ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5672/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5672/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.C. și S.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să le primească cererea de redobândire a cetățeniei române însoțită de actele doveditoare și să le transmită, de îndată, către Comisia pentru Cetățenie, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au aratat în luna mai 2009 s-au adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău pentru depunerea acestei cereri, dar li s-a comunicat să trimită prin scrisori recomandate, cereri de programare pentru depunerea cererii.
La data de 04 mai 2009 au expediat cererile, dar pentru că nu au primit niciun răspuns în termen de 30 de zile, la data de 10 iulie 2009 s-au adresat cu o nouă cerere, solicitând comunicarea datei pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1165 din 9 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.C. și S.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererile reclamanților de redobândire a cetățeniei române în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 RON către reclamanți.
3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prev. de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățeniei. Se constată că potrivit acestui text de lege, solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetățeniei române, nefiind reglementată o procedură ca cea derulată de pârâtă, constând în programarea pentru depunerea cererii și a documentelor necesare.
Din susținerile pârâtului, prima instanță a reținut că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, de personalul redus al secției consulare și de insuficiența spațiului, dar aceste aspecte nu sunt imputabile reclamanților și nu pot constitui o justificare pentru depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii. Prima instanță a reținut că legea cetățeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățenie, însă trecerea unui termen mai mare de 6 luni de la data depunerii primei cereri are drept consecință imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.
Totodată, a avut în vedere și art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenției Europene asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 conform căruia fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
În concluzie, a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 04 mai 2009 și data sesizării instanței cu prezenta acțiune - 04 noiembrie 2009, a depășit termenul considerat rezonabil în sensul dispozițiilor legale sus menționate și a practicii C.E.D.O., iar lipsa unui răspuns la cererile formulate de reclamanți constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care aceștia vor fi invitați să depună cererile de redobândire a cetățeniei române, reprezentând nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. 4. Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că în mod greșit a apreciat prima instanță că depășirea unui termen de 6 luni de la data depunerii unei cereri are drept consecință imposibilitatea reclamanților de a-și valorifica dreptul conform legii. Totodată, a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat. Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanți, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conține formulări pur potestative din partea autorității publice solicitate în sensul de a nu îndeplini obligația prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației.
Contrar celor reținute de prima instanță, aceste birouri funcționează din moment ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Înalta Curte reține că reclamanții s-au adresat în luna aprilie 2009 Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a le fi comunicată data la care vor putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, și întrucât nu au primt răspuns, în luna octombrie 2009 s-au adresat cu o nouă cerere, cu același conținut.
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetățenie. Din analizarea textului legal menționat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Așa fiind, erau incidente prevederile art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.
Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În speță, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (mai 2009) și data înregistrării acțiunii (04 noiembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanției instituită de art. 6 din C.E.D.O. privind soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1165 din 09 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.