ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5672/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanții C.C. și S.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, obligarea acestuia să le primească cererea de redobândire a cetățeniei

române însoțită de actele doveditoare și să le transmită, de îndată, către Comisia

pentru Cetățenie, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au aratat în luna mai 2009 s-au adresat Secției Consulare a Ambasadei

României la Chișinău pentru depunerea acestei cereri, dar li s-a comunicat să trimită

prin scrisori recomandate, cereri de programare pentru depunerea cererii.

La data de 04 mai 2009

au expediat cererile, dar pentru că nu au primit niciun răspuns în termen de 30

de zile, la data de 10 iulie 2009 s-au adresat cu o nouă cerere, solicitând comunicarea

datei pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române.

Prin sentința nr. 1165

din 9 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.C. și S.L. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererile

reclamanților de redobândire a cetățeniei române în termen de 60 de zile de la rămânerea

irevocabilă a prezentei sentințe, precum și la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 4,3 RON către reclamanți.

de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prev. de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru Cetățeniei.

Se constată că potrivit

acestui text de lege, solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândirea

cetățeniei române, nefiind reglementată o procedură ca cea derulată de pârâtă, constând

în programarea pentru depunerea cererii și a documentelor necesare.

Din susținerile pârâtului,

prima instanță a reținut că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte

mare al cererilor, de personalul redus al secției consulare și de insuficiența spațiului,

dar aceste aspecte nu sunt imputabile reclamanților și nu pot constitui o justificare

pentru depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii.

Prima instanță a reținut

că legea cetățeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile

formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar împrejurarea că cererile

vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățenie, însă trecerea unui termen

mai mare de 6 luni de la data depunerii primei cereri are drept consecință imposibilitatea

reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.

Totodată, a avut în vedere

și art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenției Europene asupra

Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 conform căruia fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia

sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În concluzie, a apreciat

că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 04 mai 2009

și data sesizării instanței cu prezenta acțiune - 04 noiembrie 2009, a depășit termenul

considerat rezonabil în sensul dispozițiilor legale sus menționate și a practicii

C.E.D.O., iar lipsa unui răspuns la cererile formulate de reclamanți constituie,

de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care aceștia vor fi invitați

să depună cererile de redobândire a cetățeniei române, reprezentând nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 554/2004.

pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut că în mod greșit a apreciat prima instanță că depășirea unui

termen de 6 luni de la data depunerii unei cereri are drept consecință imposibilitatea

reclamanților de a-și valorifica dreptul conform legii.

Totodată, a arătat că

stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător și

a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret

în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu

putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii

cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor

care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în eventualitatea

în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul

oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a

fost soluționată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc,

în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat

că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanți, nu se regăsește

în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în

jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Ordinea internă stabilită

de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului,

ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conține

formulări pur potestative din partea autorității publice solicitate în sensul de

a nu îndeplini obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile

autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate

de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat

că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce

modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și

documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile

teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației.

Contrar celor reținute de prima instanță, aceste birouri funcționează din moment

ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul este fondat.

motivelor de recurs invocate

Înalta Curte reține că

reclamanții s-au adresat în luna aprilie 2009 Secției Consulare a Ambasadei României

de la Chișinău cu solicitarea de a le fi comunicată data la care vor putea depune

cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de

Legea nr. 21/1996, și întrucât nu au primt răspuns, în luna octombrie 2009 s-au

adresat cu o nouă cerere, cu același conținut.

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru Cetățenie.

Din analizarea textului

legal menționat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen

în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Așa fiind, erau incidente

prevederile art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg

la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit

cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie civilă,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În speță, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (mai

2009) și data înregistrării acțiunii (04 noiembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare

a garanției instituită de art. 6 din C.E.D.O. privind soluționarea cauzei într-un

termen rezonabil.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat

o hotărâre netemeinică și nelegală.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința

atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1165 din 09 martie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.