ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2095/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2095/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești,
reclamantul N.A. a contestat Fișa de evaluare a activității profesionale pe
anul 2006 în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, solicitând anularea
acesteia.
Curtea de Apel Ploiești,
secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 200 din 20
decembrie 2007 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins
acțiunea reclamantului ca fiind prescrisă.
În motivarea sentinței s-a
arătat că reclamantul a luat cunoștință de calificativul acordat ca urmare a
evaluării activității profesionale la data de 11 ianuarie 2007, când a formulat
contestația, iar Comitetul de Conducere al Curții de Conturi a României a respins-o,
menținând calificativul „satisfăcător”; prin Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2007.
Această hotărâre a fost
comunicată prin adresa nr. 40480 din 13 septembrie 2007 către Camera de Conturi
a județului Buzău iar reclamantul a luat la cunoștință de aceasta la 17
septembrie 2007.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit.
b) coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. c) și art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,
reactualizată, acțiunea în contencios administrativ trebuia introdusă în termen
de 6 luni de la data când a expirat termenul de soluționare a plângerii
prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.
A reținut că în cauză ar fi
aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că
plângerea prealabilă a fost introdusă din luna ianuarie 2007, iar organul
ierarhic superior avea obligația să rezolve și să transmită răspunsul în
termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h).
Cum termenul de introducere
a acțiunii este de 6 luni, de regulă, numai pentru motive temeinice acțiunea
poate fi introdusă în termen de 1 an de la data emiterii actului, iar
reclamantul nu a arătat care sunt motivele temeinice pentru depășirea
termenului de 6 luni.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs reclamantul N.A., solicitând admiterea recursului, casarea
sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.
În motivele de recurs este
criticată sentința instanței de fond pentru greșita soluționare a excepției
prescripției dreptului la acțiune.
Se arată că pârâta - intimată
Curtea de Conturi a respectat termenul de rezolvare dar comunicarea nu s-a
făcut până la 4 februarie 2007 ci la 17 septembrie 2007, iar în cazul în care
rezolvarea negativă a plângerii se face în termenul legal, termenul de 6 luni
curge de la data comunicării pentru că instanța trebuia să se pronunțe și cu
privire la legalitatea Hotărârii nr. 18 din 30 ianuarie 2007 a Curții de
Conturi.
Se invocă faptul că art. 8 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, modificată, folosește conjuncția „sau” care
demonstrează că legiuitorul a avut în vedere două situații alternative:
situația primirii unui răspuns nemulțumitor și cea a neprimirii unui răspuns în
termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
Prin urmare, persoana
vătămată ar avea dreptul de a alege fie să aștepte primirea răspunsului cu
condiția rezolvării plângerii în termenul legal, fie să acționeze în justiție
dacă rezolvarea plângerii nu s-a făcut în termenul de 30 de zile și nu poate fi
interpretat astfel cum a făcut-o instanța de fond pentru că ar fi trebuit ca
legiuitorul să prevadă expres că cele 6 luni curg de la data expirării
termenului de rezolvare a plângerii.
A mai fost arătat și faptul
că pârâta a întârziat, în mod voit, comunicarea rezolvării aproape 9 luni numai
în cazul reclamantului și a unui alt coleg, care sunt în litigiu cu Curtea de
Conturi din anul 2005 pentru că celorlalți contestatari din Camerele de Conturi
județene le-a fost comunicat modul de rezolvare în termenul legal.
În drept au fost invocate
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a contestat la
instanța de fond Fișa de evaluare a activității profesionale pe anul 2006 și a
solicitat anularea ei.
