ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3269/2010

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Soluția primei instanțe

Prin Sentința Civilă nr. 607 din 24 noiembrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții

B.U. și B.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Drept urmare,

instanța a anulat parțial prevederile cuprinse în partea nr. 167

1

,

parag. 9, teza I din Normele Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a

Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G.. nr. 44/2004, așa cum a

fost modificată prin H.G. nr. 618/2008, în sensul eliminării termenului

„poate" din textul enunțat, care lasă la latitudinea vânzătorului

posibilitatea aplicării T.V.A. în cuantum redus de 5%, menținând în rest

prevederile cuprinse în normele metodologice în discuție.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a apreciat nefondată susținerea reclamanților conform căreia

instituirea obligativității prezentării unei declarații pe proprie răspundere,

din care să rezulte faptul că sunt îndeplinite condițiile legale, reprezintă o

adăugare la lege.

S-a apreciat că

declarația pe proprie răspundere nu reprezintă o nouă condiție adăugată celor

reglementate prin norma legală, pentru a cărei aplicare au fost adoptate

Normele Metodologice, ci reprezintă mijlocul de probă prin care persoana

interesată are posibilitatea să dovedească îndeplinirea condițiilor edictate în

vederea aplicării cotei reduse de T.V.A. de 5%.

Mai mult, a reținut

prima instanță, modalitatea de probare a îndeplinirii condițiilor, modalitate

impusă prin normele metodologice, nu este excesivă, ci dimpotrivă, este

temeinică și oportună, constituind un mijloc de probă facil în vederea

îndeplinirii scopului propus, fără a impune cumpărătorului demersuri

împovărătoare.

Prima instanța a

constatat însă pe deplin întemeiate criticile reclamanților referitoare la

faptul că modul de formulare a textului enunțat, tinde să transforme obligația

legală a contribuabilului colector de taxă pe valoare adăugată de a aplica cota

redusă, într-o opțiune a acestuia.

S-a apreciat în acest

sens că termenul „poate", folosit de textul normativ atacat, spre

deosebire de formularea imperativă folosită de către legiuitor în C. fisc.

„cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare", este de natură

să atragă această interpretare.

Prima instanță a mai reținut

că prin terminologia improprie folosită, Normele Metodologice enunțate schimbă

într-o manieră nepermisă textul legal pentru a cărui aplicare au fost edictate,

dintr-o obligație a vânzătorului de a aplica cota redusă de 5%, actul conferind

vânzătorului un drept de opțiune în acest sens, fapt ce modifică sensul

reglementării într-o manieră nepermisă.

în cauză

2.1. Recursul

declarat de recurenții - reclamanți B.U. și B.I.

A fost invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

dezvoltarea căruia, în esență s-au susținut următoarele:

- se impunea ca

instanța de fond să admită în totalitate, nu numai în parte, cererea

reclamanților de anulare a prevederilor cuprinse în partea nr. 167

1

,

parag. 9, teza I din Normele metodologice din 22 ianuarie 2004, de aplicare a

Legii nr. 571/2003, privind

c

odul

fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, astfel cum acest text a fost modificat

de H.G.nr. 1618/2008, în sensul solicitat;

- hotărârea cuprinde

motive contradictorii, întrucât, instanța, pe de o parte, reține corect că

declarația pe proprie răspundere reprezintă mijlocul de probă prin care

persoana interesată are posibilitatea să dovedească îndeplinirea condițiilor

legale edictate în vederea aplicării cotei reduse de T.V.A., dar apoi se

contrazice, întrucât prin susținerile ulterioare, referitoare la aceeași

problemă, transformă practic acest mijloc de probă într-o condiție sine qua non

pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A., ce se impune a fi îndeplinită la

momentul încheierii actului;

- instanța de fond

apreciază în mod eronat momentul la care trebuie să fie dovedită îndeplinirea

condițiilor ca fiind cel al încheierii actului autentic de vânzare - cumpărare,

întrucât aceasta nu rezultă din lege și constituie o adăugare la textul C. fisc.;

- raportul dintre

dreptul reclamanților de a beneficia de cota redusă de T.V.A. și proba acestui

drept nu trebuie și nu poate să afecteze existența dreptului;

- prezentarea

ulterioară a declarației pe proprie răspundere nu trebuie să împiedice

aplicarea cotei reduse de T.V.A., câtă vreme persoana îndeplinește toate

condițiile legale pentru a beneficia de cota redusă la data la care a avut loc

faptul generator.

2.2. Recursul

promovat de recurentul - pârât Guvernul României

La rândul său,

pârâtul Guvernul României a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de fond, susținând în dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, următoarele:

- potrivit textului

de lege invocat de reclamanți, redat și în cuprinsul hotărârii primei instanțe,

s-a considerat necesar ca prin normele metodologice să se exemplifice

modalitatea prin care cumpărătorul poate face dovada îndeplinirii condiției

impuse, pentru a se stabili regimul T.V.A. aplicabil livrării bunului imobil în

cauză;

- este corectă interpretarea

dată de prima instanță în ceea ce privește modalitatea de probare a îndeplinirii

condițiilor impusă prin normele metodologice care nu este excesivă, ci

temeinică și oportună;

- nu este întemeiată însă

interpretarea dată de prima instanță în ceea ce privește utilizarea termenului

„poate” în cuprinsul normei metodologice, căci aceasta contravine intenției

legiuitorului, fiind evident că nu s-a urmărit ca prin normele metodologice să

se transforme regimul obligatoriu al T.V.A., prevăzut de lege, în regim

opțional pentru vânzător.

