ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2525/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 ianuarie

2007 reclamanții M.E. și N.Ș. au chemat în judecată pe pârâtele SC G. SA Pitești,

SC B.C.R. SA - sucursala Maramureș și SC O.C. SRL Baia Mare - prin lichidator

SC E.M.R.M. SRL, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de

garanție imobiliară din 2001, a contractului de cauțiune cu același număr și

nulitatea absolută parțială a contractului de credit înregistrat sub același

număr.

Prin sentința

comercială nr. 615/C/2007, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea, a

constatat nulitatea absolută a contractului de cauțiune și a contractului de

garanție imobiliară, ambele înregistrate din 7 noiembrie 2001, dispunând și

radierea ipotecii înscrisă în cartea funciară și nulitatea absolută parțială a

contractului de credit cu același număr și cu aceeași dată. Pârâtele au fost

obligate la 512 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că sunt neîntemeiate excepțiile invocate întrucât una

dintre pârâte are sediul în raza acestui tribunal și, deci, în temeiul art. 9 C.

proc. civ., acestuia îi revine competența de soluționare.

În privința excepției

lipsei calității procesuale active, s-a arătat că cei doi reclamanți fiind

acționari ai societății, au promovat acțiunea în constatarea nulității absolute

a Hotărârii A.G.A., în această calitate și cum prin actele atacate ei sunt

prejudiciați, justifică atât calitatea procesuală activă cât și interesul.

Referitor la

autoritatea de lucru judecat s-a apreciat că ea nu este incidentă în cauză

întrucât nu există identitate de părți.

Sub aspectul

fondului, s-a arătat că actele contestate s-au încheiat în temeiul unei Hotărâri

A.G.A., desființată, și nu în temeiul unei hotărâri a consiliului de

administrație, care, nici, nu are competență să se pronunțe sub aceste aspecte.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel pârâta SC B.C.R. SA - sucursala Maramureș solicitând

admiterea acestuia și, în principal, desființarea și trimiterea cauzei la

instanța competentă iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii și respingerea

acțiunii.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 122/A/C din 31 octombrie 2007, a admis apelul și a schimbat sentința în

sensul că a respins acțiunea.

Pentru a se pronunța

astfel, a reținut cu privire la excepția necompetenței teritoriale a instanței

că instanța de fond a rezolvat-o corect dat fiind că una dintre pârâte își are

sediul în raza de competență a Tribunalului Comercial Argeș, fiind incidente,

deci, dispozițiile art. 9 C. proc. civ.

Sub aspectul

calității procesuale active, instanța de apel a avut în vedere că prin acțiune

reclamanții au invocat de fapt lipsa consimțământului și nu vicierea acestuia

prin aceea că societatea comercială a fost reprezentată de persoane ce nu au fost

mandatate legal în acest sens, ceea ce se sancționează cu nulitatea absolută a

actelor juridice însă, acțiunea poate fi formulată de orice persoană cu

condiția să justifice un interes legitim, personal, născut și actual, ceea ce

în cauză nu este îndeplinit.

S-a apreciat astfel

că, reclamanții nu se pot substitui societății, încercând o confuzie între

capitalul social și patrimoniul acesteia și nu se poate reține nici

legitimitatea prin pretinsul prejudiciu la care a făcut trimitere instanța de

fond, deoarece potrivit Legii nr. 31/1990/R în cauză nu se regăsește niciuna

dintre situațiile în care acționarii pot ataca actele societății.

Sub aspectul

excepției autorității de lucru judecat, nefiind vorba de aceleași părți,

corect, s-a reținut că nu se poate vorbi de incidența acesteia în cauză dar,

tocmai prin formularea acțiunii de către acționari (în cealaltă cauză

reclamantă fiind societatea comercială) s-a urmărit ocolirea autorității de

lucru judecat, ceea ce nu împiedică însă pe judecător să nu contrazică ceea ce

s-a contestat printr-o hotărâre anterioară și ca orice prezumție de drept să

simplifice dovada unui fapt, pe care se întemeiază dreptul subiectiv dedus

judecății.

Cât privește fondul,

instanța de apel a constatat că soluția este nelegală, deoarece plecând de la

dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990/R, ca o particularizare a art. 35 și

36 din Decretul nr. 31/1954, care reglementează obligațiile și răspunderea

administratorilor, după regulile mandatului și recunoscând efectele mandatului

aparent, acesta produce efecte ca și cum mandatarul are puteri de reprezentare,

pentru că buna credință se prezumă, iar credința legitimă valorează titlu.

Or, cele trei acte a

căror nulitate se cere a se constata au fost semnate din partea SC G. SA, de

două persoane, care au fost împuternicite expres de către adunarea generală

(file 43, 44), iar faptul că după 5 ani, hotărârea adunării generale a fost

anulată, nu produce nici un fel de efecte față de terții de bună credință, cum

este apelanta - pârâtă.

S-a mai reținut în

argumentarea soluției date și principiul tempus regit actum și al stabilității

circuitului civil.

