ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2721/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2721/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială, reclamantul M.F. a chemat

în judecată pârâții E.C. SA Arad, SC G.C.B. SRL Arad, SC G.P. & L. SRL

Arad, B.R.D.S.G. SA București și B.R.D.S.G. SA, sucursala Arad, solicitând

constatarea nulității absolute/anularea parțială a contractului de credit nr. 4811

din 27 decembrie 2007, împreună cu actele adiționale subsecvente, încheiat

între pârâta de rang 4, prin pârâta de rang 5 și celelalte pârâte, pentru

partea de credit acordată pârâtelor de rang 2 și 3 iar în subsidiar,

constatarea răsturnării prezumției de solidaritate între beneficiarii

creditului.

A mai solicitat

constatarea nulității absolute parțiale a tuturor garanțiilor accesorii

contractului de credit sus-indicat, pentru partea a cărei nulitate a solicitat

a se constata și în consecință dispunerea efectuării mențiunilor corespunzătoare

în cărțile funciare nr. 66044 și 65125 Arad, în ceea ce privește: contractul de

ipotecă autentificat sub nr. 107 din 23 ianuarie 2008 la BNP I.B.; contract de ipotecă autentificat sub nr. 659 din 06 februarie 2007 la BNP M.I.;

contract de ipotecă autentificat sub nr. 270 din 18 iunie 2008 la B.N.P B.R.; contract de garanție reală mobiliară nr. 538 din 30 decembrie 2008.

In motivarea cererii

sale, reclamantul a arătat că prin contractul de credit nr. 4811 din 27

decembrie 2007, B.R.D., sucursala Arad, a acordat o descoperire de cont M.C.M.O.

pentru SC E.C. SA, SC G.C.B.SRL și SC G.P. & L. SRL, în valoare de

1.000.000 lei, pentru o perioadă de 12 luni, iar contractul de credit a fost

semnat, pentru toate societățile finanțate, de către domnul O.G.

A arătat că în data

de 27 decembrie 2007, pârâta SC G.C.B. SRL a efectuat o tragere din credit care

a epuizat întregul plafon și prin acte adiționale, plafonul a fost majorat cu

900.000 lei, iar apoi cu încă 700.000 lei, dintre care doar 400.000 lei pot fi

utilizați de către SC E.C. SA.

Reclamantul a

susținut că, contractul de credit, împreună cu actele adiționale și cu

garanțiile aferente, este nul absolut pentru partea din plafon acordată

societăților G.C.B.SRL și G.P. & L. SRL întrucât potrivit art. 144

4

alin.

(1) lit. c) și d)

1

din Legea nr. 31/1990, este interzisă garantarea

directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate

administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului, iar alin.

(3) arată că prevederile alin. (1) sunt aplicabile și dacă operațiunea privește

o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior

menționate este administrator ori deține, singură sau împreună cu una dintre

persoanele sus menționate, o cotă de cel puțin 20% din valoarea capitalului

social subscris

Reclamantul a mai

arătat că, administratorul unei societăți comerciale nu poate în mod legal

garanta cu bunurile acesteia credite acordate unor alte societăți în care

acesta este administrator sau deține cel puțin 20% din valoarea capitalului

social subscris, faptul că dl. O.G. a garantat, în calitate de administrator al

SC E.C. SA, cu bunurile acesteia obținând creditele bancare în interes personal

sau al societăților în care avea/are interes, prin utilizarea creditului

acesteia, împrumuturi acordate și altor societăți la care a avut fie calitatea

de administrator, fie cea de asociat în proporția cerută de lege, fie ambele,

reprezintă o stare de fapt care nu poate fi contestată.

In această situație,

susține că a fost încălcată în mod evident interdicția de la art. 144

4

alin. (1) lit. c) și d)

1

din Legea nr. 31/1990, situație în care

toate garanțiile sunt nule din acest punct de vedere iar concluzia rezultă din

formularea imperativă a textului legal, care prevede expres că operațiunile de

natura celor în prezenta cauză sunt interzise și din faptul că asemenea

operațiuni sunt sancționate penal ceea ce denotă interesul public apărat prin

interdicție.

