ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 437/2010

HOTĂRÂRE
05.02.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 437/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3457 pronunțată la data

de 11 septembrie 2007 de Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisă acțiunea

precizată formulată de reclamanta SC U.G. SA împotriva pârâtei SC I.C.P.T.T.C.U.G.

SA și în consecință s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul

în suprafață construită de 1.758 mp – hală de

producție pulberi metalice, imobil înscris în Cluj Napoca pe numele

reclamantei și a fost obligată pârâta și la plata către reclamantă

a sumei de 109.318,5 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință

a spațiului pentru perioada până la 16 mai 2003 – 16 mai 2006.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a constatat din probatoriile administrate că reclamanta

este proprietara imobilelor în suprafață de 1.758 mp compus din teren

și construcții înscris în C.F. Cluj – Napoca, spațiu ocupat de

mijloace de producție ce aparțin pârâtei, respectiv echipamente

industriale cu destinația de stație de pulberi montate și

folosite de pârâtă începând cu anul 1993.

Apărarea pârâtei în sensul că este

îndreptățită să dețină spațiul în litigiu în

baza protocolului de divizare nr. 948 din 19 august 1991 încheiat cu reclamanta

precum și în temeiul H.G. nr. 1296/1998 și al statutului său de

societate cu obiect unic de activitate constând în cercetare-dezvoltare și

microproducție de pulberi metalice, a fost apreciată de

instanță ca nefondată față de dovezile administrate de

reclamanta, respectiv certificatul de atestare al dreptului său de

proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 20 ianuarie 1994 și

extrasul de CF privind intabularea dreptului de proprietate al reclamantei

asupra spațiului în litigiu.

Calificând conduita pârâtei de a ocupa imobilul

proprietatea reclamantei fără acordul acesteia și fără

a-i putea opune un titlu, ca o faptă ilicită în sensul art. 998

art. 999 C. civ., tribunalul a admis și cererea de despăgubiri

formulată de reclamantă pentru lipsa de folosință a

imobilului pentru perioada 16 mai 2003 – 16 mai 2006.

Împotriva acestei sentințe precum

și împotriva încheierii de ședință din data de 16 ianuarie

2007 prin care s-a dispus conexarea la prezentul dosar a cauzei ce a făcut

obiectul dosarului Tribunalului Comercial Cluj prin care reclamanta

solicită evacuarea pârâtei din spațiului în litigiu, a declarat apel

societatea pârâtă invocând atât neregularități de procedură

cât și critici de fond referitoare la neîndeplinirea condițiilor

răspunderii civile delictuale.

Prin decizia civilă nr. 57 din data de

18 martie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtă.

Răspunzând criticilor formulate

instanța de apel constată că dosarul conex având ca obiect

cererea reclamantei de evacuare a pârâtei din spațiu a fost suspendat în

temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din 11 februarie 2004,

iar prin încheierea din data de 24 noiembrie 2006 Tribunalul Cluj, secția

mixtă, și-a declinat competența de soluționare în favoarea

Tribunalului Comercial Cluj, hotărârea rămasă irevocabilă,

prin nerecurare.

Reține Curtea de Apel totodată

că ,deși formal nu există o dispoziție expresă de

repunere pe rol, din cuprinsul încheierii din 24 noiembrie 2006 rezultă cu

puterea evidenței că dosarul a fost repus pe rol și judecata a

continuat în condiții de contradictorialitate, hotărârea de declinare

a competenței nefiind atacată de pârâtă, căreia în acest

context nu i s-a produs nicio vătămare de natură să

atragă anularea actelor de procedură.

Instanța de apel constată sub acest

prim motiv analizat că după conexarea celor două cauze de

către Tribunalul Comercial Cluj, pârâta și-a exercitat toate

drepturile procesuale prin excepțiile și apărările

formulate, iar prin cererea de apel nu formulează nicio critică de

netemeinicie cu privire la fondul cererii de evacuare.

