ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 437/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3457 pronunțată la data de 11 septembrie 2007 de Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta SC U.G. SA împotriva pârâtei SC I.C.P.T.T.C.U.G. SA și în consecință s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață construită de 1.758 mp – hală de producție pulberi metalice, imobil înscris în Cluj Napoca pe numele reclamantei și a fost obligată pârâta și la plata către reclamantă a sumei de 109.318,5 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului pentru perioada până la 16 mai 2003 – 16 mai 2006. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat din probatoriile administrate că reclamanta este proprietara imobilelor în suprafață de 1.758 mp compus din teren și construcții înscris în C.F.

Cluj – Napoca, spațiu ocupat de mijloace de producție ce aparțin pârâtei, respectiv echipamente industriale cu destinația de stație de pulberi montate și folosite de pârâtă începând cu anul 1993. Apărarea pârâtei în sensul că este îndreptățită să dețină spațiul în litigiu în baza protocolului de divizare nr. 948 din 19 august 1991 încheiat cu reclamanta precum și în temeiul H.G. nr. 1296/1998 și al statutului său de societate cu obiect unic de activitate constând în cercetare-dezvoltare și microproducție de pulberi metalice, a fost apreciată de instanță ca nefondată față de dovezile administrate de reclamanta, respectiv certificatul de atestare al dreptului său de proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 20 ianuarie 1994 și extrasul de CF privind intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra spațiului în litigiu.

Calificând conduita pârâtei de a ocupa imobilul proprietatea reclamantei fără acordul acesteia și fără a-i putea opune un titlu, ca o faptă ilicită în sensul art. 998 – art. 999 C. civ., tribunalul a admis și cererea de despăgubiri formulată de reclamantă pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 16 mai 2003 – 16 mai 2006. Împotriva acestei sentințe precum și împotriva încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2007 prin care s-a dispus conexarea la prezentul dosar a cauzei ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Comercial Cluj prin care reclamanta solicită evacuarea pârâtei din spațiului în litigiu, a declarat apel societatea pârâtă invocând atât neregularități de procedură cât și critici de fond referitoare la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Prin decizia civilă nr. 57 din data de 18 martie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. Răspunzând criticilor formulate instanța de apel constată că dosarul conex având ca obiect cererea reclamantei de evacuare a pârâtei din spațiu a fost suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din 11 februarie 2004, iar prin încheierea din data de 24 noiembrie 2006 Tribunalul Cluj, secția mixtă, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, hotărârea rămasă irevocabilă, prin nerecurare.

Reține Curtea de Apel totodată că ,deși formal nu există o dispoziție expresă de repunere pe rol, din cuprinsul încheierii din 24 noiembrie 2006 rezultă cu puterea evidenței că dosarul a fost repus pe rol și judecata a continuat în condiții de contradictorialitate, hotărârea de declinare a competenței nefiind atacată de pârâtă, căreia în acest context nu i s-a produs nicio vătămare de natură să atragă anularea actelor de procedură. Instanța de apel constată sub acest prim motiv analizat că după conexarea celor două cauze de către Tribunalul Comercial Cluj, pârâta și-a exercitat toate drepturile procesuale prin excepțiile și apărările formulate, iar prin cererea de apel nu formulează nicio critică de netemeinicie cu privire la fondul cererii de evacuare.

Referitor la obligarea pârâtei la plata de despăgubiri constând în lipsa de folosință a imobilului de către reclamantă, instanța apreciază că probatoriu administrat a relevat faptul că reclamanta este îndreptățită la reparația solicitată, conform criteriului propus, respectiv chiriile practicate în zonă, atestate de raportul de expertiză, efectuat în cauză și necontestat de către pârâtă. Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2008, pârâta a formulat recurs împotriva deciziei curții de apel solicitând modificarea hotărârii atacate admiterea apelului său împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Comercial Cluj precum și împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2007 și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