Mai mult, conform

art. 272 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990, constituie infracțiune

utilizarea de către administrator a bunurilor sau a creditului societății

într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza o altă societate

în care are interese direct sau indirect, fiind imposibil a fi contestat faptul

că dl. O.G. a utilizat bunurile care formează obiectul garanției și creditul

societății într-un scop contrar intereselor SC E.C. SA, pentru a favoriza

celelalte societăți în care are interese.

Susține că,

contrarietatea de interese dintre administratorul societății și aceasta din

urmă se conturează ca o prezumție absolută, care rezultă din suprapunerea

stării de fapt supuse atenției în prezenta cauză peste textul ce prevede

interdicția și peste conținutul constitutiv al infracțiunii incriminate prin art.

272 alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 31/1990 și ca atare, garantarea

creditului M.C.M.O. cu bunurile SC E.C. SA este fără îndoială nelegală, fiind

încălcate interdicțiile sus evidențiate.

De asemenea relevă

că, caracterul de ordine publică al prevederilor legale în discuție este

inechivoc, interdicțiile privind garantarea de către administrator, cu bunurile

societății, a unor datorii ce revin altor societăți comerciale în care acesta

are calitatea de administrator și/sau asociat în proporția prevăzută de lege,

vizează interesul general afectat de riscul ca prin astfel de activități, o

societate comercială de dimensiunea SC E.C. SA să fie adusă în pragul

falimentului.

Mai mult, caracterul

de ordine publică al interdicțiilor sancționate penal este universal acceptat.

Astfel încălcarea

preceptului normelor juridice sus-indicate atrage, în aceste condiții nulitatea

absolută, care poate fi invocată de orice persoană-interesată, în calitate de

acționar al SC E.C. SA și justifică un interes evident în promovarea acțiunii,

cu consecința înlăturării riscurilor ca bunurile societății să fie executate

silit pentru nerespectarea unor obligații de către alte societăți comerciale și

prin aceasta înlăturarea unor elemente care pot genera riscul insolvenței SC E.C.

SA, având în vedere disproporția vădită dintre valoarea totală a garanțiilor și

partea din credit pe care societatea are posibilitatea să o folosească

sporindu-se în acest fel gradul, de îndatorare al societății și diminuându-se

profitul acesteia.

Referitor la petitul

subsidiar, în situația în care se va aprecia că nu justifică un interes în

desființarea creditelor propriu-zise acordate celorlalte societăți, garantate

cu bunurile SC E.C. SA, reclamantul a considerat că prezumția de solidaritate

în obligațiile comerciale este răsturnată în ceea ce privește beneficiarii

creditelor, la o analiză sumară a situației de fapt, s-ar putea concluziona că

banca ar avea dreptul să solicite executarea silită a garanțiilor în situația

nerespectării obligației de rambursare a creditului la scadență indiferent de

titularul tragerii, tocmai datorită prevederilor art. 42 alin. (1) C. com.,

care instituie prezumția sus-amintită.

Cu toate acestea, a

susținut reclamantul, nu trebuie trecut cu vederea faptul că solidaritatea

codebitorilor în obligațiile comerciale reprezintă doar o prezumție simplă,

care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, răsturnarea acestei

prezumții poate rezulta și din analiza sistematică a contractului, precum și

din cercetarea intenției reale a părților.

Astfel, în prezentul

contract, față de argumentarea juridică deja dezvoltată, apreciază că nu poate

fi vorba despre o solidaritate a celor trei clienți, în sensul că fiecare

societate comercială răspunde separat, pentru partea din credit pe care a utilizat-o

efectiv.

In aceste condiții,

dacă SC E.C. SA va fi ținută să garanteze cu propriile bunuri nerespectarea

obligațiilor asumate de către alte societăți, unde fostul său administrator are

interese, atunci s-ar încălca evident interdicția legală stipulată prin art. 144

4

din Legea societăților comerciale și în același timp s-ar realiza conținutul

constitutiv al infracțiunii prevăzute iar art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea

societăților comerciale și din moment ce este de presupus că părțile nu au

urmărit fraudarea prevederilor imperative ale legii atunci când au încheiat

contractul de credit, trebuie să se accepte că intenția lor nu a fost aceea de

a conferi posibilitatea executării uneia dintre societăți pentru nerespectarea

obligațiilor proprii ale alteia, respectiv că nu există solidaritate între

beneficiarii creditului.