Referitor la obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

constând în lipsa de folosință a imobilului de către

reclamantă, instanța apreciază că probatoriu administrat a

relevat faptul că reclamanta este îndreptățită la

reparația solicitată, conform criteriului propus, respectiv chiriile practicate

în zonă, atestate de raportul de expertiză, efectuat în cauză

și necontestat de către pârâtă.

Prin cererea înregistrată la data de 24

aprilie 2008, pârâta a formulat recurs împotriva deciziei curții de apel

solicitând modificarea hotărârii atacate admiterea apelului său

împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Comercial Cluj precum

și împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2007 și pe fond respingerea

acțiunii reclamantei.

Criticile recurentei întemeiate în drept pe

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. au vizat următoarele aspecte:

- Pe cale de excepție recurenta a

invocat lipsa calității sale procesual pasive susținând că

la data punerii în executare silită a sentinței pronunțate de

Tribunalul Comercial Cluj ca primă instanță s-a constatat

că spațiul în litigiu este în mod efectiv ocupat de un terț

respectiv SC T.C.U.G. SA ceea ce în opinia recurentei dovedește lipsa de

identitate între persoana chemată în judecată și persoana care

are calitate procesual pasivă.

Sub aspectul soluției adoptate pe fondul

cauzei recurenta susține că hotărârea instanței de apel

este nemotivată în condițiile în care instanța a primit în bloc

apărările intimatei și a ratificat hotărârea primei

instanțe.

Subsumat motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta arată că evacuarea

sa din imobil este rezultatul încălcării dispozițiilor art. 244 C.

proc. civ. și ale art. 105 C. proc. civ. deoarece dosarul conex având ca obiect

evacuarea sa din spațiu, a fost suspendat la data de 16 noiembrie 2003,

iar la termenul din 24 noiembrie 2006 instanța investită cu

soluționarea cauzei și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

Comercial Cluj fără să se dispună repunerea pe rol a cauzei.

Ulterior, declinării de

competență dosarul a fost conexat de Tribunalul Comercial Cluj potrivit

încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2007 la prezenta

cauză, deși, potrivit recurentei, s-a opus la conexare.

Apreciază recurenta că

vătămarea sa procesuală rezistă în faptul că s-a aflat

în imposibilitate de a-și fundamenta apărarea pe soluția care urma

să se dea asupra chestiunii proprietății ce a determinat suspendarea

dosarului conex.

Sub un ultim aspect de nelegalitate recurenta

susține că obligarea sa la plata daunelor interese pretinse, este

nelegală față de inexistența unei fapte ilicite și a

unui prejudiciu cert condiții cerute de dispozițiile art. 998art. 999

Potrivit recurentei intimata nu avea posibilitatea

legală să obțină venituri din închirierea spațiului

deoarece această activitate nu era inclusă în obiectul său, iar

intimata nici nu avea posesia spațiului deoarece printr-o

sentință judecătorească rămasă irevocabilă (nr.

338/2004) intimata a fost obligată să permită accesul

salariaților institutului de cercetare în spațiul în litigiu,

până la soluționarea irevocabilă a chestiunii

proprietății. În acest context, susține recurenta, intimata nu

putea obține vreun beneficiu de pe urma folosirii spațiului cât timp

nu avea posesia sa.

Prin întâmpinarea formulată la data de 15

februarie 2009 intimata reclamantă SC U.C.U.G. SA a solicitat respingerea

recursului și menținerea deciziei atacată pentru argumentele de

fapt și de drept reținute în considerentele hotărârii.

La data de 5 iunie 2007 Înalta Curte a

suspendat judecata prezentului recurs în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ. constând că soluționarea cauzei are legătură cu litigiul

aflate pe rolul secției de contencios administrativ al Înaltei Curți având

ca obiect excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate al reclamantei intimate din 20 ianuarie 1994.

Cauza a fost repusă pe rol la cererea intimatei

din data de 18 noiembrie 2009 urmare soluționării irevocabile a

dosarului prin decizia nr. 4768 din 30 octombrie 2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, decizia prin care au fost respinsă

excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

din 20 ianuarie 1994.

