ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2010

Asupra recursurile de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Creditoarea SC P.P. SRL prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, a solicitat în

contradictoriu cu debitoarea SC S. SRL și terții popriți SC L.B.

SA, sucursala Buzău, SC C.E.B. (România) SA, SC B.L. SA, SC R.B. SA

și SC B.C. SA, pronunțarea unei sentințe prin care să se

dispună validarea popririi înființate în favoarea sa de către

executorul judecătoresc P.A.

Întrucât la termenul din 27

mai 2008 creditoarea a invocat excepția nulității absolute a

contractelor de garanție reală mobiliară din 30 martie 2007

încheiat între SC B.L. SA, debitoarea SC S. SRL și respectiv a

contractului de garanție mobiliară încheiat între SC C.E.B. (România)

SA și SC S. SRL instanța în baza dispozițiilor art. 84 C. proc.

civ. a recalificat excepția invocată ca fiind un capăt de cerere

și în baza dispozițiilor art. 165 C. proc. civ. a disjuns

capătul de cerere privind anularea celor două contracte de

garanție mobiliară, cauza fiind înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău sub nr. 2593/2008.

Tribunalul Buzău, prin

sentința nr. 1413 din 10 decembrie 2008, a admis acțiunea reclamantei

SC P.P. SRL și în consecință a constatat nulitatea absolută

a contractului de garanție reală mobiliară din 30 martie 2007

încheiat între SC B.L. SA și SC S. SRL precum și contractul de

garanție reală mobiliară încheiat între SC C.E.B. (România) SA

și SC S. SRL.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut, în

esență, că cele două contracte de garanție

mobiliară nu au un obiect legal și nici determinat ele fiind

încheiate cu încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ. și ale

Legii nr. 99/1999 Titlul VI art. 6 alin. (5) lit. b) și art. 4 lit. c).

Apelurile declarate

împotriva acestei sentințe de pârâtele SC B.L. SA și SC C.E.B.

(România) SA au fost soluționate de Curtea de Apel Ploiești prin decizia

nr. 49 din 27 martie 2009 prin care s-a admis apelul pârâtei SC B.L. SA și

a fost schimbată sentința apelată în sensul respingerii

acțiunii reclamantei. Prin aceeași decizia s-a respins ca tardiv declarat

și apelul pârâtei SC C.E.B. (România) SA.

În argumentarea acestei

decizii instanța de apel a constatat în privința apelului pârâtei SC C.E.B.

(România) SA că apelul a fost depus la oficiul poștal la data de 28

ianuarie 2009 și înregistrat la Tribunalul Buzău la data de 30

ianuarie 2009, peste termenul legal de declarare prevăzut în mod imperativ

de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la apelul pârâtei SC

B.L. SA instanța de control judiciar a reținut că obiectul contractului

de garanție reală mobiliată din 30 martie 2007, încheiat între

pârâta SC B.L. SA și intimata SC S. SRL Buzău, îl constituie garanția

reală mobiliară asupra soldurilor pozitive ale conturilor curente

prezente și viitoare ale intimatei deschise la toate unitățile SC

B.L. SA.

Astfel, instanța a

constatat că, contul curent este un contract de depozit neregulat ce

intră sub incidența art. 4 lit. c) din Legea nr. 99/1999, Titlul VI,

soldul creditor al unui asemenea cont putând face obiectul în condițiile

art. 6 alin. (5) din lege al unui contract de garanție reală mobiliară.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta SC P.P. SRL și pârâta SC C.E.B. (România) SA.

Recurenta-reclamantă SC

P.P. SRL prin recursul său a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. pentru a susține că hotărârea a fost dată

cu încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ. raportate la cele ale art.

6 alin. (5) lit. b) și cele ale art. 4 lit. c) din Legea nr. 99/1999 fiind

consecința interpretării greșite a art. 4 lit. c) din Legea nr. 99/1999

Titlul VI art. 969 C. civ. Astfel, reține recurenta, pentru ca o sumă

de bani aflată într-un cont bancar să poată face obiectul unui

contract de garanție reală mobiliară, aceasta trebuie să

fie depusă într-un cont de depozit pentru o perioadă determinată

de timp.

Potrivit recurentei contractele

de garanție reală mobiliară încheiate de cele două

societăți bancare, au ca obiect contul curent pe care debitorul îl

are deschis la acestea, situație în care aceste contracte de garanție

reală sunt afectate de nulitate absolută întrucât nu au obiect legal și

nici determinat întrucât contul curent nu este un cont de depozit ci, spre

deosebire de acesta este definit de Ordinul B.N.R. din 14 ianuarie 2008 ca

fiind contul deschis clienților băncii destinat operațiunilor

cerute de încasări și plăți.

