ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 702/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 21 din 15 ianuarie 2007, Tribunalul comercial Mureș a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate și precizate de către reclamanta SC M.C. SRL Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu intimata SC I. SRL Târgu Mureș, a obligat pârâta să pună la dispoziția reclamantei în calitate de acționar documentele pentru a se informa asupra gestiunii societății în condițiile art. 178 din Legea nr. 31/1990 republicată. De asemenea, a desemnat pe expertul H.A.M. ca, în baza art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, să facă o analiză privind gestionarea societății pârâte pentru perioada de după 29 aprilie 2005 până la zi, raportul întocmit urmând a face obiectul consultărilor.

A luat act și a constatat renunțarea la judecată a reclamantei la capătul de cerere formulat privind anularea convocatorului din cotidianul „C.L.” din 4 noiembrie 2006 pentru adunarea generală a acționarilor din 30 noiembrie 2006, respectiv suspendarea oricăror forme de dizolvare și lichidare a societății. Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta, prin cele solicitate și asupra cărora s-a pronunțat instanța, arată în motivele cererii de chemare în judecată că, în calitate de acționar semnificativ, a solicitat pârâtei să-i fie puse la dispoziție registrele societății în conformitate cu drepturile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990.

Însă, la data de 04 noiembrie 2006, președintele consiliului de administrație a convocat, pe data de 30 noiembrie 2006, ședința extraordinară a acționarilor având pe ordinea de zi adoptarea unei hotărâri de dizolvare și lichidare judiciară a societății, în frauda acționarilor minoritari, după cum consideră reclamanta. În ce privește capătul de cerere, precizat ulterior de reclamantă, privind anularea hotărârii A.G.A. din 30 noiembrie 2006 instanța, având în vedere regulile de procedură necesare pentru soluționarea acesteia (cameră de consiliu), a dispus disjungerea acestui capăt de cerere.

În ce privește solicitarea reclamantei ca instanța să dispună ca reclamanta să-i pună la dispoziție documentele pentru a se informa asupra gestiunii societății, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 135 din Legea nr. 31/1990 republicată, reclamanta are acest drept (text care se regăsește și în modificările aduse de Legea nr. 441/2006, la art. 177 și 178), iar cu privire la solicitarea de a fi desemnat un expert contabil, instanța reține că potrivit art. 136 reclamanta are dreptul să solicite instanței un astfel de expert, astfel că instanța a dispus numirea unui expert contabil care să facă analiza economică, perioada fiind de după 29 aprilie 2005 până la zi. Față de această hotărâre a declarat, în termen, SC I. SA solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate și respingerea petitului privind desemnarea expertei H.A.M., precum și suspendarea executării hotărârii conform art. 280 C. proc.

civ. și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivele de apel se arată că apelanta își limitează apelul doar la capătul de cerere privind petitul 2, respectiv cel în care a dispus numirea unui expert contabil pentru analiza economică. Apelanta susține că instanța, contrar dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, nu a arătat ce operațiuni din gestiunea societății urmează să fie analizate de expert. Astfel, textul de lege în cauză impune cerința specificării operațiunilor din gestiunea societății care urmează a fi supuse analizei, cu sarcini concrete pentru expertul contabil. Pe de altă parte, reclamanta a solicitat instanței ca expertul să analizeze operațiunea de gestiune a societății, iar instanța a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a prevăzut perioada 29 aprilie 2005 data de la care urmează să se facă analiza economică.