Înalta Curte verificând decizia atacată

în raport de motivele invocate și având în vedere și înscrisurile noi

depuse în această fază procesuală, constată că

recursul este nefundat pentru considerentele ce urmează.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesual pasive invocată de recurentă pentru

prima dată în această fază procesuale, susținerile sale

sunt vădit nefondate.

Curtea observă sub acest aspect că

deși calitatea procesuală este o condiție de admisibilitate a

acțiunii, pârâta recurentă, ca parte interesată să

clarifice legitimarea sa pasivă de la debutul acțiunii, nu a

susținut nici un moment, în raport de obiectul litigiului că nu ocupa

spațiul din care se solicită evacuarea sa și pe cale de

consecință nu datorează nici despăgubirile pretinse de

reclamant.

Potrivit întâmpinărilor depuse în cele

două dosare conexe recurenta a susținut că deține un titlu legal

pentru spațiul pe care îl ocupă cererea sa de evacuare fiind

nefondată, ceea ce constituie o recunoaștere și o confirmare explicită

a legitimării sale pasive în cauză.

Chiar dacă această excepție

dirimantă și absolută poate fi invocată în tot cursul

procesului până la finalizarea sa, exercițiul acestui drept trebuie

să se înscrie în limitele bunei credințe și potrivit scopului în

vederea căruia a fost recunoscut de lege.

Or, recurenta își întemeiază

această excepție pe o împrejurare care a intervenit în faza executării

silite a sentinței fondului cu ocazia prezentării executorului

judecătoresc în vederea evacuării sale, împrejurare pe care o

prezintă denaturat, alterând în mod evident realitatea, distinct de faptul

că nu depune nici un înscris în fundamentarea susținerilor sale.

Din actele depuse de intimata cu privire la această

chestiune, respectiv procesul verbal încheiat de executorii

judecătorești la data de 20 decembrie 2007 rezultă indubitabil

că spațiul era ocupat de recurentă, declarațiile sale prin

directorul general prezent, fiind consemnate în cuprinsul procesului verbal al

executorilor judecătorești.

Susținerea recurentei în sensul că

spațiul era ocupat de o altă societate comercială SC T.C.U.G. SA

este contrazisă de cele statuate prin sentința civilă nr. 5153/2008

a Judecătoriei Cluj Napoca în cadrul contestației la executare

formulate de SC T.C.U.G. SA, contestație soluționată în

contradictoriu și cu recurenta și care a fost respinsă ca

nefondată.

Potrivit acestei sentințe procesul

verbal încheiat la 20 decembrie 2007 este legal, evacuarea realizată la

acea dată vizând pe debitoarea I.C.P.T.T.T.C.U.G. SA și nu pe

contestatorul SC T.C.U.G. SA, care susținea că bunurile mobile

existente în spațiu sunt proprietatea sa, respectiv aportul său la

asocierea convenită cu debitoarea iar prin lăsarea bunurilor în

custodia unei terțe persoane juridice s-a realizat practic evacuarea sa

din spațiu.

Or, repunerea în discuție de către

recurentă în prezentul dosar, a unor susțineri cenzurate de o

instanță judecătorească și neconfirmate,

reprezintă  un exercițiu incorect al drepturilor sale procesuale pe

acest aspect.

Cu privire la nulitatea hotărârilor

pronunțate în cauză urmare încălcării dispozițiilor

legale care reglementează repunere pe rol a cauzelor suspendate în temeiul

art. 244 alin. (1) C. proc. civ. susținerile recurentei sunt de asemeni

nefondate.

Repunerea pe rol a dosarului suspendat la

data de 16 octombrie 2003 în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendare

menținute și prin încheierea din data de 11 februarie 2004 în baza

aceluiași temei, s-a făcut din oficiu în vederea verificării

îndeplinirii condițiilor perimării, așa cum, de altfel

arată și recurenta în cuprinsul criticilor sale.

