ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 880 din 3 martie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.V.

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri și Ministerul Turismului, a anulat ordinul nr. 707 din 13 august 2007 emis de Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, a obligat această autoritate publică să procedeze la reintegrarea reclamantului pe funcția de conducere deținută anterior și să-i plătească drepturile salariale aferente pe perioada 16 iulie 2007 – până la reintegrarea efectivă; de asemenea, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești aferente perioadei 2005-2007 și a obligat primul pârât la 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În cuprinsul ordinului nr. 707 din 13 august 2007 emis de Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale s-a menționat că reclamantul – care îndeplinea funcția de ministru consilier la Ambasada României din Roma – și-a încheiat misiunea permanentă în străinătate și că, începând cu data de 16 iulie 2007, acesta își reia activitatea la Compartimentul Sinteză Comerț Exterior, în funcția publică de execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, treaptă I de salarizare, cu un salariu lunar de 1.676 lei, un spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază și un spor de vechime de 25%.

La data emiterii ordinului nr. 194 din 21 ianuarie 2004, prin care reclamantul a fost numit în funcția de ministru consilier la Ambasada României din Roma, acesta ocupa funcția publică de consilier A I/1 director, în cadrul Guvernului României. În temeiul dispozițiilor art. 94 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, raportul de serviciu al reclamantului era suspendat de drept pe perioada în care acesta a fost desemnat să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României. În baza art. 96 alin. (3) și (4) din aceeași lege, pe perioada suspendării raportului de serviciu, autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice.

Ocuparea acestuia se face pe o perioadă determinată, în condițiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta și nici nu pot fi modificate, decât la inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză. Perioada suspendării raporturilor de serviciu, în condițiile art. 94 lit. c) și art. 95 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, se consideră vechime în funcția publică. În urma interpretării acestor dispoziții legale, prima instanță a concluzionat în sensul că autoritatea publică pârâtă avea obligația să-i ofere reclamantului un post în structura sa, corespunzător postului ocupat de acesta la data numirii sale la misiunea diplomatică, obligație pe care acesta nu și-a respectat-o.

Acest fapt a determinat modificarea raportului de serviciu al reclamantului, fără acordul acestuia. În plus, curtea a constatat că Direcția Asia – Oceania, direcție la care reclamantul a funcționat anterior plecării în misiunea diplomatică există în structura ministerului de resort, motiv pentru care a dispus reintegrarea reclamantului pe postul de director deținut anterior. Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantului de acordare a drepturilor salariale pe perioada 2005 – 2007, întrucât în această perioadă raportul de funcție al acestuia a fost suspendat de drept, iar salarizarea sa s-a făcut conform dispozițiilor art. 1 din Ordinul nr. 194 din 21 ianuarie 2003 și prevederilor legale aplicabile ulterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.V., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor: - O.U.G. nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice; - O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; - O.U.G.

nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006; - O.U.G. nr. 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007. În concret, recurentul a arătat că personalul fostului Departament de Comerț Exterior al Secretariatului General al Guvernului a fost preluat de către Ministerul Economiei și Comerțului prin protocol, cu nivelul de salarizare prevăzut în Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 192/2002 și, respectiv, a O.U.G.

nr. 123/2003. Recurentul a susținut faptul că nu a beneficiat de modificările drepturilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 92/2004 și de O.U.G. nr. 2/2006. În cererea aflată la fila 13 dosar recurs se arată că, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 115 din 23 decembrie 2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, se înființează Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin reorganizarea Ministerului Economiei și prin preluarea activităților de comerț, întreprinderi mici și mijlocii și mediu de afaceri și a structurilor specializate în aceste domenii de la Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, care se desființează.

La termenul de judecată, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză în calitate de intimați a Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, precum și a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 94 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, raportul de serviciu al recurentului a fost suspendat de drept pe perioada în care acesta a fost desemnat să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României. Ca atare, salarizarea recurentului s-a făcut în raport cu prevederile art. 1 din Ordinul nr. 194 din 21 ianuarie 2003 și cu cele care au reglementat ulterior salarizarea personalului misiunilor diplomatice, motiv pentru care acesta nu putea beneficia în perioada aflată în discuție (2005-2007) de contravaloarea indexărilor legale aplicabile în țară.

Desigur, după cum a reținut și prima instanță, la momentul încetării suspendării raportului de serviciu, recurentul urmează să fie încadrat pe postul de director deținut anterior și să beneficieze de salariul aferent acestei funcții publice de conducere, cu toate indexările aplicate până la data de 16 iulie 2007. Așadar, drepturile salariale cuvenite recurentului pe perioada începând cu 16 iulie 2007 și până la reintegrarea efectivă urmează să fie calculate raportat la nivelul salariului de director de la data de 16 iulie 2007, cu toate indexările legale aplicate pe perioada în care raportul de funcție al recurentului a fost suspendat de drept. Prin urmare, este nefondată critica recurentului în sensul că judecătorul fondului nu a ținut seama de prevederile art. 35 alin. (3) din O.U.G.

nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 și art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 6/2007 care prevăd că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale, întrucât acestea sunt lovite de nulitate absolută. Cu alte cuvinte, salariul cuvenit recurentului nu a suferit vreo limitare, ci a fost stabilit în acord cu dispozițiile legale aplicabile în materie. De asemenea, Înalta Curte reține că este nefondată și critica recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 40 din O.U.G.

nr. 2/2006 care dispun că funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu au fost suspendate în condițiile legii și care își reiau activitatea după data de 1 ianuarie 2006 vor beneficia de salariile de bază prevăzute de prezenta ordonanță, după parcurgerea procedurii de reîncadrare aplicate funcționarilor publici în anul 2005, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Dimpotrivă, dispoziția normativă anterior citată reprezintă un argument legal în favoarea soluției adoptate de prima instanță. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V. împotriva sentinței civile nr. 880 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2009.