ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea introdusă la Înalta Curte de

Casație și Justiție, la data de 16 noiembrie 2009, petiționarul A.I. ( a

formulat plângere penală împotriva intimatului I.M., procuror la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului,

fals intelectual și nerespectarea hotărârii judecătorești.

În motivarea plângerii petentul arată că

s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu

plângere penală împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus

indicate însă nu s-a dat curs sesizării sale.

Plângerea este inadmisibilă.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen.,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată poate face

plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a

modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar

reveni competența să judece cauza în primă instanță.

Din economia textelor de lege enunțate

rezultă că se poate face plângere la instanță numai împotriva rezoluțiilor de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanțelor ori, după caz, a rezoluțiilor

de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi

penale, împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

Cum în speță se invocă aspecte care exced

procedurii speciale reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., invocate de petiționar ca temei al plângerii, aceasta este inadmisibilă.

Aceeași soluție se impune și dacă se

examinează plângerea petentului prin prisma dispozițiilor art. 222 C. proc.

pen.

Conform art. 1 din acest text de lege,

plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană

publică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune.

La alin. (2) din același articol se arată

că plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul

petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii și indicarea

mijloacelor de probă.

Prin urmare, plângerea, ca mod de

sesizare, trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, elementele la care face

trimitere textul de lege anterior indicat.

Referirile generale pe care petiționarul

le expune în conținutul plângerii sale (în fapt, indicarea unor infracțiuni) nu

satisfac cerințele legale, astfel încât și din această perspectivă, plângerea

este inadmisibilă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petiționarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca inadmisibilă plângerea

formulată de petiționarul A.I.

Obligă petiționarul la plata sumei

de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

ianuarie 2010.