ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2049/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2049/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V- a civilă, sub nr. 30860/3/2007 M.F. și M.S.

au formulat contestație la titlu în contradictoriu cu intimata creditoare S.A.C.G.,

prin care au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de

sentința civilă nr. 915 din 19 februarie 2000, pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă, lămurire care să

privească datele de identificare ale imobilului.

S-a arătat că s-a recurs la

formularea acestei cereri deoarece prin hotărârea menționată s-a dispus

obligarea pârâților să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 852 mp

și construcție, astfel: corp A – subsol, pivniță, cameră centrală termică,

patru încăperi, WC serviciu; parter – un apartament format din patru camere,

baie, bucătărie, două cămări, hol, terasă închisă, WC serviciu; etajul 1 compus

din apartament cu două camere, terasă, baie, bucătărie, cameră, o garsonieră

(vestibul, baie, cameră); etaj 2 (mansardă, spălătorie, două camere servitori,

o cameră, încăperi cu destinația de pod și depozit); corpul B – clădire veche.

Prin aceeași cerere, contestatorii

au solicitat să se dispună suspendarea executării silite cu termen la 18

septembrie 2007, deoarece în dosarul de executare nr. 137/2007 s-a emis de

către BEJ R.G. somația nr. 137 din 12 septembrie 2007 și totodată, să se

dispună anularea formelor de executare emise în dosarul de executare menționat.

În motivarea contestației la titlu,

se arată că în dispozitivul sentinței învestită cu formulă executorie, având

formularea anterior redată, nu este menționată adresa la care contestatorii

locuiesc și care, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10

februarie 1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, apartament compus din două

camere, hol, bucătărie, cămară, baie, WC, culoar, vestibul, balcon, terasă și

două pivnițe, astfel încât, imobilul proprietatea lor nu poate fi identificat

în conținutul titlului executoriu anterior menționat.

De asemenea, un alt aspect în care

dispozitivul sentinței titlu executoriu se impune a fi lămurit, este acela că

s-a respins capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare

ale pârâților, ceea ce echivalează în opinia contestatorilor că, sub aspectul

existenței dreptului de proprietate, conviețuiesc atât contractul de vânzare-cumpărare

nr. N 02532 din 10 februarie 1997 care a rămas un titlu valabil, cât și titlul

de proprietate opus de intimata S.C.A.

Pe de altă parte, contestatorii

solicită instanței să fie lămurită și împrejurarea că în motivarea sentinței

civile nr. 915 aceasta apare ca fiind pronunțată la 10 septembrie 2000, pe când

din dispozitiv rezultă că aceeași hotărâre a fost pronunțată la 19 septembrie

2000.

În consecință, contestatorii

solicită instanței să se constate că sunt îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 581 C. proc. civ., astfel că se impune suspendarea executării

până la soluționarea contestației la titlu formulate.

Prin sentința civilă nr. 1445 din 9

noiembrie 2007 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca

neîntemeiată contestația la titlu cu care a fost învestit, luându-se act că

intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut cu privire la pretinsa lipsă de identitate a

imobilului afirmată de contestatori în conținutul motivării contestației la

titlu, că aceasta constituia o apărare ce putea fi invocată la soluționarea

litigiului dintre părți pe fondul lui, așa cum judicios a susținut și intimata

în conținutul întâmpinării.

S-a mai constatat că în contractul

de vânzare-cumpărare al contestatorilor nr. N 02532 din 10 februarie 1997 nu se

precizează corpul de clădire în care este situat apartamentul fostă

proprietatea lor, corpurile de clădire nefiind precizate nici în cartea de

imobil, astfel încât, s-au înlăturat susținerile contestatorilor în sensul că

apartamentul pe care îl ocupă este situat în corpul A; singura mențiune din

acest punct de vedere, rezultă din vechiul contract de închiriere al acestora,

înscris în care se menționează însă despre corpul 1 de clădire, iar nu corpul

A; s-a constatat, pe de altă parte, că în cauză contestatorii nu au administrat

probe din care să rezulte că vechiul corp 1 al clădirii, la nivelul anului 1982,

este în prezent corpul A.

