ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2755/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 august 2009, reclamanta P.A.L. a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1618/2008 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Reclamanta a solicitat anularea dispozițiilor alin. (9) pct. 23 din acest act normativ, cu motivarea că în mod nelegal s-a adăugat la o lege organică, prin reglementarea unei noi condiții care nu este prevăzută în Codul fiscal pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A. de 5 % asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor, ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

Prin instituirea unei condiții suplimentare de prezentare a unei declarații pe propria răspundere privind îndeplinirea cerințelor impuse de Codul fiscal, reclamanta a susținut că au fost încălcate normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2004, în sensul că o condiție probatorie a fost transformată într-o condiție de fond, iar obligația legală de taxare redusă a devenit o opțiune a vânzătorului. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 534 din 2 noiembrie 2009, prin care a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Instanța de fond a constatat că sunt nefondate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, considerând că declarația pe propria răspundere prevăzută de normele contestate reprezintă instrumentul juridic care atestă îndeplinirea de către cumpărător a condițiilor stabilite de art. 140 alin. (2 1 ) lit. c) pct. 1 și 2 C. fisc., respectiv în cazul persoanelor necăsătorite să nu fi deținut și să nu dețină nici o locuință în proprietate achiziționată cu cota de 5 % și în cazul familiilor, soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină fiecare sau împreună, nici o locuință în proprietate achiziționată cu cota de 5 %. Din acest motiv, s-a apreciat că declarația pe propria răspundere este cerută ca probă în scopul de a se dovedi îndeplinirea condițiilor legale și nu reprezintă o condiție nouă reglementată prin actul administrativ contestat.

În același sens, s-a avut în vedere și principiul general de drept instituit prin art. 1169 C. civ., conform căruia cel care înțelege să se prevaleze de o dispoziție legală de favoare trebuie să facă dovada îndeplinirii cerințelor legale. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurenta a susținut că instanța de fond a considerat eronat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 1169 C. civ., deși nu a contestat obligația îndeplinirii condițiilor prevăzute de Codul fiscal pentru a beneficia de cota redusă de T.V.A. de 5 %, contestând în realitate obligativitatea prezentării unei declarații pe propria răspundere la data semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare.

De asemenea, recurenta a criticat concluzia instanței de fond că la momentul faptului generator al aplicabilității cotei reduse de T.V.A., care este acela al autentificării contractului de vânzare-cumpărare, trebuie prezentată declarația pe propria răspundere, deși dispozițiile Codului fiscal impun numai ca la acea dată să fie îndeplinite cerințele legale. Recurenta a arătat că prin introducerea acestei noi condiții au fost modificate dispozițiile Legii nr. 571/2003, cu încălcarea prevederilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: În aplicarea prevederilor art. 140 alin. (2) lit. c) C. fisc., care reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească vânzarea de locuințe, H.G.

nr. 1618/2008 a prevăzut la pct. 23 alin. (9) că, vânzătorul poate aplica o cotă de T.V.A. de 5 % dacă cumpărătorul va prezenta o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 140 alin. (2) lit. c) pct. 1 și 2 C. fisc., care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de T.V.A. de 5 %. Instanța de fond a interpretat corect aceste norme metodologice de aplicare a prevederilor C. fisc., constatând că obligația prezentării declarației pe propria răspundere a fost instituită în scopul de a se dovedi îndeplinirea condițiilor legale și nu reprezintă o condiție nouă introdusă prin actul administrativ contestat, cum neîntemeiat s-a susținut prin acțiunea în anulare formulată de recurenta-reclamantă.

În consecință, declarația pe propria răspundere a fost prevăzută ca instrument juridic care să justifice îndeplinirea de către cumpărător a condițiilor legale pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A. de 5 % la data la care intervine faptul generator în cazul livrării de bunuri imobile și anume, data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Recurenta-reclamantă nu a contestat că faptul generator al obligației de plată a T.V.A. în cazul livrării de bunuri imobile este reprezentat de transferul dreptului de proprietate, care intervine la momentul autentificării contractului de vânzare – cumpărare, astfel că aceasta a susținut neîntemeiat că declarația pe propria răspundere poate fi prezentată și la o dată ulterioară, care nu are însă nici o relevanță cu privire la existența și întinderea obligației de plată a taxei pe valoare adăugată.

Prezentarea acestei declarații după data faptului generator al obligației de plată a T.V.A. nu poate produce efecte juridice prin aplicarea cotei reduse de T.V.A. de 5 %, care este condiționată de întrunirea și implicit, de dovedirea îndeplinirii cerințelor legale la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare. Pentru aceleași considerente, se constată că este neîntemeiată critica din recurs privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 1169 C. civ. Față de motivele expuse, instanța de fond a constatat corect legalitatea dispozițiilor pct. 23 alin. (9) din H.G. nr. 1618/2008, care au fost adoptate cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție și a prevederilor Legii nr. 24/2000.

Nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.A.L. împotriva sentinței civile nr. 534 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.