ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 864/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 864/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 221/S din 6

martie 2008 Tribunalul Brașov a dispus în baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului T.C.

prin actul de inculpare și de sesizare a instanței de judecată, din

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) teza

finală C. pen.

În baza art. 182 alin. (2) teza

finală C. pen. a condamnat pe inculpatul T.C. la o pedeapsă de 2 (doi) ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă.

În baza dispozițiilor art. 81 și art.

82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată

inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la consecințele comiterii unei

infracțiuni în perioada termenului de încercare, respectiv revocarea

suspendării executării pedepsei și executarea acesteia în regim de detenție

alături de pedeapsa ce i se va aplica pentru infracțiunea comisă ulterior.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus

achitarea inculpaților: D.C. și G.M.G. pentru infracțiunea de lovituri

cauzatoare de moarte, faptă prevăzută de art. 183 C. pen.

A respins pretențiile civile

solicitate de părțile civile B.M. și SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BRAȘOV.

A constatat că are calitatea de corp

delict furca folosită de inculpatul T.C. la comiterea infracțiunii pentru care s-a

dispus condamnarea acestuia prin prezenta sentință, bun ce rămâne atașat

cauzei. Acest bun se s-a depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului

Brașov.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a obligat pe inculpatul T.C. să plătească statului suma de 200 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. celelalte cheltuieli avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că inculpații T.C., D.C. și G.M. au fost angajați în

calitate de paznici - îngrijitori de animale - la ferma ce aparține de SC L.

& D. I.I. SRL, iar în data de 20 martie 2005 funcționau la această

societate comercială, având atribuții de pază și îngrijire a animalelor.

În data de 20 martie 2005, în jurul

orelor 18,00, numiții R.C.R., I.I. și victima B.I. s-au hotărât să se deplaseze

la ferma ce aparține de SC L. & D. I.I. SRL pentru a sustrage fân,

deplasarea fiind făcută cu căruța trasă de cal, care aparțineau victimei B.I.

În aceste condiții R.C.R., I.I. și

victima B.I. s-au deplasat la sediul fermei amplasată la ieșirea din

localitatea Codlea, iar B.I. a rămas cu atelajul la marginea drumului, iar

numiții R.C.R. și I.I. au pătruns într-unui din depozitele cu furaje și au

început să umple saci cu fân, timp în care au fost surprinși de mai mulți

angajați ai fermei.

În acest sens au fost alertați

inculpații T.C., D.C. și G.M., care s-au deplasat în locul unde se aflau cei

surprinși la furat de fân, iar pentru apărare în drum fiecare dintre aceștia au

luat în mână câte un obiect contondent, astfel: inculpatul T.C. a luat o furcă D.C.

un bolovan de dimensiuni mijlocii și G.M. o bâtă (băț).

Fiind surprinși numiții R.C.R. și I.I.

au abandonat sacii, și au fugit, astfel R.C.R. a fugit spre câmp, în afara

fermei, iar I.I. fugit spre atelaj unde se afla și B.I. și împreună au plecat

de la fața locului cu calul în galop, calul fiind condus de B.I., iar din

căruță I.I., aflat în spatele lui B.I.. Calul și căruța aveau viteză și pentru

a se ieși din incinta fermei a fost condus frontal în direcția în care se aflau

paznici, astfel că dacă aceștia nu se fereau riscau să fie loviți.

În aceste condiții, T.C. și D.C.

s-au poziționat în partea stângă căruței respectiv a victimei B.I. iar G.M. pe

partea dreapta a acesteia, și în primă fază G.M. a aruncat bățul pe care îl

avea în mână către cei care se aflau în căruță, obiect care însă nu a lovit

nicio persoană, deoarece cei doi din căruță s-au aplecat. Imediat după aceasta T.C.

a aruncat cu furca pe care o avea în mână, către cei care se aflau în căruță,

obiect care a lovit victima B.I. cu partea înțepătoare în partea stângă a

capului, după care furca a căzut în căruță, iar în cădere furca a lovit brațul

stâng al acestuia. Concomitent cu aruncarea furcii și D.C. a aruncat piatra pe

care o avea în mână tot către cei care se aflau în căruță însă aceasta nu a

nimerit nicio persoană.

În urma loviturii primite B.I. care

conducea căruța cu viteză, și-a pierdut pentru scurt timp cunoștința și s-a

lăsat pe o parte iar I.I., aflat în spatele său, l-a prins și l-a așezat în

căruță, după care I.I. a luat hățurile și a condus calul în galop pentru a

putea fugi de la fața locului. Pe drum cei doi se întâlnesc cu R.C.R. pe care

îl iau în căruță.

La scurt timp victima B.I. și-a

revenit, afirmând că este lovit la cap în partea stângă de unde îi curgea

sânge. Acest aspect este confirmat de I.I. și de R.C.R. B.I., deși consumase la

domiciliu înainte de plecare băuturi alcoolice, respectiv rachiu alb, după ce

și-a revenit a consumat din nou băuturi alcoolice.

Ajunși la domiciliul victimei B.I.

calul a fost deshămat și dus în grajd, iar B.I. s-a deplasat singur la

domiciliul său unde se afla concubina sa, martora B.M.

B.I. i-a spus concubinei sale că a

fost lovit de muncitorii de la SC L. La scurt timp de la ajungerea sa acasă,

victimei i s-a făcut rău, astfel că a fost spălat pe cap de concubina sa care a

fost ajutată de martora C.G., după care a fost bandajat la cap și întins pe

pat. Între timp la domiciliul victimei vin și ceilalți membrii ai familiei

acestuia, care au fost chemați de martora C.G., și împreună hotărăsc deplasarea

la spital pentru a-l duce pe B.I. pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Deplasarea la Spitalul Codlea este făcută cu căruța, victima fiind dusă la

spital de B.M., B.C. și B.E., fără ca pe drum să existe vreun incident legat de

victimă. La Spitalul Codlea victima a fost examinată, în această împrejurare

cei care îl însoțeau au constatat că acesta prezenta și o penetrare a

mușchiului brațului stâng.

Ulterior la aceeași dată, respectiv

20 martie 2005 B.I. a fost internat la Spitalul de Urgență Brașov cu

diagnosticul TCC Traumatism cranio cerebral deschis, comă de gradul 3. Hematom

extradural acut F-T-P (fronto tempo perietal) drept operat. S-a practicat intervenție

neurochirurgicală la data de 21 februarie 2005, practicându-se craniectomie

temporo parietal dreapta cu evacuare hematomului extradural gigant, aproximativ

200 de mililitri. La data de 24 martie 2005 victima a decedat.

Raportul de constatare medico legală

numărul 106/AUT din data de 26 martie 2005 întocmit de SJML Brașov, relevă

faptul că victima a fost agresată la data de 20 martie 2005, prezentând la

necropsie semne de violență parietal stâng, înalt, anterior de bosa parietală

la 9 cm. Superior de marginea superioară a pavilionului auricular stâng și la

10 cm de regiunea sprâncenoasă stânga: plagă contuză de 1 cm, suturata cu fir

de sutură, lateral medial de aceasta, prezintă două excoriații liniare cu

direcție oblică antero - posterior și dinspre medial spre lateral, aproximativ

paralele, cu lungime de 1,2 și respectiv 1 cm, acoperite cu crustă hematică,

posterior de plaga descrisă, la 2 cm, prezintă excoriație liniară de 1 cm, cu

direcție antero - posterioară acoperită cu crustă hematică. în partea dreaptă

se constată plagă chirurgicală temporal drept cu direcție verticală de 6 cm,

suturata. În ceea ce privește diagnosticul anatomo patologic s-a constatat

plagă contuză și excoriații parietal stânga; fractură craniană de boltă și bază

parieto temporal bilateral; craniectomie parietal dreapta; hematom extradural

masiv drept cu efect de masă marcat; hematom extradural minim parietal stâng;

edem dur cerebral; contuzie cerebrală temporal bazai stâng; bronhopneumonie;

modificări parenchimatoase hepatice.

În concluziile raportului se arată

că moartea numitului B.I. a fost violentă. Ea s-a datorat unui hematom

extradural masiv drept operat, cu efect de masă accentuat, consecința unui

traumatism cranio cerebral cu două focare de fractură de boltă și bază

craniană. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin

lovire cu și de corpuri dure posibil în condițiile unei heteroagresiuni, așa

cum reiese din datele anchetei, între leziunile traumatice și deces existând

legătură de cauzalitate directă.

În completarea raportului se arată

că leziunile traumatice la nivel epicranian, și anume la nivel parietal stâng

ce au fost consemnate și descrise, s-au putut produce cel mai probabil prin

lovire cu partea contondentă a unei furci. S-a opinat în acest sens, deoarece

din datele anchetei ar reieși că victima ar fi fost lovită la nivelul capului

atât cu o furcă cât și cu un bolovan.

