ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2755/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 12 august 2009, reclamanta P.A.L. a solicitat anularea parțială a

H.G. nr. 1618/2008 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice

de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Reclamanta a solicitat anularea

dispozițiilor alin. (9) pct. 23 din acest act normativ, cu motivarea

că în mod nelegal s-a adăugat la o lege organică, prin

reglementarea unei noi condiții care nu este prevăzută în Codul

fiscal pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A. de 5 % asupra bazei de

impozitare pentru livrarea locuințelor, ca parte a politicii sociale,

inclusiv a terenului pe care sunt construite.

Prin instituirea unei condiții

suplimentare de prezentare a unei declarații pe propria răspundere privind

îndeplinirea cerințelor impuse de Codul fiscal, reclamanta a susținut

că au fost încălcate normele de tehnică legislativă prevăzute

de Legea nr. 24/2004, în sensul că o condiție probatorie a fost transformată

într-o condiție de fond, iar obligația legală de taxare

redusă a devenit o opțiune a vânzătorului.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința civilă nr. 534 din 2 noiembrie 2009, prin care a respins

acțiunea formulată de reclamantă.

Instanța de fond a constatat

că sunt nefondate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă,

considerând că declarația pe propria răspundere prevăzută

de normele contestate reprezintă instrumentul juridic care atestă

îndeplinirea de către cumpărător a condițiilor stabilite de

art. 140 alin. (2

1

) lit. c) pct. 1 și 2 C. fisc., respectiv în cazul

persoanelor necăsătorite să nu fi deținut și să

nu dețină nici o locuință în proprietate

achiziționată cu cota de 5 % și în cazul familiilor, soțul

sau soția să nu fi deținut și să nu dețină

fiecare sau împreună, nici o locuință în proprietate achiziționată

cu cota de 5 %.

Din acest motiv, s-a apreciat

că declarația pe propria răspundere este cerută ca probă

în scopul de a se dovedi îndeplinirea condițiilor legale și nu

reprezintă o condiție nouă reglementată prin actul

administrativ contestat. În același sens, s-a avut în vedere și

principiul general de drept instituit prin art. 1169 C. civ., conform căruia

cel care înțelege să se prevaleze de o dispoziție legală de

favoare trebuie să facă dovada îndeplinirii cerințelor legale.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală

și netemeinică și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a considerat eronat că sunt aplicabile în cauză

dispozițiile art. 1169 C. civ., deși nu a contestat obligația

îndeplinirii condițiilor prevăzute de Codul fiscal pentru a beneficia

de cota redusă de T.V.A. de 5 %, contestând în realitate obligativitatea

prezentării unei declarații pe propria răspundere la data

semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare.

De asemenea, recurenta a criticat

concluzia instanței de fond că la momentul faptului generator al

aplicabilității cotei reduse de T.V.A., care este acela al

autentificării contractului de vânzare-cumpărare, trebuie

prezentată declarația pe propria răspundere, deși

dispozițiile Codului fiscal impun numai ca la acea dată să fie

îndeplinite cerințele legale.

Recurenta a arătat că prin

introducerea acestei noi condiții au fost modificate dispozițiile

Legii nr. 571/2003, cu încălcarea prevederilor constituționale

și a normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304

și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca

nefondat, pentru următoarele considerente:

În aplicarea prevederilor art. 140 alin.

(2) lit. c) C. fisc., care reglementează condițiile pe care trebuie

să le îndeplinească vânzarea de locuințe, H.G. nr. 1618/2008 a

prevăzut la pct. 23 alin. (9) că, vânzătorul poate aplica o

cotă de T.V.A. de 5 % dacă cumpărătorul va prezenta o

declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din

care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art.

140 alin. (2) lit. c) pct. 1 și 2 C. fisc., care va fi păstrată

de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de T.V.A. de 5

%.

Instanța de fond a interpretat corect

aceste norme metodologice de aplicare a prevederilor C. fisc., constatând

că obligația prezentării declarației pe propria răspundere

a fost instituită în scopul de a se dovedi îndeplinirea condițiilor

legale și nu reprezintă o condiție nouă introdusă prin

actul administrativ contestat, cum neîntemeiat s-a susținut prin

acțiunea în anulare formulată de recurenta-reclamantă.

În consecință,

declarația pe propria răspundere a fost prevăzută ca

instrument juridic care să justifice îndeplinirea de către

cumpărător a condițiilor legale pentru aplicarea cotei reduse de

T.V.A. de 5 % la data la care intervine faptul generator în cazul livrării

de bunuri imobile și anume, data la care sunt îndeplinite formalitățile

legale pentru transferul dreptului de proprietate de la vânzător la

cumpărător.

Recurenta-reclamantă nu a

contestat că faptul generator al obligației de plată a T.V.A. în

cazul livrării de bunuri imobile este reprezentat de transferul dreptului

de proprietate, care intervine la momentul autentificării contractului de

vânzare – cumpărare, astfel că aceasta a susținut neîntemeiat

că declarația pe propria răspundere poate fi prezentată

și la o dată ulterioară, care nu are însă nici o

relevanță cu privire la existența și întinderea

obligației de plată a taxei pe valoare adăugată.

Prezentarea acestei declarații după

data faptului generator al obligației de plată a T.V.A. nu poate

produce efecte juridice prin aplicarea cotei reduse de T.V.A. de 5 %, care este

condiționată de întrunirea și implicit, de dovedirea

îndeplinirii cerințelor legale la data autentificării contractului de

vânzare-cumpărare.

Pentru aceleași considerente,

se constată că este neîntemeiată critica din recurs privind

aplicarea greșită de către instanța de fond a

dispozițiilor art. 1169 C. civ.

Față de motivele expuse,

instanța de fond a constatat corect legalitatea dispozițiilor pct. 23

alin. (9) din H.G. nr. 1618/2008, care au fost adoptate cu respectarea prevederilor

art. 108 din Constituție și a prevederilor Legii nr. 24/2000.

Nefiind întemeiate motivele de

recurs invocate de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.A.L.

împotriva sentinței civile nr. 534 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 mai 2010.