Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2009
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1077/2010

HOTĂRÂRE
13.10.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1077/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 485/R, pronunțată la data de 13 octombrie 2009, Secția comercială a Curții de Apel Brașov a respins recursul declarat de creditoarea SC S.F.E.M. SRL, prin mandatar C.R.M.S. SRL, împotriva sentinței civile nr. 780/SIND din 26 martie 2009, pronunțată de judecătorul sindic, în dosarul Tribunalului Brașov nr. 6912/62/2008, pe care a menținut-o. Intimata SC A.A.T.C. SA a invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepția inadmisibilității recursului dedus prezentei judecăți, cu motivarea că acesta este formulat împotriva unei hotărâri irevocabile, dată, în soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătorului sindic, conform art. 8 din Legea nr. 85/2006.

Recursul este inadmisibil. Astfel, este de observat că decizia atacată este irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. Așa fiind, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, în considerarea celor sus arătate și, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată de intimată, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca inadmisibil, iar, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta, în culpă procesuală, să plătească intimatei SC A.A.T.C.

SA cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat, pe care aceasta le-a efectuat în această cale de atac, astfel cum a solicitat și dovedit, prin înscrisurile depuse la dosar.

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta C.R.M.S. SRL București, mandatara SC S.F.E.M. SRL, împotriva deciziei Curții de Apel Brașov nr. 485 din 13 octombrie 2009, ca inadmisibil. Obligă recurenta să plătească intimatei SC A.A.T.C. SA suma de 5.950 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3342/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 8/Ap. din 29 ianuarie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins, ca nefondat apelul formulat de pârâta SC E.C. SRL Brașov
ÎCCJ 2010-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1008/2010
C. de pe lângă Tribunalul Brașov este nelegală. Analizând decizia recurată și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ.,
ÎCCJ 2010-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6055/2010
, la rândul ei, împotriva unei decizii irevocabile. Instanța de recurs a reținut că potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
ÎCCJ 2008-11-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3472/2008
ului, casarea încheierii și trimiterea dosarului pentru continuarea judecății. Recursul recurentei creditoare este inadmisibil. Analizând recursul formulat Curtea va analiza cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibi
ÎCCJ 2010-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3449/2010
în anulare a fost atacată hotărârea nr. 198/R din 31 martie 2009 pronunțată irevocabil de către Tribunalul Covasna. Prin urmare și decizia civilă nr. 372/R/2009 pronunțată de aceeași instanță investită cu soluționarea contestației în anular
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă