ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3449/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3449/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 188

de la 13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală în Dosarul

cu nr. 944/104/2008, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat

inculpatul T.M. - fiul lui G. și P. - la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani,

conform art. 82 C. pen., din care, 2 ani pedeapsa aplicată și 2 ani interval de

timp.

În baza art. 359 alin. (1) C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art.

84 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în

cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, sau a

neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărâre.

În baza art. 71 alin. (1) și

(2) C. pen. cu referire la art. 8 din C.E.D.O. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

dispus suspendarea executării și acestei pedepse pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. (2)

raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a

sumei de 2600 lei (26.000.000 lei), provenită din săvârșirea infracțiunii.

S-a respins cererea de

constituire ca parte civilă a persoanei vătămate B.M., ca fiind neîntemeiată și

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către

partea vătămată B.M., precum și la 500 lei, cheltuieli judiciare statului.

Analizând întregul material

probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat în fapt că, în

perioada martie - septembrie 2007 B.M. a lucrat ca muncitor fără contract de

muncă la SC M.C. SRL Slatina unde l-a cunoscut pe inculpatul T.M. cumnat cu

patronul și administratorul acestei societăți pe nume M.E.

Din declarația acestuia din

urmă a rezultat că inculpatul îl ajuta fără a fi angajatul firmei să-i

transporte muncitorii de la un punct de lucru la altul printre care și pe cei

care lucrau la construcția pe care o ridicau la domiciliul martorului S.V.F. din

Slatina.

Pe data de 20 august 2007,

în timp ce se afla într-o cameră amenajată în garajul aparținând numitului G.C.B.,

vecinul lui S.V.F., împreună cu B.I., G.N. și H.D. (ulterior decedat) a intrat

T.M. zis M., care venise să le spună unde trebuie să meargă la lucru în ziua

respectivă.

Observând pe pervazul

camerei un dosar pe care era scris numele lui B.M. inculpatul a întrebat ce este

cu acesta și ce intenționează să facă cu el.

B.M. i-a explicat că l-a

completat cu actele necesare în vederea obținerii permisului de conducere auto

și atunci inculpatul T.M. s-a oferit să-l ajute în acest scop, promițându-i că

în schimbul sumei de 1600 lei pe care urma să o primească de la S.V.F. pentru

munca depusă ca paznic la domiciliul acestuia și în schimbul efectuării unei

lucrări de reparații în valoare de 1000 lei, la domiciliul lui G.C.B., l-a

lăsat pe acesta să creadă că prin intermediul unor cunoștințe ale sale din

cadrul Serviciului de permise auto Olt, îi va rezolva această problemă.

Întrucât B.M. s-a arătat

neîncrezător în promisiunile inculpatului, pentru a-l determina să accepte, inculpatul

i-a spus că a mai ajutat și alte persoane în același scop și pentru restituirea

permiselor de conducere în urma suspendării reușind să-l convingă să fie de

acord cu această înțelegere.

La discuție au asistat

martorii B.I., G.N. și H.D. fapt confirmat în declarațiile lor iar primii doi

martori și în declarațiile date nemijlocit la instanță.

După câteva zile inculpatul

T.M. a revenit în camera în care locuia B.M. și i-a pretins și primit suma de

1600 lei spunându-i că îi trebuie pentru a-i da unor persoane din cadrul

Serviciului de permise auto Olt.

Întrucât avea asupra sa

această sumă pe care o primise de la S.V.F. pentru orele prestate ca paznic la

domiciliul acestuia, B.M. i-a dat inculpatului suma pretinsă pe care acesta a

primit-o în prezența celor trei martori menționați fapt confirmat în

declarațiile lor.

În ce privește lucrarea de

reparații pe care partea vătămată a efectuat-o împreună cu B.I. și G.N. la

domiciliul lui G.C.B., beneficiarul lucrării, i-a plătit inculpatului T.M. suma

de 1500 lei din care 1000 lei urma să-i revină lui B.M. însă inculpatul nu i-a

mai dat-o reținând-o așa cum au convenit inițial pentru serviciul promis.