Inexistența unei rezoluții de

repunere pe rol sau a unui referat al grefei, nu relevă nicio

vătămare a recurentei în sensul celor prevăzute de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., în condițiile în care la termenul din 24 noiembrie 2006

stabilit în vederea acestor verificări, recurenta pârâta a fost legal

citată, iar hotărârea de declinare a competenței

pronunțată de instanță la acea dată era supusă

recursului, recurs neexercitat de recurentă.

După conexarea cauzei, astfel

declinată, la prezentul dosar, recurenta a fost legal citată

formulându-se toate apărările în legătură și cu

cererea conexă, așa încât neregularitatea invocată nu se susține

sub aspectul consecințelor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

Critica de nemotivare întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este dezvoltată în

cuprinsul recursului, rămânând o simplă afirmație a recurentei.

Distinct de această decizie

instanța de apel este argumentată în fapt și în drept în

limitele motivelor de apel formulate cu respectarea întru totul a

dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. precum și a celor prevăzute

în art. 295 C. proc. civ. referitoare la judecarea apelului.

Cu privire la critica vizând inexistența

unei fapte ilicite și a unui prejudiciu cert Curtea subliniază în

primul rând că tot ceea ce ține de constatarea existenței

elementelor răspunderii civile delictuale reprezintă o chestiune de

fapt, de atributul suveran al instanței fondului sau apelului din

perspectiva caracterului său devolutiv, care scapă controlului

casației.

Potrivit principiului înscris în art. 998

999 C. civ. cel care este lezat printr-un fapt prejudiciabil poate exercita

acțiunea în daune.

Or, în cauză probele relevă

incontestabil că reclamanta intimată este titulara dreptului de

proprietate asupra spațiului în litigiu, de care pârâta recurentă a

uzat fără niciun drept, ceea ce justifică obligarea sa la plata

despăgubirii solicitate conform celor consacrate în textele

susmenționate.

Susținerea recurentei potrivit

căreia intimata nu putea să închirieze spațiul deoarece nu avea

acest obiect de activitate este fără relevanță

juridică deoarece temeiul răspunderii sale civile delictuale

rezidă în faptul ocupării fără drept a spațiului

intimatei, independent de destinația pe care aceasta înțelege să

o dea bunului său, iar criteriul utilizat pentru cuantificarea

prejudiciului este o chestiune lăsată la latitudinea instanței

de fond cu condiția să își argumenteze punctul de vedere,

condiție îndeplinită în cauză, prin utilizarea unui criteriu

obiectiv și echitabil respectiv chiriile practicate în zonă pentru

spații similare.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. va respinse ca nefondat prezentul recurs și va

obliga pe recurentă în temeiul art. 2274 C. proc. civ. ca parte

căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată

către intimată în sumă de 9.000 lei potrivit dovezilor depuse în

acest sens.

Respinge recursul declarat de pârâta SC I.C.P.T.T.C.U.G.

SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 57 din 18 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la 9.000

lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2724/2011
scopului pentru care au fost construite inițial cele două construcții, cu motivarea că scopul declarat de reclamanți, înființarea unei microferme, nu este materializat. Împotriva Sentinței civile nr. 287 din data de 6 iulie 2010 pronunțată
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #133716)
ții Societatea B. cu sediul necunoscut și Administrația Imobiliară Oradea. A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilului situat în Oradea, înscris in CF nr. 944 Oradea, nr. top. 3159/1,
ÎCCJ 2011-11-15
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3610/2011
respingerea recursului declarat de societatea pârâtă, arătând în apărare că, despăgubirile sunt datorate pentru întreaga suprafață de teren, de 829 mp, în baza art. 998 C. civ. Tot printr-un script intitulat ”concluzii scrise” (f.35), recur
ÎCCJ 2013-10-09
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4351/2013
se opune demersului reclamantei pârâte. Reține instanța de fond că, în cuprinsul acestui act jurisdicțional se afirmă fără echivoc că „suprafața de 73,08 m.p. calculată în urma măsurătorii și aflată în litigiu a fost atribuită prin contract
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2010
țită la măsuri reparatorii ce nu afectează contractul încheiat de către apelantă, după cum nici posesia terenului afectat de investiții. Prin această prismă, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de car
Sursă