ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4304/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2008, reclamantul M.I.N. a contestat adresa din 9 octombrie 2008 emisă de C.J.P. Olt, solicitând să-i fie acordată indemnizație de fiu de deportat din Bulgaria în anul 1940. În motivarea cererii, s-a susținut că Legea 189/2000 prevede în mod expres că și fiii celor deportați, născuți până la data de 6 martie 1945, beneficiază de indemnizația acordată persoanelor refugiate, fapt negat de pârâtă prin adresa contestată, în care se arată că numai soțul supraviețuitor al persoanei refugiate beneficiază de indemnizație. În acest sens, a arătat că o altă instituție, C.J.P.

Tulcea acordă aceste drepturi tuturor fiilor celor deportați, născuți până în anul 1945, iar mama sa primește indemnizația solicitată. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 29 din 29 ianuarie 2009, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000, potrivit cărora, se acordă drepturile compensatorii prevăzute de actul normativ menționat și soțului supraviețuitor al celui decedat, ce a fost refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate din motive etnice, nu și descendenților persoanelor refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate din motive etnice, cum este cazul reclamantului.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.I.N., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulată. Recurentul a reiterat susținerile din acțiune, arătând că solicită acordarea „indemnizației de deportat de război, ca fiu al unor părinți deportați din Bulgaria în anul 1940”, el fiind născut la data de 24 august 1943. Consideră recurentul că este îndreptățit la această indemnizație, mai ales că și alte persoane aflate în aceeași situație, respectiv foștii săi colegi de școală, născuți în anul 1943, în România, în timpul deportării părinților, beneficiază de drepturile compensatorii în discuție. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul, în sensul și pentru motivele care se vor arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ. „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul cererii deduse judecății.

În ceea ce privește cauza de față, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către recurentul - reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, înscrisurile de stare civilă, talonul și cuponul de pensie depuse, nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 109/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus invocate și pentru a vedea astfel dacă recurentul - reclamant este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, trebuia determinat cu exactitate obiectul acțiunii, respectiv dacă reclamantul solicită drepturile în discuție în calitate de copil născut în timpul strămutări părinților (mamei sale) din Bulgaria în România, ca urmare a aplicării Tratatului de la Craiova din septembrie 1940 și dacă mama sa este beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, eventual prin depunerea hotărârii emisă în acest sens. Prin urmare, pentru a se preciza acțiunea în sensul specificat, a se face dovezi privind faptul strămutării părinților (mamei) și a nu priva părțile de o cale de atac, în temeiul prevederilor art. 313 teza I C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.I.N. împotriva sentinței civile nr. 29 din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.