ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 32671/3/2008,

reclamantul N.C., în calitate de asociat al SC I. SRL, a chemat în

judecată pe pârâtul P.C., în calitate de administrator al SC I. SRL,

solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să

dispună efectuarea unei expertize contabile care să analizeze

gestiunea societății pe perioada 2005, până la zi și

să întocmească un raport care să fie înmânat asociaților.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că pârâtul, care este administrator și asociat majoritar

al SC I. SRL a refuzat în repetate rânduri să accepte propunerea

celorlalți asociați, de a efectua o expertiză contabilă, pe

cheltuiala și în folosul societății, asupra gestiunii acesteia.

Prin sentința comercială nr.

12409 din 18 noiembrie 2008, a Tribunalului București, secția a V-a comercială,

a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că, de principiu, un asociat nu

poate cere obligarea societății la efectuarea unei expertize

contabile pentru analiză globală pentru o perioadă de peste 3

ani financiari, decât dacă legea ar prevedea o astfel de posibilitate.

Singurul text din Legea nr. 31/1990

care prevede o astfel de posibilitate, este art. 136, dar acesta se referă

la societățile pe acțiuni, însă reclamantul este asociat la

o societate cu răspundere limitată.

S-a mai reținut că în

cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 331 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul, care a criticat-o sub aspectul că în mod

greșit prima instanță a reținut că nu a indicat ce

operațiuni trebuie să facă obiectul expertizei, deoarece, la

data de 18 decembrie 2008, a depus la dosarul cauzei obiectivele expertizei.

Mai mult, prima instanță

nu a dat dovadă nici de rol activ.

Prin decizia comercială nr. 138

din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

a fost admis apelul reclamantului, a fost desființată sentința

apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că prima instanță nu a dat

dovadă de rol activ și a încălcat dreptul reclamantului la acces

la justiție.

Nu s-au analizat susținerile

reclamantului cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 331 C.

proc. civ., și nici ale art. 16 din contractul de societate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC I. SRL, aducându-i următoarele critici:

fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 din C.A.D.O.L.F.

și a art. 21 din Constituția României.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 452

din 2 decembrie 2003 a Curții Constituționale, accesul liber la

justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza

instanțele judecătorești în cazul în care consideră că

drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate,

iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei

condiționări.

Această modalitate de

reglementare, care reprezintă o opțiune a legiuitorului, este în

conformitate cu dispozițiile constituționale privind competența

și procedura în fața instanțelor judecătorești și

cu executarea cu bună-credință a drepturilor subiective.

Soluția pronunțată de

prima instanță a reprezentat de fapt o sancțiune pentru modul

impropriu în care reclamantul a înțeles să își execute dreptul

său de a fi informat cu privire la anumite aspecte din viața

societății comerciale în care este asociat.

În acest sens a fost invocată

și cauza A. contra Regatului Unit al Marii Britanii.

S-a mai invocat faptul că

reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a solicitat

admiterea cererii sale, astfel încât prima instanță a dat dovadă

de rol activ atunci când a apreciat că cererea reclamantului nu are temei

legal.

În cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, aceasta

referindu-se la societățile de acțiuni, atunci când legiuitorul

a dorit ca dispozițiile care reglementează acest tip de societate,

să se aplice și la societățile cu răspundere

limitată, acest lucru a fost indicat în mod expres.

Pârâta-recurentă a mai relevat

și faptul că în A.G.A. din 21 iulie 2008, a fost pusă în discuția asociaților situația financiară a

societății, aprobarea bilanțurilor contabile și a gestiunii

societății, iar împotriva hotărârii din această A.G.A.,

reclamantul a formulat contestație, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, dosar nr. 30530/3/2008,

contestația fiind respinsă prin sentința nr. 978 din 19 ianuarie

2009.

dispozițiile art. 331 C. proc. civ., deoarece reclamantul, prin cererea

introductivă, susține că trebuie angajată răspunderea

administratorului, dar fără a utiliza calea prevăzută de

lege și anume angajarea răspunderii în cadrul A.G.A., astfel că

acesta urmărește de fapt, stabilirea unui drept potrivnic

față de persoana administratorului social.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.

dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 din C.A.D.O.L.F.,

a art. 21 din Constituție și a art. 136 din Legea nr. 31/1990

republicată.

Astfel, în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată,

aceste dispoziții fiind specifice societăților pe acțiuni,

și nu societăților cu răspundere limitată, cum este

și societatea pârâtă, legiuitorul nefăcând trimitere la

dispozițiile art. 136 atunci când reglementează funcționarea

societăților cu răspundere limitată, așa cum face în

alte situații.

Reclamantului nu i s-a încălcat

dreptul la acces liber la justiție atunci când i s-a respins cererea ca

inadmisibilă, el fiind sancționat de către prima

instanță pentru că nu a ales o cale permisă de

dispozițiile Legii nr. 31/1990 ce reglementează funcționarea

societăților cu răspundere limitată.

Reclamantul avea posibilitatea ca la

sfârșitul fiecărui an financiar, atunci când se analiza în cadrul A.G.A.

a societății, bilanțul contabil și activitatea

financiară din anul precedent, să-și spună părerea

și să formuleze cererile pe care le credea de cuviință, iar

dacă aprecia că A.G.A. respectivă a încălcat legea, putea

să atace în justiție respectiva hotărâre.

în mod greșit că prima instanță nu a analizat cererea

reclamantului și prin prisma dispozițiilor art. 331 C. proc. civ.,

prima instanță arătând că aceste dispoziții nu sunt

aplicabile în speță.

Într-adevăr, dispozițiile art.

331 C. proc. civ., reglementează o procedură necontencioasă,

prin care nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic

față de o altă persoană, însă în cauza de

față, reclamantul a formulat o cerere de natură

contencioasă, încercând să determine obligarea societății

pârâte și a administratorului social la efectuarea unei expertize

contabile.

O astfel de procedură nu este

posibilă în temeiul art. 331 C. proc. civ., ci doar în baza Legii nr. 31/1990,

numai dispozițiile acestei din urmă legi fiind aplicabile în cauza

dedusă judecății, dar cu strictă aplicare a

dispozițiilor referitoare la funcționarea societăților cu

răspundere limitată, nefiind posibilă aplicarea

dispozițiilor ce reglementează funcționarea altui tip de

societate.

Având în vedere cele arătate

mai sus, în baza art. 304.9 raportat la art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica decizia recurată

în sensul că va respinge apelul reclamantului ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ., va

obliga pe intimat la 6518 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 138 din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o

modifică în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul

N.C. împotriva sentinței nr. 12409 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Obligă intimatul - reclamant la

plata sumei de 6.518 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC I.

SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.