Întrebat de B.M. în ce

stadiu se află dosarul său, inculpatul T.M. îi răspundea invariabil să stea

liniștit că polițistul din cadrul Serviciului de permise auto la care a apelat

este în concediu de odihnă și că atunci când va reveni îi va rezolva problema

iar în situația în care nu va putea îi va da înapoi dosarul și banii.

Vinovăția inculpatului fiind

pe deplin stabilită și dovedită cu materialul probator administrat în cauză,

prima instanță i-a aplicat acestuia o pedeapsă cu respectarea criteriilor

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și care să-și atingă

scopul preventiv educativ și sancționator așa cum prevăd dispozițiile art. 52 C.

pen.

Având în vedere pericolul

social al faptei, dat de modalitatea comiterii ei, împrejurările concrete de săvârșirea

infracțiunii, limitele de pedeapsă, precum și circumstanțele personale ale

inculpatului - care nu are antecedente penale - instanța de fond a apreciat că

pedeapsa închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege și fără

executare efectivă a acesteia, prin suspendarea condiționată în condițiile art.

81 - 82 C. pen., este de natură să-și atingă scopul preventiv educativ și

sancționator prevăzut de lege.

În ce privește cererea de

constituire ca parte civilă a persoanei vătămate B.M. - prin care s-a solicitat

obligarea inculpatului la restituirea sumei de 2600 lei - prima instanță a

apreciat că aceasta este neîntemeiată, partea vătămată fiind cumpărător de

rea-credință a influenței inculpatului în obținerea permisului de conducere

auto.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru

nelegalitate, susținând în esență că s-a dispus confiscarea sumei de 2.600 lei

de la inculpat, cu încălcarea dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen.,

instanța dispunând confiscarea de la inculpat a sumei care a făcut obiectul

traficului de influență, respingând cererea de despăgubiri a denunțătorului B.M.

În acest sens, au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 161/2003 de modificare a Legii nr. 78/2000

privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,

incriminând fapta cumpărătorului de influență, în sensul introducerii în textul

de lege a unor mențiuni speciale referitoare la confiscarea bunurilor,

creându-se astfel un regim juridic asemănător cu cel de la infracțiunea de dare

de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

Parchetul a susținut că, în

cazul infracțiunii de trafic de influență prevăzută în legi speciale operează

restituirea bunurilor către persoana care le-a dat, în scopul cumpărării

influenței în varianta în care aceasta denunță autorităților fapta mai înainte

ca organul de urmărire să fi fost sesizat, astfel că, „pentru egalitate de

tratament juridic, se impune aplicarea dispozițiilor legale și în cazul

săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C.

pen.".

Cu ocazia dezbaterilor, s-a

formulat un motiv suplimentar de apel vizând netemeinicia sentinței, sub

aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

Apelul este fondat și a fost

admis, pentru următoarele considerente:

În materia confiscării

speciale, nu se pot invoca dispozițiile din Legea nr. 78/2000 deoarece, acest

act normativ se referă doar la celelalte infracțiuni asimilate infracțiunilor

de corupție și în legătură directă cu faptele de corupție.

Prin urmare, susținerea că

bunurile sau banii dați în cazul traficului de influență trebuie restituite

persoanei vătămate, adică celui care cumpără influența, nu are temei legal nici

anterior incriminării traficului de influență și cu atât mai mult în prezent

deoarece, cumpărătorul de influență nu este o persoană de bună credință și nu

poate fi considerat „persoană vătămată”.

În consecință, Curtea a

apreciat că dispozițiile art. 257 alin. (2) C. pen. sunt de strictă

interpretare, nu se poate susține că se impune restituirea sumei care a făcut

obiectul traficului de influență în condițiile art. 257 C. pen. pentru

egalitate de tratament juridic, cu dispozițiile din Legea specială nr. 78/2000.

Curtea a apreciat că în mod legal a fost suplimentat apelul

scris cu un motiv vizând netemeinicia sentinței pronunțată de instanța de fond.

