ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4554/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 23 iunie 2008, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., anularea deciziei emise de acesta din urmă și comunicată cu adresa din 23 mai 2008 prin care i-a fost respinsă cererea formulată în calitate de soț supraviețuitor al defunctei G.M., privind recunoașterea calității de beneficiar al O.U.G. nr. 214/1999. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 866/ CA din 5 noiembrie 2008 a admis acțiunea, a anulat decizia contestată și a constatat calitatea defunctei G.M.

de luptător în rezistența anticomunistă, dispunând emiterea unei decizii în acest sens. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin Decizia nr. 761/2005 emisă de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Constanța, în baza sentinței civile nr. 133/CA/2004 a Curții de Apel Constanța i s-a recunoscut lui G.M., soția reclamantului, calitatea de beneficiară a Decretului-Lege nr. 118/1990, cu modificările ulterioare, constatându-se că, în perioada 13 martie 1949 – 01 iunie 1950, aceasta a fost strămutată din comuna Independența, în orașul Constanța. S-a mai reținut că potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, familia defunctei G.M., născută B., fiind considerată o familie de chiaburi, a fost ridicată de la domiciliul său de către organele de miliție și dusă pentru cercetări, în mai multe rânduri, în orașul Constanța, unde o perioadă de timp a avut și domiciliu forțat.

Instanța a constatat că aceeași situație de fapt rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesul verbal din 13 martie 1949 privind inventarul bunurilor aparținând lui G.B., expropriat în baza Decretului-Lege nr. 83/1949, declarația autentificată sub nr. 4519/1961 dată de B.I., proces-verbal de percheziție domiciliară din data de 6 septembrie 1957, carnet de muncă al părinților defunctei și contract de închiriere nr. 23877/1970 privind locuința din Constanța. În raport de cele reținute, instanța de fond a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 1 și 3 din O.U.G. nr. 214/1999 și, prin urmare, reclamantul a dovedit împrejurarea că G.M., defuncta lui soție, a fost supusă, împreună cu familia, unor măsuri politice, constând în privarea de libertate pentru efectuarea de cercetări și strămutarea în altă localitate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs recurentul-pârât aduce, în esență, critici sentinței atacate cu referire la următoarele aspecte. Considerentele reținute de instanța de fond în sensul admiterii cererii nu sunt întemeiate și au determinat aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 173/2006. Se menționează că Decizia nr. 761/2005 emisă reclamantului de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Constanța și Decizia nr. 133/CA/2004 a Curții de Apel Constanța nu sunt opozabile comisiei ce urmează să emită decizia conform dispozițiilor O.U.G.

nr. 214/1999 cu modificările și completările ulterioare. Acestea nu sunt suficient de concludente în ceea ce privește strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu al soției reclamantului în condițiile O.U.G. nr. 214/1999 și nu pot fi luate în considerare pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, deoarece au fost emise cu posibilitatea administrării oricărui mijloc de probă prevăzut de Decretul - Lege nr. 118/1990. Spre deosebire de Decretul - Lege nr. 118/1990, care a acordat drepturi persoanelor persecutate din motive politice și urmașilor acestora în baza oricăror mijloace de probă, O.U.G. nr. 214/1999 acordă calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive doar potrivit dovezilor scrise emise de autoritățile cu care M.J.

a încheiat protocoale de colaborare și care pot deține date sau informații referitoare la aceste aspecte. Prin urmare, recurentul-pârât susține că în ceea ce o privește pe soția reclamantului nu există date certe că aceasta a fost strămutată împreună cu familia, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 214/1999. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că sentința recurată este rezultatul unei juste aprecieri a întregului probatoriu administrat în cauză, fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente și prin prisma art. 304 1 din C. proc.

civ., apreciază recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Intimatul-reclamant, în calitate de soț al defunctei G.M. (fostă B.) a solicitat, în temeiul art. 5 alin. (1), constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă având în vedere dispozițiile art. 3 lit. a) și d) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată și completată prin Legea nr. 173/2006, însă cererea sa a fost respinsă prin Decizia din ședința de la 22 mai 2008, reținându-se că nu s-a dovedit prin înscrisuri că soția reclamantului ar fi fost supusă unor restricții domiciliare sau strămutată într-o altă localitate din motive politice. Este adevărat faptul că, urmare a demersurilor efectuate de recurentul-pârât la instituțiile menționate în art. 5 alin. (4) din actul normativ menționat, nu au fost furnizate documente care să ateste că G.M.

a suferit măsura administrativă abuzivă a strămutării într-o altă localitate. Însă lipsa acestor documente nu este de natură să conducă la concluzia că nu pot fi administrate și alte probe care să facă dovada că soția reclamantului G.M. îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006, pentru a i se constata calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Înscrisurile depuse de reclamant nu pot fi excluse ca probe în dovedirea cererii formulate întrucât dispozițiile legale menționate de recurentul-pârât sunt enunțiative și nu limitative. Faptul că legiuitorul nu a exclus ca probe înscrisurile considerate doveditoare ce sunt atașate cererii reclamantului rezultă chiar dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.U.G.

nr. 214/1999 care prevăd că aceste acte sau, după caz, documentele, datele ori informațiile prevăzute la alin. (3) al acestui articol vor fi luate în considerare la pronunțarea asupra cererii adresate Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă. Mai mult, interpretarea restrictivă în ceea ce privește acceptarea probelor reclamantul în dovedirea cererii, susținută de recurent, nu poate fi reținută pentru că aceasta încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta a fost definit în art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul principiului egalității armelor. În virtutea acestui principiu trebuie să le fie admise părților probele care tind să dovedească cererea formulată, astfel ca fiecare parte să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expuse cauza în fața instanței în condiții care să nu o defavorizeze în mod semnificativ vis-à-vis de partea adversă.

În ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei, aceasta este corectă, criticile recurentului-pârât fiind nefondate. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată și completată prin Legea nr. 173/2006 „se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanele condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989”. În art. 2 lit. e) din același act normativ sunt prevăzute în sfera infracțiunilor politice infracțiunile care au avut drept scop „înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie publică, de avere ori de origine socială”.

Legiuitorul, în art. 3 alin. (1) lit. d) din actul normativ menționat a prevăzut că prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1) și a enumerat la lit. d) măsura strămutării într-o altă localitate ca fiind o astfel de măsură administrativă.

În raport de aceste dispoziții rezultă că se poate constata calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive în perioada menționată de legiuitor în art. 1 alin. (1). Cum în cauză toate înscrisurile depuse de reclamant și menționate de prima instanță în considerentele sentinței atacate demonstrează că măsura administrativă abuzivă a strămutării a fost determinată de averea și originea socială a familiei din care făcea parte și G.M., rezultă că sunt îndeplinite cerințele art. 3 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 2 lit. e) din OUG nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006. De asemenea, este în puterea lucrului judecat faptul că prin Decizia nr. 133/CA/2004 a Curții de Apel Constanța s-a statuat că defuncta G.M.

a fost privată de libertate pentru cercetări de către organele de represiune și a fost strămutată într-o altă localitate în perioada13 martie 1949 - 01 iunie 1950, iar ulterior, urmare acestei hotărâri judecătorești, prin Decizia nr. 761/2005 emisă de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Constanța i-a fost recunoscută reclamantului, ca urmaș al acesteia, calitatea de beneficiar al prevederilor Decretului - Legea nr. 118/1990 cu modificările ulterioare. În consecință, hotărârea primei instanței este temeinică și legală, fiind pronunțată cu aplicare corectă a legii, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) teza II din C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 866/ CA din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.