Instanța de fond a respins
acțiunea ca fiind prescrisă în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Evaluarea activității
profesionale a personalului de specialitate se face conform Normelor
Metodologice aprobate prin Hotărârea nr. 196 din 13 decembrie 2005 a Plenului
Curții de Conturi, iar potrivit acestora, persoanele care se consideră
neîndreptățite în urma evaluării, au posibilitatea să conteste în scris
calificativul primit la Comitetul de Conducere al Curții de Conturi,
contestație care se formulează în termen de 5 zile calendaristice de la luarea
la cunoștință de către persoana evaluată a calificativului acordat și se
soluționează în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării
termenului de depunere a contestației.
Rezultatul contestației se
comunică celui în cauză în termen de 5 zile calendaristice de la data expirării
termenului de depunere a contestației.
Reclamantul a contestat fișa
de evaluare în termen, iar contestația a fost soluționată prin Hotărârea nr. 18
din 30 ianuarie 2007, însă această hotărâre a fost comunicată numai la 17
septembrie 2007.
Cu toate acestea,
reclamantul a formulat plângerea împotriva Fișei de evaluare a activității pe
anul 2006 numai la 14 noiembrie 2007, chiar dacă plângerea la Comitetul de Conducere
al Curții de Conturi era adresată încă din luna ianuarie 2007.
În conformitate cu
prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la
momentul formulării plângerii inițiale, se prevedea că termenul pentru
introducerea acțiunii este de 6 luni și curge de la data primirii răspunsului
la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat
nejustificat, de soluționare a cererii și de la data expirării termenului legal
de soluționare a cererii, fără a depăși temeiul prevăzut la alin. (2)
(respectiv termenul de 1 an de la data emiterii actului).
Dispozițiile legale dau
posibilitatea ca acțiunea să fie introdusă de la data primirii răspunsului la
plângerea prealabilă sau de la data comunicării refuzului de soluționare a
cererii dacă acestea au fost emise cu respectarea termenului prevăzut de lege.
Dacă a expirat termenul legal de soluționare a cererii iar autoritatea sau
instituția publică nu a comunicat niciun răspuns, atunci termenul de 6 luni
curge de la data când termenul legal a expirat.
În speță, reclamantul se
putea adresa instanței în termen de 6 luni de la data expirării celor 15 zile
calendaristice în care trebuia soluționată contestația sa și nu trebuia să
aștepte răspunsul la plângerea prealabilă.
Este adevărat că intimata - pârâtă
a comunicat Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2007 după aproape 9 luni de la
emitere, dar reclamantul nu trebuia să aștepte răspunsul dacă a expirat
termenul pentru soluționarea contestației ci să se adreseze instanței de
contencios administrativ după expirarea acestui termen, așa cum cerea și art. 11
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în termen de 6 luni iar potrivit art.
1 alin. (1) din Legea 554/2004 se poate adresa instanței de contencios
administrativ și persoana vătămată prin nesoluționarea în termenul legal a unei
cereri.
În motivele de recurs sunt
citate greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004
pentru că este folosită conjuncția „sau” numai la lit. a) iar lit. b)
reglementează o altă ipoteză, dar partea care se consideră vătămată nu poate
aștepta, după expirarea termenului legal de rezolvare a cererii, să primească
un răspuns.
Art. 11 alin. (2) din Legea nr.
554/2004 prevedea, anterior modificărilor, că pentru motive temeinice, cererea,
în cazul actelor administrativ - unilaterale, poate fi introdusă și peste
termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
În speță, reclamantul nu a
făcut dovada existenței unor motive temeinice care să justifice depășirea
termenului de 6 luni.
Chiar dacă în motivele de
recurs se critică soluția instanței de fond pentru că nu s-a pronunțat și cu
privire la legalitatea Hotărârii nr. 18 din 30 ianuarie 2007 aceste susțineri
sunt nefondate pentru că cererea adresată instanței de fond nu a vizat și
anularea acesteia, iar instanța trebuie să respecte principiul disponibilității
și nu se poate pronunța decât asupra celor solicitate.
Apreciind că soluția
instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va
fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de N.A. împotriva sentinței civile nr. 200 din 20 decembrie 2007 a Curții de
Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 mai 2008.