ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 19 iulie

2000, reclamanta SC P. SRL Craiova a solicitat anularea deciziei Ministerului

Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor nr. 939

din 28 iunie 2000 și a dispoziției nr. 28 din 19 aprilie 2000, emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dolj, prin care

i-au fost respinse contestațiile împotriva procesului-verbal de control nr.

45346 din 30 decembrie 1999, întocmit de inspectori ai Administrației

Finanțelor Craiova și prin care s-a reținut în sarcina sa, obligația de plată

pentru 30.052.721 lei, reprezentând impozit pe profit corespunzător perioadei

1997 – 1999, T.V.A. și majorările de întârziere aferente.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că în mod greșit organele de control au apreciat ca fiind

nedeductibile fiscal, cheltuielile cu convorbirile telefonice, care s-au

dovedit a fi făcute în numele și pentru persoana juridică SC P. SRL, ca și

determinarea impozitului pe profit, prin întregirea bazei de impozitare, cu

contravaloarea facturilor nedeductibile fiscal.

Prin sentința civilă nr. 138 din 29

aprilie 2000, Curtea Apel Craiova a admis acțiunea, a anulat actele contestate

și a exonerat reclamanta de plata sumei reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar

de Stat Craiova, care a susținut că organele de control au procedat corect,

factura convorbirilor telefonice fiind făcută pe numele persoanei fizice,

neputând fi considerată document justificativ, în concordonanță cu dispozițiile

art. 6 Legea nr. 82/1991, privind contabilitatea.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, pentru următoarele considerente:

În cauză, s-a administrat o probă cu

expertiză contabilă, care a concluzionat că reclamanta nu datorează sumele

contestate de organele de control.

Ori, Curtea de Apel Craiova, fără a

mai înfățișa motivele de fapt și de drept, care i-au format convingerea, precum

și cele pentru care a înlăturat obiecțiunile pârâților, a admis acțiunea

reclamantei, considerând pur și simplu că: „lucrarea este o demonstrație

consistentă a concluziilor reținute”.

Așa fiind, urmează a se constata că

prin considerentul expus, instanța fondului nu a respectat dispozițiile art.

261 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care în raport cu dispozițiile art. 304

pct. 2 C. proc. civ., hotărârea pronunțată urmează a fi casată, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, împotriva sentinței civile nr.

138 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2003.