Împotriva acestei

hotărâri, au formulat recurs reclamanții, în termenul legal, invocând ca motiv

de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea este dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii și au solicitat admiterea acestuia și

modificarea în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.

că hotărârea este greșită deoarece fiind vorba de sancțiunea nulității absolute

a actelor juridice, au calitate procesuală activă de a ataca aceste acte în

calitatea lor de acționari, iar legitimitatea presupune conformitatea cu

ordinea de drept, or potrivit art. 111 din Legea nr. 31/1990 și actului

constitutiv lipsa aprobării generale atrage nulitatea absolută a actelor în

cauză, sancțiune care, de altfel, se poate invoca și în condițiile dreptului

comun cu raportare la condițiile generale de valabilitate ale oricărei

convenții, respectiv art. 948 C. civ.

În privința acestei

prime critici recurenții au dezvoltat în cuprinsul cererii de recurs, totodată

aspectele care țin de calitatea acestora de acționari și de prejudiciul pe care

îl încearcă ceea ce justifică odată în plus interesul.

critică, vizând fondul, au arătat că instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 și art. 35 și 36 din Decretul nr. 31/1954,

deoarece nu s-a invocat prin acțiune încălcarea competenței administratorilor

ci lipsa consimțământului valabil exprimat al societății comerciale și nu se

poate vorbi de o credință scuzabilă a terțului contractant sau de bună credință

în condițiile în care s-a dovedit complicitatea din faptul că toate actele au

același număr de înregistrare, deși părțile au sedii diferite, la o distanță

foarte mare, societatea garantă a renunțat deliberat la beneficiul de

discuțiune și de diviziune, iar banca nu a urmărit destinația creditului

acordat debitoarei SC O.C. SRL nici nu a încheiat un contract de gaj, așa cum

s-a prevăzut în art. 37 pct. 3 din contract.

În fine, instanța de

apel a ignorat motivul pentru care s-a anulat Hotărârea A.G.A. din 3 octombrie

2001 prin care se susține că au fost mandatați cei care au semnat contractele

din partea societății, anume tocmai pentru că nu a existat în fapt o ședință a

adunării generale a acționarilor.

Reclamanta a

formulat, în termenul legal întâmpinare la recursul formulat solicitând

respingerea acestuia.

Analizând recursul

prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate se găsește nefondat în

limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În privința primei

critici, instanța de apel a analizat modul de soluționare al excepției lipsei

calității procesuale active în strânsă legătură cu lipsa de interes, față de

faptul că nu se vizează în cauză, direct un drept recunoscut de Legea nr. 31/1990,

dreptul de control al acționarilor asupra activității societății subsumându-se

regimului juridic al mandatului, iar în considerarea acestui drept, instanța de

apel s-a pronunțat chiar pe fondul cauzei în privința valabilității actelor

juridice cu raportare, evident, la răspunderea administratorilor, fără să

schimbe prin aceasta limitele investirii și să aplice texte de lege neincidente

în cauză.

Așa fiind, prima

critică care vizează soluția dată excepției apare ca fiind lipsită de obiect,

de vreme ce instanța de apel schimbând soluția primei instanțe s-a pronunțat pe

fond, potrivit dispozitivului, respingând acțiunea ca nefondată.

În privința criticilor

pe fond, sunt mai multe acte de dispoziție care au fost încheiate de

administratorii societății, Hotărârea A.G.A. fiind retroactiv desființată, pe

mtiv că nu a avut loc niciodată.

Prin urmare, legal a

reținut instanța de judecată că ne aflăm în situația unei limitări legale a

mandatului conferit administratorilor, potrivit art. 70, din Legea nr. 31/1990,

în vigoare la data încheierii actelor, normei generale potrivit căreia

administratorii pot face toate operațiunile pentru îndeplinirea obiectului de

activitate al societății opunându-i-se norma specială din art. 146, potrivit

căreia nu pot să încheie anumite acte juridice fără ca acestea să fie supuse

adunării generale extraordinare, conform competenței acesteia la care fac

trimitere și recurenții.

În același timp însă,

banca este un terț față de raporturile dintre acționari și societate și nu i se

poate imputa, în lipsa unor elemente care să demonstreze reaua sa credință,

faptul că ar fi cunoscut neregularitatea desfășurării A.G.A., cu atât mai mult

față de calitatea semnatarilor actului juridic - directorul general și

directorul economic.

Actele juridice au

fost încheiate cu persoanele mandatate care reprezintă și legal societatea,

desființarea ulterioară a A.G.A. chiar pentru încălcarea procedurii legale

imperative, neputând fi opusă băncii - ca terț de bună credință ca o excepție

de la sancțiunea nulității absolute a actelor încât bine s-a reținut, de către

instanță că în această situație sancțiunea în apărarea dreptului de control al

acționarilor este atragerea răspunderii administratorilor.

S-a mai reținut că

societatea comercială și banca au fraudat de comun acord interesele

acționarilor prin modul cum au acționat, ceea ce demonstrează dimpotrivă reaua

credință dar, pe de o parte această situație vizează reanalizarea probelor -

ceea ce nu este permis în această fază procesuală dar și dacă s-ar analiza

susținerea din perspectiva inoperării excepției de mai sus, trebuie arătat că

buna credință se prezumă, iar reaua credință trebuie dovedită, împrejurările de

fapt la care fac trimitere recurenții nefiind de natură să conducă la o altă

concluzie decât cea a instanței de apel, ele vizând împrejurări care țin de

executarea contractului.

Așa fiind, recursul

este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanții N.Ș., M.E. împotriva Deciziei nr. 122/A/C din 31 octombrie 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2008.