ÎCCJ, decizie (scj.ro #83057)

Societate cu răspundere limitată. Expertiză contabilă referitoare la gestiunea societății. Acțiune în justiție. Admisibilitate. Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale. Index alfabetic: hotărâre - adunare generală a asociaților - expertiză contabilă - acces la justiție - societate pe acțiuni Legea nr.31/1990, art.136 C. proc . civ ., art.331 Dispozițiile art.136 din Legea nr.31/1990 republicată sunt specifice societăților pe acțiuni, și nu societăților cu răspundere limitată, legiuitorul nefăcând trimitere la dispozițiile art.136 atunci când reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată, așa cum face în alte situații.

Prin urmare, la sfârșitul fiecărui an financiar, atunci când se analizează, în cadrul Adunării generale a asociaților unei societăți cu răspundere limitată, bilanțul contabil și activitatea financiară din anul precedent, fiecare asociat poate să-și spună părerea și să formuleze cererile pe care le crede de cuviință, iar dacă apreciază că respectiva Adunare a încălcat legea, poate să atace în justiție respectiva hotărâre. Secția comercială, Decizia nr.190 din 21 ianuarie 2010 Reclamantul N.C., în calitate de asociat al S.C. I. 1996 S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul P.C., în calitate de administrator al S.C. I. 1996 S.R.L., solicitând instanței să dispună efectuarea unei expertize contabile care să analizeze gestiunea societății pe perioada 2005- până la zi și să întocmească un raport care să fie înmânat asociaților.

Reclamantul a arătat că pârâtul, care este administrator și asociat majoritar al S.C. I. 1996 S.R.L., a refuzat în repetate rânduri să accepte propunerea celorlalți asociați de a efectua o expertiză contabilă pe cheltuiala și în folosul societății, asupra gestiunii acesteia. Prin sentința comercială nr.12409/18 noiembrie 2008, a Tribunalului București, Secția a V-a Comercială, a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă. Prima instanță a reținut că, de principiu, un asociat nu poate cere obligarea societății la efectuarea unei expertize contabile pentru analiză globală pentru o perioadă de peste 3 ani financiari, decât dacă legea ar prevedea o astfel de posibilitate. Singurul text din Legea nr.31/1990 care prevede o astfel de posibilitate este art.136, dar acesta se referă la societățile pe acțiuni, reclamantul fiind însă asociat la o societate cu răspundere limitată.

S-a mai reținut că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art.331 C. proc . civ . Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, care a criticat-o sub aspectul că, în mod greșit, prima instanță a reținut că nu a indicat ce operațiuni trebuie să facă obiectul expertizei, deoarece la data de 18 decembrie 2008 a depus obiectivele expertizei. A mai susținut că prima instanță nu a dat dovadă nici de rol activ. Prin decizia comercială nr.138/25 martie 2009 a Curții de Apel București, Secția a VI-a Comercială, a fost admis apelul reclamantului, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Instanța de apel a reținut că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ și a încălcat dreptul reclamantului la acces la justiție, neanalizând susținerile reclamantului cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art.331 C. proc . civ . și ale art.16 din contractul de societate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. I. 1996 S.R.L., aducându-i următoarele critici: 1. Hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a art.21 din Constituția României. Astfel, potrivit Deciziei nr.452/2 decembrie 2003 a Curții Constituționale, accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Această modalitate de reglementare, care reprezintă o opțiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispozițiile constituționale privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești și cu executarea cu bună-credință a drepturilor subiective.

Soluția pronunțată de prima instanță a reprezentat de fapt o sancțiune pentru modul impropriu în care reclamantul a înțeles să își execute dreptul său de a fi informat cu privire la anumite aspecte din viața societății comerciale în care este asociat. În acest sens a fost invocată și cauza Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii. S-a mai invocat faptul că reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a solicitat admiterea cererii sale, astfel încât prima instanță a dat dovadă de rol activ atunci când a apreciat că cererea reclamantului nu are temei legal. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.136 din Legea nr.31/1990 republicată, aceasta referindu-se la societățile de acțiuni.

Atunci când legiuitorul a dorit ca dispozițiile care reglementează acest tip de societate, să se aplice și la societățile cu răspundere limitată, acest lucru a fost indicat în mod expres.

Pârâta-recurentă a mai relevat și faptul că în AGA din 21 iulie 2008, a fost pusă în discuția asociaților situația financiară a societății, aprobarea bilanțurilor contabile și a gestiunii societății, iar împotriva hotărârii din această AGA , reclamantul a formulat contestație, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, contestația fiind respinsă prin sentința nr.978/19 ianuarie 2009. 2. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.331 C. proc . civ ., deoarece reclamantul, prin cererea introductivă, a susținut că trebuie angajată răspunderea administratorului, dar fără a utiliza calea prevăzută de lege și anume angajarea răspunderii în cadrul AGA , astfel că acesta urmărește de fapt, stabilirea unui drept potrivnic față de persoana administratorului social.

Analizând decizia recurată , prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat. 1. Hotărârea recurată este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, a art.21 din Constituție și a art.136 din Legea nr.31/1990 republicată. Astfel, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.136 din Legea nr.31/1990 republicată, aceste dispoziții fiind specifice societăților pe acțiuni, și nu societăților cu răspundere limitată, cum este și societatea pârâtă, legiuitorul nefăcând trimitere la dispozițiile art.136 atunci când reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată, așa cum face în alte situații.

Reclamantului nu i s-a încălcat dreptul la acces liber la justiție atunci când i s-a respins cererea ca inadmisibilă, el fiind sancționat de către prima instanță pentru că nu a ales o cale permisă de dispozițiile Legii nr.31/1990 ce reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată. Reclamantul avea posibilitatea ca la sfârșitul fiecărui an financiar, atunci când se analiza în cadrul AGA a societății, bilanțul contabil și activitatea financiară din anul precedent, să-și spună părerea și să formuleze cererile pe care le credea de cuviință, iar dacă aprecia că AGA respectivă a încălcat legea, putea să atace în justiție respectiva hotărâre. 2. Instanța de apel a apreciat în mod greșit că prima instanță nu a analizat cererea reclamantului și prin prisma dispozițiilor art.331 C. proc . civ ., prima instanță arătând că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță.

Într-adevăr, dispozițiile art . 331 C. proc . civ ., reglementează o procedură necontencioasă , prin care nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, însă în cauză, reclamantul a formulat o cerere de natură contencioasă, încercând să determine obligarea societății pârâte și a administratorului social la efectuarea unei expertize contabile. O astfel de procedură nu este posibilă în temeiul art.331 C. proc . civ ., ci doar în baza Legii nr.31/1990, numai dispozițiile acestei din urmă legi fiind aplicabile în cauza dedusă judecății, dar cu strictă aplicare a dispozițiilor referitoare la funcționarea societăților cu răspundere limitată, nefiind posibilă aplicarea dispozițiilor ce reglementează funcționarea altui tip de societate.

Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art.304 pct.9 raportat la art.312 alin.1 și 3 C. proc . civ ., Înalta Curte a admis recursul și a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul reclamantului ca nefondat .