Deoarece s-au constat o serie de

neclarități în ceea ce privește traumatismele suferite de B.I. în cauză actele

medicale au fost supuse avizării de către Institutul Național de Medicină

Legală, Mina Minovici, care prin raportul întocmit de comisa de avizare și

control numărul E2/3264/2007, a considerat că prin corelarea datelor clinice cu

constatările necroptice rezultă că B.I. a prezentat un TCC grav cu stare de

comă cu plagă contuză parietală stânga, hematom epicranian local, fractură

liniară subiacentă de boltă craniană iradiată la bază cu hematom extradural

stâng și hematom epicranian fronto parietal drept, fractură liniară parieto

temporal drept, hematom extradural masiv de emisfer drept.

În concluziile acestui raport se reține

că moartea victimei B.I. s-a datorat hemoragiei meningo cerebrale cu fracturi

liniare parieto-temporale bilateral de calotă craniană iradiate la bază și hematoame

extradurale subiacente facturilor, cu efect de masă la nivelul emisferului

cerebral drept și edem cerebral accentuat cu angajare cerebeloasă pentru care

s-a intervenit chirurgical la data de 21 martie 2005.

În ce privește mecanismul și împrejurările

de producere a leziunilor victimei din partea dreaptă a capului reține instanța

de fond că probatoriul cauzei nu a putut stabili că acestea s-au produs în

aceleași împrejurări cu cele din partea stângă neputându-se stabili dacă între

cele două leziuni există legătură de cauzalitate.

În raport de această situație, întrucât

nici din declarațiile martorilor nu s-a putut stabili modalitatea de producere

a leziunilor din partea dreaptă a capului, leziuni care i-au provocat decesul,

apreciază instanța de fond că în sarcina inculpatului nu se poate reține

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. în condițiile în care nu

leziunile cauzate prin lovirea exercitată de acesta au determinat decesul

victimei.

Faptul că inculpatul T.C. a lovit victima

cu furca în partea stângă a capului este susținută de martorii I.I. care a

observat direct acest aspect, R.R. care a cunoscut acest aspect indirect de la

victimă și B.M. care știa acest aspect de la victimă.

Deoarece leziunile cauzate prin lovirea

directă ca urmare a aruncării furcii, acțiune exercitată de inculpatul T.C. au

pus în primejdie viața victimei și față de faptul că există un puternic dubiu

în ceea ce privește existența vreunei legături de cauzalitate între vreo

acțiune a inculpatului T.C. și decesul victimei, dubiu ce profită inculpatului T.C.,

instanța de fond a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării

juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev.

de art. 183 C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă teza finală

prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. neputând fi tras la răspundere penală

pentru acest efect mai grav cât timp între acțiunea inculpatului și acest

rezultat mai grav nu se poate stabili o legătură de cauzalitate certă.

Fiind audiat, inculpatul T.C. nu a

recunoscut fapta reținută în sarcina sa afirmând că furca aruncată de el nu a

lovit capul victimei, ci aceasta a lovit victima în zona coastelor, considerând

că celelalte obiecte aruncate de colegii săi ar fi lovit victima.

Reține instanța de fond că probele cauzei

au condus la concluzia că, pe de o parte, nici un obiect contondent aruncat de

ceilalți inculpați nu a lovit victima iar pe de altă parte, probatoriul a

concluzionat că inculpatul T.C. a lovit victima cu furca în zona stângă a

capului, aspect ce reiese pe de o parte din faptul că inițial victima nu a

prezentat nicio lovitură iar ulterior după surprinderea la fața locului și fuga

făptuitorilor și după aruncarea de către inculpatul T.C. a furcii pe care o

avea în mână, victima a fost lovită, și-a pierdut cunoștința și în cădere a

fost prinsă de I.I.. După aceea, victima a fost văzută lovită la cap în partea

stângă loc din care sângera abundent, martorii declarând că victima prezintă o

înțepătură din care curgea sânge abundent ce numai o furcă putea să cauzeze

asemenea leziuni.

Ca atare se reține că nu există nici un

dubiu în ceea ce privește efectul acțiunii inculpatului T.C. pentru

infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Instanța de fond a respins cererea

inculpatului T.C. de a se menține dispozițiile art. 44 C. pen. referitoare la

legitima apărare, apreciind că față de modalitatea de desfășurare a

evenimentelor nu pot fi reținute aceste dispoziții legale însă vor avea efect

asupra procesului de individualizare judiciară a pedepsei.