În opinia acestui

recurent se impunea așadar respingerea în totalitate a acțiunii formulate de

reclamanți.

considerentele instanței de recurs

Ambele recursuri sunt

nefondate.

Examinând sentința

atacată în raport de prevederile legale incidente, față de criticile formulate

de cele două recurente și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de

nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii primei

instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de fond a

fost legal învestită cu examinarea și soluționarea cererii de anulare a

prevederilor cuprinse în partea nr. 167

1

parag. 9 teza 1 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, privind C. fisc., aprobate prin

H.G.nr. 44/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin H.G.nr. 1618/2008,

sub un dublu aspect, respectiv, (i) în sensul înlăturării condiționării instituite

în vederea aplicării cotei reduse de T.V.A. de prezentarea declarației pe

propria răspundere și (ii) al transformării obligației legale a

contribuabilului colector de T.V.A. de a aplica cota redusă, de 5%, într-o

opțiune, prin folosirea termenului „poate” în cuprinsul textului atacat și a

admis numai în parte această acțiune.

Înalta Curte

apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că se impune numai

anularea parțială a prevederilor supuse examinării, în sensul eliminării

sintagmei „poate” tocmai în vederea eliminării oricărei impreciziuni și

neclarități de interpretare și aplicare.

În plus, raportând

textul din normele metodologice la prevederea corespunzătoare din C. fisc., cu

justețe s-a reținut că formularea legiuitorului, în această ultimă ipoteză,

este lipsită de orice echivoc.

Din această perspectivă

sunt așadar nefondate criticile formulate de recurentul Guvernul României

întrucât lipsa de preciziune a textului nu numai că poate genera interpretări

și aplicări ale legii, contrare voinței legiuitorului dar în plus este și

contrară textului în aplicarea căruia au fost elaborate, respectiv a art. 140 alin.

(2)

1

din C. fisc., în cuprinsul căruia, după cum și părțile au

arătat, nu este folosit termenul „poate” atunci când este reglementată

modalitatea de aplicare a cotei reduse de T.V.A. de 5%, cu arătarea condițiilor

ce se cer a fi îndeplinite în acest sens.

În acord cu cele

menționate și de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că se impunea

eliminarea din cuprinsul textului prezentat a oricărui termen de natură a

altera voința legiuitorului, prin inducerea echivocului, cu consecința de a

genera cel puțin potențial interpretări contradictorii.

Nefondate sunt și

criticile recurenților - reclamanți vizând pretinsa „condiție nouă” introdusă

prin normele metodologice invocate, constând în instituirea obligativității

prezentării unei declarații pe proprie răspundere din care să rezulte faptul că

sunt îndeplinite cerințele legale în vederea aplicării cotei reduse de T.V.A.

de 5%.

Înalta Curte, potrivit

celor stabilite și de prima instanță, apreciază că prevederea incriminată din

normele metodologice nu este nelegală întrucât nu adaugă, față de textul în

interpretarea și aplicarea căruia a fost emisă, condiții sau cerințe noi.

Menționarea

declarației pe proprie răspundere, autentificată de un notar, ce urmează a fi

prezentată de către cumpărător este dovada îndeplinirii condițiilor impuse de C.

fisc. pentru ca vânzătorul să poată aplica cota redusă de T.V.A., în anumite

condiții, programelor de politici sociale.

Corect a apreciat

prima instanță că modalitatea stabilită prin norme, de probare a îndeplinirii

condițiilor legale prevăzute nu este nici excesivă și nici nefolositoare, reprezentând

dimpotrivă, un mijloc de probă facil, pentru realizarea scopului propus.

În plus, este și

firesc ca persoana cumpărător ce întrunește toate condițiile stabilite pentru a

beneficia de o cotă redusă de T.V.A. să urmărească să demonstreze, cu eficiență

și utilitate aceasta, la momentul oportun, printr-un mijloc care nu reprezintă

decât o simplă formalitate, fără costuri exagerate.

În ceea ce privește

momentul la care o astfel de dovadă urmează a fi făcută, este nu numai legal

dar și firesc ca îndeplinirea tuturor cerințelor legale pentru aplicarea cotei

reduse de T.V.A. să fie făcută la încheierea contractului de vânzare -

cumpărare în forma autentică, acesta fiind momentul la care și în considerarea

căruia vânzătorul poate aplica cota redusă de T.V.A.

Potrivit principiilor

generale, cota de T.V.A. aplicabilă unei livrări de bunuri sau prestări de

servicii este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, care

în cazul livrării de bunuri imobile intervine la data îndeplinirii formalităților

legale pentru transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

Nefiind așadar vorba

despre condiții noi impuse prin prevederea din normele metodologice, parțial

contestată, de natură a afecta legalitatea acestui act normativ, Înalta Curte,

reținând justețea și temeinicia hotărârii primei instanțe, pentru

considerentele de mai sus, o va menține și ca atare, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. va respinge ca nefondate ambele recursuri promovate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de B.U., și B.I. și Guvernul României împotriva sentinței civile

nr. 607 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2010.