ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3269/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin Sentința Civilă nr. 607 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B.U. și B.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Drept urmare, instanța a anulat parțial prevederile cuprinse în partea nr. 167 1 , parag. 9, teza I din Normele Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G.. nr. 44/2004, așa cum a fost modificată prin H.G. nr. 618/2008, în sensul eliminării termenului „poate" din textul enunțat, care lasă la latitudinea vânzătorului posibilitatea aplicării T.V.A.

în cuantum redus de 5%, menținând în rest prevederile cuprinse în normele metodologice în discuție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat nefondată susținerea reclamanților conform căreia instituirea obligativității prezentării unei declarații pe proprie răspundere, din care să rezulte faptul că sunt îndeplinite condițiile legale, reprezintă o adăugare la lege. S-a apreciat că declarația pe proprie răspundere nu reprezintă o nouă condiție adăugată celor reglementate prin norma legală, pentru a cărei aplicare au fost adoptate Normele Metodologice, ci reprezintă mijlocul de probă prin care persoana interesată are posibilitatea să dovedească îndeplinirea condițiilor edictate în vederea aplicării cotei reduse de T.V.A.

de 5%. Mai mult, a reținut prima instanță, modalitatea de probare a îndeplinirii condițiilor, modalitate impusă prin normele metodologice, nu este excesivă, ci dimpotrivă, este temeinică și oportună, constituind un mijloc de probă facil în vederea îndeplinirii scopului propus, fără a impune cumpărătorului demersuri împovărătoare. Prima instanța a constatat însă pe deplin întemeiate criticile reclamanților referitoare la faptul că modul de formulare a textului enunțat, tinde să transforme obligația legală a contribuabilului colector de taxă pe valoare adăugată de a aplica cota redusă, într-o opțiune a acestuia. S-a apreciat în acest sens că termenul „poate", folosit de textul normativ atacat, spre deosebire de formularea imperativă folosită de către legiuitor în C. fisc.

„cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare", este de natură să atragă această interpretare. Prima instanță a mai reținut că prin terminologia improprie folosită, Normele Metodologice enunțate schimbă într-o manieră nepermisă textul legal pentru a cărui aplicare au fost edictate, dintr-o obligație a vânzătorului de a aplica cota redusă de 5%, actul conferind vânzătorului un drept de opțiune în acest sens, fapt ce modifică sensul reglementării într-o manieră nepermisă. 2. Recursurile promovate în cauză 2.1. Recursul declarat de recurenții - reclamanți B.U. și B.I. A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia, în esență s-au susținut următoarele: - se impunea ca instanța de fond să admită în totalitate, nu numai în parte, cererea reclamanților de anulare a prevederilor cuprinse în partea nr. 167 1 , parag.

9, teza I din Normele metodologice din 22 ianuarie 2004, de aplicare a Legii nr. 571/2003, privind c odul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, astfel cum acest text a fost modificat de H.G.nr.

1618/2008, în sensul solicitat; - hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât, instanța, pe de o parte, reține corect că declarația pe proprie răspundere reprezintă mijlocul de probă prin care persoana interesată are posibilitatea să dovedească îndeplinirea condițiilor legale edictate în vederea aplicării cotei reduse de T.V.A., dar apoi se contrazice, întrucât prin susținerile ulterioare, referitoare la aceeași problemă, transformă practic acest mijloc de probă într-o condiție sine qua non pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A., ce se impune a fi îndeplinită la momentul încheierii actului; - instanța de fond apreciază în mod eronat momentul la care trebuie să fie dovedită îndeplinirea condițiilor ca fiind cel al încheierii actului autentic de vânzare - cumpărare, întrucât aceasta nu rezultă din lege și constituie o adăugare la textul C. fisc.; - raportul dintre dreptul reclamanților de a beneficia de cota redusă de T.V.A.

și proba acestui drept nu trebuie și nu poate să afecteze existența dreptului; - prezentarea ulterioară a declarației pe proprie răspundere nu trebuie să împiedice aplicarea cotei reduse de T.V.A., câtă vreme persoana îndeplinește toate condițiile legale pentru a beneficia de cota redusă la data la care a avut loc faptul generator. 2.2. Recursul promovat de recurentul - pârât Guvernul României La rândul său, pârâtul Guvernul României a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, următoarele: - potrivit textului de lege invocat de reclamanți, redat și în cuprinsul hotărârii primei instanțe, s-a considerat necesar ca prin normele metodologice să se exemplifice modalitatea prin care cumpărătorul poate face dovada îndeplinirii condiției impuse, pentru a se stabili regimul T.V.A.

aplicabil livrării bunului imobil în cauză; - este corectă interpretarea dată de prima instanță în ceea ce privește modalitatea de probare a îndeplinirii condițiilor impusă prin normele metodologice care nu este excesivă, ci temeinică și oportună; - nu este întemeiată însă interpretarea dată de prima instanță în ceea ce privește utilizarea termenului „poate” în cuprinsul normei metodologice, căci aceasta contravine intenției legiuitorului, fiind evident că nu s-a urmărit ca prin normele metodologice să se transforme regimul obligatoriu al T.V.A., prevăzut de lege, în regim opțional pentru vânzător. În opinia acestui recurent se impunea așadar respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți.

