Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2009

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.10.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin plângerea înregistrată sub nr. 6444/1/2009, petentul S.M. a solicitat desființarea rezoluției nr. 1293/P/2009 din 24 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, motivând în esență că soluția procurorului, prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de intimata V.P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) V.P., este greșită. Examinând plângerea formulată de petent, înalta Curte constată următoarele: Prin rezoluția nr.1293/P/2009 din 24 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de intimata V.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., iar prin rezoluția nr. 2995/II/2/2009 din 14 iulie 2009 dată de prim procurorul aceleași unități de parchet s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva primei rezoluții.

Potrivit dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale, ordonanțele sau rezoluțiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror în fața judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Cum infracțiunea reclamată face obiectul judecății în primă instanță la judecătorie iar intimata nu au vreo calitate care să atragă competența în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că instanța investită nu este competentă să soluționeze plângerea. Ca atare, întrucât plângerea a fost adresată altei instanței de judecată, pentru considerentele arătate mai sus, văzând și prevederile art. 42 și art. 278/1 alin. (13) C. proc.

pen., Înalta Curte va trimite plângerea la Judecătoria Târgu Jiu, competentă să soluționeze plângerea. PENTRU

HOTĂRĂȘTE Trimite plângerea formulată de petiționara S.M. împotriva rezoluției nr. 1293/P/2009 din 24 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, la Judecătoria Târgu Jiu. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2009, petiționarul C.G.M. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1042/P/2009 a Parchetului de pe lângă Cu
ÎCCJ 2009-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală
i și față de procuror pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există. Nemulțumit de soluția dată de procuror, petiționarul s-a adresat cu o plângere Înaltei Curți de Casație și
ÎCCJ 2010-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1267/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a di
ÎCCJ 2009-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală
orul șef de la Secția din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 4342/983/II-2/2009 din 10 martie 2009 a respins-o, ca nefondată. 3. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,
ÎCCJ 2009-12-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față; La data de 11 noiembrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea penală formulată de petiționara A.R.R. împotriva adresei nr. 23220/5227/VIII-1/2009 a Parchetului de pe lângă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă