolvării aproape 9 luni numai în cazul reclamantului și a unui alt coleg, care sunt în litigiu cu Curtea de Conturi din anul 2005 pentru că celorlalți contestatari din Camerele de Conturi județene le-a fost comunicat modul de rezolvare în termenul legal.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Reclamantul a contestat la instanța de fond Fișa de evaluare a activității profesionale pe anul 2006 și a solicitat anularea ei. Instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Evaluarea activității profesionale a personalului de specialitate se face conform Normelor Metodologice aprobate prin Hotărârea nr. 196 din 13 decembrie 2005 a Plenului Curții de Conturi, iar potrivit acestora, persoanele care se consideră neîndreptățite în urma evaluării, au posibilitatea să conteste în scris calificativul primit la Comitetul de Conducere al Curții de Conturi, contestație care se formulează în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștință de către persoana evaluată a calificativului acordat și se soluționează în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere a contestației.

Rezultatul contestației se comunică celui în cauză în termen de 5 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere a contestației.

Reclamantul a contestat fișa de evaluare în termen, iar contestația a fost soluționată prin Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2007, însă această hotărâre a fost comunicată numai la 17 septembrie 2007. Cu toate acestea, reclamantul a formulat plângerea împotriva Fișei de evaluare a activității pe anul 2006 numai la 14 noiembrie 2007, chiar dacă plângerea la Comitetul de Conducere al Curții de Conturi era adresată încă din luna ianuarie 2007. În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la momentul formulării plângerii inițiale, se prevedea că termenul pentru introducerea acțiunii este de 6 luni și curge de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii și de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși temeiul prevăzut la alin. (2) (respectiv termenul de 1 an de la data emiterii actului).

Dispozițiile legale dau posibilitatea ca acțiunea să fie introdusă de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data comunicării refuzului de soluționare a cererii dacă acestea au fost emise cu respectarea termenului prevăzut de lege. Dacă a expirat termenul legal de soluționare a cererii iar autoritatea sau instituția publică nu a comunicat niciun răspuns, atunci termenul de 6 luni curge de la data când termenul legal a expirat. În speță, reclamantul se putea adresa instanței în termen de 6 luni de la data expirării celor 15 zile calendaristice în care trebuia soluționată contestația sa și nu trebuia să aștepte răspunsul la plângerea prealabilă.

Este adevărat că intimata - pârâtă a comunicat Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2007 după aproape 9 luni de la emitere, dar reclamantul nu trebuia să aștepte răspunsul dacă a expirat termenul pentru soluționarea contestației ci să se adreseze instanței de contencios administrativ după expirarea acestui termen, așa cum cerea și art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în termen de 6 luni iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri. În motivele de recurs sunt citate greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pentru că este folosită conjuncția „sau” numai la lit. a) iar lit. b) reglementează o altă ipoteză, dar partea care se consideră vătămată nu poate aștepta, după expirarea termenului legal de rezolvare a cererii, să primească un răspuns.

Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevedea, anterior modificărilor, că pentru motive temeinice, cererea, în cazul actelor administrativ - unilaterale, poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. În speță, reclamantul nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice care să justifice depășirea termenului de 6 luni. Chiar dacă în motivele de recurs se critică soluția instanței de fond pentru că nu s-a pronunțat și cu privire la legalitatea Hotărârii nr. 18 din 30 ianuarie 2007 aceste susțineri sunt nefondate pentru că cererea adresată instanței de fond nu a vizat și anularea acesteia, iar instanța trebuie să respecte principiul disponibilității și nu se poate pronunța decât asupra celor solicitate.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.A. împotriva sentinței civile nr. 200 din 20 decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.