ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3551/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, sub nr. 15238/299/2008 reclamantul Cabinet de Avocat F.M.E. a chemat în judecată pe pârâții SC L.B. SA, H.A. și B.N.R., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtelor SC L.B. SA și B.N.R. să procedeze la radierea și corectarea din evidența Centralei Riscurilor Bancare a mențiunilor incorecte privind pe subscrisul; obligarea pârâților SC L.B. SA și H.A., în solidar, la plata sumei de 1 leu cu titlu de prejudiciu moral, obligarea pârâților SC L.B. SA și H.A., în solidar, la publicarea hotărârii într-un cotidian național. Prin sentința civilă nr. 2337 din 11 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea de competență a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, prin declinarea de competență de la Judecătoria sectorului 1, sub nr. 18625/3/2009, iar prin sentința comercială nr. 13196 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, iar cererea a fost respinsă pentru lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantului Cabinet de Avocat F.M.E. Împotriva sentinței comerciale nr. 13196/2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a formulat apel reclamantul Cabinet de Avocat F.M.E., iar prin decizia comercială nr. 264 din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București a fost admis apelul formulat împotriva sentinței comerciale nr. 13196/2009 pronunțată de Tribunalul București, a fost desființată hotărârea apelată, cauza fiind trimisă la aceiași instanță pentru continuarea judecății.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut în esență că în mod greșit s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclmantului având în vedere că la data de 15 ianurie 2005, ca urmare a Deciziei Baroului București din 10 ianuarie 2005, de autorizare a exercitării profesiei de avocat în cadrul Cabinet de Avocat F.M.E., acesta a dobândit capacitatea de folosință, capacitatea de a avea drepturi și obligații - art. 5 alin. (1) din Decretul 31/1954. Este unanim recunoscut că un cabinet de avocat încheie contracte de asistență juridică pentru exercitarea activității specifice, ceea ce înseamnă că are folosința drepturilor sale, parte a pesonalității juridice. De altfel, capacitatea de folosință nu a fost contestată de SC L.B.

SA care a stabilit relații comerciale cu reclamantul prin încheierea contractului de credit din 9 iulie 2007 ceea ce echivalează cu recunoașterea acestuia ca persoană juridică. Împotriva deciziei comerciale nr. 381 din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâta SC L.B. SA, solicitând instanței admiterea recursului, desființarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ., recurenta arată că în mod greșit au fost analizate dispozițiile Legii 51/1995 și statutul profesiei de avocat, instanța de apel motivând ilogic hotărârea pronunțată în condițiile în care Cabinetul de Avocat F.M.E.

nu avea și nu are capacitatea procesuală de folosință. Hotărârea instanței de apel este nulă absolut având în vedere că a admis apelul declarat de o instituție lipsită de capacitate procesuală. Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept arătate de recurentă, se constată că recursul este nefondat. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ., dar nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor legale evocate. Astfel, admiterea recursului poate fi cerută pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sunt aplicabile atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (1) C. proc. civ., dar în speța de față instanța de apel nu a încălcat formele de procedură pentru a se putea reține aplicarea dispozițiilor legale evocate. De altfel nici recurenta nu arată în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. arătând doar la finalul motivelor de recurs că hotărârea este lovită de nulitate absolută întrucât a fost admis apelul formulat de o entitate lipsită de capacitate procesuală de folosință, dar această entitate a fost înființată prin actul de dispoziție al organului competent, respectiv Decizia Baroului București din 10 ianuarie 2005 emisă în baza Legii nr. 51/1995, susținerea recurentei pe acest aspect fiind nefondată.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă ca motiv de recurs, vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând nicio contradicție în considerentele acestei hotărâri, criticile formulate de recurentă pe acest aspect, fiind nefondat. Faptul că soluția pronunțată de instanța de apel nu a corespuns voinței recurentei nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea deciziei recurate.

Este de observat că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacet din perspectiva cerințelor legale. Instanța de apel a dat o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente respectiv dispozițiile Legii nr. 51/1995 – lege specială – raportat la art. 31/1954, normă generală. Astfel, prin înființarea persoanei juridice se înțelege crearea unui subiect colectiv de drept civil, în condițiile legii. Normele generale privind înființarea persoanei juridice se găsesc cuprinse în art. 28 din Decizia 31/1954. Normele specifice privind înființarea diferitelor categorii de persoane juridice se găsesc în actele normative aplicabile acestora.

Legea nr. 51/1995 ca normă specială se completează în măsura compatibilității cu norma generală, iar prin emiterea Deciziei Baroului București din 10 ianuarie 2005 de autorizare a exercitării profesiei de avocat în cadrul Cabinet de Avocat F.M.E. acesta a dobândit capacități de a avea drepturi și obligații, aspect reținut corect de instanța de apel. Fiind titular de drepturi și obligații intimatul reclamant a stabilit raporturi contractuale și cu recurenta pârâtă prin încheierea contractului de credit din 9 iulie 2007, calitate ce nu a fost contestată la data încheierii actului. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.B.

SA București împotriva deciziei nr. 264 din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC L.B. SA București împotriva deciziei nr. 264 din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.