Reținând că obiectele contondente

aruncate de inculpații D.C. și G.M. nu au lovit victima, instanța de fond a

dispus achitarea acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpatul T.C. și partea civilă B.M.

Parchetul a criticat schimbarea

încadrării juridice din art. 183 în art. 182 C. pen. și netemeinicia pedepsei

aplicate, inculpatul a susținut că nu se face vinovat de moartea victimei, iar

partea civilă a cerut acordarea despăgubirilor solicitate la instanța de fond.

Prin decizia penală nr. 113/R din 10

noiembrie 2008, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul T.C. împotriva sentinței penale nr.

221 din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o desființează

numai cu privire la inculpatul T.C., pe latura penală a cauzei și cu privire la

cheltuielile judiciare.

Rejudecând, în temeiul art. 44

alin. (1) și (2) C. pen. și a art. 11 pct. 2 lit. b) art. 10 lit. e) C. proc.

pen. achită pe inculpatul T.C. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., întrucât fapta a

fost săvârșită în legitimă apărare.

Cheltuielile judiciare de la fond

rămân în sarcina statului.

Menține celelalte dispoziții.

Respinge, ca nefondat , apelul

declarat de partea civilă B.M.

Obligă partea civilă la 20 lei

cheltuieli judiciare către stat, iar celelalte cheltuieli judiciare în apel

rămân în sarcina statului.

Pentru a decide astfel instanța de

apel a reținut că apelurile Parchetului și inculpatului T.C. sunt fondate însă

pentru alte motive decât cele invocate în apelurile declarate.

Se menționează că analizarea cauzei se va

face sub două aspect.

Un prim aspect se referă la lovirea și

decesul victimei B.I. și încadrarea juridică a faptei.

Apreciază instanța de apel că probele

administrate în cauză dovedesc legătura de cauzalitate dintre lovirea victimei

cu furca în zona stângă a capului și decesul acesteia, astfel că încadrarea

juridică corectă a faptei este cea reținută prin actul de acuzare și anume

lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Cel de-al doilea aspect analizat de

instanța de apel se referă la incidența dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) C.

pen.

Apreciază instanța de apel că inculpatul T.C.

a comis fapta în stare de legitimă apărare, fiind îndeplinite condițiile unui

atac material direct, imediat și injust.

Astfel se reține că victima B. împreună

cu I.I. și R.R. sustrăgeau bunuri în incinta unei societăți comerciale în

momentul în care au fost observați de inculpat și de ceilalți doi paznici care

aveau îndatorirea legală de a interveni.

Sesizând că au fost surprinși, victima B.I.

și I.I., pentru a-și asigura scăparea, s-au folosit de căruță și cal precum și

de furca pe care o aveau asupra lor ca instrument de atac și amenințare așa

încât riposta a fost necesară și pe deplin justificată chiar legitimată de

atribuțiile de serviciu ale celor trei paznici care trebuiau să apere bunurile

din patrimoniul societății, iar modul de a acționa nu a fost de natură să

depășească în intensitate atacul.

Menționează instanța de apel că fapta

inculpatului T.C. a fost determinată de nevoia acestuia de a-și îndeplini

atribuțiile de serviciu, de a interveni în momentul săvârșirii unei fapte de

natură penală, dar și de nevoia obiectivă de a face față unui atac direct,

periculos, material, aflat în curs de desfășurare, ceea ce face ca fapta sa să

fie săvârșită fără vinovăție, în legitimă apărare.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

criticând-o pentru nelegalitate față de împrejurarea că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra unei cereri esențiale de natură să influențeze soluționarea

cauzei și pentru netemeinicie apreciind că s-a comis o eroare gravă de fapt

care a avut drept consecință pronunțarea unei soluții de achitare a

inculpatului.

Cu privire la primul motiv de recurs se

arată că la termenul din 29 octombrie 2008 instanța de apel, din oficiu, a pus

în discuția părților încadrarea juridică a faptei, respectiv dacă aceasta

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C.

pen., art. 182 C. pen. sau art. 178 C. pen., părțile și procurorul punând

concluzii pe această cerere.

De asemenea, apărătorul inculpatului a

susținut că în sarcina inculpatului se poate reține infracțiunea prevăzută de

art. 180 alin. (2) C. pen. sau eventual infracțiunea prevăzută de art. 181 C.

pen. pe motiv că singura leziune care îi poate fi imputată inculpatului este

cea de la antebraț, motiv pentru care a solicitat încetarea procesului penal

pentru că lipsește plângerea prealabilă.