Desigur că dacă

între cele trei societăți beneficiare nu ar fi existat legături ținând de

persoana administratorilor și/sau asociaților ori acționarilor, solidaritatea

nu ar fi fost înlăturată în lipsa unei stipulații contractuale exprese.

Pârâta SC G.C.B.SRL

Arad a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate inadmisibilitatea

acțiunii și respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

Referitor la

inadmisibilitatea acțiunii a arătat că, constatarea nulității absolute a

contractului de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007 și a actelor adiționale

subsecvente și a constatării nulității parțiale a tuturor garanțiilor accesorii

contractului de credit având ca temei legal prevederile art. 144

4

din Legea nr. 31/1990 actualizată este inadmisibilă întrucât prevederile

acestui articol, nu reprezintă cauza de nulitate absolută a actelor juridice

invocate de reclamant iar în cazul în care în eventualitatea încălcării acestui

text de lege, aceasta nu atrage nulitatea contractului și a actelor accesorii,

ci SC E.C. SA poate solicita angajarea răspunderii administratorului.

Mai mult decât atât

nu există nici o alta cauză de nulitate absolută care sa poată fi invocată de

reclamant.

Pârâta B.R.D.S.G.G.

SA București a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale active, întrucât au calitate procesuală activă, doar părțile

contractante ale contractelor a căror nulitate reclamantul solicită a se

constata, și nu terțele persoane străine de încheierea acestor contracte ce nu

justifică nici un interes în promovarea unei astfel de acțiuni.

Evidențiază și că

reclamantul deține calitatea de acționar al E.C. cu un procent de 0, 33% și

acesta nu poate decât să solicite convocarea AGA, care să autorizeze E.C. în

promovarea unor astfel de acțiuni.

Invocă de asemenea

excepția lipsei de interes a reclamantului, interesul invocat de reclamant în

calitate de acționar, nu îndeplinește condiția de a fi personal și direct,

folosul practic răsfrângându-se în cazul admiterii cererii asupra unui terț și

anume E.C..

In plus arată această

pârâtă, interesul reclamantului trebuie să fie și legitim adică, licit și

moral.

Pârâta B.R.D.S.G.G. SA,

sucursala Arad, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a

reclamantului și lipsa interesului acestuia în promovarea acțiunii, precum și

excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, iar pe fondul cauzei a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

In privința

excepțiilor au fost reiterate aceleași argumente ca și cele ale B.R.D.S.G.G. SA

București.

Analizând cu

prioritate excepțiile ce au fost invocate de pârâte prin întâmpinările depuse,

potrivit art. 137 C. proc. civ., tribunalul le-a respins pentru următoarele

considerente :

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, s-a constatat că

acesta are calitatea de acționar al E.C., societate care împreună cu pârâtele

SC G.C.B.SRL Arad, SC G.P. & L. SRL Arad, au luat credit de la pârâta B.R.D.S.G.G.

SA București și în condițiile în care reclamantul prin acțiune a solicitat să

se constate nulitatea absolută a contractului de credit în discuție împreună cu

actele adiționale subsecvente, fiind evident că acesta are calitate procesuală

activă, în plus, constatarea nulității absolute poate fi solicită de orice

parte interesată.

Interesul

reclamantului, constă în aceea că în calitatea acestuia de acționar, indiferent

de întinderea contribuției acestuia la capitalul social al SC E.C. SA este

interesat a nu se micșora patrimoniul social al societății la care este

acționar, în condițiile în care contratul de credit a fost garantat, cu

bunurile ce aparțin SC E.C. SA.

Ca atare, din moment

ce reclamantul justifică un interes patrimonial, nu poate fi vorba despre lipsa

interesului, sau a calității procesuale active.

