ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5669/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și administrativ, reclamanta S.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței și acordarea de daune morale în sumă de 1.000 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 21 septembrie 2006 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României din Chișinău, instituție competentă să primească cererile de redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților, foști cetățeni români și descendenți ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica Moldova, însă i s-a comunicat că trebuie să depună o cerere scrisă de programare prin poștă pentru a fi invitat să depuna cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele ce demonstrează că îndeplinește condițiile legale, iar la data de 06 octombrie 2009 a formulat o nouă cerere, însă nu a primit răspuns. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1120 din 03 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.N.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române și actele într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și la plata unor daune morale în sumă de 1.000 RON și la 443,3 RON cheltuieli de judecată. 3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006 Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău pentru a fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române și pentru că nu a primit răspuns, a adresat Ambasadei României la Chișinău o nouă cerere, în octombrie 2009, prin care a solicitat să depună actele și cererea de redobândire a cetățeniei române, dar nici la aceasta nu a primit răspuns.

Astfel, a apreciat că această excepție nu este întemeiată întrucât reclamanta nu a primit răspuns la prima cerere și din acest motiv a revenit cu o nouă solicitare în luna octombrie 2009, iar termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ curge de la data expirării termenului legal de soluționare a celei de-a doua cereri. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că a fost depășit termenul rezonabil de rezolvare a cererii, iar în aprecierea acestuia, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenției Europene asupra Cetățeniei, se impune a fi avut în vedere și faptul că ulterior primirii dosarului la Chișinău acesta va fi înaintat la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, după care este verificat, sunt solicitate avize de la o serie de autorități și apoi se poate lua o decizie în privința cerererii de redobândire a cetățeniei române.

Susținerile pârâtului, în sensul că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, de personalul redus al secției consulare și de insuficiența spațiului, sunt aspecte ce nu pot fi imputabile reclamantei și nu pot constitui o justificare pentru depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii. În privința acordării daunelor morale, prima instanță a avut în vedere că, față de timpul scurs din luna septembrie 2006 când reclamanta a dorit să depună o primă cerere, s-a depășit termenul rezonabil, astfel că neprimirea cererii de redobândire a cetățeniei române până la această dată este de natură să creeze o suferintă reclamantei, care s-a văzut în situația de a aștepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere și nicidecum ca aceasta să-i fie și soluționată.

4. Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, următoarele: Potrivit jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și faptul că numărul mare al cererilor de redobândire a cetățeniei depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău generează în continuare o dificultate în rezolvarea acestor cereri.

De asemenea, a mai afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei. Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederii depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanți, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conține formulări pur potestative din partea autorității publice solicitate în sensul de a nu îndeplini obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991. Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar, potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației. Contrar celor reținute de prima instanță, aceste birouri funcționează din moment ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010. În ceea privește daunele morale, recurentul a arătat că acestea nu pot fi acordate fără ca reclamanta să fi afirmat, cel puțin, ceea ce instanța de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta.

Astfel, respectiva „suferință” a reclamantei este un element vag definit, nereclamat de partea care a acționat în judecată și care nu are capacitatea necesară de a induce ideea că suma de 1.000 RON este o compensare adecvată pentru „situația de a aștepta mai bine de 3 ani”, circumstanță care nu constituie o daună emoțională și nici nu afectează prestigiul social al reclamantei. Totodată, a arătat că, în materia daunelor morale, realitatea daunei, fie emoțională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată întotdeauna, ipoteză ce nu se regăsește în speță. Reclamanta trebuia să dovedească „suferința” produsă prin „situația de a aștepta” reținută de instanță. A mai susținut recurentul că soluția instanței de admitere a cererii reclamantei constituie o măsură reparatorie suficientă care nu mai necesită și alte despăgubiri, sub rezerva unor daune materiale, împrejurare neîntâlnită în cauză.

În fine, recurentul a solicitat ca în cazul păstrării soluției să se facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și să fie reduse cheltuielile de judecată, în raport de complexitatea scăzută a cauzei și de caracterul său repetitiv. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Înalta Curte reține că reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006 Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, iar în luna octombrie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere, cu același conținut, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre cereri, astfel că a introdus acțiune înregistrată la 13 octombrie 2009. Pornind de la această situație de fapt, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății, atât în ceea privește prescripția dreptului la acțiune, cât și cu privire la dezlegarea fondului cauzei.

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.” Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului. Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape trei ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Din acest punct de vedere prima instanța a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul legal a cererii reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. Referitor la motivul de recurs privind acordarea daunelor morale constată că este întemeiat. Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite. Indiferent dacă suma solicitată de reclamantă este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității, or, în speță, acestea nu au fost dovedite.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. privind micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată autoritatea pârâtă, Înalta Curte constată că argumentele invocate nu pot fi primite, prima instanță în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, prevederi a căror incidență nu poate fi contestată. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția obligării pârâtului la plata daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1120 din 03 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură dispoziția obligării pârâtului la plata daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2010.