ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2241/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Hotărârea nr.

1706 din 8 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotărât numirea în funcțiile de

inspector în cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru

procurori – Inspecția Judiciară de pe lângă Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii, pe o perioadă de 6 ani, începând cu data de 20

octombrie 2009, a domnilor C.V., S.G., I.G. și C.D., în baza prevederilor

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii și ale art. 42 alin. (4) din Regulamentul de organizare

și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin

Hotărârea Plenului nr. 326/2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea

nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

invocând totodată și excepția de nelegalitate a Hotărârii

nr. 201 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, conform

dispozițiilor art. 4 alin. (2) rap. la art. 11 alin. (4) și art. 1 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată.

În esență, recurentul a

învederat că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, întrucât procedura după care au fost selectați

inspectorii, reglementată prin Hotărârea nr. 201 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, este contrară dispozițiilor art. 61 alin.

(3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

această procedură nepermițând verificarea competențelor

candidaților în modalitatea avută în vedere de legiuitor și

nerespectând principiul previzibilității, raportat la întreaga practică

a instituției în materia organizării concursurilor și

examenelor.

La termenul din 18 martie 2010,

Înalta Curte a pus în discuția părților stabilirea naturii

juridice a cererii introdusă de Ministerul Public – Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv

să se precizeze dacă în speță suntem în prezenta unui

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, sau a unei acțiuni întemeiate

pe dispozițiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 554/2004.

Prin Încheierea de la data de 31

martie 2010, Înalta Curte a stabilit faptul că Hotărârea nr. 1706 din

8 octombrie 2009, prin conținutul ei și raportat la temeiul legal în

baza căruia a fost emisă, nu se încadrează în categoria celor

privind cariera și drepturile judecătorilor, în sensul art. 29 alin. (5)

din Legea nr. 317/2004, republicată și corespunzător

reglementării cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, modificată și completată,

pentru a atrage competența specială a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, întrucât, potrivit legii, cariera judecătorilor sau

procurorilor vizează strict parcursul profesional, de la promovarea în

profesie și până la încetarea acesteia, în legătură

directă cu exercitarea concretă și efectivă a

atribuțiilor de judecător și respectiv de procuror.

Un alt argument pentru care Înalta

Curte a apreciat că hotărârea atacată nu se încadrează în

categoria celor privitoare la cariera și drepturile judecătorilor ori

procurorilor rezidă în caracterul derogatoriu al procedurii legale

stabilite de lege pentru contestarea acestor hotărâri care, deși prin

natura lor sunt acte juridice cu caracter administrativ, în condițiile

Legii nr. 317/2004, republicată, sunt supuse controlului judecătoresc

de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ numai pe

calea recursului, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.

Or, cum excepțiile sunt de

strictă interpretare, această procedură specială

prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată și completată, nu poate fi extinsă, prin

analogie sau prin simpla apreciere a unui așa-zis caracter conex, și

altor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, în

exercitarea atribuțiilor sale, care nu fac obiect al unor prevederi

exprese ale legii.

S-a mai subliniat faptul că atunci

când legiuitorul a dorit să instituie căi speciale de atac a

hotărârilor adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, care au

caracterele juridice ale unor acte administrative, a prevăzut-o expres,

cum ar fi în cazul celor vizând cariera și drepturile judecătorilor

și procurorilor, ca și în situația acțiunilor disciplinare

când Consiliul Superior al Magistraturii funcționează ca

instanță de judecată. În toate celelalte cazuri însă

hotărârile Consiliul Superior al Magistraturii pot fi supuse controlului

de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, în

condițiile Legii nr. 554/2004.

Stabilind natura juridică a

actului atacat în prezenta cauză ca fiind aceea a unui act administrativ

unilateral cu caracter individual și apreciind că hotărârea

atacată are natura și caracterele juridice ale unui act administrativ

supus controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr.

554/2004, Înalta Curte a acordat termen de judecată la data de 29 aprilie

2010, pentru a se pune în discuția părților excepția

necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

soluționarea litigiului.

Examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, Înalta

Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o

va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele expuse anterior,

precum și următoarele aspecte:

Potrivit prevederilor art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004 republicată, hotărârile adoptate de Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile

judecătorilor și procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pot

fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în

termen de 15 zile de comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004 este o normă de excepție, pentru că stabilește

competența în recurs a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

comparație cu situația altor acte ale Consiliului Superior al

Magistraturii care sunt supuse controlului de legalitate exercitat în

condițiile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, întrucât textul este de

strictă interpretare, nu orice hotărâre a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii poate fi atacată cu recurs, ci exclusiv hotărârile

jurisdicționale care privesc cariera ori drepturile judecătorilor

și procurorilor.

În speță, hotărârea

atacată de recurent este o hotărâre de natură

administrativă, supusă controlului instanței competente de

contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, nefiind o

hotărâre ce face parte din categoria celor ce privesc cariera și

drepturile judecătorilor și procurorilor, pentru a atrage competența

specială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004, republicată, cu modificări.

Față de împrejurarea

că hotărârea atacată nu are ca obiect drepturile și cariera

judecătorilor sau procurorilor, având natura și caracterele juridice

ale unui act administrativ supus controlului de legalitate exercitat în

condițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în

speță, competența de soluționare aparține curții

de apel, ca instanță competentă material potrivit prevederilor

art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 158 alin.

(3) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ. precum și cu cele ale art. 10 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., cauza va fi trimisă spre competentă

soluționare Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza spre competentă

soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.