ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2085/2005

HOTĂRÂRE
16.03.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2085/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 1 august 2003, reclamanta

SC F. SRL Tecuci, prin lichidator

judiciar SC S. 2000 Galați, a solicitat obligarea pârâtei B. SA prin

lichidatori judiciari SC P.C.M.C. SRL și SC M.S. SA București și SC R.V.A. SA

București, la radierea ipotecii instituite prin contractul de garanție

imobiliară nr. 625 din 20 noiembrie 1995, transcris în registrul de

transcripțiuni sub nr. 396 din 20 noiembrie 1995.

Judecătoria

Tecuci, prin sentința civilă nr. 1396 din 29 august 2003, a respins ca nefondată

cererea reclamantei, cu motivarea că nu s-au depus dovezi privind achitarea

creditului garantat cu ipoteca a cărei radiere se cere.

Prin

decizia civilă nr. 101/A din 2 februarie 2004, Curtea de Apel Galați a admis

apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința civilă nr. 1396 din

29 august 2003 a Judecătoriei Tecuci și în rejudecare a admis cererea

reclamantei SC F. SRL Tecuci și a dispus radierea ipotecii înscrise sub nr. 396

din 20 noiembrie 1995.

Împotriva

deciziei a declarat recurs pârâta B. SA prin lichidatori SC P.C.M.C. SRL și SC

Recurenta

formulează critici privitor la faptul că instanța de apel la primul termen de

judecată nu a acordat un nou termen solicitat de recurentă, temeinic motivat,

cerere la care nici reprezentantul părții adverse nu s-a opus. Apoi, deși

citația purta mențiunea comunicării motivelor de apel, acestea nu au fost

trimise recurentei, care nu și-a putut formula apărările cuvenite și nici măcar

nu s-a amânat pronunțarea pentru a dat recurentei posibilitatea de a depune

concluzii scrise. In continuare recurenta expune motive de recurs referitoare

la soluționarea fondului cauzei.

Recursul

declarat de pârâtă este întemeiat.

La

primul termen de judecată fixat în instanța de apel la 2 februarie 2004, recurenta

a trimis prin fax o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen pentru

lipsă de apărare, motivând că reprezentantul ei, consilierul juridic se află în

acea zi la Tribunalul Brăila, unde susține interesele băncii într-un litigiu.

Cu

toate că reprezentantul apelantei nu s-a opus solicitării formulate, instanța

de apel a respins cererea cu motivarea că nu este dovedită și a trecut la

judecarea cauzei. Instanța a ignorat însă prevederile art. 114 alin. (3) C.

proc. civ., potrivit cărora termenul de judecată va fi stabilit astfel încât,

de la primirea citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru

a-și pregăti apărarea. În cauză, citația a parvenit recurentei la 23 ianuarie

2004 iar termenul de judecată era fixat la 2 februarie 2004, adică la 9 zile de

la primirea citației.

În

aceste condiții, instanța era datoare, chiar dacă nu i s-a cerut expres, să

facă aplicarea dispoziției prevăzute în art. 156 alin. (2) C. proc. civ., anume

să amâne pronunțarea în vederea depunerii concluziilor scrise, ceea ce însă nu

a făcut.

Refuzul

instanței de apel de a acorda termenul pentru lipsă de apărare, urmat de

judecarea și pronunțarea asupra apelului în aceeași zi cu ignorarea

dispozițiilor art. 114 alin. (3) și art. 298 C. proc. civ., se apreciază ca o

încălcare a dreptului la apărare, prin nesocotirea dispozițiilor de natură a

garanta realizarea efectivă a acestui drept.

Încălcarea

principiului dreptului la apărare atrage nulitatea hotărârii, așadar se va

admite recursul pârâtei, se va casa decizia pronunțată în apel cu trimiterea

cauzei la Curtea de Apel Galați pentru rejudecarea apelului, prilej cu care se

vor lua în examinare și celelalte motive de recurs invocate, a căror cercetare,

în această fază procesuală, apare inutilă.

Admite

recursul declarat de pârâta B. BGCP SA prin lichidatori SC P.C.M.C. SRL și SC

M.S. SA împotriva deciziei nr. 101/A din 2 februarie 2004 a Curții de Apel

Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2006
nu a fost îndeplinită. Recursul declarat de reclamanți, împotriva sentinței astfel pronunțate, a fost admis prin decizia nr. 4588 din 11 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de recurs a considerat că hotărârea ata
ÎCCJ 2008-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 146 din 23 februarie 2007 Tribunalul Comercial Mureș a respins excepțiile privind lipsa capacității procesuale active, a capacității de
ÎCCJ 2005-06-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3985/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 aprilie 2003, pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta B.O. le-a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.B. și SC T.I. S
ÎCCJ 2008-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1114/2008
țial pârâta C.B. solicitând, prin adresa nr. 596 din 16 octombrie 2000, radierea ipotecii, motivat de faptul că suma acordată în baza contractului nr. 71 din 8 august 1995 a fost rambursată în întregime. Cât privește sumele reprezentând dob
ÎCCJ 2005-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5394/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr. 173 din 29 iulie 2003, reclamanta SC C.D.I. SRL București a solicitat în contradictoriu c
Sursă