ÎCCJ, decizie (scj.ro #83057)

Societate cu

răspundere limitată. Expertiză contabilă referitoare la gestiunea societății.

Acțiune în justiție. Admisibilitate.

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale.

Index alfabetic:

hotărâre

-

adunare

generală a asociaților

-

expertiză

contabilă

-

acces

la justiție

-

societate

pe acțiuni

Legea nr.31/1990,

art.136

C.

proc

.

civ

., art.331

Dispozițiile

art.136 din Legea nr.31/1990 republicată sunt specifice societăților pe

acțiuni, și nu societăților cu răspundere limitată, legiuitorul

nefăcând

trimitere la dispozițiile art.136 atunci când

reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată, așa cum face în

alte situații.

Prin

urmare, la sfârșitul fiecărui an financiar, atunci când se analizează, în

cadrul Adunării generale a asociaților unei societăți cu răspundere limitată,

bilanțul contabil și activitatea financiară din anul precedent, fiecare asociat

poate să-și spună părerea și să formuleze cererile pe care le crede de

cuviință, iar dacă apreciază că  respectiva Adunare a încălcat legea,

poate să atace în justiție respectiva hotărâre.

Secția comercială,

Decizia nr.190 din 21 ianuarie 2010

Reclamantul N.C., în calitate de asociat al S.C. I. 1996 S.R.L., a chemat în

judecată pe pârâtul P.C., în calitate de administrator al S.C. I. 1996 S.R.L.,

solicitând instanței să dispună efectuarea unei expertize contabile care să

analizeze gestiunea societății pe perioada 2005- până la zi și să întocmească

un raport care să fie înmânat asociaților.

Reclamantul a arătat că pârâtul, care este administrator și asociat majoritar

al S.C. I. 1996 S.R.L., a refuzat în repetate rânduri să accepte propunerea

celorlalți asociați de a efectua o expertiză contabilă pe cheltuiala și în

folosul societății, asupra gestiunii acesteia.

Prin sentința comercială nr.12409/18 noiembrie 2008, a Tribunalului București,

Secția a V-a Comercială, a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca

inadmisibilă.

Prima instanță a reținut că, de principiu, un asociat nu poate cere obligarea

societății la efectuarea unei expertize contabile pentru analiză globală

pentru  o perioadă de peste 3 ani financiari, decât dacă legea ar prevedea

o astfel de posibilitate.

Singurul text din Legea nr.31/1990 care prevede o astfel de posibilitate este

art.136, dar acesta se referă la societățile pe acțiuni, reclamantul fiind însă

asociat la o societate cu răspundere limitată.

S-a mai reținut că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art.331 C.

proc

.

civ

.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, care a criticat-o sub

aspectul că, în mod greșit, prima instanță a reținut că nu a indicat ce

operațiuni trebuie să facă obiectul expertizei, deoarece la data de 18

decembrie 2008 a depus obiectivele expertizei. A mai susținut că prima instanță

nu a dat dovadă nici de rol activ.

Prin decizia comercială nr.138/25 martie 2009 a Curții de Apel București,

Secția a VI-a Comercială, a fost admis apelul reclamantului, a fost desființată

sentința apelată și s-a trimis cauza spre

rejudecare

la aceeași instanță.

Instanța de apel a reținut că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ și a

încălcat dreptul reclamantului la acces la justiție,

neanalizând

susținerile reclamantului cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art.331

C.

proc

.

civ

. și ale art.16

din contractul de societate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. I. 1996 S.R.L.,

aducându-i următoarele critici:

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a art.21 din Constituția

României.

Astfel, potrivit Deciziei nr.452/2 decembrie 2003 a Curții Constituționale,

accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza

instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile

sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu

poate fi supus

niciunei

condiționări.

Această

modalitate de reglementare, care reprezintă o opțiune a legiuitorului, este în

conformitate cu dispozițiile constituționale privind competența și procedura în

fața instanțelor judecătorești și cu executarea cu bună-credință a drepturilor

subiective.

