ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5704/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată P rin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Turismului, anularea în tot a Ordinului Ministerului Turismului nr. 386 din 24 aprilie 2009, punerea în aplicare a contractului individual de muncă nr. 88 din 27 iunie 2007, obligarea pârâtului la plata de daune morale și materiale în valoare de 50.000 Euro, precum și suspendarea efectelor ordinului atacat până la soluționarea pe fond a cauzei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în luna iunie 2007 Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale a organizat un concurs pentru ocuparea, printre altele, a două posturi vacante de referent de specialitate gradul IV, pentru biroul de la New York - SUA, după promovarea concursului în speță încheind contractul individual de muncă semnat și înregistrat sub nr. 88 din 27 iunie 2007, pe durată nedeterminată, cu loc de muncă - Direcția Generală de Promovare Turistică, Compartimentul promovare, Reprezentanțe străinătate - Reprezentanța din New York. La aceeași dată, în baza art. 12 alin. (1)din Legea nr. 53/2003 a fost semnat Ordinul nr. 576 al M.I.M.M.C.T.P.L., prin care a fost încadrată în muncă potrivit contractului semnat, iar la 02 februarie 2009 a fost emis Ordinul nr. 114 al Ministerului Turismului prin care s-a dispus preluarea sa în cadrul noului minister.

A mai precizat reclamanta că în data de 23 aprilie 2009 i-a fost trimis un memorandum intern cu nr. 1702 ce avea ca temă rechemarea sa pentru desfășurarea activității la sediul instituției pe o durată nedeterminată, în următoarea zi Ministrul Turismului semnând Ordinul nr. 386 prin care se aproba rechemarea la București pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 1 mai 2009. 2. Hotărârea primei instanțe La termenul de judecată din 11 noiembrie 2009, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, iar prin sentința civilă nr. 3846 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, excepția invocată a fost admisă, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin ordinul contestat reclamantei i-a fost modificat contractul individual de muncă nr. 88 din 27 iunie 2007, aceasta fiind așadar salariat în virtutea contractului încheiat și nu funcționar public. Reținând că litigiul este unul de dreptul muncii, instanța a apreciat aplicabile prevederile art. 284 C. muncii, respectiv pe cele ale art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalelor. 3. Recursul declarat de Ministerul Turismului Împotriva hotărârii Curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Turismului, invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 158 alin. (3) C. proc.

civ. Recurentul susține că excepția necompetenței materiale a fost greșit soluționată de Curtea de apel întrucât ordinul atacat îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind un act administrativ individual. Mai arată că toate activitățile desfășurate de reclamantă în baza contractului individual de muncă, potrivit fișei postului, presupun exercitarea prerogativelor de putere publică în sensul celor dispuse de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Conchizând, recurentul afirmă că în speță sunt aplicabile, în privința regulilor de competență materială, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar nu dispozițiile Codului muncii.

4. Poziția procesuală exprimată de E.S. Intimata E.S. nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise, cât și prin cele orale prezentate în ședința publică de la 17 decembrie 2010 a solicitat admiterea recursului. În completarea celor susținute de recurent, intimata a mai arătat că potrivit art. 40 alin. (1) C. muncii angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității și să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității acestora. Or, ordinul atacat este un act administrativ individual care modifică în mod nelegal, în opinia intimatei, locul său de muncă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă E.S. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 386 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Turismului prin care s-a aprobat „rechemarea la București” pe o perioadă nedeterminată. Problema de drept supusă dezlegării vizează stabilirea instanței competente material să soluționeze acest litigiu. Necontestat, intimata-reclamantă este salariată a recurentului, ocupând, în baza contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 16 din 1 februarie 2009 în registrul general de evidență a salariaților, postul de referent de specialitate gradul IV.

Prin ordinul atacat s-a modificat un element esențial al contractului de muncă: locul muncii, angajatorul dispunând ca activitățile prevăzute în fișa postului salariatei să se desfășoare, începând cu 1 mai 2009, la București, iar nu la New York. Curtea de apel a stabilit în mod legal că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 284 raportat la art. 281 C. muncii, reclamanta învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă născut ca urmare a modificării contractului individual de muncă al acesteia. Criticile aduse de recurent acestei soluții, prezentate la pct. I.3 din decizie, ca și susținerile intimatei, pornesc de la premisa că ordinul prin care s-a schimbat locul muncii intimatei este un act individual emis de minister în regim de putere publică în vederea organizării executării legii, care a modificat raporturi juridice, adică un act administrativ, potrivit definiției legale cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Această premisă este greșită. Ordinul nr. 386 din 24 aprilie 2009 nu a fost emis de Ministerul Turismului în regim de putere publică în vederea organizării legii, ci în baza raporturilor juridice de dreptul muncii, preexistente, create prin încheierea contractului individual de muncă, în care părțile au calitatea de angajator, respectiv salariat. De altfel, contractul părților trimite explicit [lit. L) și N)] la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii. În fine, lipsită de substanță este și trimiterea pe care recurentul o face la dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, text ce enumeră activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în contextul în care intimata E.S.

nu are calitatea de funcționar public. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a și art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Turismului, în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva sentinței civile nr. 3846 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2010.