Criticile recurentei întemeiate în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. au vizat următoarele aspecte: - Pe cale de excepție recurenta a invocat lipsa calității sale procesual pasive susținând că la data punerii în executare silită a sentinței pronunțate de Tribunalul Comercial Cluj ca primă instanță s-a constatat că spațiul în litigiu este în mod efectiv ocupat de un terț respectiv SC T.C.U.G. SA ceea ce în opinia recurentei dovedește lipsa de identitate între persoana chemată în judecată și persoana care are calitate procesual pasivă. Sub aspectul soluției adoptate pe fondul cauzei recurenta susține că hotărârea instanței de apel este nemotivată în condițiile în care instanța a primit în bloc apărările intimatei și a ratificat hotărârea primei instanțe.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta arată că evacuarea sa din imobil este rezultatul încălcării dispozițiilor art. 244 C. proc. civ. și ale art. 105 C. proc. civ. deoarece dosarul conex având ca obiect evacuarea sa din spațiu, a fost suspendat la data de 16 noiembrie 2003, iar la termenul din 24 noiembrie 2006 instanța investită cu soluționarea cauzei și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Comercial Cluj fără să se dispună repunerea pe rol a cauzei. Ulterior, declinării de competență dosarul a fost conexat de Tribunalul Comercial Cluj potrivit încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2007 la prezenta cauză, deși, potrivit recurentei, s-a opus la conexare.

Apreciază recurenta că vătămarea sa procesuală rezistă în faptul că s-a aflat în imposibilitate de a-și fundamenta apărarea pe soluția care urma să se dea asupra chestiunii proprietății ce a determinat suspendarea dosarului conex. Sub un ultim aspect de nelegalitate recurenta susține că obligarea sa la plata daunelor interese pretinse, este nelegală față de inexistența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu cert condiții cerute de dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ. Potrivit recurentei intimata nu avea posibilitatea legală să obțină venituri din închirierea spațiului deoarece această activitate nu era inclusă în obiectul său, iar intimata nici nu avea posesia spațiului deoarece printr-o sentință judecătorească rămasă irevocabilă (nr. 338/2004) intimata a fost obligată să permită accesul salariaților institutului de cercetare în spațiul în litigiu, până la soluționarea irevocabilă a chestiunii proprietății.

În acest context, susține recurenta, intimata nu putea obține vreun beneficiu de pe urma folosirii spațiului cât timp nu avea posesia sa. Prin întâmpinarea formulată la data de 15 februarie 2009 intimata reclamantă SC U.C.U.G. SA a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacată pentru argumentele de fapt și de drept reținute în considerentele hotărârii. La data de 5 iunie 2007 Înalta Curte a suspendat judecata prezentului recurs în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

constând că soluționarea cauzei are legătură cu litigiul aflate pe rolul secției de contencios administrativ al Înaltei Curți având ca obiect excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al reclamantei intimate din 20 ianuarie 1994. Cauza a fost repusă pe rol la cererea intimatei din data de 18 noiembrie 2009 urmare soluționării irevocabile a dosarului prin decizia nr. 4768 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, decizia prin care au fost respinsă excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 20 ianuarie 1994. Înalta Curte verificând decizia atacată în raport de motivele invocate și având în vedere și înscrisurile noi depuse în această fază procesuală, constată că recursul este nefundat pentru considerentele ce urmează.

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurentă pentru prima dată în această fază procesuale, susținerile sale sunt vădit nefondate. Curtea observă sub acest aspect că deși calitatea procesuală este o condiție de admisibilitate a acțiunii, pârâta recurentă, ca parte interesată să clarifice legitimarea sa pasivă de la debutul acțiunii, nu a susținut nici un moment, în raport de obiectul litigiului că nu ocupa spațiul din care se solicită evacuarea sa și pe cale de consecință nu datorează nici despăgubirile pretinse de reclamant. Potrivit întâmpinărilor depuse în cele două dosare conexe recurenta a susținut că deține un titlu legal pentru spațiul pe care îl ocupă cererea sa de evacuare fiind nefondată, ceea ce constituie o recunoaștere și o confirmare explicită a legitimării sale pasive în cauză.

Chiar dacă această excepție dirimantă și absolută poate fi invocată în tot cursul procesului până la finalizarea sa, exercițiul acestui drept trebuie să se înscrie în limitele bunei credințe și potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege. Or, recurenta își întemeiază această excepție pe o împrejurare care a intervenit în faza executării silite a sentinței fondului cu ocazia prezentării executorului judecătoresc în vederea evacuării sale, împrejurare pe care o prezintă denaturat, alterând în mod evident realitatea, distinct de faptul că nu depune nici un înscris în fundamentarea susținerilor sale. Din actele depuse de intimata cu privire la această chestiune, respectiv procesul verbal încheiat de executorii judecătorești la data de 20 decembrie 2007 rezultă indubitabil că spațiul era ocupat de recurentă, declarațiile sale prin directorul general prezent, fiind consemnate în cuprinsul procesului verbal al executorilor judecătorești.

