ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4708/2010

A

supra cauzei de față constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța,

la data de 27

ianuarie 2009 reclamanta L.S.,

a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Constanța, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să se pronunțe

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Constanța,

adresată prin executor judecătoresc la data de 16 noiembrie 2001.

Î

n motivarea cererii reclamanta a învederat că este

succesorul legal al defunctului, L.A. și urmare a notificării adresate prin

Executorul Judecătoresc, nu a primit răspuns.

In drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 430 din 27 martie 2009,Tribunalul

Constanța a admis

acțiunea

reclamantei și a obligat pârâtul Primarul

municipiului Constanța să emită dispoziție/decizie motivată asupra notificării

formulate prin intermediul Executorului Judecătoresc, cu privire la imobilul

construcție compus din trei camere, bucătărie și teren în suprafață de 312,5 mp

situat Constanța.

Analizând acțiunea formulată, tribunalul a reținut că, deși reclamanta a

formulat în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 notificare, aceasta nu a

fost soluționată de către pârât în mod nejustificat, iar legiuitorul a dat

posibilitatea persoanei îndreptățite să se adreseze instanței pentru

pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige unitatea deținătoare să

analizeze notificarea cu privire la imobilul revendicat.

Î

mpotriva menționatei sentințe a

formulat si motivat apel, în termen legal,

pârâtul Primarul municipiului Constanța .

In dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că sentința a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, întrucât instanța a reținut în mod eronat în cauză

faptul că pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de lege și nu a procedat

la emiterea dispoziției motivate, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării deoarece acest termen este unul de recomandare care poate fi

respectat numai dacă și reclamantul respectă cerințele legii sau emiterea

deciziei nu este împiedicată de alte cauze obiective.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

275/ C din 25 noiembrie

2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori si familie,

litigii de

muncă si asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, deși apelanta nu și-a

motivat critica referitoare la nerespectarea obligației și emiterea dispoziției

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, o astfel de obligație

legală există și este instituită prin dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001.

Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtul

Primarul municipiului

Constanța, care a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele

critici:

- în ceea ce privește termenul de 60 de zile pentru rezolvarea

notificării, acesta are două date de referință de la care poate începe să

curgă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare,

conform art. 23 din Legea nr. 10/2001.

- Cu privire la culpa pârâtului se

susține că aceasta nu există atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei rezultă că intimatei-reclamante i-au fost solicitate depunerea unor

copii legalizate de pe titlul de proprietate privind imobilul notificat.

Recursul este nefondat.

Astfel, deși recurentul-pârât pretinde că instanțele de fond ar fi

apreciat greșit asupra nerespectării termenului de 60 de zile pentru rezolvarea

notificării, acesta nu argumentează în ce ar fi constat aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care impun o asemenea obligație în

sarcina unității deținătoare.

Faptul că legea instituie două momente de la care începe să curgă

respectivul termen - data înregistrării notificării respectiv, data depunerii

actelor doveditoare - nu transformă obligația legală într-una fără termen,

sine

die.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut corect că și în ipoteza în

care persoana considerată îndreptățită la restituire nu a atașat notificării

actele doveditoare, aceasta nu poate avea drept consecință lăsarea în nelucrare

a notificării un termen nedefinit.

Tocmai pentru că procedura prealabilă poate fi urmată de o fază

judiciară în cadrul căreia există posibilitatea cenzurării modalității în care

s-a apreciat asupra actelor doveditoare, unitatea deținătoare trebuie ca

într-un termen rezonabil să dea curs solicitării ce i-a fost adresată.

Mai mult, pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001, exprimată

în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că, prin acest act

normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar

pentru abuzurile săvârșite de stat și, pe cale de consecință, a considerat că

termenul în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării persoanei

îndreptățite este imperativ, iar nu unul de recomandare. Orice altă calificare

ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor, prin amânarea rezolvării

echitabile a retrocedării imobilelor sau, după caz, a procedurii acordării de

despăgubiri.

Așadar, dispozițiile legale sus-menționate prevăd că, indiferent dacă

persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă

restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un drept ca atare, unitatea

deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare,

să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

In cauza de față, din analiza conținutului notificării (filele 5-14 din

dosarul de fond) rezultă că reclamanta a depus actele cu care înțelege să își

dovedească cererea privind imobilul în litigiu și și-a exprimat în mod

categoric voința de a se soluționa notificarea.

De altfel, de la data primirii notificării de către primărie (16

noiembrie 2001) și până la data introducerii acțiunii în justiție (27 ianuarie

2009), a trecut suficient timp, în care pârâtul avea obligația legală să

rezolve dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001.

Față de cele ce preced, susținerile

formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi

respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanța

împotriva deciziei nr. 275/C din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă , minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2010.