ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin rezoluția nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulată de petiționarul A.I., neimpunându-se înregistrarea acesteia în evidența penală a parchetului, închiderea lucrării, arhivarea acesteia și comunicarea soluției. În motivarea rezoluției susmenționate, procurorul a reținut că petiționarul A.I. a formulat plângere împotriva magistratului procuror G.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., fiind nemulțumit de soluția dispusă de către procuror în lucrarea nr. 6223/2993/VIII/1/2010.

În urma verificărilor efectuate în cauză, procurorul a concluzionat că plângerea formulată de petiționar nu întrunește cerințele art. 222 C. proc. pen., respectiv nu descrie vreo vătămare cauzată petentului prin infracțiune sau vreo faptă care ar trebui să formeze obiectul plângerii și nici nu indică vreun mijloc de probă concret. Cu privire la obligativitatea indicării tuturor elementelor susmenționate, s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin sentința penală nr. 653 din 30 martie 2008 în sensul că, indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor mențiunilor prevăzute în art. 222 C. proc. pen. constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis și fiind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate.

Nerespectarea cerințelor de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare. A mai reținut procurorul că prin plângerea formulată, petiționarul urmărește să-și creeze o cale suplimentară de atac alături de cele prevăzute de legislația în vigoare, ceea ce este inadmisibil. Reanalizarea soluțiilor dispuse de către magistrații procurori se poate realiza doar în condițiile strict prevăzute de lege și nu indirect, prin promovarea unor plângeri penale împotriva acestora. Plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției susmenționate a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 10343/4583/VIII/1/2010 din 20 decembrie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În considerentele acestei din urmă rezoluții s-a reținut că din situația de fapt expusă în plângerea formulată de petiționar nu se conturează elementele concrete ale vreunei infracțiuni și, constatându-se că nu au fost respectate dispozițiile art. 222 C. proc. pen. pentru a fi necesară declanșarea procesului penal și investirea organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală s-a apreciat rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică. Împotriva rezoluției nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010, menținută prin rezoluția nr. 10343/4583/VIII/ 1/2010 din 20 decembrie 2010, ambele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – petiționarul A.I.

a formulat plângere în fața judecătorului în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., solicitând soluționarea legală a cauzei și aplicarea, punctual, a prevederilor legale în vigoare. Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, așa cum cer dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu”.

Din examinarea dispoziției legale sus-menționate rezultă că plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, precum și actele procedurale și anume, rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate.

În plus, prin decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – s-a decis admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se ca „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. este inadmisibilă”. În cauză, prin rezoluția nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din data de 15 noiembrie 2010, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de petiționar cu motivarea că aceasta nu îndeplinește cerințele art. 222 C. proc.

pen. Prin rezoluția nr. 10343/4583/VIII/1/2010, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278 1 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar și a menținut ca legală și temeinică soluția adoptată de procuror. În urma examinării rezoluției nr. 18852/4297/ VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010 se constată că aceasta este legală și temeinică, plângerea formulată de petiționarul A.I. neavând caracterul unei plângeri penale în înțelesul dispozițiilor art. 222 C. proc. pen.

Pentru ca plângerea penală să fie considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală, ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu : numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum și mijloacele de probă de care înțelege să se folosească, elemente ce nu sunt menționate în plângerea petiționarului. Din acest punct de vedere se constată că în mod corect procurorul a reținut că în plângerea formulată, petiționarul a invocat motive subiective de nemulțumire față de soluția nefavorabilă pronunțată de procurorul pe care l-a reclamat, fără a argumenta și proba în fapt și în drept plângerea cu care a sesizat organul de urmărire penală.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că plângerea petiționarului A.I. a fost exercitată cu nerespectarea cerințelor legale, deoarece prin rezoluția procurorului nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010 nu a fost dispusă niciuna din soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute în mod expres și limitativ în dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și anume, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, astfel că plângerea de față se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu îl îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – menținută prin rezoluția nr. 10343/4583/VIII/1/2010 din 20 decembrie 2010 a procurorului șef de secție din cadrul aceleiași unități de parchet, se va respinge ca inadmisibilă. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul A.I. va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 10343/4583/VIII/1/2010 din 20 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționarul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2011.