Motivarea instanței cu

privire la criteriile generale de individualizare care să justifice suspendarea

condiționată a executării pedepsei, sunt total neîntemeiate, tocmai ca urmare a

pericolului social, dar și a modalității concrete de săvârșire a acesteia.

Circumstanțele personale ale

inculpatului pot fi invocate numai cu privire la cuantumul pedepsei, Curtea

apreciind că aplicarea unei pedepse minime este în măsură să își atingă scopul

sancționator și educativ în cauză.

Având în vedere frecvența

deosebită a acestui gen de infracțiuni și consecințele deosebite pentru raporturile

sociale și pentru buna funcționare a instituțiilor statului, s-a apreciat că

pedeapsa își poate atinge scopul sancționator și educativ numai prin executarea

acesteia prin privare de libertate, într-un loc de detenție.

Pentru considerentele expuse,

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, conform art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 60 din 19 martie 2009 a decis

următoarele:

A admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinței penale nr. 188 de la

13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul cu nr.

944/104/2008, privind pe intimatul-inculpat T.M.

A desființat sentința

atacată, numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

A înlăturat dispozițiile art.

81 – art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a

interzis inculpatului T.M. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale.

Împotriva acestei decizii, în

termen legal, a formulat recurs inculpatul T.M. criticând-o pentru

netemeinicie, sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate.

Inculpatul susține că

soluția primei instanțe este corectă, întrucât în raport de circumstanțele reale

ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, s-a

apreciat că reeducarea sa este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei

închisorii.

Recursul formulat a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor

la greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârea atacată

sub aspectele menționate de inculpat și prin prisma cazului de casare invocat,

Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.

Pe baza probelor

administrate în cauză a fost reținută corect situația de fapt, situație care a

fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, s-a constatat că

fapta inculpatului T.M. care în data de 20 august 2007 i-a promis

denunțătorului B.M., că în schimbul sumei de 1600 lei și a executării unei lucrări

de reparații la imobilul martorului G.C.B., în valoare de 1000 lei, îi va

facilita acestuia obținerea permisului de conducere auto, lăsându-l să creadă

că are cunoștințe la serviciul de permise auto din cadrul M.I.R.A. și care îl

va ajuta în acest sens, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

La individualizarea pedepsei

aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările

concrete ale săvârșirii infracțiunii, limitele de pedeapsă, precum și

circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente

penale, circumstanțe în raport de care prima instanță a apreciat că pedeapsa

închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege și fără executarea

efectivă este de natură să-și atingă scopul preventiv-educativ.

Instanța de apel a apreciat

că în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, pedeapsa își

poate atinge scopul sancționator și educativ numai prin privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta Curte reține că sub

aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului T.M. soluția

primei instanțe este temeinică.

Se constată că circumstanțele

personale pozitive ale recurentului inculpat pot fi avute în vedere atât cu

privire la stabilirea cuantumului pedepsei, cât și cu privire la modalitatea de

executare a acesteia.

Astfel, din actele și

lucrările dosarului se reține că inculpatul este infractor primar, este

încadrat în muncă, fiind caracterizat pozitiv de conducerea societății unde

lucrează.

Înalta Curte apreciază că în

raport de persoana inculpatului, care după cum s-a menționat este tânăr,

necunoscut cu antecedente penale, având referințe bune de la locul de muncă,

simpla pronunțare a condamnării constituie un avertisment pentru acesta și o

garanție că nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În consecință, în raport de

circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțele personale

ale recurentului inculpat, scopul educativ și coercitiv al pedepsei aplicate,

astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen., poate fi atins chiar fără

executarea efectivă a pedepsei, cum a reținut, de altfel și prima instanță.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte constată că în mod greșit a fost admis apelul formulat de

parchet, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

În consecință, constatând că

recursul formulat de inculpat este întemeiat, îl va admite și în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va casa decizia instanței de apel și va menține

sentința instanței de fond.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 60 din 19 martie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală

atacată și menține sentința penală nr. 188 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului

Olt.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2009.