ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4798/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 8 ianuarie 2009, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române cu consecința obligării pârâtului, prin Direcția Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie, să procedeze de îndată la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei; fără cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1258 din 25 martie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să îi achite acesteia suma de 1000 lei, cu titlu de daune morale; a respins totodată, ca rămas fără obiect, capătul de cerere, privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie, în ședința din data de 15 decembrie 2008, urmând a se emite și publica în M. Of. ordinul ministrului justiției în acest sens, aspect în lumina căruia cererea reclamantei a rămas fără obiect.

De asemenea s-a mai reținut că, nesoluționarea cererii reclamantei de către pârât, într-un termen rezonabil, este de natură s-o prejudicieze pe aceasta astfel încât cererea reclamantei, de obligare a pârâtului la plata unor daune morale de 1000 lei este întru totul justificată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut soluția instanței de fond este greșită întrucât nu se poate vorbi de un refuz sau o tergiversare în soluționarea cererii reclamantului, cu consecința cauzării unui prejudiciu moral, dată fiind existența unui număr extrem de mare de cereri pentru dobândirea/redobândirea cetățeniei române înregistrate, precum și procedura existentă înainte de modificarea Legii nr. 21/1991.

S-a invocat în acest sens aprecierea instanței europene potrivit căreia supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă se adoptă cu promptitudine măsuri de natură să remedieze această situație și s-a menționat în acest context inițiativa M.J. de modificare a Legii nr. 21/1991, prin adoptarea O.U.G. nr. 87 din 5 septembrie 2007, O.U.G. nr. 147 din 4 decembrie 2008, aprobată prin Legea nr. 171 din 8 mai 2009 și O.U.G. nr. 36 din 15 aprilie 2009. Pe cale de consecință s-a solicitat să se constate că nu se poate reține vreo culpă în sarcina M.J.L.C.

pentru întârzierea în soluționarea cererii reclamantei până la adoptarea actelor normative menționate, anterior legea neprevăzând termene imperative de soluționare a unor astfel de cereri, solicitarea de acordare a daunelor morale fiind, prin urmare, neîntemeiată; a fost menționat, în acest sens, parcursul unei asemenea cereri în faza reglementării cuprinse în baza nr. 21/1991, precum și împrejurarea că textele legale nu prevăd obligativitatea acordării cetățeniei române pentru persoanele care fac dovada îndeplinirii condițiilor minime ci lasă la aprecierea ministrului justiției propunerea Comisiei pentru cetățenie. A fost invocată în acest sens jurisprudența Curții de Apel București. Analizând recursul declarat în cauză în raport de probele dosarului și în conformitate cu dispozițiile incidente, Curtea constată că este întemeiat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris”, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol „În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”. Așadar, instanța, dispunând anularea actului administrativ, poate obliga pe pârât la plata de daune în favoarea reclamantului dar, numai în măsura în care acesta face dovada unui prejudiciu cert și determinat.

Rezultă că daunele materiale și morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii acțiunii în anularea actului, ci trebuie să fie avute în vedere anumite criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciate intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Având în vedere aspectele enunțate și ținând cont, pe de o parte, de modul în care s-a soluționat capătul de cerere principal (prin respingerea acestuia ca rămas fără obiect), iar pe de altă parte de lipsa dovezilor în sprijinul capătului de cerere accesoriu privind acordarea de daune morale, Curtea va admite recursul declarat în cauză, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acestui din urmă capăt de cerere, menținând totodată celelalte dispoziții ale hotărârii pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 1258 din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta C.E. privind acordarea de daune morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.