ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 880 din 3

martie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.V.

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Întreprinderilor Mici și

Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri și Ministerul

Turismului, a anulat ordinul nr. 707 din 13 august 2007 emis de Ministerul

pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și

Profesii Liberale, a obligat această autoritate publică să

procedeze la reintegrarea reclamantului pe funcția de conducere

deținută anterior și să-i plătească drepturile

salariale aferente pe perioada 16 iulie 2007 – până la reintegrarea

efectivă; de asemenea, instanța a respins ca neîntemeiată

cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata drepturilor

bănești aferente perioadei 2005-2007 și a obligat primul pârât

la 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență,

următoarele:

În cuprinsul ordinului nr. 707 din

13 august 2007 emis de Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii,

Comerț, Turism și Profesii Liberale s-a menționat că

reclamantul – care îndeplinea funcția de ministru consilier la Ambasada României din Roma – și-a încheiat misiunea permanentă în

străinătate și că, începând cu data de 16 iulie 2007,

acesta își reia activitatea la Compartimentul Sinteză Comerț Exterior, în funcția publică de

execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, treaptă I

de salarizare, cu un salariu lunar de 1.676 lei, un spor de

confidențialitate de 15% din salariul de bază și un spor de

vechime de 25%.

La data emiterii ordinului nr. 194

din 21 ianuarie 2004, prin care reclamantul a fost numit în funcția de

ministru consilier la Ambasada României din Roma, acesta ocupa funcția publică de consilier A I/1 director, în cadrul Guvernului României.

În temeiul dispozițiilor art.

94 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

raportul de serviciu al reclamantului era suspendat de drept pe perioada în

care acesta a fost desemnat să desfășoare activități

în cadrul unor misiuni diplomatice ale României.

În baza art. 96 alin. (3) și (4)

din aceeași lege, pe perioada suspendării raportului de serviciu,

autoritățile și instituțiile publice au obligația

să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face

pe o perioadă determinată, în condițiile legii. Pe perioada

suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu

pot înceta și nici nu pot fi modificate, decât la inițiativa sau cu

acordul funcționarului public în cauză. Perioada suspendării

raporturilor de serviciu, în condițiile art. 94 lit. c) și art. 95

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, se consideră vechime în

funcția publică.

În urma interpretării acestor

dispoziții legale, prima instanță a concluzionat în sensul

că autoritatea publică pârâtă avea obligația să-i

ofere reclamantului un post în structura sa, corespunzător postului ocupat

de acesta la data numirii sale la misiunea diplomatică, obligație pe

care acesta nu și-a respectat-o. Acest fapt a determinat modificarea

raportului de serviciu al reclamantului, fără acordul acestuia.

În plus, curtea a constatat că

Direcția Asia – Oceania, direcție la care reclamantul a

funcționat anterior plecării în misiunea diplomatică există

în structura ministerului de resort, motiv pentru care a dispus reintegrarea

reclamantului pe postul de director deținut anterior.

Pe de altă parte, Curtea de

Apel a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantului de

acordare a drepturilor salariale pe perioada 2005 – 2007, întrucât în

această perioadă raportul de funcție al acestuia a fost

suspendat de drept, iar salarizarea sa s-a făcut conform

dispozițiilor art. 1 din Ordinul nr. 194 din 21 ianuarie 2003 și prevederilor

legale aplicabile ulterior.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul P.V., care a solicitat modificarea sa, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut faptul că sentința contestată este

lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor:

- O.U.G. nr. 64/2003 pentru

stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea,

reorganizarea sau funcționarea unor structuri în cadrul aparatului de

lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale

administrației publice centrale și a unor instituții publice;

- O.U.G. nr. 92/2004 privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2005;

- O.U.G. nr. 2/2006 privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2006;

- O.U.G. nr. 6/2007 privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind

sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor

publici, precum și creșterile salariale care se acordă

funcționarilor publici în anul 2007.

În concret, recurentul a arătat

că personalul fostului Departament de Comerț Exterior al

Secretariatului General al Guvernului a fost preluat de către Ministerul

Economiei și Comerțului prin protocol, cu nivelul de salarizare

prevăzut în Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 192/2002 și, respectiv, a O.U.G.

nr. 123/2003.

Recurentul a susținut faptul

că nu a beneficiat de modificările drepturilor salariale

prevăzute de O.U.G. nr. 92/2004 și de O.U.G. nr. 2/2006.

În cererea aflată la fila 13

dosar recurs se arată că, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.

115 din 23 decembrie 2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare

în cadrul administrației publice centrale, se înființează

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin

reorganizarea Ministerului Economiei și prin preluarea

activităților de comerț, întreprinderi mici și mijlocii

și mediu de afaceri și a structurilor specializate în aceste domenii

de la Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului

și Mediului de Afaceri, care se desființează.

La termenul de judecată, Înalta

Curte a dispus introducerea în cauză în calitate de intimați a

Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, precum

și a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele

impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea

casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator

administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în aplicarea

dispozițiilor art. 94 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, raportul de serviciu al recurentului a fost

suspendat de drept pe perioada în care acesta a fost desemnat să

desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice

ale României.

Ca atare, salarizarea recurentului

s-a făcut în raport cu prevederile art. 1 din Ordinul nr. 194 din 21

ianuarie 2003 și cu cele care au reglementat ulterior salarizarea

personalului misiunilor diplomatice, motiv pentru care acesta nu putea

beneficia în perioada aflată în discuție (2005-2007) de

contravaloarea indexărilor legale aplicabile în țară.

Desigur, după cum a

reținut și prima instanță, la momentul încetării

suspendării raportului de serviciu, recurentul urmează să fie încadrat

pe postul de director deținut anterior și să beneficieze de

salariul aferent acestei funcții publice de conducere, cu toate

indexările aplicate până la data de 16 iulie 2007.

Așadar, drepturile salariale

cuvenite recurentului pe perioada începând cu 16 iulie 2007 și până

la reintegrarea efectivă urmează să fie calculate raportat la

nivelul salariului de director de la data de 16 iulie 2007, cu toate

indexările legale aplicate pe perioada în care raportul de funcție al

recurentului a fost suspendat de drept.

Prin urmare, este nefondată

critica recurentului în sensul că judecătorul fondului nu a

ținut seama de prevederile art. 35 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2005, art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr.

2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2006 și art. 37 alin. (3) din

O.U.G. nr. 6/2007 care prevăd că salariile funcționarilor publici

nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu

excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu

prevederile legale, întrucât acestea sunt lovite de nulitate absolută.

Cu alte cuvinte, salariul cuvenit

recurentului nu a suferit vreo limitare, ci a fost stabilit în acord cu

dispozițiile legale aplicabile în materie.

De asemenea, Înalta Curte

reține că este nefondată și critica recurentului

referitoare la încălcarea prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 2/2006 care

dispun că funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu

au fost suspendate în condițiile legii și care își reiau

activitatea după data de 1 ianuarie 2006 vor beneficia de salariile de

bază prevăzute de prezenta ordonanță, după parcurgerea

procedurii de reîncadrare aplicate funcționarilor publici în anul 2005, cu

avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Dimpotrivă, dispoziția

normativă anterior citată reprezintă un argument legal în

favoarea soluției adoptate de prima instanță.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.V. împotriva

sentinței civile nr. 880 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 martie 2009.