Totodată, Tribunalul a mai apreciat

că și în ipoteza în care s-ar fi făcut această dovadă, din cuprinsul titlului

executoriu rezultă că pârâții au fost obligați să lase reclamantei în deplină

proprietate și liniștită posesie, atât corpul A cât și corpul B, astfel că,

indiferent în care corp de clădire s-ar afla apartamentul pe care îl ocupă

contestatorii, hotărârea le este opozabilă și le revine obligația de a restitui

intimatei partea din imobil pe care au ocupat-o în baza contractului de vânzare-cumpărare

nr. N 02532 din 10 februarie 1997.

S-a reținut că susținerea potrivit

căreia motivarea sentinței civile nr. 915 din 10 septembrie 2000 poartă o dată

diferită decât cea din însăși sentința, nu relevă decât o eroare materială ce

poate fi îndreptată pe calea procedurii specifice prevăzute de lege pentru

aceasta și nu poate constitui un motiv de analiză în cadrul prezentei

contestații la titlu.

Așadar, ca urmare a rămânerii

irevocabile a sentinței civile prin care s-a admis acțiunea în revendicare

promovată de intimata S.C.A., contestatorilor le revine obligația legală de a-i

preda acesteia imobilul pe care l-au deținut în proprietate în baza

contractului de vânzare-cumpărare perfectat în baza Legii nr. 112/1995, fiind

lipsită de relevanță împrejurarea că acest act juridic a fost salvat de la

nulitatea absolută, câtă vreme procedându-se la compararea celor două titluri

de proprietate exhibate de părți, instanțele au dat preferință titlului intimatei

creditoare, astfel încât, actul juridic de care se prevalează contestatorii a

fost lipsit de efecte, devenind caduc.

În termen legal, împotriva acestei

sentințe, contestatorii au formulat apel criticând soluția pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel,

contestatorii au preluat întreaga motivare a contestației la titlu cu care au

investit prima instanță, arătând că tribunalul a pronunțat o sentință nelegală

și netemeinică având în vedere că nu există identitate între imobilul descris în

titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 915 din 10 septembrie 2000

și imobilul ce se află în proprietatea lor, solicitând instanței de apel să

constate că asupra imobilului a cărui eliberare s-a solicitat prin somația

emisă în dosarul de executare nr. 137/2007, apelanții contestatori dețin un

titlu valabil.

Intimata reclamantă a formulat

întâmpinare la motivele de apel, prin care a solicitat menținerea soluției

primei instanțe și în consecință, respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 155 A din 24 iunie 2008 Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-contestatori

M.F. și M.S., împotriva sentinței civile nr. 1445 din 9 noiembrie 2007

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a civilă. Apelanții au fost

obligați la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel București a reținut următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății în

dosarul primei instanțe, a vizat exclusiv contestația la titlu reprezentat de

sentința civilă nr. 915 din 19 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, precizare ce se impune deoarece în petitul

acestei cereri, apelanții contestatori au solicitat mai întâi anularea formelor

de executare, după care au indicat aspectele sub care se impunea, în opinia

lor, a fi lămurit titlul executoriu.

Drept urmare, relativ la solicitarea

de anulare a formelor de executare, Curtea a apreciat că este o cerere

accesorie cererii principale, pentru care s-a uzat de forma de procedură a

contestației la titlu, situație în care, în privința regulilor de competență,

au fost operante prevederile art. 17 C. proc. civ., text care dă în competența

instanței învestite cu soluționarea cererii principale, și soluționarea

cererilor accesorii sau incidentale formulate în aceeași cauză.

Curtea a apreciat asupra

caracterului accesoriu al cererii privind anularea formelor de executare

dispuse în dosarul constituit la BEJ R.G. sub nr. 137/2007, întrucât, dacă s-ar

fi constatat caracterul întemeiat al contestației la titlu și în consecință,

s-ar fi lămurit dispozitivul sentinței, în sensul că obligația executorie din

conținutul acestuia nu privește (în tot sau în parte) și imobilul ocupat de

apelanții contestatori, unei asemenea constatări, nu i s-ar fi putut da

eficiență decât prin anularea formelor de executare dispuse, prin ipoteză,

asupra unei părți din imobilul pentru care intimata reclamantă nu deținea un

titlu executoriu.