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul respingerii apelului pârâtei SC B.L. SA București ca nefondat

și menținerea dispozițiilor sentinței apelate.

Recurenta-pârâtă C.E.B.

(România) SA și-a întemeiat criticile privind decizia recurată, pe

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. susținând că data

comunicării sentinței pronunțată de instanța de fond a

fost la 13 ianuarie 2009 și nu 9 ianuarie 2009 cum eronat a reținut

instanța de apel întrucât sentința nu a fost comunicată la data

menționată în procesul verbal de comunicare a actului procedural.

Recursul reclamantei SC P.P.

SRL Buzău este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde

criticii formulată de recurentă trebuie ca în această analiză

să se pornească de la definirea noțiunii de contract de garanție

reală mobiliară care este dată de art. 14 pct. 1 din Legea nr. 99/1999.

Potrivit acestor dispoziții, contractul de garanție reală este

acel contract în baza căruia se instituie o garanție reală în

bunuri sau drepturi în beneficiul unui creditor. Scopul și finalitatea

acestui contract constă în asigurarea unei garanții în executarea

obligațiilor asumată de debitor față de creditor. În

legătură cu obiectul contractului de garanție reală

mobiliară, recurenta admite că numai soldurile creditoare ale

conturilor de depozit, depunerile de economii ori depozitele la termen deschise

la instituțiile bancare sau financiare pot forma obiectul acestor

contracte.

Susținerea recurentei

nu va fi reținută, întrucât nesocotește art. 6 alin. (1) din

legea mai sus citată prin care se stabilește că pot forma

obiectul unui contract de garanție reală mobiliară toate

bunurile mobile corporale și incorporale înțelegând prin acestea

și sumele de bani aflate în conturile curente ale unei persoane fizice sau

juridice. Ca argument în plus în raport de această concluzie care se

desprinde din art. 6 alin. (1) din lege pot fi aduse și dispozițiile art.

18 din Titlul VI în care se specifică în mod expres faptul că pot

forma obiect al unui contract de garanție reală mobiliară

și bunurile viitoare așa încât cu atât mai mult poate face obiectul

contractului de garanție și contul la vedere care este numit în mod

obișnuit

“

cont curent”.

În același sens trebuie

interpretate și prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/1999

Titlul VI prin care se definesc termenii utilizați în cadrul capitolului intitulat

„Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare”.

Potrivit art. 4 lit. c) prin

cont de depozit se înțelege depozitul pe termen, depozitul de economii, la

vedere, carnete de economii și alte conturi similare deschise la o

bancă.

Așadar, concluzia care

se impune este aceea că prin cont de depozit se înțelege orice cont

deschis la o bancă indiferent dacă este pe termen sau la vedere prin

acest tip de cont (la vedere) fiind derulate operațiunile curente ale

titularului contului, așa încât instanța de apel a aplicat corect dispozițiile

legale, decizia fiind la adăpost de orice critică.

În consecință,

recursul reclamantei, conform art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

Recursul C.E.B. (România) SA

București, va fi anulat ca netimbrat.

Înalta Curte, conform art. 137

C. proc. civ., raportat la art. ll și art. 20 alin. (1) – (3) din Legea nr.

146/1997, modificată și completată și la dispozițiile art.

302 alin. (2) C. proc. civ. a luat în examinare, cu precădere,

excepția netimbrării cererii de recurs formulată de pârâta C.E.B.

(România) SA București și a reținut:

Conform art. 1 din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor

judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe care potrivit art.

20 alin. (1) din această lege se plătesc anticipat, sau în mod

excepțional până la termenul stabilit de instanță.

Având în vedere criticile

formulate în recurs, raportat la soluția instanței anterioare, Înalta

Curte în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G.

nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei pârâte obligația de a achita

o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei

timbru judiciar, recurenta fiind citată cu această mențiune.

Constatând că recursul

nu a fost timbrat anticipat, că recurenta pârâtă nu s-a conformat

obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru

termenul din 19 martie 2010, când procedura a fost legal îndeplinită,

Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din

Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G.nr. 32/1995

și să dispună anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.

În temeiul art. 312 C. proc.

civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat iar recursul pârâtei va fi

anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P.P. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 49 din 27 martie 2009

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul

declarat de pârâta C.E.B. (România) SA București împotriva aceleiași

decizii, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 martie 2010.