ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 146 din 23 februarie 2007 Tribunalul Comercial Mureș a respins excepțiile privind lipsa capacității procesuale active, a capacității de folosință și de exercițiu a SC R.B. SA Sucursala Iași; a respins excepția privind neexecutarea contractului de credit din 25 septembrie 2003; a fost admisă în parte acțiunea reclamantului S.C. împotriva pârâților SC R.B. SA Târgu Mureș și SC S.E. SRL - filiala Tecuci prin lichidator judiciar - SC S. SRL Galați și a constatat tardivitatea depunerii spre plată a biletelor la ordin emise de SC S.E. SRL - filiala Tecuci la data de 25 septembrie 2003, și respectiv 13 aprilie 2004, având la rubrica avalizat pe S.C.; a constatat nulitatea absolută a respectivelor bilete la ordin, și a dispus radierea înscrierilor din F.N.
B.O. a refuzului bancar efectuat la cererile de către SC R.B. SA Sucursala Iași. Totodată, a fost respinsă constatarea nulității absolute a contractelor de credit din 2003 și din 2004, respingându-se cererea de intervenție formulată de D.M. și D.R. Pe de altă parte a fost admisă în parte și acțiunea reclamantului D.M. în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA Târgu Mureș și a fost constatată nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 26 septembrie 2003; s-a dispus anularea acestuia și radierea ipotecii de rang II înscrisă în C.F., asupra imobilului reclamantului, respingându-se excepția privind nulitatea relativă a contractului de ipotecă. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin Decizia civilă nr. 71 din 22 octombrie 2007 a respins apelurile declarate de S.C., D.M.
și D.R., ca nefondate. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești au declarat recurs S.C., D.M. și D.R., care deși au fost citați cu mențiunea de a depune taxa de timbru aferentă recursului, nu au dat curs obligațiilor legale de timbrare a cererii formulate așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și O.G. nr. 32/1995 privind timbru judiciar, cu modificările lor ulterioare. Dat fiind că recurenții menționați mai sus, nu s-au conformat prevederilor legale invocate urmează ca recursul formulat de aceștia să fie anulat ca netimbrat, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 citată mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de S.C., D.M. și D.R. împotriva Deciziei nr. 71/A din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.