De asemenea, nu a stabilit în sarcina cui ar cădea suportarea onorariului expertului, deși art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată prevede acest lucru. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 20 din 4 aprilie 2007, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei reținând, în raport cu limitele apelului, că s-a precizat în acțiune ca analizarea gestiunii să se facă de la data dobândirii calității de reprezentat legal de către directorul M.E., că textul art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede cine suportă costurile expertizei și că textul art. 136 alin. (1) din aceiași lege, nu interzicea ca instanța să dispună ca expertul să efectueze o analiză a întregii gestiuni a societății și ar fi fost absurd ca instanța să enumere toate operațiunile de gestiune pe care societatea le-a derulat după 29 aprilie 2005, din moment ce a considerat că toate aceste operațiuni se impun a fi analizate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC I. SA solicitând admiterea recursului său și modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței Tribunalului comercial Mureș în sensul respingerii petitului privind desemnarea unui expert care să facă o analiză privind gestionarea societății pârâte pentru perioada 29 aprilie 2005 la zi. În susținerea recursului său reclamanta invocă trei motive care, deși nu sunt încadrate în drept de către ea, pot fi încadrate de către instanță în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., față de dezvoltarea acestora, în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.: 1. Cu toate că în cuprinsul motivelor de apel a arătat că hotărârea instanței de fond este nemotivată cu privire la petitul 2 al acțiunii reclamantei, respectiv desemnarea unui expert pentru a face o analiză economică, instanța de apel nu a analizat acest aspect iar „lipsa sau insuficienta motivare echivalează cu necercetarea fondului cauzei”. Or, motivarea dată de instanța de apel nu poate să suplinească lipsa motivării instanței de fond.

2. Decizia atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 30/1990 întrucât interpretarea dată de instanța de apel este în afara dispozițiilor legale, sintagma „operațiuni de gestiune” având un înțeles complex și „tocmai de aceea legiuitorul a dispus ca în cazul efectuării unei analize de către expertul desemnat să se stabilească care anume dintre operațiunile din gestiune să fie analizate … altminteri întocmirea raportului nu-și are sensul de vreme ce toate operațiunile de gestiune dintr-o societate le regăsim în situațiile financiare”. Făcând vorbire despre „anumite operațiuni” art. 136 alin. (1) impune cerința specificării operațiunilor din gestiunea societății care urmează a fi supuse analizei.

3. Conform art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 instanța de fond avea obligația stabilirii în sarcina cui va cădea suportarea onorariului expertului, însă a omis să se pronunțe cu privire la acest aspect, iar instanța de apel a apreciat că se aplică regula instituită la art. 136 alin. (2), deși aceasta prevede două situații iar interpretările instanței de apel nu pot complini nepronunțarea instanței de fond cu privire la acest aspect. Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

1. Este nefondat primul motiv de recurs întrucât instanța de apel, chiar dacă nu s-a referit în mod expres la nemotivarea hotărârii instanței de fond cuprinse la al doilea petit al acțiunii reclamantei, a analizat acest aspect relevat de apelul pârâtei și a răspuns acestui motiv, fapt reținut și de către recurentă care arată că „motivarea dată de instanța de apel nu poate însă să suplinească lipsa motivării petitului 2 din hotărârea instanței de fond”. Mai mult, chiar instanța de fond a motivat și admiterea acestui petit prin considerentele care au vizat, împreună, admiterea ambelor petite ale acțiunii. 2. Este nefondat și al doilea motiv de recurs chiar dacă instanța de apel a reținut, în mod eronat, că „textul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, în forma de dinaintea modificărilor aduse prin Legea nr. 441/2006 prevedea ca instanța să prevadă operațiunile de gestiune care să fie analizate”.

Textul menționat nu a prevăzut și nu prevede nici acum, în mod explicit, această obligație ci, ea rezultă implicit din redactarea textului, respectiv acționarul sau acționarii îndreptățiți „vor putea cere instanței să desemneze unul sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății”. Trebuie precizat de la început că textul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 impune cerința determinării, prin cererea acționarului sau acționarilor și apoi, prin hotărâre, a acelor „anumite operațiuni” care ar trebui analizate de către expertul sau experții desemnați. Aceasta întrucât rolul expertizei este să releve eventuale greșeli de gestiune sau chiar fraude, încălcări ale dispozițiilor legale, presupuse a fi săvârșite de administratori iar procedura prevăzută de acest text este una destinată să analizeze informarea acționarilor și să asigure un control eficient al gestiunii, fără a destabiliza activitatea organelor sociale în funcție.

