ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 32671/3/2008, reclamantul N.C., în calitate de asociat al SC I. SRL, a chemat în judecată pe pârâtul P.C., în calitate de administrator al SC I. SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună efectuarea unei expertize contabile care să analizeze gestiunea societății pe perioada 2005, până la zi și să întocmească un raport care să fie înmânat asociaților. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul, care este administrator și asociat majoritar al SC I. SRL a refuzat în repetate rânduri să accepte propunerea celorlalți asociați, de a efectua o expertiză contabilă, pe cheltuiala și în folosul societății, asupra gestiunii acesteia.

Prin sentința comercială nr. 12409 din 18 noiembrie 2008, a Tribunalului București, secția a V-a comercială, a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, de principiu, un asociat nu poate cere obligarea societății la efectuarea unei expertize contabile pentru analiză globală pentru o perioadă de peste 3 ani financiari, decât dacă legea ar prevedea o astfel de posibilitate. Singurul text din Legea nr. 31/1990 care prevede o astfel de posibilitate, este art. 136, dar acesta se referă la societățile pe acțiuni, însă reclamantul este asociat la o societate cu răspundere limitată. S-a mai reținut că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 331 C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, care a criticat-o sub aspectul că în mod greșit prima instanță a reținut că nu a indicat ce operațiuni trebuie să facă obiectul expertizei, deoarece, la data de 18 decembrie 2008, a depus la dosarul cauzei obiectivele expertizei. Mai mult, prima instanță nu a dat dovadă nici de rol activ. Prin decizia comercială nr. 138 din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis apelul reclamantului, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ și a încălcat dreptul reclamantului la acces la justiție.

Nu s-au analizat susținerile reclamantului cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 331 C. proc. civ., și nici ale art. 16 din contractul de societate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC I. SRL, aducându-i următoarele critici: 1. Hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 din C.A.D.O.L.F. și a art. 21 din Constituția României. Astfel, potrivit Deciziei nr. 452 din 2 decembrie 2003 a Curții Constituționale, accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări.

Această modalitate de reglementare, care reprezintă o opțiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispozițiile constituționale privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești și cu executarea cu bună-credință a drepturilor subiective. Soluția pronunțată de prima instanță a reprezentat de fapt o sancțiune pentru modul impropriu în care reclamantul a înțeles să își execute dreptul său de a fi informat cu privire la anumite aspecte din viața societății comerciale în care este asociat. În acest sens a fost invocată și cauza A. contra Regatului Unit al Marii Britanii. S-a mai invocat faptul că reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a solicitat admiterea cererii sale, astfel încât prima instanță a dat dovadă de rol activ atunci când a apreciat că cererea reclamantului nu are temei legal.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, aceasta referindu-se la societățile de acțiuni, atunci când legiuitorul a dorit ca dispozițiile care reglementează acest tip de societate, să se aplice și la societățile cu răspundere limitată, acest lucru a fost indicat în mod expres. Pârâta-recurentă a mai relevat și faptul că în A.G.A. din 21 iulie 2008, a fost pusă în discuția asociaților situația financiară a societății, aprobarea bilanțurilor contabile și a gestiunii societății, iar împotriva hotărârii din această A.G.A., reclamantul a formulat contestație, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, dosar nr. 30530/3/2008, contestația fiind respinsă prin sentința nr. 978 din 19 ianuarie 2009. 2. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 331 C. proc.

civ., deoarece reclamantul, prin cererea introductivă, susține că trebuie angajată răspunderea administratorului, dar fără a utiliza calea prevăzută de lege și anume angajarea răspunderii în cadrul A.G.A., astfel că acesta urmărește de fapt, stabilirea unui drept potrivnic față de persoana administratorului social. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Hotărârea recurată este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 din C.A.D.O.L.F., a art. 21 din Constituție și a art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Astfel, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, aceste dispoziții fiind specifice societăților pe acțiuni, și nu societăților cu răspundere limitată, cum este și societatea pârâtă, legiuitorul nefăcând trimitere la dispozițiile art. 136 atunci când reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată, așa cum face în alte situații. Reclamantului nu i s-a încălcat dreptul la acces liber la justiție atunci când i s-a respins cererea ca inadmisibilă, el fiind sancționat de către prima instanță pentru că nu a ales o cale permisă de dispozițiile Legii nr. 31/1990 ce reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată. Reclamantul avea posibilitatea ca la sfârșitul fiecărui an financiar, atunci când se analiza în cadrul A.G.A.

a societății, bilanțul contabil și activitatea financiară din anul precedent, să-și spună părerea și să formuleze cererile pe care le credea de cuviință, iar dacă aprecia că A.G.A. respectivă a încălcat legea, putea să atace în justiție respectiva hotărâre. 2. Instanța de apel a apreciat în mod greșit că prima instanță nu a analizat cererea reclamantului și prin prisma dispozițiilor art. 331 C. proc. civ., prima instanță arătând că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță. Într-adevăr, dispozițiile art. 331 C. proc. civ., reglementează o procedură necontencioasă, prin care nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, însă în cauza de față, reclamantul a formulat o cerere de natură contencioasă, încercând să determine obligarea societății pârâte și a administratorului social la efectuarea unei expertize contabile.

O astfel de procedură nu este posibilă în temeiul art. 331 C. proc. civ., ci doar în baza Legii nr. 31/1990, numai dispozițiile acestei din urmă legi fiind aplicabile în cauza dedusă judecății, dar cu strictă aplicare a dispozițiilor referitoare la funcționarea societăților cu răspundere limitată, nefiind posibilă aplicarea dispozițiilor ce reglementează funcționarea altui tip de societate. Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 304.9 raportat la art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul reclamantului ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga pe intimat la 6518 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 138 din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul N.C. împotriva sentinței nr. 12409 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Obligă intimatul - reclamant la plata sumei de 6.518 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC I. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.