Susținerea recurentei în sensul că spațiul era ocupat de o altă societate comercială SC T.C.U.G. SA este contrazisă de cele statuate prin sentința civilă nr. 5153/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca în cadrul contestației la executare formulate de SC T.C.U.G. SA, contestație soluționată în contradictoriu și cu recurenta și care a fost respinsă ca nefondată. Potrivit acestei sentințe procesul verbal încheiat la 20 decembrie 2007 este legal, evacuarea realizată la acea dată vizând pe debitoarea I.C.P.T.T.T.C.U.G. SA și nu pe contestatorul SC T.C.U.G. SA, care susținea că bunurile mobile existente în spațiu sunt proprietatea sa, respectiv aportul său la asocierea convenită cu debitoarea iar prin lăsarea bunurilor în custodia unei terțe persoane juridice s-a realizat practic evacuarea sa din spațiu.

Or, repunerea în discuție de către recurentă în prezentul dosar, a unor susțineri cenzurate de o instanță judecătorească și neconfirmate, reprezintă un exercițiu incorect al drepturilor sale procesuale pe acest aspect. Cu privire la nulitatea hotărârilor pronunțate în cauză urmare încălcării dispozițiilor legale care reglementează repunere pe rol a cauzelor suspendate în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. susținerile recurentei sunt de asemeni nefondate. Repunerea pe rol a dosarului suspendat la data de 16 octombrie 2003 în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendare menținute și prin încheierea din data de 11 februarie 2004 în baza aceluiași temei, s-a făcut din oficiu în vederea verificării îndeplinirii condițiilor perimării, așa cum, de altfel arată și recurenta în cuprinsul criticilor sale.

Inexistența unei rezoluții de repunere pe rol sau a unui referat al grefei, nu relevă nicio vătămare a recurentei în sensul celor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care la termenul din 24 noiembrie 2006 stabilit în vederea acestor verificări, recurenta pârâta a fost legal citată, iar hotărârea de declinare a competenței pronunțată de instanță la acea dată era supusă recursului, recurs neexercitat de recurentă. După conexarea cauzei, astfel declinată, la prezentul dosar, recurenta a fost legal citată formulându-se toate apărările în legătură și cu cererea conexă, așa încât neregularitatea invocată nu se susține sub aspectul consecințelor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Critica de nemotivare întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este dezvoltată în cuprinsul recursului, rămânând o simplă afirmație a recurentei. Distinct de această decizie instanța de apel este argumentată în fapt și în drept în limitele motivelor de apel formulate cu respectarea întru totul a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. precum și a celor prevăzute în art. 295 C. proc. civ. referitoare la judecarea apelului. Cu privire la critica vizând inexistența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu cert Curtea subliniază în primul rând că tot ceea ce ține de constatarea existenței elementelor răspunderii civile delictuale reprezintă o chestiune de fapt, de atributul suveran al instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului său devolutiv, care scapă controlului casației.

Potrivit principiului înscris în art. 998 – 999 C. civ. cel care este lezat printr-un fapt prejudiciabil poate exercita acțiunea în daune. Or, în cauză probele relevă incontestabil că reclamanta intimată este titulara dreptului de proprietate asupra spațiului în litigiu, de care pârâta recurentă a uzat fără niciun drept, ceea ce justifică obligarea sa la plata despăgubirii solicitate conform celor consacrate în textele susmenționate.

Susținerea recurentei potrivit căreia intimata nu putea să închirieze spațiul deoarece nu avea acest obiect de activitate este fără relevanță juridică deoarece temeiul răspunderii sale civile delictuale rezidă în faptul ocupării fără drept a spațiului intimatei, independent de destinația pe care aceasta înțelege să o dea bunului său, iar criteriul utilizat pentru cuantificarea prejudiciului este o chestiune lăsată la latitudinea instanței de fond cu condiția să își argumenteze punctul de vedere, condiție îndeplinită în cauză, prin utilizarea unui criteriu obiectiv și echitabil respectiv chiriile practicate în zonă pentru spații similare. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinse ca nefondat prezentul recurs și va obliga pe recurentă în temeiul art. 2274 C. proc. civ. ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 9.000 lei potrivit dovezilor depuse în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I.C.P.T.T.C.U.G. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 57 din 18 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la 9.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.