ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5669/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5669/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și administrativ,

reclamanta S.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea

privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea pârâtului

să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române în maxim 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței și acordarea de daune morale în sumă

de 1.000 RON.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că la data de 21 septembrie 2006 s-a prezentat la Secția Consulară

a Ambasadei României din Chișinău, instituție competentă să primească cererile de

redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților, foști cetățeni români

și descendenți ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica Moldova,

însă i s-a comunicat că trebuie să depună o cerere scrisă de programare prin poștă

pentru a fi invitat să depuna cererea de redobândire a cetățeniei române împreună

cu actele ce demonstrează că îndeplinește condițiile legale, iar la data de 06

octombrie 2009 a formulat o nouă cerere, însă nu a primit răspuns.

Prin sentința nr. 1120

din 03 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea

formulată de reclamanta S.N. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei

române și actele într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii, precum și la plata unor daune morale în sumă de 1.000 RON și la 443,3

RON cheltuieli de judecată.

de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că reclamanta s-a adresat

în luna septembrie 2006 Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău pentru

a fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române și pentru că nu

a primit răspuns, a adresat Ambasadei României la Chișinău o nouă cerere, în octombrie

2009, prin care a solicitat să depună actele și cererea de redobândire a cetățeniei

române, dar nici la aceasta nu a primit răspuns.

Astfel, a apreciat că

această excepție nu este întemeiată întrucât reclamanta nu a primit răspuns la prima

cerere și din acest motiv a revenit cu o nouă solicitare în luna octombrie 2009,

iar termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ

curge de la data expirării termenului legal de soluționare a celei de-a doua cereri.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că a fost depășit termenul rezonabil de rezolvare a cererii,

iar în aprecierea acestuia, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 396/2002,

pentru ratificarea Convenției Europene asupra Cetățeniei, se impune a fi avut în

vedere și faptul că ulterior primirii dosarului la Chișinău acesta va fi înaintat

la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, după care este verificat, sunt

solicitate avize de la o serie de autorități și apoi se poate lua o decizie în privința

cerererii de redobândire a cetățeniei române.

Susținerile pârâtului,

în sensul că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor,

de personalul redus al secției consulare și de insuficiența spațiului, sunt aspecte

ce nu pot fi imputabile reclamantei și nu pot constitui o justificare pentru depășirea

unui termen rezonabil de soluționare a cererii.

În privința acordării

daunelor morale, prima instanță a avut în vedere că, față de timpul scurs din luna

septembrie 2006 când reclamanta a dorit să depună o primă cerere, s-a depășit termenul

rezonabil, astfel că neprimirea cererii de redobândire a cetățeniei române până

la această dată este de natură să creeze o suferintă reclamantei, care s-a văzut

în situația de a aștepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere și nicidecum

ca aceasta să-i fie și soluționată.

pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut, în esență, următoarele:

Potrivit jurisprudenței

europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și faptul că numărul

mare al cererilor de redobândire a cetățeniei depuse la Secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău generează în continuare o dificultate în rezolvarea acestor

cereri.

De asemenea, a mai afirmat

că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea

termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat

în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite

și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri

anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive

în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei.

Chiar în eventualitatea

în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul

oficiului consular în vederii depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a

fost soluționată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc,

în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat

că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanți, nu se regăsește

în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în

jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Ordinea internă stabilită

de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului,

ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conține

formulări pur potestative din partea autorității publice solicitate în sensul de

a nu îndeplini obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile

autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate

de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat

că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce

modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar, potrivit acestui act, cererea și

documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile

teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației.

Contrar celor reținute de prima instanță, aceste birouri funcționează din moment

ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010.

În ceea privește daunele

morale, recurentul a arătat că acestea nu pot fi acordate fără ca reclamanta să

fi afirmat, cel puțin, ceea ce instanța de fond a crezut că reprezintă prejudiciul

moral suferit de aceasta. Astfel, respectiva „suferință” a reclamantei este un element

vag definit, nereclamat de partea care a acționat în judecată și care nu are capacitatea

necesară de a induce ideea că suma de 1.000 RON este o compensare adecvată pentru

„situația de a aștepta mai bine de 3 ani”, circumstanță care nu constituie o daună

emoțională și nici nu afectează prestigiul social al reclamantei.

Totodată, a arătat că,

în materia daunelor morale, realitatea daunei, fie emoțională, fie o atingere adusă

onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată întotdeauna, ipoteză ce nu

se regăsește în speță. Reclamanta trebuia să dovedească „suferința” produsă prin

„situația de a aștepta” reținută de instanță.

A mai susținut recurentul

că soluția instanței de admitere a cererii reclamantei constituie o măsură reparatorie

suficientă care nu mai necesită și alte despăgubiri, sub rezerva unor daune materiale,

împrejurare neîntâlnită în cauză.

În fine, recurentul a

solicitat ca în cazul păstrării soluției să se facă aplicarea art. 274 alin. (3)

C. proc. civ. și să fie reduse cheltuielile de judecată, în raport de complexitatea

scăzută a cauzei și de caracterul său repetitiv.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul este fondat.

motivelor de recurs invocate

Înalta Curte reține că

reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006 Secției Consulare a Ambasadei României

de la Chișinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune

cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de

Legea nr. 21/1996, iar în luna octombrie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere, cu același

conținut, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre cereri, astfel că a introdus

acțiune înregistrată la 13 octombrie 2009.

Pornind de la această

situație de fapt, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă

a legislației incidente raportului juridic dedus judecății, atât în ceea privește

prescripția dreptului la acțiune, cât și cu privire la dezlegarea fondului cauzei.

Prevederile art. 1

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată

prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri,

se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.”

Legea nr. 21/1991 nu prevede

un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate

conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența

termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile

de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai

celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de

principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii

se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei

cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului

și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape trei

ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile

Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ,

organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție

nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea

datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului

nerezonabil al duratei procedurii.

Din acest punct de vedere

prima instanța a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul

legal a cererii reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române.

Referitor la motivul de

recurs privind acordarea daunelor morale constată că este întemeiat.

Pentru acordarea de daune

morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamanta trebuie să

dovedească daunele suferite.

Indiferent dacă suma solicitată

de reclamantă este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea

judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea

prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității,

or, în speță, acestea nu au fost dovedite.

În ceea ce

privește motivul de recurs referitor la aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

privind micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată

autoritatea pârâtă, Înalta Curte constată că argumentele invocate nu pot fi primite,

prima instanță

în

mod corect a făcut aplicarea prevederilor art.

274

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate

de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor

de judecată stă culpa procesuală a părții, prevederi a căror incidență nu poate

fi contestată.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția obligării pârâtului la plata

daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de

Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1120 din 03 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că înlătură dispoziția obligării pârâtului la plata daunelor morale.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.