Soluția pronunțată de prima instanță a reprezentat de fapt o sancțiune pentru

modul impropriu în care reclamantul a înțeles să își execute dreptul său de a

fi informat cu privire la anumite aspecte din viața societății comerciale în

care este asociat.

În acest sens a fost invocată și cauza

Ashingdane

contra Regatului Unit al Marii Britanii.

S-a mai invocat faptul că reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza

căruia a solicitat admiterea cererii sale, astfel încât prima instanță a dat

dovadă de rol activ atunci când a apreciat că cererea reclamantului nu are

temei legal.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.136 din Legea nr.31/1990

republicată, aceasta referindu-se la societățile de acțiuni. Atunci când

legiuitorul a dorit ca dispozițiile care reglementează acest tip de societate,

să se aplice și la societățile cu răspundere limitată, acest lucru a fost

indicat în mod expres.

Pârâta-recurentă a mai relevat și faptul că în

AGA

din 21 iulie 2008,

a fost pusă în discuția asociaților situația financiară a societății, aprobarea

bilanțurilor contabile și a gestiunii societății, iar împotriva hotărârii din

această

AGA

, reclamantul a formulat contestație, ce

s-a aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială,

contestația fiind respinsă prin sentința nr.978/19 ianuarie 2009.

proc

.

civ

., deoarece reclamantul, prin cererea

introductivă, a susținut că trebuie angajată răspunderea administratorului, dar

fără a utiliza calea prevăzută de lege și anume angajarea răspunderii în cadrul

AGA

, astfel că acesta urmărește de fapt,

stabilirea unui drept potrivnic față de persoana administratorului

social.

Analizând decizia

recurată

, prin raportare la

criticile formulate, Înalta Curte a constatat  că recursul este fondat.

1.

Hotărârea

recurată

este dată cu greșita aplicare a

dispozițiilor art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, a art.21

din Constituție și a art.136 din Legea nr.31/1990 republicată.

Astfel, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.136 din Legea nr.31/1990

republicată, aceste dispoziții fiind specifice societăților pe acțiuni, și nu

societăților cu răspundere limitată, cum este și societatea pârâtă, legiuitorul

nefăcând

trimitere la dispozițiile art.136 atunci

când reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată, așa cum

face în alte situații.

Reclamantului nu i s-a încălcat dreptul la acces liber la justiție atunci când

i s-a respins cererea ca inadmisibilă, el fiind sancționat de către prima

instanță pentru că nu a ales o cale permisă de dispozițiile Legii nr.31/1990 ce

reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată.

Reclamantul avea posibilitatea ca la sfârșitul fiecărui an financiar, atunci

când se analiza în cadrul

AGA

a societății,

bilanțul contabil și activitatea financiară din anul precedent, să-și spună

părerea și să formuleze cererile pe care le credea de cuviință, iar dacă

aprecia că

AGA

respectivă a încălcat legea, putea

să atace în justiție respectiva hotărâre.

analizat cererea reclamantului și prin prisma dispozițiilor art.331 C.

proc

.

civ

., prima instanță

arătând că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță.

Într-adevăr, dispozițiile

art

. 331 C.

proc

.

civ

., reglementează o

procedură

necontencioasă

, prin care nu se urmărește

stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, însă în cauză,

reclamantul a formulat o cerere de natură contencioasă, încercând să determine

obligarea societății pârâte și a administratorului social la efectuarea unei

expertize contabile.

O astfel de procedură nu este posibilă în temeiul art.331 C.

proc

.

civ

., ci doar în baza Legii

nr.31/1990, numai dispozițiile acestei din urmă legi fiind aplicabile în cauza

dedusă judecății, dar cu strictă aplicare a dispozițiilor referitoare la

funcționarea societăților cu răspundere limitată,

nefiind

posibilă aplicarea dispozițiilor ce reglementează funcționarea altui tip de

societate.

Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art.304 pct.9 raportat la art.312

alin.1 și 3 C.

proc

.

civ

.,

Înalta Curte a admis recursul și a modificat decizia

recurată

în sensul că a respins apelul reclamantului ca

nefondat

.