ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4554/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Constanța, la data de 23 iunie 2008, reclamantul G.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., anularea deciziei emise de acesta din urmă

și comunicată cu adresa din 23 mai 2008 prin care i-a fost respinsă cererea

formulată în calitate de soț supraviețuitor al defunctei G.M., privind

recunoașterea calității de beneficiar al O.U.G. nr. 214/1999.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 866/ CA din 5 noiembrie 2008 a admis acțiunea, a anulat

decizia contestată și a constatat calitatea defunctei G.M. de luptător în

rezistența anticomunistă, dispunând emiterea unei decizii în acest sens.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că prin Decizia nr. 761/2005 emisă de Direcția de Muncă,

Solidaritate Socială și Familie Constanța, în baza sentinței civile nr. 133/CA/2004

a Curții de Apel Constanța i s-a recunoscut lui G.M., soția reclamantului,

calitatea de beneficiară a Decretului-Lege nr. 118/1990, cu modificările

ulterioare, constatându-se că, în perioada 13 martie 1949 – 01 iunie 1950,

aceasta a fost strămutată din comuna Independența, în orașul Constanța.

S-a mai reținut că potrivit

declarațiilor martorilor audiați în cauză, familia defunctei G.M., născută B.,

fiind considerată o familie de chiaburi, a fost ridicată de la domiciliul său

de către organele de miliție și dusă pentru cercetări, în mai multe rânduri, în

orașul Constanța, unde o perioadă de timp a avut și domiciliu forțat.

Instanța a constatat că

aceeași situație de fapt rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, respectiv

procesul verbal din 13 martie 1949 privind inventarul bunurilor aparținând lui

G.B., expropriat în baza Decretului-Lege nr. 83/1949, declarația autentificată

sub nr. 4519/1961 dată de B.I., proces-verbal de percheziție domiciliară din

data de 6 septembrie 1957, carnet de muncă al părinților defunctei și contract

de închiriere nr. 23877/1970 privind locuința din Constanța.

În raport de cele reținute,

instanța de fond a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 1 și

3 din O.U.G. nr. 214/1999 și, prin urmare, reclamantul a dovedit împrejurarea

că G.M., defuncta lui soție, a fost supusă, împreună cu familia, unor măsuri

politice, constând în privarea de libertate pentru efectuarea de cercetări și

strămutarea în altă localitate.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs

recurentul-pârât aduce, în esență, critici sentinței atacate cu referire la

următoarele aspecte.

Considerentele reținute de

instanța de fond în sensul admiterii cererii nu sunt întemeiate și au determinat

aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 173/2006.

Se menționează că Decizia nr.

761/2005 emisă reclamantului de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și

Familie Constanța și Decizia nr. 133/CA/2004 a Curții de Apel Constanța nu sunt

opozabile comisiei ce urmează să emită decizia conform dispozițiilor O.U.G. nr.

214/1999 cu modificările și completările ulterioare.

Acestea nu sunt suficient de

concludente în ceea ce privește strămutarea și stabilirea domiciliului

obligatoriu al soției reclamantului în condițiile O.U.G. nr. 214/1999 și nu pot

fi luate în considerare pentru constatarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, deoarece au fost emise cu posibilitatea administrării oricărui mijloc

de probă prevăzut de Decretul - Lege nr. 118/1990.

Spre deosebire de Decretul -

Lege nr. 118/1990, care a acordat drepturi persoanelor persecutate din motive

politice și urmașilor acestora în baza oricăror mijloace de probă, O.U.G. nr. 214/1999

acordă calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate

sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive doar potrivit

dovezilor scrise emise de autoritățile cu care M.J. a încheiat protocoale de

colaborare și care pot deține date sau informații referitoare la aceste

aspecte.

Prin urmare,

recurentul-pârât susține că în ceea ce o privește pe soția reclamantului nu

există date certe că aceasta a fost strămutată împreună cu familia, în sensul

prevederilor O.U.G. nr. 214/1999.

Intimatul-pârât a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând,

în esență, că sentința recurată este rezultatul unei juste aprecieri a

întregului probatoriu administrat în cauză, fiind dată cu aplicarea și

interpretarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999, modificată și

completată prin Legea nr. 173/2006.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, de

înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente și

prin prisma art. 304

1

din C. proc. civ., apreciază recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Intimatul-reclamant, în

calitate de soț al defunctei G.M. (fostă B.) a solicitat, în temeiul art. 5 alin.

