ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2049/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V- a civilă, sub nr. 30860/3/2007 M.F. și M.S. au formulat contestație la titlu în contradictoriu cu intimata creditoare S.A.C.G., prin care au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 915 din 19 februarie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă, lămurire care să privească datele de identificare ale imobilului.

S-a arătat că s-a recurs la formularea acestei cereri deoarece prin hotărârea menționată s-a dispus obligarea pârâților să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 852 mp și construcție, astfel: corp A – subsol, pivniță, cameră centrală termică, patru încăperi, WC serviciu; parter – un apartament format din patru camere, baie, bucătărie, două cămări, hol, terasă închisă, WC serviciu; etajul 1 compus din apartament cu două camere, terasă, baie, bucătărie, cameră, o garsonieră (vestibul, baie, cameră); etaj 2 (mansardă, spălătorie, două camere servitori, o cameră, încăperi cu destinația de pod și depozit); corpul B – clădire veche.

Prin aceeași cerere, contestatorii au solicitat să se dispună suspendarea executării silite cu termen la 18 septembrie 2007, deoarece în dosarul de executare nr. 137/2007 s-a emis de către BEJ R.G. somația nr. 137 din 12 septembrie 2007 și totodată, să se dispună anularea formelor de executare emise în dosarul de executare menționat. În motivarea contestației la titlu, se arată că în dispozitivul sentinței învestită cu formulă executorie, având formularea anterior redată, nu este menționată adresa la care contestatorii locuiesc și care, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10 februarie 1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, apartament compus din două camere, hol, bucătărie, cămară, baie, WC, culoar, vestibul, balcon, terasă și două pivnițe, astfel încât, imobilul proprietatea lor nu poate fi identificat în conținutul titlului executoriu anterior menționat.

De asemenea, un alt aspect în care dispozitivul sentinței titlu executoriu se impune a fi lămurit, este acela că s-a respins capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâților, ceea ce echivalează în opinia contestatorilor că, sub aspectul existenței dreptului de proprietate, conviețuiesc atât contractul de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10 februarie 1997 care a rămas un titlu valabil, cât și titlul de proprietate opus de intimata S.C.A. Pe de altă parte, contestatorii solicită instanței să fie lămurită și împrejurarea că în motivarea sentinței civile nr. 915 aceasta apare ca fiind pronunțată la 10 septembrie 2000, pe când din dispozitiv rezultă că aceeași hotărâre a fost pronunțată la 19 septembrie 2000. În consecință, contestatorii solicită instanței să se constate că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 581 C. proc.

civ., astfel că se impune suspendarea executării până la soluționarea contestației la titlu formulate. Prin sentința civilă nr. 1445 din 9 noiembrie 2007 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația la titlu cu care a fost învestit, luându-se act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut cu privire la pretinsa lipsă de identitate a imobilului afirmată de contestatori în conținutul motivării contestației la titlu, că aceasta constituia o apărare ce putea fi invocată la soluționarea litigiului dintre părți pe fondul lui, așa cum judicios a susținut și intimata în conținutul întâmpinării.

S-a mai constatat că în contractul de vânzare-cumpărare al contestatorilor nr. N 02532 din 10 februarie 1997 nu se precizează corpul de clădire în care este situat apartamentul fostă proprietatea lor, corpurile de clădire nefiind precizate nici în cartea de imobil, astfel încât, s-au înlăturat susținerile contestatorilor în sensul că apartamentul pe care îl ocupă este situat în corpul A; singura mențiune din acest punct de vedere, rezultă din vechiul contract de închiriere al acestora, înscris în care se menționează însă despre corpul 1 de clădire, iar nu corpul A; s-a constatat, pe de altă parte, că în cauză contestatorii nu au administrat probe din care să rezulte că vechiul corp 1 al clădirii, la nivelul anului 1982, este în prezent corpul A. Totodată, Tribunalul a mai apreciat că și în ipoteza în care s-ar fi făcut această dovadă, din cuprinsul titlului executoriu rezultă că pârâții au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, atât corpul A cât și corpul B, astfel că, indiferent în care corp de clădire s-ar afla apartamentul pe care îl ocupă contestatorii,

hotărârea le este opozabilă și le revine obligația de a restitui intimatei partea din imobil pe care au ocupat-o în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10 februarie 1997. S-a reținut că susținerea potrivit căreia motivarea sentinței civile nr. 915 din 10 septembrie 2000 poartă o dată diferită decât cea din însăși sentința, nu relevă decât o eroare materială ce poate fi îndreptată pe calea procedurii specifice prevăzute de lege pentru aceasta și nu poate constitui un motiv de analiză în cadrul prezentei contestații la titlu.

