ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4708/2010

A supra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 27 ianuarie 2009 reclamanta L.S., a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Constanța, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Constanța, adresată prin executor judecătoresc la data de 16 noiembrie 2001. Î n motivarea cererii reclamanta a învederat că este succesorul legal al defunctului, L.A. și urmare a notificării adresate prin Executorul Judecătoresc, nu a primit răspuns. In drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 430 din 27 martie 2009,Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Primarul municipiului Constanța să emită dispoziție/decizie motivată asupra notificării formulate prin intermediul Executorului Judecătoresc, cu privire la imobilul construcție compus din trei camere, bucătărie și teren în suprafață de 312,5 mp situat Constanța. Analizând acțiunea formulată, tribunalul a reținut că, deși reclamanta a formulat în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 notificare, aceasta nu a fost soluționată de către pârât în mod nejustificat, iar legiuitorul a dat posibilitatea persoanei îndreptățite să se adreseze instanței pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige unitatea deținătoare să analizeze notificarea cu privire la imobilul revendicat.

Î mpotriva menționatei sentințe a formulat si motivat apel, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Constanța . In dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța a reținut în mod eronat în cauză faptul că pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de lege și nu a procedat la emiterea dispoziției motivate, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării deoarece acest termen este unul de recomandare care poate fi respectat numai dacă și reclamantul respectă cerințele legii sau emiterea deciziei nu este împiedicată de alte cauze obiective. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 275/ C din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori si familie, litigii de muncă si asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, deși apelanta nu și-a motivat critica referitoare la nerespectarea obligației și emiterea dispoziției în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, o astfel de obligație legală există și este instituită prin dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtul Primarul municipiului Constanța, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele critici: - în ceea ce privește termenul de 60 de zile pentru rezolvarea notificării, acesta are două date de referință de la care poate începe să curgă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001.

- Cu privire la culpa pârâtului se susține că aceasta nu există atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimatei-reclamante i-au fost solicitate depunerea unor copii legalizate de pe titlul de proprietate privind imobilul notificat. Recursul este nefondat. Astfel, deși recurentul-pârât pretinde că instanțele de fond ar fi apreciat greșit asupra nerespectării termenului de 60 de zile pentru rezolvarea notificării, acesta nu argumentează în ce ar fi constat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care impun o asemenea obligație în sarcina unității deținătoare. Faptul că legea instituie două momente de la care începe să curgă respectivul termen - data înregistrării notificării respectiv, data depunerii actelor doveditoare - nu transformă obligația legală într-una fără termen, sine die.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut corect că și în ipoteza în care persoana considerată îndreptățită la restituire nu a atașat notificării actele doveditoare, aceasta nu poate avea drept consecință lăsarea în nelucrare a notificării un termen nedefinit. Tocmai pentru că procedura prealabilă poate fi urmată de o fază judiciară în cadrul căreia există posibilitatea cenzurării modalității în care s-a apreciat asupra actelor doveditoare, unitatea deținătoare trebuie ca într-un termen rezonabil să dea curs solicitării ce i-a fost adresată.

Mai mult, pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că, prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar pentru abuzurile săvârșite de stat și, pe cale de consecință, a considerat că termenul în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării persoanei îndreptățite este imperativ, iar nu unul de recomandare. Orice altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor, prin amânarea rezolvării echitabile a retrocedării imobilelor sau, după caz, a procedurii acordării de despăgubiri. Așadar, dispozițiile legale sus-menționate prevăd că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un drept ca atare, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

In cauza de față, din analiza conținutului notificării (filele 5-14 din dosarul de fond) rezultă că reclamanta a depus actele cu care înțelege să își dovedească cererea privind imobilul în litigiu și și-a exprimat în mod categoric voința de a se soluționa notificarea. De altfel, de la data primirii notificării de către primărie (16 noiembrie 2001) și până la data introducerii acțiunii în justiție (27 ianuarie 2009), a trecut suficient timp, în care pârâtul avea obligația legală să rezolve dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001. Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 275/C din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă , minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2010.