În ceea ce privește

fondul cauzei, tribunalul a reținut că în toate operațiunile juridice

întreprinse, E.C. a fost reprezentată prin administrator O.G. care a garantat,

cu bunurile societății obținerea de credite bancare și pentru alte societăți.

Dar, administratorul

unei societăți comerciale, nu poate garanta în mod legal, cu bunurile acesteia

credite acordate unor alte societăți în care acesta este administrator sau

deține cel puțin 20% din valoarea capitalului social subscris.

În această situație,

s-a constatat că a fost încălcată interdicția de la art. 144

4

alin.

(1) lit. c) și d)

1

din Legea nr. 31/1990, situație în care toate

garanțiile sunt nule din acest punct de vedere.

În cazul în care E.C.,

potrivit prevederilor contractuale va fi ținută să garanteze cu propriile

bunuri, nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de celelalte două

societăți, unde administratorul are interese contare, s-ar încălca interdicția

stipulată prin art. 144

4

din Legea societăților comerciale, și în

același timp s-ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute la

art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea societăților comerciale.

Interdicțiile privind

garantarea de către administrator, cu bunurile societății, a unor datorii ce

revin altor societăți comerciale în care acesta are calitatea de administrator

și/sau asociat în proporția prevăzută de lege, au caracter de ordine publică,

condiții în care nulitatea absolută, poate fi invocată de orice

persoană-interesată, cu consecința înlăturării riscurilor ca bunurile

societății să fie executate silit pentru nerespectarea unor obligații de către

alte societăți comerciale pârâte.

Astfel, apreciind

existența interesului reclamantului în promovarea acestei acțiuni, analizarea

capătului de cerere subsidiar fiind de prisos, tribunalul a apreciat că

acțiunea formulată de reclamant este întemeiată potrivit cu prevederile art.

144

4

alin. (1) lit. c) și d)

1

din Legea nr. 31/1990 și

art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea societăților comerciale.

În consecință, prin

sentința comercială nr. 1590 din 14 iunie 2010, Tribunalul Arad, secția

comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția

lipsei de interes a reclamantului M.F.; a admis acțiunea comercială formulată

de reclamant și în consecință a constatat nulitatea absolută parțială a

contractului de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007 împreună cu actele

adiționale subsecvente încheiate între pârâta B.R.D. G.S.G. SA, prin pârâta B.R.D.

G.S.G. SA, sucursala Arad și pârâtele SC E.C. SA, prin administrator judiciar

Casa de Insolvență R.A.V.A.I.P.U.R.L. Arad, SC G.C.B.SRL prin administrator

judiciar E.C.I.S.P.U.R.L. pentru partea de credit acordată pârâtelor SC G.C.B. SRL

și SC G.P. & L.; a constatat nulitatea absolută parțială a tuturor

garanțiilor accesorii contractului de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007

pentru partea de credit acordată pârâtelor SC G.C.B.SRL și SC G.P. & L. și

a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în C.F. 66044 și 65125 Arad

privind: contractul de ipotecă autentificat sub nr. 107 din 23 ianuarie 2008 la BNP I.B.; contractul de ipotecă autentificat sub nr. 659 din 06 februarie 2007 la B.N.P M.I.; contractul de ipotecă autentificat sub nr. 270 din 18 iunie 2008 la B.N.P B.R.; contractul de garanție reală mobiliară nr. 538 din 30 decembrie 2008.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta B.R.D. S.G.S. SA București, prin care a

susținut că a fost soluționată greșit excepția lipsei calității procesuale active

și a lipsei de interes, întrucât au calitate doar părțile contractante ale contractului

de credit și nicidecum terțe persoane străine de contract. Pe de altă parte

titularul dreptului afirmat este SC E.C. SA și nu reclamantul. La momentul

contractării creditului, reclamantul nu deținea nici o calitate în SC E.C. SA.

Pârâta a susținut că

interesul urmărit pentru promovarea acțiunii este imoral și nelegitim pentru că

pârâta SC E.C. SA a fost avantajată prin condiții derogatorii de la dobânzile

standard.

