ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6607/2009

Asupra contestației în anulare; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, contestatorii C.P., P.L., B.I., T.R., S.M., C.E., T.F. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 5577 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea cererii s-a arătat că la data când s-a judecat recursul, intimații Municipiul Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara nu au fost citați, astfel că sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. pentru formularea contestației în anulare. În ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., se arată că instanța de recurs a omis să soluționeze motivul de „casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei" privind anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între intimații din prezenta cauză, deși existau motive în acest sens, determinate de incidența dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, nu a motivat în considerentele sale petitul privind dreptul la un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, iar în ce privește contractele de închiriere, atât cele încheiate de pârâții N., cât și cele dintre intimații Aron, instanța nu a observat că acestea sunt lipsite de eficiență juridică deoarece locațiunea a fost prelungită în temeiul legii, situație în care părțile nu puteau să prevadă un alt termen decât cel prevăzut imperativ de legiuitor.

Examinând contestația în anulare formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce succed: Prin decizia nr. 5577 din 7 octombrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de reclamanții C.P., P.L., B.I., T.R., S.M., C.E., T.F., contestatori în prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 458 din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Potrivit art. 317 și art. 318 C. proc. civ., calea extraordinară de atac a contestației în anulare poate fi exercitată numai în prezența motivelor expres prevăzute în textele de lege evocate, și anume când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență (art. 317 C. proc.

civ.), precum și când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare (art. 318 C. proc. civ.). Din examinarea motivelor expuse în contestația în anulare, rezultă că anularea deciziei atacate este cerută pentru motivul prevăzut de art. 317 teza I C. proc. civ., în sensul că la termenul când s-a judecat recursul procedura de citare cu Municipiul Timișoara și cu Consiliul local Timișoara nu a fost legal îndeplinită și pentru cel prevăzut în art. 318 teza a II a C. proc. civ., relativ la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau casare a hotărârii.

Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 317 teza I C. proc. civ. este neîntemeiat întrucât, pentru a exista motiv de contestație în anulare, este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care uzează de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă, putând fi invocată numai de partea lezată.

Mai mult, se invocă o lipsă de procedură față de persoane care nu au avut calitatea de părți în proces întrucât prin sentința civilă nr. 977 din 30 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins cererea formulată de reclamanți privind chemarea în garanție a numiților Municipiul Timișoara și Consiliul local Timișoara, apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins, iar prin recurs nu s-au mai formulat critici cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție. Ca atare, persoanele în legătură cu care se invocă lipsa de procedură nu au avut calitatea de părți.

Oricum, sancțiunea nulității relative care intervine pentru neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca și ca atare, contestatorii nu au abilitatea procesuală să formuleze contestație în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altor persoane. În ce privește motivele întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza a II a C. proc. civ., relativ la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau casare a hotărârii, trebuie arătat că textul are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte și care trebuie să fie subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Contestația în anulare prevăzută de art. 318 C. proc. civ. este o contestație specială, care nu privește problemele de fond, respectiv cele de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale ori de rezolvare a unui incident procedural. In doctrină s-a arătat că a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a cere rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o opoziție (cale de atac ce funcționa în trecut numai atunci când judecata avusese loc în lipsa părții), astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac, asimilabilă cu recursul la recurs, care, cel puțin, se adresează unei instanțe superioare.

In speță, instanța a răspuns criticilor formulate de recurenți, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, obligație pe care instanța de recurs și-a îndeplinit-o. In consecință, împrejurările invocate de contestatori, în sensul că instanța de recurs a omis să soluționeze motivul de „casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei" privind anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între intimați, că nu a motivat în considerentele sale petitul privind dreptul la un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani și că nu a observat că sunt lipsite de eficiență juridică contractele de închiriere nu constituie motive de nelegalitate, asupra cărora instanța să fi avut obligația să se pronunțe.

Față de cele ce preced, contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă în consecință. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatorii vor fi obligați să plătească intimaților cheltuieli de judecată în cuantum de 4.784 lei reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii C.P., P.L., B.I., T.R., S.M., C.E., T.F. împotriva deciziei nr. 5577 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă pe contestatori să plătească intimaților suma de 4.784 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 iunie 2009.