Se arată că instanța de apel era obligată

să se pronunțe asupra acestor cereri de schimbare a încadrării juridice

întrucât sunt cereri esențiale și sunt de natură să influențeze soluția

procurorului.

Cu privire la celălalt motiv de recurs se

apreciază că în mod greșit instanța de apel a apreciat că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) C. pen. fără a avea în vedere

modalitatea de desfășurare a evenimentelor care pun în evidență discrepanța

dintre atac și apărare.

În susținerea recursului se invocă

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 18 C. proc.

pen.

Critica adusă este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia

deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de parchet

este întemeiat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce

urmează.

Din analiza deciziei penale recurate,

rezultă că, la dezbaterea apelului, apărătorul ales al inculpatului a susținut

că în raport de probele administrate în cauză și față de poziția adoptată de

inculpat rezultă că leziunile cele mai grave se găsesc în partea dreaptă a

capului și nu în partea stângă. Se arată că actele medicale întocmite în cauză

relevă că nu se poate stabili cu ce obiect au fost produse leziunile de pe

partea stângă a capului victimei.

Susține apărătorul inculpatului că avizul

Comisiei de Avizare și Control confirmă faptul că nu ne aflăm în prezența unei

leziuni prin înțepare așa cum a reținut instanța de fond.

Raportul de nouă expertiză care nu a fost

avizat pleda pentru căderea victimei din căruță, consideră că această ipoteză

nu poate fi abandonată atâta timp cât I.I., cel care s-a aflat singur cu

victima în căruță, i-a învățat pe aparținătorii victimei să spună că victima a

fost lovită cu pietre în cap sau că a căzut în căruță.

Între momentul săvârșirii faptei și

momentul în care victima a ajuns acasă a trecut o perioadă mare de timp

întrucât atunci când soția victimei i-a scos căciula din cap aceasta avea sânge

uscat pe păr.

Față de aceste constatări, susține

apărarea că fapta săvârșită de inculpat se poate încadra în infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. sau în infracțiunea prevăzută de art. 181

C. pen. Soluția care s-ar putea adopta în momentul în care s-ar constata că

singura leziune care îi poate fi imputată inculpatului este cea de la antebraț

ar fi cea de încetare a procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile.

Se arată că în situația în care nu se va

accepta legitima apărare, având în vedere existența dubiului în ceea ce

privește leziunile victimei, solicită achitarea.

Din motivarea deciziei atacate rezultă că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate de apărare, cereri

esențiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile sale și să

influențeze soluția procurorului, în accepțiunea dispozițiilor art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Analizând apelurile declarate în cauză,

instanța de apel a analizat cauza sub două aspecte și anume, primul aspect se

referă la lovirea și decesul victimei B.I. și încadrarea juridică a faptei, iar

al doilea aspect se referă la aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) C.

pen. privind legitima apărare, fără a face nici cea mai mică referire la

apărările formulate de inculpat referitor la reținerea dispozițiilor art. 180

alin. (2) C. pen., art. 181 C. pen. sau la cele referitoare la achitarea sa.

Pentru a fi incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 teza a II-a C. proc. pen. se impune ca

instanța să nu se fi pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți de

natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procurorului.

Ca atare acest caz de casare vizează o

omisiune a instanței de a se pronunța asupra unor cereri formulate de părți și

în același timp omisiunea trebuie să se refere la o cerere esențială a părții

de natură să influențeze soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză.

Deși inculpatul a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei și chiar achitarea sa, apărătorul inculpatului

argumentând și motivând cererile formulate, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra acestora, cereri care i-ar fi apărat interesele sale legitime și ar fi

garantat justa soluționare a cauzei.

Față de argumentele invocate, Înalta

Curte consideră necesar a dispune casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care instanța de apel va

analiza toate apărările formulate de inculpat.

De asemenea, cu ocazia rejudecării

instanța de apel va avea în vedere și celălalt motiv de recurs invocat de

parchet pe care Înalta Curte nu l-a supus analizei.

Față de considerentele arătate, Înalta

Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. să

admită recursul Parchetului, va casa decizia penală atacată și va trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva

deciziei penale nr. 113/R din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul T.C.

Casează

decizia penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, respectiv Curtea de Apel Brașov.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2010.