În ceea ce privește

fondul cauzei, apelanta pârâtă a susținut că nu se poate pune în discuție

nulitatea absolută a contractului de credit și a accesoriilor, atât timp cât

societatea a luat cunoștință de această hotărâre. De asemenea pârâta a susținut

că instanța de fond nu motivează în nici un fel constatarea nulității absolute

parțiale a contractului de credit nr. 4811 din 2007 împreună cu actele

adiționale subsecvente. Dispozițiile art. 144

4

alin. (1) lit. c) și

d) se referă la garantarea directă sau indirectă a împrumuturilor acordate

administratorilor, ori în speță este vorba despre încheierea unui contract de

credit de către persoane juridice și nu despre persoana administratorului O.G.,

care a fost doar mandatat să semneze aceste contracte de către Adunarea

Generală Ordinară. Instanța de fond nu a avut în vedere nici dispozițiile art. 73

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, potrivit art. 272 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990 se sancționează penal doar fondatorul,

administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății. Sancțiunea

aplicabilă în speță nu este nulitatea absolută, întrucât dispozițiile art. 144

4

din Legea nr. 31/1990 ocrotesc un interes particular. Nu poate fi vorba

despre nulitatea absolută a contractelor de credit și ipotecă în condițiile în

care acestea au fost încheiate în baza hotărârilor adoptate de adunarea

generală a acționarilor E.C. SA și având în vedere dispozițiile art. 35 alin. (3)

din Decretul nr. 31/1954, care conferă valabilitate civilă chiar și faptelor

ilicite ale organelor de conducere.

Dintr-un alt punct de

vedere, apelanta pârâtă a arătat că instanța de fond nu a verificat probatoriul

administrat în cauză și a anulat acte care nu au legătură nicio legătură cu

contractul de credit nr. 4811/2007 și actele subsecvente acesteia.

Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 53 din 14 februarie 2011 a admis apelul declarat de pârâtă B.R.D. G.S.G. SA București, a schimbat în tot sentința apelată

și a respins acțiunea formulată de către reclamant.

Pentru a dispune

astfel, Curtea a apreciat că reclamantul nu deține calitatea procesuală activă

de a solicita constatarea nulității absolute sau anularea contractului de

credit încheiat între pârâte, indiferent de felul nulității invocate, întrucât

reclamantul deține 0,33% din capitalul social al SC E.C. SA iar la momentul

contractării creditului, respectiv 27 decembrie 2007, el nu avea nici o

calitate în cadrul acestei societăți. Apărarea intereselor reclamantului nu se

poate realiza decât în condițiile Legii nr. 31/1990. În sprijinul acestei

soluții este si faptul că, contractarea creditului pretins fraudulos s-a făcut

în baza hotărârii A.G.A. a SC E.C. SA și nu în baza unei decizii personale a

administratorului acestei societăți.

Cu referire la

capătul subsidiar, Curtea a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada

existenței unei clauze care să prevadă expres divizibilitatea obligației care

să înlăture solidaritatea .

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs recurentul reclamant M.F., prin care a solicitat

admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurată și trimiterea

cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată în

sensul admiterii petitul subsidiar al acțiunii.

Recurentul a invocat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În temeiul motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a

susținut că potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., calea de atac a apelului

trebuia soluționată doar în funcție de cele invocate la prima instanță,

întrucât declarația de apel a fost formulată de pârâta B.R.D., sucursala Arad,

iar motivele de apel au fost depuse la dosar de către societatea mamă.

În raport de motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile

recurentului au constat în următoarele :

Soluția instanței de

apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei

interesului este greșită. Pentru a răspunde celor două excepții, trebuie

stabilite două aspecte : caracterul nulității invocate și interesul

reclamantului.

Întinderea cotei de

contribuție a recurentului la capitalul social al SC E.C. SA nu reprezintă un

aspect relevant pentru analiza interesului, investiția personală ridicându-se

la o valoare considerabilă. De asemenea, interesează calitatea reclamantului la

data promovării acțiunii și nu la data încheierii contractului.

