ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2010

Asupra recursului civil de față,

constată următoarele:

P

rin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția

civilă, reclamantul R.P.I.A.N. a solicitat obligarea pârâților Municipiul

Constanța și Consiliul local Constanța să îi lase în deplină proprietate și

posesie terenul în suprafață de 432,65 mp, reprezentând lotul 15, careul 48 din

fostul plan de sistematizare al Stațiunii Mamaia, Județul Constanța.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că terenul a fost dobândit de autorul său, Z.I., prin cumpărare de la Primăria orașului Constanța, în anul 1937, iar în anul 1945 terenul a fost ocupat abuziv de

organele puterii locale, deși impozitul a fost achitat integral până în anul

1947.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 480 C. civ., art. 20 alin. (2) și art. 44 din Constituție,

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/2000, art. 1 al Protocolului adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Prin încheierea din 22 ianuarie

2007, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de

pârâți prin întâmpinare, cu motivarea, în esență, că Legea nr. 10/2001 nu a

eliminat accesul la justiție a celor care doresc să se prevaleze de dreptul

comun, în speță art. 480-481 C. civ., ci a perfecționat sistemul măsurilor

reparatorii ce se pot acorda anumitor categorii de persoane pentru imobilele

preluate abuziv de stat.

Aprecierea ca inadmisibilă a

prezentei acțiuni în revendicare ar conduce la menținerea unei eventuale stări

de abuz, iar reclamantul s-ar afla în imposibilitate de a-și valorifica dreptul

de proprietate recunoscut de legea internă.

La termenul din 23 septembrie 2008,

reclamantul a formulat cerere de intervenție forțată, sub forma cererii de

chemare în judecată a altor persoane, în condițiile art. 57 C. proc. civ., a SC

B.M. SRL, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

cumpărare prin care intervenienta a cumpărat de la pârâți parte din bunul

revendicat, obligarea intervenientei la demolarea construcțiilor edificate pe

acest teren și la plata de daune interese în cuantum de 2000 Euro.

Prin sentința civilă nr. 1183 din 28 octombrie

2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de

intervenție forțată a SC B.M. SRL, iar pe fond, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut, în ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție

că, având în vedere că specific acestei forme de intervenție este că terțul

poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, față de obiectul acțiunii

de față, intervenienta nu ar putea cere aceleași drepturi ca și reclamantul, de

vreme ce aceasta a dobândit bunul de la stat, nu a reclamat încălcarea acestuia

sau vreo tulburare din partea reclamantului, având și posesia.

Pe fond, s-a reținut că, prin contractul de

vânzare cumpărare încheiat cu Primăria municipiului Constanța, autorul

reclamantului s-a obligat să construiască o casă de locuit. Potrivit acestui

contract, prețul vânzării urma să fie plătit în rate lunare egale, iar pentru

cazul nerespectării obligației de a construi sau de a achita prețul, părțile au

prevăzut rezoluțiunea de plin drept a contractului, fără punere în întârziere

și fără nici o altă formalitate.

Reclamantul nu a dovedit edificarea casei de

locuit și nici nu a susținut alte apărări cu privire la aplicarea condițiilor

de rezoluțiune prevăzute în actul de dobândire a proprietății cu care se

legitimează în prezenta acțiune.

Așa fiind, autorul reclamantului a pierdut

dreptul de proprietate asupra bunului, nu în mod abuziv, cum se susține, ci în

temeiul clauzelor contractuale în baza cărora a dobândit acest bun, bunul fiind

redobândit de către statul vânzător.

Prin decizia nr.

128/C din 11 mai 2009, Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, a respins apelul declarat de reclamant.

Instanța de apel a reținut în considerentele

sale, că bunul a reintrat în patrimoniul vânzătorului, nu ca efect al

privilegiului de preț, ci al pactului comisoriu stipulat în contract, respectiv

pentru neîndeplinirea condiției de a construi în termen de patru ani, situație

față de care s-a constatat, conform deciziei nr. 22043 din 24 octombrie 1958 al

fostului Sfat Popular Constanța, că acest pact a fost operat.

În ce privește critica vizând respingerea

cererii de intervenție, s-a reținut că, față de împrejurarea că societatea

intervenientă deține posesia bunului, în speță nu sunt incidente dispozițiile

art. 57 C. proc. civ., iar calea procesuală aleasă este expresia dreptului

reclamantului de a determina părțile cu care înțelege să se judece și obiectul

cererilor formulate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:

Prin actul de vânzare cumpărare

încheiat de autorul reclamantului, Primăria municipiului Constanța și-a

rezervat privilegiul vânzătorului, în sensul că dacă în termen de 4 ani de la

cumpărarea imobilului, cumpărătorul nu edifica o construcție, vânzarea va fi

desființată de drept.

