ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3551/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 1 București, sub nr. 15238/299/2008 reclamantul Cabinet de

Avocat F.M.E. a chemat în judecată pe pârâții SC L.B. SA, H.A.

și B.N.R., solicitând instanței să dispună obligarea

pârâtelor SC L.B. SA și B.N.R. să procedeze la radierea și

corectarea din evidența Centralei Riscurilor Bancare a mențiunilor

incorecte privind pe subscrisul; obligarea pârâților SC L.B. SA și H.A.,

în solidar, la plata sumei de 1 leu cu titlu de prejudiciu moral, obligarea

pârâților SC L.B. SA și H.A., în solidar, la publicarea

hotărârii într-un cotidian național.

Prin sentința civilă nr. 2337

din 11 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria sectorului 1

București a fost admisă excepția de necompetență

materială și s-a dispus declinarea de competență a cauzei

în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, prin

declinarea de competență de la Judecătoria sectorului 1, sub nr.

18625/3/2009, iar prin sentința comercială nr. 13196 din 17 noiembrie

2009 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

reclamantului, iar cererea a fost respinsă pentru lipsa

capacității procesuale de folosință a reclamantului Cabinet

de Avocat F.M.E.

Împotriva sentinței comerciale nr.

13196/2000 pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, a formulat apel reclamantul Cabinet de Avocat F.M.E., iar prin

decizia comercială nr. 264 din 22 aprilie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București a fost admis apelul formulat împotriva

sentinței comerciale nr. 13196/2009 pronunțată de Tribunalul

București, a fost desființată hotărârea apelată, cauza

fiind trimisă la aceiași instanță pentru continuarea

judecății.

În motivarea deciziei, instanța

de apel a reținut în esență că în mod greșit s-a admis

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

reclmantului având în vedere că la data de 15 ianurie 2005, ca urmare a

Deciziei Baroului București din 10 ianuarie 2005, de autorizare a

exercitării profesiei de avocat în cadrul Cabinet de Avocat F.M.E., acesta

a dobândit capacitatea de folosință, capacitatea de a avea drepturi

și obligații - art. 5 alin. (1) din Decretul 31/1954.

Este unanim recunoscut că un

cabinet de avocat încheie contracte de asistență juridică pentru

exercitarea activității specifice, ceea ce înseamnă că are

folosința drepturilor sale, parte a pesonalității juridice.

De altfel, capacitatea de

folosință nu a fost contestată de SC L.B. SA care a stabilit

relații comerciale cu reclamantul prin încheierea contractului de credit din

9 iulie 2007 ceea ce echivalează cu recunoașterea acestuia ca

persoană juridică.

Împotriva deciziei comerciale nr. 381

din 22 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București a

formulat recurs pârâta SC L.B. SA, solicitând instanței admiterea

recursului, desființarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului

ca nefondat.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ.,

recurenta arată că în mod greșit au fost analizate

dispozițiile Legii 51/1995 și statutul profesiei de avocat,

instanța de apel motivând ilogic hotărârea pronunțată în

condițiile în care Cabinetul de Avocat F.M.E. nu avea și nu are

capacitatea procesuală de folosință. Hotărârea instanței

de apel este nulă absolut având în vedere că a admis apelul declarat

de o instituție lipsită de capacitate procesuală.

Intimatul reclamant a formulat

întâmpinare prin care solicită în esență respingerea recursului

ca nefondat.

Analizând decizia recurată în

raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și

temeiurile de drept arătate de recurentă, se constată că

recursul este nefondat.

Recurenta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ., dar nu a arătat în

ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor legale

evocate.

Astfel, admiterea recursului poate

fi cerută pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. sunt aplicabile atunci când prin hotărârea dată,

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (1) C. proc. civ., dar în

speța de față instanța de apel nu a încălcat formele

de procedură pentru a se putea reține aplicarea dispozițiilor

legale evocate.

De altfel nici recurenta nu

arată în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. arătând doar la finalul

motivelor de recurs că hotărârea este lovită de nulitate

absolută întrucât a fost admis apelul formulat de o entitate lipsită de

capacitate procesuală de folosință, dar această entitate a

fost înființată prin actul de dispoziție al organului competent,

respectiv Decizia Baroului București din 10 ianuarie 2005 emisă în

baza Legii nr. 51/1995, susținerea recurentei pe acest aspect fiind

nefondată.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., invocate de recurentă ca motiv de recurs, vizează

nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată

motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când

hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii, dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe

care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., neexistând nicio contradicție în considerentele acestei

hotărâri, criticile formulate de recurentă pe acest aspect, fiind

nefondat. Faptul că soluția pronunțată de instanța de

apel nu a corespuns voinței recurentei nu reprezintă un motiv de nelegalitate

care să ducă la modificarea sau casarea deciziei recurate.

Este de observat că nici

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și

găsește incidența în speță întrucât recurenta nu a

arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacet din perspectiva

cerințelor legale.

Instanța de apel a dat o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente

respectiv dispozițiile Legii nr. 51/1995 – lege specială – raportat

la art. 31/1954, normă generală.

Astfel, prin înființarea persoanei

juridice se înțelege crearea unui subiect colectiv de drept civil, în

condițiile legii. Normele generale privind înființarea persoanei

juridice se găsesc cuprinse în art. 28 din Decizia 31/1954.

Normele specifice privind

înființarea diferitelor categorii de persoane juridice se găsesc în

actele normative aplicabile acestora. Legea nr. 51/1995 ca normă

specială se completează în măsura compatibilității cu

norma generală, iar prin emiterea Deciziei Baroului București din 10

ianuarie 2005 de autorizare a exercitării profesiei de avocat în cadrul Cabinet

de Avocat F.M.E. acesta a dobândit capacități de a avea drepturi

și obligații, aspect reținut corect de instanța de apel.

Fiind titular de drepturi și

obligații intimatul reclamant a stabilit raporturi contractuale și cu

recurenta pârâtă prin încheierea contractului de credit din 9 iulie 2007,

calitate ce nu a fost contestată la data încheierii actului.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.B. SA

București împotriva deciziei nr. 264 din 22 aprilie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC L.B. SA București împotriva deciziei nr. 264 din 22

aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.