3. Soluția și considerentele instanței de recurs Ambele recursuri sunt nefondate. Examinând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente, față de criticile formulate de cele două recurente și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Instanța de fond a fost legal învestită cu examinarea și soluționarea cererii de anulare a prevederilor cuprinse în partea nr. 167 1 parag. 9 teza 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, privind C. fisc., aprobate prin H.G.nr.

44/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin H.G.nr. 1618/2008, sub un dublu aspect, respectiv, (i) în sensul înlăturării condiționării instituite în vederea aplicării cotei reduse de T.V.A. de prezentarea declarației pe propria răspundere și (ii) al transformării obligației legale a contribuabilului colector de T.V.A. de a aplica cota redusă, de 5%, într-o opțiune, prin folosirea termenului „poate” în cuprinsul textului atacat și a admis numai în parte această acțiune. Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că se impune numai anularea parțială a prevederilor supuse examinării, în sensul eliminării sintagmei „poate” tocmai în vederea eliminării oricărei impreciziuni și neclarități de interpretare și aplicare.

În plus, raportând textul din normele metodologice la prevederea corespunzătoare din C. fisc., cu justețe s-a reținut că formularea legiuitorului, în această ultimă ipoteză, este lipsită de orice echivoc. Din această perspectivă sunt așadar nefondate criticile formulate de recurentul Guvernul României întrucât lipsa de preciziune a textului nu numai că poate genera interpretări și aplicări ale legii, contrare voinței legiuitorului dar în plus este și contrară textului în aplicarea căruia au fost elaborate, respectiv a art. 140 alin. (2) 1 din C. fisc., în cuprinsul căruia, după cum și părțile au arătat, nu este folosit termenul „poate” atunci când este reglementată modalitatea de aplicare a cotei reduse de T.V.A.

de 5%, cu arătarea condițiilor ce se cer a fi îndeplinite în acest sens. În acord cu cele menționate și de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că se impunea eliminarea din cuprinsul textului prezentat a oricărui termen de natură a altera voința legiuitorului, prin inducerea echivocului, cu consecința de a genera cel puțin potențial interpretări contradictorii. Nefondate sunt și criticile recurenților - reclamanți vizând pretinsa „condiție nouă” introdusă prin normele metodologice invocate, constând în instituirea obligativității prezentării unei declarații pe proprie răspundere din care să rezulte faptul că sunt îndeplinite cerințele legale în vederea aplicării cotei reduse de T.V.A.

de 5%. Înalta Curte, potrivit celor stabilite și de prima instanță, apreciază că prevederea incriminată din normele metodologice nu este nelegală întrucât nu adaugă, față de textul în interpretarea și aplicarea căruia a fost emisă, condiții sau cerințe noi. Menționarea declarației pe proprie răspundere, autentificată de un notar, ce urmează a fi prezentată de către cumpărător este dovada îndeplinirii condițiilor impuse de C. fisc. pentru ca vânzătorul să poată aplica cota redusă de T.V.A., în anumite condiții, programelor de politici sociale. Corect a apreciat prima instanță că modalitatea stabilită prin norme, de probare a îndeplinirii condițiilor legale prevăzute nu este nici excesivă și nici nefolositoare, reprezentând dimpotrivă, un mijloc de probă facil, pentru realizarea scopului propus.

În plus, este și firesc ca persoana cumpărător ce întrunește toate condițiile stabilite pentru a beneficia de o cotă redusă de T.V.A. să urmărească să demonstreze, cu eficiență și utilitate aceasta, la momentul oportun, printr-un mijloc care nu reprezintă decât o simplă formalitate, fără costuri exagerate. În ceea ce privește momentul la care o astfel de dovadă urmează a fi făcută, este nu numai legal dar și firesc ca îndeplinirea tuturor cerințelor legale pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A. să fie făcută la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în forma autentică, acesta fiind momentul la care și în considerarea căruia vânzătorul poate aplica cota redusă de T.V.A. Potrivit principiilor generale, cota de T.V.A.

aplicabilă unei livrări de bunuri sau prestări de servicii este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, care în cazul livrării de bunuri imobile intervine la data îndeplinirii formalităților legale pentru transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Nefiind așadar vorba despre condiții noi impuse prin prevederea din normele metodologice, parțial contestată, de natură a afecta legalitatea acestui act normativ, Înalta Curte, reținând justețea și temeinicia hotărârii primei instanțe, pentru considerentele de mai sus, o va menține și ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondate ambele recursuri promovate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de B.U., și B.I. și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 607 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.