ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5109/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 291

pronunțată la data de 5 februarie 2009 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Dâmbovița invocată de către aceasta; a respins excepțiile invocate

de către pârâtul P.D., respectiv excepția inadmisibilității acțiunii, excepția

tardivității introducerii acțiunii reclamantei și excepția prescrierii

dreptului la acțiune; a respins cererea formulată de reclamanta Primăria

municipiului Moreni, în contradictoriu cu pârâta Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Dâmbovița, ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea formulată de reclamanta

Primăria municipiului Moreni în contradictoriu cu pârâtul P.D., prin procurator

P.D.M., cu toate capetele de cerere.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut în esență că este fondată excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâta Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Dâmbovița, avându-se în vedere decizia nr. 72/2007, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, în sensul că, în

asemenea cauze litigiul trebuie să se poarte între părțile care își dispută

drepturile reale cu privire la un imobil determinat.

A fost respinsă și excepția

inadmisibilității acțiunii, având în vedere că în materia Legii nr. 10/2001

nici legea substanțială și nici cea procesuală nu prevăd vreun caz de

inadmisibilitate.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat că

acțiunea formulată de reclamantă este nefondată în condițiile în care

dispozițiile emise de aceasta prin care s-au restituit în natură și respectiv

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobil în favoarea pârâtului P.D.,

au fost înscrise în cartea funciară a Municipiului Moreni, intrând în circuitul

civil și producând astfel efecte juridice.

S-a avut în vedere și împrejurarea

că, prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată de Tribunalul

Dâmbovița, s-a anulat dispoziția nr. 1422 din 20 martie 2008 emisă de Primăria

municipiului Moreni și s-a menținut dispoziția nr. 282/2007 emisă de aceeași

intimată.

Și în fine, s-a apreciat că, motivul

pentru care se solicită de reclamantă admiterea cererii, îl constituie faptul

că ulterior emiterii dispozițiilor respective s-a constatat faptul că pentru

imobilul în speță au fost încasate despăgubiri de către o altă moștenitoare a

aceluiași defunct.

În plus, s-a reținut că

despăgubirile cuvenite persoanei îndreptățite au fost achitate nu din

patrimoniul reclamantei în calitate de deținătoare a imobilului și în atare

situație fiind plătite de la bugetul de stat, acesta prin instituțiile

abilitate este îndreptățit la încasarea sumelor datorate, urmând a fi

recuperate pe calea unei acțiuni separate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta Primăria municipiului Moreni iar prin decizia civilă

nr. 183 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești s-a respins ca nefondat

apelul reținându-se următoarele considerente:

În esență, criticile invocate de

apelantă vizează în principal reținerea greșită de către instanța fondului a

faptului că sentința civilă nr. 1347 din 11 septembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Dâmbovița, nu a devenit irevocabilă.

Acest aspect însă a fost analizat,

astfel cum se constată din considerentele hotărârii atacate doar în considerarea

situației de fapt deduse judecății.

Susținerea apelantei în sensul că a

investit prima instanță cu anularea dispoziției de retrocedare, deci întocmai

cu ceea ce a rezultat din considerentele hotărârii judecătorești invocate este

irelevantă în contextul probator al cauzei.

Apelanta reclamantă emite la data de

17 iulie 2006 dispoziția nr. 759 prin care se propune acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul clădire ce face obiectul

notificării formulate de P.D. și dispune restituirea în natură a imobilului

clădire și teren, situat în Moreni, către același beneficiar al Legii nr.

10/2001.

Ulterior, prin dispoziția nr. 282

din 25 ianuarie 2007 se dispune restituirea în natură a imobilului clădire și

teren în cotă exclusivă și respectiv indiviză către același beneficiar al

legii, prin art. 9 stabilindu-se că începând cu data emiterii acestei

dispoziții își încetează aplicabilitatea dispozițiile nr. 759/2006 și 61/2007.

Această ultimă dispoziție este

revocată de Primăria Municipiului Moreni prin dispoziția nr. 1422 din 20 martie

2008.

Din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei, rezultă că ambele dispoziții prin care s-au restituit în natră

imobilele au fost înscrise în cartea funciară a municipiului Moreni, intrând în

circuitul civil producând efecte juridice.

S-a reținut că instanța fondului

corect a apreciat că singurul motiv pentru care s-a solicitat revocarea

dispozițiilor este faptul că ulterior emiterii și intrării lor în circuitul

civil s-a constatat că se efectuase plata unor despăgubiri pentru acest imobil

în favoarea unui alt moștenitor în condițiile Legii nr. 112/1995.

Este relevantă și reținerea faptului

că achitarea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite nu s-a făcut de

către reclamantă care este unitatea deținătoare a imobilului, astfel încât

Statul Român îndreptățit la încasarea sumelor datorate le poate recupera pe

calea unei acțiuni separate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Primăria Municipiului Moreni solicitând modificarea

ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință și admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată.

Criticile aduse hotărârii curții de

apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Se susține că instanțele au făcut o

greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății ce

vizează revocarea celor trei Dispoziții ale Primarului având în vedere

modificările succesive în structura bunului imobil, rezultată din identificarea

bunului, motivat de intrarea în circuitul civil a dispozițiilor de retrocedare.

Se susține că ceea ce este de

observat în cauză atât din punct de vedere formal cât și substanțial este, dacă

în raport de ansamblul normelor Legii nr. 10/2001 dispozițiile din cauză, erau

afectate de condiții de nulitate, sau nu.

Or, în cauza de față, susține

recurenta, ne aflăm în situația unei duble retrocedări prin modalități

diferite: despăgubire și în natură, situație nelegală față de dispozițiile art.

20 din Legea nr. 10/2001.

Prin acordarea despăgubirilor către

singurul moștenitor, ce și-a exercitat dreptul în temeiul Legii nr. 112/1995 –

Statul prin unitățile deținătoare a devenit proprietar de drept al imobilului,

astfel că retrocedarea nu mai este posibilă din detenția precară a acestuia pe

care o prevede Legea nr. 10/2001.

Recurenta își întemeiază recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință a solicitat

și casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

raportat și la obiectul dedus judecății Înalta Curte reține că recursul este

nefondat.

Obiectul dedus judecății vizează

revocarea Dispozițiilor nr. 759 din 17 iulie 2007 a Primarului, modificată și completată prin Dispozițiile Primarului nr. 282 din 25 ianuarie 2007

și nr. 1071 din 9 martie 2007.

Dispoziția a cărei revocare se

solicită a fost emisă în condițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel actele emise de Primar ca reprezentant

al autorităților publice locale in soluționarea notificărilor întemeiate pe

dispozițiile Legii 10/2001, sunt acte juridice civile ce produc efecte în

planul dreptului de proprietate, situație în care dispoziția emisă inițial nu

poate fi revocata printr-o alta dispoziție.

Revocarea actului juridic civil prin

care s-a stabilit îndreptățirea contestatorilor la despăgubiri pentru imobilul

notificat, printr-un act ulterior ce desființează drepturi recunoscute inițial,

înseamnă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice. Or, unul

din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securității

raporturilor juridice.

Astfel din perspectiva celor expuse,

a obiectului dedus judecății si al respectării principiului securității

raporturilor juridice, prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, instanța de apel si cea de fond au făcut o legala si

corecta interpretare a legii si a raporturilor juridice dintre părți.

Cum în cauză, susținerile recurentei

nu îndeplinesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Primăria Municipiului Moreni prin Primar împotriva

deciziei nr. 183 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge ca nefondată cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienții D.D. și D.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

octombrie 2010.