ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin rezoluția nr. 18852/4297/VIII/1/2010

din 15 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus respingerea

ca inadmisibilă a plângerii formulată de petiționarul A.I., neimpunându-se

înregistrarea acesteia în evidența penală a parchetului, închiderea lucrării,

arhivarea acesteia și comunicarea soluției.

În motivarea

rezoluției susmenționate, procurorul a reținut că petiționarul A.I. a formulat

plângere împotriva magistratului procuror G.M. din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică – pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de

art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., fiind nemulțumit de soluția dispusă de

către procuror în lucrarea nr. 6223/2993/VIII/1/2010.

În urma verificărilor

efectuate în cauză, procurorul a concluzionat că plângerea formulată de

petiționar nu întrunește cerințele art. 222 C. proc. pen., respectiv nu descrie

vreo vătămare cauzată petentului prin infracțiune sau vreo faptă care ar trebui

să formeze obiectul plângerii și nici nu indică vreun mijloc de probă concret.

Cu privire la

obligativitatea indicării tuturor elementelor susmenționate, s-a reținut că

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin sentința penală nr. 653

din 30 martie 2008 în sensul că, indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor

mențiunilor prevăzute în art. 222 C. proc. pen. constituie o condiție privind

admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis și fiind,

totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate.

Nerespectarea

cerințelor de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea

dreptului de petiționare.

A mai reținut

procurorul că prin plângerea formulată, petiționarul urmărește să-și creeze o

cale suplimentară de atac alături de cele prevăzute de legislația în vigoare,

ceea ce este inadmisibil. Reanalizarea soluțiilor dispuse de către magistrații

procurori se poate realiza doar în condițiile strict prevăzute de lege și nu

indirect, prin promovarea unor plângeri penale împotriva acestora.

Plângerea formulată

de petiționar împotriva rezoluției susmenționate a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția nr. 10343/4583/VIII/1/2010 din 20 decembrie 2010 a

procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În considerentele

acestei din urmă rezoluții s-a reținut că din situația de fapt expusă în

plângerea formulată de petiționar nu se conturează elementele concrete ale

vreunei infracțiuni și, constatându-se că nu au fost respectate dispozițiile

art. 222 C. proc. pen. pentru a fi necesară declanșarea procesului penal și investirea

organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de

legea penală s-a apreciat rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică.

Împotriva rezoluției

nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010, menținută prin rezoluția nr. 10343/4583/VIII/

1/2010 din 20 decembrie 2010, ambele emise de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică –

petiționarul A.I. a formulat plângere în fața judecătorului în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., solicitând soluționarea legală

a cauzei și aplicarea, punctual, a prevederilor legale în vigoare.

Verificând rezoluția

atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, așa cum cer

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori după

caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face

plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a

modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de

netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu”.

Din examinarea

dispoziției legale sus-menționate rezultă că plângerea care are un asemenea

temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată,

respectiv, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală,

încetarea urmăririi penale, precum și actele procedurale și anume, rezoluția,

ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror în raport cu soluțiile de

netrimitere în judecată menționate.

În plus, prin decizia

în interesul legii nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – s-a decis admiterea recursului

în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se ca „plângerea îndreptată împotriva

măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori în baza dispozițiilor

date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de

netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen. este inadmisibilă”.

În cauză, prin

rezoluția nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din data de 15 noiembrie 2010, procurorul

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus respingerea ca inadmisibilă a

plângerii formulate de petiționar cu motivarea că aceasta nu îndeplinește

cerințele art. 222 C. proc. pen.

Prin rezoluția nr. 10343/4583/VIII/1/2010,

procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278

1

C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar și a menținut

ca legală și temeinică soluția adoptată de procuror.

În urma examinării

rezoluției nr. 18852/4297/ VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010 se constată că

aceasta este legală și temeinică, plângerea formulată de petiționarul A.I.

neavând caracterul unei plângeri penale în înțelesul dispozițiilor art. 222 C.

proc. pen.

Pentru ca plângerea

penală să fie considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală, ea

trebuie să cuprindă în mod obligatoriu : numele, prenumele, calitatea și domiciliul

petiționarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea

făptuitorului, precum și mijloacele de probă de care înțelege să se folosească,

elemente ce nu sunt menționate în plângerea petiționarului.

Din acest punct de

vedere se constată că în mod corect procurorul a reținut că în plângerea

formulată, petiționarul a invocat motive subiective de nemulțumire față de

soluția nefavorabilă pronunțată de procurorul pe care l-a reclamat, fără a

argumenta și proba în fapt și în drept plângerea cu care a sesizat organul de

urmărire penală.

În raport cu cele mai

sus arătate, Înalta Curte constată că plângerea petiționarului A.I. a fost

exercitată cu nerespectarea cerințelor legale, deoarece prin rezoluția

procurorului nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010 nu a fost dispusă

niciuna din soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute în mod expres și

limitativ în dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și

anume, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea

urmăririi penale, astfel că plângerea de față se circumscrie accepțiunii unui

act pe care legea nu îl îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea.

În consecință, în

temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea

formulată împotriva rezoluției nr. 18852/4297/VIII/1/2010 din 15 noiembrie 2010

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică – menținută prin rezoluția nr. 10343/4583/VIII/1/2010

din 20 decembrie 2010 a procurorului șef de secție din cadrul aceleiași unități

de parchet, se va respinge ca inadmisibilă.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționarul A.I. va fi obligat la plata sumei de 300

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr.

10343/4583/VIII/1/2010 din 20 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă petiționarul

la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 martie 2011.