Așadar, ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței civile prin care s-a admis acțiunea în revendicare promovată de intimata S.C.A., contestatorilor le revine obligația legală de a-i preda acesteia imobilul pe care l-au deținut în proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare perfectat în baza Legii nr. 112/1995, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că acest act juridic a fost salvat de la nulitatea absolută, câtă vreme procedându-se la compararea celor două titluri de proprietate exhibate de părți, instanțele au dat preferință titlului intimatei creditoare, astfel încât, actul juridic de care se prevalează contestatorii a fost lipsit de efecte, devenind caduc. În termen legal, împotriva acestei sentințe, contestatorii au formulat apel criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, contestatorii au preluat întreaga motivare a contestației la titlu cu care au investit prima instanță, arătând că tribunalul a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică având în vedere că nu există identitate între imobilul descris în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 915 din 10 septembrie 2000 și imobilul ce se află în proprietatea lor, solicitând instanței de apel să constate că asupra imobilului a cărui eliberare s-a solicitat prin somația emisă în dosarul de executare nr. 137/2007, apelanții contestatori dețin un titlu valabil. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de apel, prin care a solicitat menținerea soluției primei instanțe și în consecință, respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 155 A din 24 iunie 2008 Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-contestatori M.F. și M.S., împotriva sentinței civile nr. 1445 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a civilă. Apelanții au fost obligați la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele: Obiectul cererii deduse judecății în dosarul primei instanțe, a vizat exclusiv contestația la titlu reprezentat de sentința civilă nr. 915 din 19 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, precizare ce se impune deoarece în petitul acestei cereri, apelanții contestatori au solicitat mai întâi anularea formelor de executare, după care au indicat aspectele sub care se impunea, în opinia lor, a fi lămurit titlul executoriu.

Drept urmare, relativ la solicitarea de anulare a formelor de executare, Curtea a apreciat că este o cerere accesorie cererii principale, pentru care s-a uzat de forma de procedură a contestației la titlu, situație în care, în privința regulilor de competență, au fost operante prevederile art. 17 C. proc. civ., text care dă în competența instanței învestite cu soluționarea cererii principale, și soluționarea cererilor accesorii sau incidentale formulate în aceeași cauză. Curtea a apreciat asupra caracterului accesoriu al cererii privind anularea formelor de executare dispuse în dosarul constituit la BEJ R.G.

sub nr. 137/2007, întrucât, dacă s-ar fi constatat caracterul întemeiat al contestației la titlu și în consecință, s-ar fi lămurit dispozitivul sentinței, în sensul că obligația executorie din conținutul acestuia nu privește (în tot sau în parte) și imobilul ocupat de apelanții contestatori, unei asemenea constatări, nu i s-ar fi putut da eficiență decât prin anularea formelor de executare dispuse, prin ipoteză, asupra unei părți din imobilul pentru care intimata reclamantă nu deținea un titlu executoriu. Se constată din conținutul sentinței civile nr. 9015 din 19 septembrie 2000 că cererea de chemare în judecată a fost formulată de intimata reclamantă, S.C.A.G. în contradictoriu nu numai cu apelanții contestatori M.F.

și M.S., ci și cu pârâții T.A. și G., M.A.G., Primăria Municipiului București și SC A. SA. Obligația executorie, și deci, aptă de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, este cea prin care pârâții au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 2, compus din teren în suprafață de 850 mp și construcții corp A și B (cu individualizarea structurii corpului A pentru fiecare nivel al acestuia).

