ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2241/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1706 din 8 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotărât numirea în funcțiile de inspector în cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori – Inspecția Judiciară de pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pe o perioadă de 6 ani, începând cu data de 20 octombrie 2009, a domnilor C.V., S.G., I.G. și C.D., în baza prevederilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și ale art. 42 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 326/2005.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând totodată și excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 201 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) rap. la art. 11 alin. (4) și art. 1 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată.

În esență, recurentul a învederat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât procedura după care au fost selectați inspectorii, reglementată prin Hotărârea nr. 201 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, este contrară dispozițiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, această procedură nepermițând verificarea competențelor candidaților în modalitatea avută în vedere de legiuitor și nerespectând principiul previzibilității, raportat la întreaga practică a instituției în materia organizării concursurilor și examenelor.

La termenul din 18 martie 2010, Înalta Curte a pus în discuția părților stabilirea naturii juridice a cererii introdusă de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv să se precizeze dacă în speță suntem în prezenta unui recurs întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sau a unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 554/2004.

Prin Încheierea de la data de 31 martie 2010, Înalta Curte a stabilit faptul că Hotărârea nr. 1706 din 8 octombrie 2009, prin conținutul ei și raportat la temeiul legal în baza căruia a fost emisă, nu se încadrează în categoria celor privind cariera și drepturile judecătorilor, în sensul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată și corespunzător reglementării cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată, pentru a atrage competența specială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât, potrivit legii, cariera judecătorilor sau procurorilor vizează strict parcursul profesional, de la promovarea în profesie și până la încetarea acesteia, în legătură directă cu exercitarea concretă și efectivă a atribuțiilor de judecător și respectiv de procuror.

Un alt argument pentru care Înalta Curte a apreciat că hotărârea atacată nu se încadrează în categoria celor privitoare la cariera și drepturile judecătorilor ori procurorilor rezidă în caracterul derogatoriu al procedurii legale stabilite de lege pentru contestarea acestor hotărâri care, deși prin natura lor sunt acte juridice cu caracter administrativ, în condițiile Legii nr. 317/2004, republicată, sunt supuse controlului judecătoresc de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ numai pe calea recursului, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.

Or, cum excepțiile sunt de strictă interpretare, această procedură specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și completată, nu poate fi extinsă, prin analogie sau prin simpla apreciere a unui așa-zis caracter conex, și altor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea atribuțiilor sale, care nu fac obiect al unor prevederi exprese ale legii. S-a mai subliniat faptul că atunci când legiuitorul a dorit să instituie căi speciale de atac a hotărârilor adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, care au caracterele juridice ale unor acte administrative, a prevăzut-o expres, cum ar fi în cazul celor vizând cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, ca și în situația acțiunilor disciplinare când Consiliul Superior al Magistraturii funcționează ca instanță de judecată.

În toate celelalte cazuri însă hotărârile Consiliul Superior al Magistraturii pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004. Stabilind natura juridică a actului atacat în prezenta cauză ca fiind aceea a unui act administrativ unilateral cu caracter individual și apreciind că hotărârea atacată are natura și caracterele juridice ale unui act administrativ supus controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte a acordat termen de judecată la data de 29 aprilie 2010, pentru a se pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea litigiului.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele expuse anterior, precum și următoarele aspecte: Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, hotărârile adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pot fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile de comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepție, pentru că stabilește competența în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în comparație cu situația altor acte ale Consiliului Superior al Magistraturii care sunt supuse controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004. Prin urmare, întrucât textul este de strictă interpretare, nu orice hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii poate fi atacată cu recurs, ci exclusiv hotărârile jurisdicționale care privesc cariera ori drepturile judecătorilor și procurorilor.

În speță, hotărârea atacată de recurent este o hotărâre de natură administrativă, supusă controlului instanței competente de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, nefiind o hotărâre ce face parte din categoria celor ce privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, pentru a atrage competența specială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificări. Față de împrejurarea că hotărârea atacată nu are ca obiect drepturile și cariera judecătorilor sau procurorilor, având natura și caracterele juridice ale unui act administrativ supus controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare aparține curții de apel, ca instanță competentă material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 158 alin. (3) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ. precum și cu cele ale art. 10 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.