Instanța de apel avea

obligația de a verifica în ce mod formularea acțiunii îl afectează pe

reclamant, în sensul că instanța a apreciat că se impune menținerea unor acte

nule absolut pentru a proteja stabilitatea raporturilor juridice comerciale. Cu

alte cuvinte, condiția interesului trebuie analizată raportat la persoana

reclamantului și nu a altor persoane.

În ceea ce privește

petitul subsidiar, recurentul susține că excepțiile nu au fost reținute și în

raport cu petitul subsidiar, motiv pentru care se impune analizarea legalității

deciziei. Astfel, răsturnarea prezumției de solidaritate comercială poate fi

răsturnată și prin analiza sistematică a contractului și din cercetarea

intenției reale a părților. Cu alte cuvinte recurentul susține că între

codebitorii din cadrul contractului atacat nu există solidaritate, deoarece

intenția lor nu a fost aceea de a conferi posibilitatea executării uneia dintre

societăți pentru nerespectarea obligațiilor proprii ale alteia, respectiv nu

există solidaritate între beneficiarii creditului. Interpretarea contractului

de credit este în sensul că SC E.C. SA este ținută să garanteze cu bunurile

sale doar obligațiile de plată care-i revin în mod direct, în temeiul

principiului efectului util.

Analizând criticile

invocate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :

Prealabil examinării

criticilor invocate, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în

judecată, reclamantul a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni având ca

obiect în principal constatarea nulității absolute/anularea parțială a

contractului de credit nr. 4811/2007, împreună cu actele subsecvente

adiționale, iar în subsidiar răsturnarea prezumției de solidaritate între

beneficiarii creditului.

Astfel, între pârâta B.R.D.

G.S.G. SA București și celelalte pârâte s-a încheiat contractul de credit nr. 4811

din 27 decembrie 2007, prin care B.R.D., sucursala Arad, a acordat o

descoperire de cont M.C.M.O. pentru SC E.C. SA, SC G.C.B.SRL și SC G.P. &

L. SRL, în valoare de 1.000.000 lei, pentru o perioadă de 12 luni.

In data de 27 decembrie

2007, pârâta SC G.C.B.SRL a efectuat o tragere din credit care a epuizat

întregul plafon și prin acte adiționale, plafonul a fost majorat cu 900.000

lei, iar apoi cu încă 700.000 lei, dintre care doar 400.000 lei pot fi

utilizați de către SC E.C. SA.

Creditul luat a fost

garantat astfel cum rezultă din actele adiționale la contractul de credit,

contractele de ipotecă și contract de garanție reală mobiliară, cu bunuri

aparținând E.C.

Acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 144

4

din Legea 31/1990 potrivit căruia este

interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin

intermediul unor operațiuni precum: a) acordarea de împrumuturi

administratorilor; b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu

ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceștia de operațiuni de

livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări; c) garantarea

directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate

administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului; d)

garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către

administratori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe

persoane; e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei

creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană

administratorilor ori o altă prestație personală a acestora și pe dispozițiile

art. 272 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990.

Chestiunea de drept

supusă analizei instanței de recurs este reprezentată de modul de soluționare a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei

interesului reclamantului în promovarea acțiunii de față.

Pentru a examina

excepția invocată de către intimata B.R.D. G.S.G. SA București, privind lipsa

calității procesuale active este necesar a se cerceta dacă reclamantul este

titularul dreptului afirmat și anume are dreptul de a solicita constatarea

nulității absolute sau anularea contractului de credit încheiat între pârâte.

Din acest punct de

vedere, Înalta Curte urmează a prezenta argumentele de ordin juridic în

sprijinul admiterii excepției invocată.

În cursul

funcționării societății comerciale, există mai multe categorii de persoane,

care prin actele pe care le săvârșesc sunt susceptibile de a crea prejudicii

fie societății însăși, fie unor terțe persoane. Acțiunile în justiție posibil a

fi exercitate cu privire la răspunderea organelor de administrare ale

societății comerciale sunt reglementate de Legea nr. 31/1990.