Din chitanțele depuse la dosar,

rezultă că prețul a fost plătit integral, privilegiul fiind radiat prin

Jurnalul nr. 9728 din 25 iunie 1938 al Tribunalului Constanța, astfel că în mod

greșit s-a reținut rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului.

A doua critică vizează respingerea

cererii de intervenție forțată a SC B.M. SRL, întrucât față de dispozițiile

art. 57 C. proc. civ., orice parte poate să cheme în judecată o altă persoană

care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.

Pe de altă parte, cauza a fost

soluționată în condițiile în care dovada de îndeplinire a procedurii de citare

a intervenientei a fost restituită cu mențiunea că aceasta și-a schimbat

sediul.

Solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantului,

casarea sentinței tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

de fond.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Deși recurentul și-a întemeiat cererea

de recurs pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor

formulate în cadrul primului motiv de recurs, nu rezultă nici un element care să

se subsumeze ipotezelor reglementate de acest caz de modificare.

Pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se referă la

lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori la pronunțarea acesteia cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o

asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă

critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut

fundamentul juridic sau care să individualizeze dispozițiile legale care au

fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Or, prin criticile formulate, recurentul nu

aduce în discuție nici unul din aspectele menționate, nemulțumirea sa vizând

alte aspecte decât cele reținute de instanța care a pronunțat hotărârea

împotriva căreia s-a exercitat prezentul recurs.

Astfel, instanța de apel a stabilit, în urma

aprecierii probelor administrate în cauză că autorul reclamantului a pierdut

dreptul de proprietate asupra imobilului ca urmare a pactului comisoriu

stipulat în contract, respectiv pentru neîndeplinirea condiției de a construi

în termen de patru ani, situație față de care s-a constatat, conform deciziei

nr. 22043 din 24 octombrie 1958 al fostului Sfat Popular Constanța, că acest

pact a fost operat.

Or, recurentul a formulat critici

vizând

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat de autorul său cu Primăria Constanța, s-a făcut ca efect a aplicării

privilegiului vânzătorului.

Ca atare, având în vedere că prin

primul motiv de recurs nu se formulează critici cu privire la decizia recurată,

acestea nu pot fi analizate de instanța de recurs.

Nici critica vizând respingerea ca inadmisibilă

a cererii de intervenție forțată a SC B.M. SRL nu poate fi primită, din

următoarele considerente:

Reclamantul a chemat în judecată SC B.M. SRL, pe

calea cererii de intervenție forțată, solicitând constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare cumpărare prin care intervenienta a cumpărat de la

pârâți parte din bunul revendicat, obligarea intervenientei la demolarea

construcțiilor edificate pe acest teren și la plata de daune interese în

cuantum de 2000 Euro.

Prin acțiunea cu care a învestit

instanțele în prezentul litigiu, reclamantul a solicitat obligarea pârâților să

îi lase în proprietate și posesie terenul în suprafață de 432,65 mp, reprezentând

lotul 15, careul 48 din fostul plan de sistematizare al Stațiunii Mamaia,

Județul Constanța.

Art. 57 C. proc. civ. prevede că oricare dintre

părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă

aceleași drepturi ca și reclamantul, referindu-se la situația când înseși

persoanele chemate în judecată ar putea avea calitatea de reclamanți în proces,

în raport de obiectul acestuia.

Prin deturnarea acestei instituții procedurale

de la sensul și spiritul ei, reclamantul a formulat cererea de intervenție

forțată, invocând practic alte pretenții, ca și cum partea chemată în judecată

ar avea calitatea de pârâtă în cauză, motiv pentru care cererea este

inadmisibilă.

În ce privește susținerea privind

lipsa de procedură cu intervenienta SC B.M. SRL la instanța de fond, este de

menționat că, în raport cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nelegala

citare a uneia dintre părți produce nulitatea actului procedural, numai dacă

prin aceasta i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.

Așa fiind, numai partea nelegal citată poate

invoca lipsa de procedură, iar nulitatea care o sancționează, nefiind de ordine

publică, se poate declara numai la cererea părții care are interes să o invoce,

în speță, de intervenientă, prin intermediul căilor de atac.

Cum intervenienta nu a declarat cale de atac,

critica formulată de reclamant în sensul neîndeplinirii procedurii de citare cu

intervenienta, nu poate fi primită.

Recurentul a invocat și dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ., însă nu au fost formulate critici care să se încadreze în

acest motiv de nelegalitate.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată către intimați

în cuantum de 576 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor

depuse la dosar.

Pentru considerentele ce preced, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul R.P.I.A.N. împotriva deciziei nr. 128/C din 11 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurent să plătească

intimaților-pârâți cheltuieli de judecată în cuantum de 576 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 februarie 2010.