În consecință, această dispoziție executorie a fost opozabilă fiecăruia dintre pârâți, numai în ce a privit partea de imobil deținută de fiecare dintre ei, nefiind necesar ca dispozitivul să individualizeze apartamentul cumpărat de fiecare dintre pârâții persoane fizice, aspect care se desprinde din cercetarea conținutului fiecărui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contractul apelanților contestatori, fiind cel cu nr. N 02532 din 10 februarie 1997; în plus, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare al fiecăruia dintre pârâți, deci și a celui al apelanților, a făcut de asemenea obiect de analiză în cauza finalizată prin pronunțarea titlului executoriu reprezentat în sentința civilă nr. 915 din 19 februarie 2000. Prin urmare, față de cele anterior expuse, Curtea a apreciat că prima instanță în mod legal și temeinic a dezlegat această susținere a contestatorilor privind presupusa lipsă de identitate dintre imobilul a cărui structură a fost descrisă în dispozitivul sentinței sub aspectul construcțiilor și cel dobândit de apelanți prin contractul de vânzare-cumpărare menționat.

Nefondată a fost și afirmația apelanților că asupra acestui imobil dețin un titlu de proprietate valabil, deoarece urmare a admiterii acțiunii în revendicare și împotriva lor, s-a constatat ineficacitatea acestuia, prin mecanismul comparării titlurilor opuse de fiecare dintre părți, conform regulilor presupuse de soluționarea cererilor în revendicare. Împrejurarea că prin aceeași sentință, s-a respins cererea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al apelanților, a fost relevantă doar sub aspectul modalității de soluționare a cererii în revendicare, menținerea valabilității titlului lor, lăsându-i în poziția unor posesori neproprietari care opun spre comparare un titlu provenind de la un autor diferit decât cel al intimatei reclamante, împrejurare de fapt utilă instanței ce a soluționat fondul cauzei, pentru determinarea corectă a soluției juridice de rezolvare a cererii în revendicare.

Față de cele ce preced, Curtea a constatat că în mod legal și temeinic prima instanță a apreciat că titlul executoriu nu conține dispoziții care au nevoie de lămuriri suplimentare pe calea contestației la titlu, formulate în baza art. 399 alin. (1) coroborat cu art. 400 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, s-a respins apelul ca nefondat, în baza art. 296 C. proc. civ. Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii M.F. și M.S. care au susținut că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

deoarece instanța nu a făcut o apreciere justă a prevederilor legale în analizarea lămuririi înțelesului, titlului executoriu, în raport de contractul de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10 februarie 1997. Se susține că, din conținutul dispozitivului titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr. 915 din 10 septembrie 2000, rezultă că, sub aspectul existenței dreptului de proprietate, relevant este titlul de proprietate pe care ei îl dețin, și anume contractul de vânzare-cumpărare nr. N 02532/1997 ce nu a fost anulat de instanță. Se mai consideră că se impune pe fond admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare, dispuse în dosarul nr. 137 din 12 septembrie 2007 al Biroului de Executori Judecătorești R.G.

Recursul declarat de contestatorii M.F. și M.S. este nefondat pentru considerentele ce succed: Acțiunea dedusă judecății are ca obiect contestația la titlu reprezentată de sentința civilă nr. 915 din 19 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin care pârâții au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 850 mp și construcții corp A și B, identificate și individualizate prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Criticile recurenților nu pot fi primite, instanța de apel a procedat la o justă interpretare și aplicare a art. 399 alin. (1) coroborat cu art. 400 C. proc.

civ., reținând că dispoziția executorie a sentinței civile este opozabilă fiecăreia dintre părți, numai în ce privește partea de imobil deținută de fiecare dintre pârâți, nefiind necesar ca dispozitivul sentinței să individualizeze apartamentul cumpărat de fiecare pârât. De asemenea, s-a considerat că legal prima instanță a apreciat că titlul executoriu nu conține dispoziții ce au nevoie de lămuriri suplimentare pe calea contestației la titlu, dezlegându-se și susținerea contestatorilor privind lipsa de identitate dintre imobilul identificat prin dispozitivul sentinței și cel dobândit prin contractul de vânzare nr. N 02532 din 10 februarie 1997. Nu este deci incident motivul de modificare a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții M.F. și M.S. împotriva deciziei nr. 155 A din 24 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010 .