Întrebarea care se

pune este aceea de a ști dacă are calitate procesuală activă în promovarea

prezentei acțiuni unul dintre acționari, indiferent de întinderea contribuției

acestuia la capitalul social.

Astfel, reclamantul

deține calitatea de acționar al SC E.C. SA cu un procent de 0,33 % din

capitalul social. În virtutea acestei calități, reclamantul are dreptul de a

solicita convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care să autorizeze SC E.C.

în promovarea unor astfel de acțiuni în răspundere prin care se tinde la

anularea/nulitatea actului juridic încheiat cu nerespectarea dispozițiilor

imperative ale art. 144

4

din Legea nr. 31/1990.

Dintr-un alt punct de

vedere, sancțiunea nerespectării interdicției de creditare este nulitatea

absolută iar acțiunea în nulitatea absolută a unui act juridic poate fi

introdusă de orice persoană care justifică un interes legitim. Deci,

reclamantul trebuie să dovedească folosul practic și legitim pe care îl obține

în eventualitatea desființării contractului.

Ori, la data încheierii

actelor care au format obiectul contractului de credit și actelor subsecvente

reclamantul nu deținea calitatea de acționar la SC E.C. SA.

În aceste condiții,

interesul vizat de reclamant prin promovarea prezentei cereri nu este legitim,

reclamantul urmărind înlăturarea ,,riscurilor ca bunurile societății să fie

executate silit pentru nerespectarea unor obligații de către alte societăți

comerciale”.

Revenind la criticile

formulate de recurent, interesul reclamantului în promovarea acțiunii de față

este unui mediat și indirect. Interesul reclamantul nu este unul personal, ci

social, ceea ce nu conferă dreptul reclamantului de a acționa, în nume propriu,

în justiție în apărarea intereselor directe ale societății.

Critica privind

importanța calității de acționar a reclamantului la momentul formulării

acțiunii este nefondată întrucât a justifica calitatea procesuală activă

înseamnă a justifica existența identității între persoana sa și titularul

dreptului afirmat, respectiv SC E.C. SA.

În

ceea ce privește critica recurentului întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs vizează

nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe

care aceasta se sprijină.

Având

în vedere că recurentul a indicat lipsa de motivare a instanței de apel în ceea

ce privește apărarea prezentată prin întâmpinarea depusă în fața instanței de

apel, privind declararea recursului de către B.R.D., sucursala Arad, iar

motivele de apel au fost depuse de către B.R.D. București, critica este vădit

nefondată întrucât B.R.D. București, a formulat propria cerere de apel la data

de 27 iulie 2010. Pe de altă parte, această apărare nu a fost invocată prin

intermediul unei excepții de procedură, asupra căreia instanța să se pronunțe

cu prioritate, ea fiind o apărare de fond.

Față

de al doilea capăt de cerere, recurentul a invocat critici referitoare la

înlăturarea prezumției de solidaritate a pârâtelor, care rezultă din analiza

sistematică a contractului și din cercetarea intenției reale a părților.

În

ceea ce privește aceste critici, Înalta Curte arată că instanța de apel a

soluționat cererea de chemare în judecată prin prisma admiterii excepției

lipsei calității procesuale active, excepție peremptorie, de fond, care vizează

condițiile de exercițiu ale acțiunii civile și care face de prisos examinarea

petitelor acțiunii pe fond.

Cu

toate acestea, dispozițiile art. 42 C. com. sunt clare, în sensul că în materie

comercială, solidaritatea între debitori este regula, și numai o clauză care să

prevadă expres divizibilitatea obligației poate înlătura această obligație,

ori, în situația în care recurentul nu a indicat în concret existența acesteia,

prezumția nu poate fi răsturnată.

Motivele

invocate de către recurent în susținerea divizibilității obligației, respectiv

cercetarea intenției reale a părților și analiza contractului, reprezintă

reguli de interpretare a contractelor, care nu pot constitui modalități admise

de lege pentru răsturnarea prezumției.

În

raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul M.F. împotriva deciziei civile nr. 53 din 14

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.