ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1593/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1 .Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Reclamantul R.P. a sesizat prin două plângeri, înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/9650/1154 din 24 martie 2008 și nr. 1/12227/1154 din 16 aprilie 2008 și la Comisia de disciplină pentru judecători sub nr. 664 din 27 martie 2008 și nr. 871 din 21 aprilie 2008, aspecte referitoare la activitatea unor judecători din cadrul Curții de Apel Pitești, solicitând sancționarea disciplinară a acestora pentru abaterea prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Aspectele sesizate în cele două plângeri au fost analizate și cenzurate de către Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, și prin adresele nr. 1194/IJ/871 /SIJ/2008 și nr. 926/IJ/664/SIJ/2008 emise de Serviciul de Inspecție Judiciară pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, reclamantului i s-a comunicat faptul că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a confirmat existența unor fapte de competența Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât acesta nu este organ de control judiciar iar verificarea aspectelor invocate în sesizări ar presupune analizarea pe fond a dosarului la care se face referire, ceea ce ar conduce la depășirea limitelor de competență.

î mpotriva celor două adrese, pe care le-a denumit „hotărâri”, petentul R.P. a formulat plângere, înregistrată pe rolul î naltei Curți de Casație și Justiție și întemeiată pe prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în esență, să i se admită sesizările adresate Consiliului Superior al Magistraturii - Serviciul de Inspecție Judiciară pentru Judecători și să se constate că judecătorii S.V.T., I.C., C.G.N. și D.V. se fac vinovați de gravă neglijență în exercitarea funcțiilor pe care le dețin. Prin decizia nr. 4333 din 26 noiembrie 2008, î nalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, admițând excepția necompetenței materiale invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

î n motivare, î nalta Curte de Casație și Justiție a reținut că petentul R.P. nu are calitatea de judecător sau procuror în funcție, iar actele contestate nu sunt hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care vizează cariera și drepturile judecătorilor sau procurorilor astfel încât procedura specială instituită prin art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu îi este aplicabilă, acțiunea formulată de acesta fiind supusă regulilor de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența de soluționare revine curților de apel.

2. Hotărârea primei instanțe Astfel învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2438 din 9 iunie 2009, a respins excepția de inadmisibilitate, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, și pe fond, a respins acțiunea reclamantului R.P., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, motivată de lipsa caracterului de act administrativ al celor două adrese atacate în cauză - intimatul susținând că acestea sunt simple adrese prin care reclamantului i-a fost comunicat răspunsul la plângerile pe care acesta le-a formulat împotriva unor judecători, în sensul inexistenței unor fapte de competența Consiliului Superior al Magistraturii care să impună formularea unei acțiuni disciplinare – instanța de fond a apreciat că acțiunea are ca obiect un act administrativ asimilat, reclamantul considerându-se vătămat de refuzul nejustificat al Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii de a formula acțiune disciplinară.

Prin urmare, excepția este neîntemeiată. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, din analiza adreselor nr. 1194/IJ/871/SLJ/2008 și nr. 926/IJ/664/2008, contestate în cauză, nu se poate concluziona existența unui refuz nejustificat de a formula acțiune disciplinară împotriva unor judecători, chestiunile semnalate de petent vizând probele administrate și soluția pronunțată, care poate fi cenzurată doar în căile de atac, iar nu de către Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în cadrul verificărilor efectuate, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat, aplicarea legii la situația de fapt reținută, interpretarea dispozițiilor legale incidente și motivarea soluției adoptate, ținând exclusiv de actul de judecată.

3. Calea de atac exercitată împotriva sentinței î mpotriva acestei sentințe, reclamantul R.P. a declarat recurs, solicitând modificare ei în sensul admiterii acțiunii. Recurentul-reclamant nu și-a încadrat în drept motivele de recurs, invocând, ca temei legal al căii de atac, dispozițiile art. 45 și urm. din Legea nr. 317/2004, republicată și ale art. 299 și urm. C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor care au fundamentat demersul efectuat către Consiliul Superior al Magistraturii și a arătat că atât actele administrative contestate, cât și sentința primei instanțe sunt nelegale, pentru că noțiunea de „independență” a justiției presupune o corectă aplicare a legii, o justă încadrare a situației de fapt în tiparul legii, conduita judecătorului fiind materializată și putând fi analizată numai în cadrul activității judiciare, finalizată printr-o hotărâre judecătorească.

A mai arătat că plângerile sale au fost în mod eronat interpretate drept critici la adresa unor hotărâri judecătorești, în realitate ele vizând activitatea necorespunzătoare a judecătorilor, grava neglijență în îndeplinirea obligațiilor profesionale, iar nu soluțiile pronunțate. 4. Apărările intimatului-pârât Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul-reclamant nu a făcut decât să reia argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, referindu-se în mod evident la aspecte legate de greșita soluționare a cauzelor, de pretinsa interpretare eronată a materialului probator și de ignorarea unor prevederi legale în vigoare, aspecte care au fost tranșate în mod irevocabil.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ un refuz, considerat nejustificat, de rezolvare a unor plângeri disciplinare adresate Consiliului Superior al Magistraturii împotriva judecătorilor care au soluționat dosarul nr. 7499/109/2006, la Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă în „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, excesul de putere fiind definit la lit. n) a aceluiași articol drept „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”. Din conținutul răspunsurilor adresate reclamantului rezultă că autoritatea emitentă a analizat plângerile în limitele competenței prevăzute în art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, republicată, comunicându-i - motivat – că din verificările efectuate nu a rezultat săvârșirea unor fapte care să fundamenteze declanșarea răspunderii disciplinare.

Cu referire la soluția pronunțată în primă instanță de Tribunalul Argeș, i-a comunicat că aceasta a făcut obiectul controlului judiciar și a expus conținutul prevederilor art. 17 și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și al art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, care converg către concluzia că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și că verificările efectuate nu pot încălca autoritatea de lucru judecat, pe de o parte, și principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, pe de altă parte. În ceea ce privește soluția pronunțată în recurs, deși în adresa nr. 926/IJ/664/SIJ/2008 din 23 mai 2008 nu se face o referire expresă la denumirea unei abateri disciplinare sesizate, este expus în detaliu rezultatul verificărilor efectuate, concluzionând că soluția instanțelor a fost amplu motivată, cu invocarea argumentelor de fapt și de drept, paragraful referitor la abrogarea O.U.G.

nr. 26/1997, care nu a fost suficient de explicit, în sensul că nu a fost menționat singurul text rămas în vigoare din ordonanța de urgență respectivă (art. 20 din O.U.G. nr. 26/1997) nefiind de natură a afecta concluzia logico-juridică ce se desprinde din întreaga expunere a motivării deciziei de recurs. Consiliul Superior al Magistraturii, prin Serviciul de Inspecție Judiciară pentru judecători, nu a ignorat nici sensul conceptului de „independență a judecătorului”, nici conținutul „gravei neglijențe” ce poate atrage răspunderea disciplinară, cum susține recurentul-reclamant. În raport cu toate aceste împrejurări, instanța de fond a constatat în mod judicios că răspunsurile autorității emitente nu pot fi circumscrise unui refuz nejustificat de rezolvare a plângerilor, în accepțiunea prevederilor legale menționate mai sus.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.P. împotriva sentinței civile nr. 2438 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.