(1), constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă având în

vedere dispozițiile art. 3 lit. a) și d) din O.U.G. nr. 214/1999 modificată și

completată prin Legea nr. 173/2006, însă cererea sa a fost respinsă prin

Decizia din ședința de la 22 mai 2008, reținându-se că nu s-a dovedit prin

înscrisuri că soția reclamantului ar fi fost supusă unor restricții domiciliare

sau strămutată într-o altă localitate din motive politice.

Este adevărat faptul că,

urmare a demersurilor efectuate de recurentul-pârât la instituțiile menționate

în art. 5 alin. (4) din actul normativ menționat, nu au fost furnizate

documente care să ateste că G.M. a suferit măsura administrativă abuzivă a strămutării

într-o altă localitate.

Însă lipsa acestor documente

nu este de natură să conducă la concluzia că nu pot fi administrate și alte

probe care să facă dovada că soția reclamantului G.M. îndeplinește condițiile

prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006,

pentru a i se constata calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Înscrisurile depuse de

reclamant nu pot fi excluse ca probe în dovedirea cererii formulate întrucât

dispozițiile legale menționate de recurentul-pârât sunt enunțiative și nu

limitative.

Faptul că legiuitorul nu a

exclus ca probe înscrisurile considerate doveditoare ce sunt atașate cererii

reclamantului rezultă chiar dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 214/1999

care prevăd că aceste acte sau, după caz, documentele, datele ori informațiile

prevăzute la alin. (3) al acestui articol vor fi luate în considerare la

pronunțarea asupra cererii adresate Comisiei pentru constatarea calității de

luptător în rezistența anticomunistă.

Mai mult, interpretarea

restrictivă în ceea ce privește acceptarea probelor reclamantul în dovedirea

cererii, susținută de recurent, nu poate fi reținută pentru că aceasta încalcă

dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta a fost definit în art. 6 din

C.E.D.O., sub aspectul principiului egalității armelor. În virtutea acestui

principiu trebuie să le fie admise părților probele care tind să dovedească

cererea formulată, astfel ca fiecare parte să beneficieze de o posibilitate

rezonabilă de a-și expuse cauza în fața instanței în condiții care să nu o

defavorizeze în mod semnificativ vis-à-vis de partea adversă.

În ceea ce privește soluția

pronunțată pe fondul cauzei, aceasta este corectă, criticile recurentului-pârât

fiind nefondate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din

O.U.G. nr. 214/1999 modificată și completată prin Legea nr. 173/2006 „se

recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanele

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din

motive politice unor măsuri administrative în perioada 6 martie 1945 – 14

decembrie 1989”.

În art. 2 lit. e) din

același act normativ sunt prevăzute în sfera infracțiunilor politice

infracțiunile care au avut drept scop „înlăturarea măsurilor discriminatorii pe

motive de naționalitate sau origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență

sau opinie publică, de avere ori de origine socială”.

Legiuitorul, în art. 3 alin.

(1) lit. d) din actul normativ menționat a prevăzut că prin măsuri

administrative abuzive se înțelege orice măsură luată de organele fostei

miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în

scopurile menționate la art. 2 alin. (1) și a enumerat la lit. d) măsura

strămutării într-o altă localitate ca fiind o astfel de măsură administrativă.

În raport de aceste

dispoziții rezultă că se poate constata calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive

politice, măsuri administrative abuzive în perioada menționată de legiuitor în art.

1 alin. (1).

Cum în cauză toate

înscrisurile depuse de reclamant și menționate de prima instanță în

considerentele sentinței atacate demonstrează că măsura administrativă abuzivă

a strămutării a fost determinată de averea și originea socială a familiei din

care făcea parte și G.M., rezultă că sunt îndeplinite cerințele art. 3 alin.

(1) lit. d) coroborate cu art. 2 lit. e) din OUG nr. 214/1999, modificată și

completată prin Legea nr. 173/2006.

De asemenea, este în puterea

lucrului judecat faptul că prin Decizia nr. 133/CA/2004 a Curții de Apel

Constanța s-a statuat că defuncta G.M. a fost privată de libertate pentru

cercetări de către organele de represiune și a fost strămutată într-o altă

localitate în perioada13 martie 1949 - 01 iunie 1950, iar ulterior, urmare acestei

hotărâri judecătorești, prin Decizia nr. 761/2005 emisă de Direcția de Muncă,

Solidaritate Socială și Familie Constanța i-a fost recunoscută reclamantului,

ca urmaș al acesteia, calitatea de beneficiar al prevederilor Decretului - Legea

nr. 118/1990 cu modificările ulterioare.

În consecință, hotărârea

primei instanței este temeinică și legală, fiind pronunțată cu aplicare corectă

a legii, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În temeiul art. 312 alin.

(1) teza II din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 866/ CA din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2009.