Cererea de expertiză vizează aspectele ce țin strict de activitatea de gestiune în legătură cu care acționarii au suspiciuni și presupune interesul legitim și actual al acționarilor de a proteja societatea însăși de rezultatele unei gestiuni frauduloase sau imprudente, neglijente. În mod normal, în strictă conformitate cu textul art. 136 alin. (1), și în majoritatea cazurilor, determinarea operațiunilor care ar trebui analizate de către expert sau experți se face prin indicarea domeniului expertizei respectiv a operațiunii sau operațiunilor de gestiune propriu - zise: gestiunea achizițiilor, gestiunea mijloacelor fixe, gestiunea vânzărilor și facturării, gestiunea stocurilor ș.a.

Textul art. 136 alin. (1) nu exclude posibilitatea determinării „anumitor operațiuni din gestiunea societății” și prin indicarea și stabilirea perioadei de timp în care s-au desfășurat operațiunile de gestiune, perioadă care trebuie să fie rezonabilă, relativ scurtă, pentru a nu se ajunge la o critică generală a gestiunii sau la o substituire în atribuțiile adunării generale a acționarilor. Având în vedere cele arătate și mai ales condițiile concrete, specifice și oarecum inedite ale prezentei cauze, Înalta Curte consideră că soluția instanței de fond, menținută de către instanța de apel este corectă și urmează a fi menținută prin respingerea recursului pârâtei.

Astfel, determinarea operațiunilor de gestiune ce urmează a fi verificate de către expert a fost făcută de către instanță, nu prin indicarea operațiunilor concrete sau a unor categorii de operațiuni ci prin indicarea perioadei în care s-au desfășurat aceste operațiuni, respectiv de la data preluării administrației societății de către actualul director și președinte al Consiliului de administrație. Chiar dacă această perioadă este mai mare decât cea pe care ar permite-o, în mod normal, art. 136 alin. (1), Curtea o consideră justificată, față de aspectele concrete și deosebite ale cauzei, care relevă nu doar utilitatea expertizei ci și importanța ei pentru interesul social: Societatea pârâtă este o societate cu capital majoritar de stat în care A.V.A.S.

deține 82,73 % din acțiuni; la data de 30 noiembrie 2006 A.G.E.A. a hotărât, în condiții ilegale (hotărârea a fost anulată prin sentința nr. 7 din 15 ianuarie 2007 a Tribunalului comercial Mureș) și cu votul „pentru” doar al acționarului majoritar, invocându-se rezultate economice nefavorabile, dizolvarea și lichidarea voluntară a societății; anterior, A.V.A.S.

a refuzat propunerile făcute de către reclamantă, acționar semnificativ (cu 15,01 % din acțiuni) de majorare a capitalului social al pârâtei și apoi cea de cumpărare a pachetului de acțiuni deținut de A.V.A.S.; mandatul cenzorilor societății pârâte era expirat de mult timp și, ceea ce este cel mai important argument pentru aprecierea Curții, pârâta a încălcat nejustificat și grosolan dreptul la informare al reclamantei în calitate de acționar, drept prevăzut la acea dată de art. 135 din Legea nr. 31/1990, refuzând în ciuda solicitării scrise și repetate a reclamantei să-i pună la dispoziție documentele cu privire la gestiunea societății, așa încât singura cale legală rămasă la îndemâna reclamantei pentru informare asupra situației economice grave în care se găsea societatea pârâtă rămânea expertiza, în temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Toate aceste împrejurări excepționale în viața socială a pârâtei justificat, în opinia Curții, exercitarea de către reclamantă, în calitate de acționar, a dreptului la informare prevăzut de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în condițiile dispuse de instanța de fond. 3. Nici cel de al treilea motiv de recurs nu este fondat întrucât, în mod corect, a reținut instanța de apel că, în situația în care instanța de fond nu a prevăzut, în mod expres, cine va suporta onorariul expertului desemnat, această obligație revine societății pârâte în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (2) (în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 441/2006) întrucât buna - credință este prezumată.

Față de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe recurentă să-i plătească intimatei reclamante suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat. Curtea a procedat, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la micșorarea onorariului avocatului intimatei reclamante constatând că, față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat (a se vedea notele de ședință superficiale, pe două pagini) acesta este nepotrivit de mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 20/ A din 04 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu – Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta – pârâtă să plătească intimatului – reclamant 10.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2008.