Se constată din conținutul sentinței

civile nr. 9015 din 19 septembrie 2000 că cererea de chemare în judecată a fost

formulată de intimata reclamantă, S.C.A.G. în contradictoriu nu numai cu

apelanții contestatori M.F. și M.S., ci și cu pârâții T.A. și G., M.A.G.,

Primăria Municipiului București și SC A. SA.

Obligația executorie, și deci, aptă

de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, este cea prin care

pârâții au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în București, sector 2, compus din teren în suprafață de 850 mp

și construcții corp A și B (cu individualizarea structurii corpului A pentru

fiecare nivel al acestuia).

În consecință, această dispoziție executorie

a fost opozabilă fiecăruia dintre pârâți, numai în ce a privit partea de imobil

deținută de fiecare dintre ei, nefiind necesar ca dispozitivul să

individualizeze apartamentul cumpărat de fiecare dintre pârâții persoane

fizice, aspect care se desprinde din cercetarea conținutului fiecărui contract

de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contractul

apelanților contestatori, fiind cel cu nr. N 02532 din 10 februarie 1997; în

plus, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare al fiecăruia dintre

pârâți, deci și a celui al apelanților, a făcut de asemenea obiect de analiză

în cauza finalizată prin pronunțarea titlului executoriu reprezentat în

sentința civilă nr. 915 din 19 februarie 2000.

Prin urmare, față de cele anterior

expuse, Curtea a apreciat că prima instanță în mod legal și temeinic a dezlegat

această susținere a contestatorilor privind presupusa lipsă de identitate

dintre imobilul a cărui structură a fost descrisă în dispozitivul sentinței sub

aspectul construcțiilor și cel dobândit de apelanți prin contractul de vânzare-cumpărare

menționat.

Nefondată a fost și afirmația

apelanților că asupra acestui imobil dețin un titlu de proprietate valabil,

deoarece urmare a admiterii acțiunii în revendicare și împotriva lor, s-a

constatat ineficacitatea acestuia, prin mecanismul comparării titlurilor opuse

de fiecare dintre părți, conform regulilor presupuse de soluționarea cererilor

în revendicare.

Împrejurarea că prin aceeași

sentință, s-a respins cererea în constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare al apelanților, a fost relevantă doar sub aspectul

modalității de soluționare a cererii în revendicare, menținerea valabilității

titlului lor, lăsându-i în poziția unor posesori neproprietari care opun spre

comparare un titlu provenind de la un autor diferit decât cel al intimatei

reclamante, împrejurare de fapt utilă instanței ce a soluționat fondul cauzei,

pentru determinarea corectă a soluției juridice de rezolvare a cererii în

revendicare.

Față de cele ce preced, Curtea a

constatat că în mod legal și temeinic prima instanță a apreciat că titlul

executoriu nu conține dispoziții care au nevoie de lămuriri suplimentare pe

calea contestației la titlu, formulate în baza art. 399 alin. (1) coroborat cu

art. 400 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, s-a respins apelul ca

nefondat, în baza art. 296 C. proc. civ.

Împotriva deciziei au declarat

recurs contestatorii M.F. și M.S. care au susținut că este incident motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece instanța nu a

făcut o apreciere justă a prevederilor legale în analizarea lămuririi

înțelesului, titlului executoriu, în raport de contractul de vânzare-cumpărare

nr. N 02532 din 10 februarie 1997.

Se susține că, din conținutul

dispozitivului titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr. 915 din 10

septembrie 2000, rezultă că, sub aspectul existenței dreptului de proprietate, relevant

este titlul de proprietate pe care ei îl dețin, și anume contractul de vânzare-cumpărare

nr. N 02532/1997 ce nu a fost anulat de instanță.

Se mai consideră că se impune pe

fond admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare, dispuse

în dosarul nr. 137 din 12 septembrie 2007 al Biroului de Executori

Judecătorești R.G.

Recursul declarat de contestatorii M.F.

și M.S. este nefondat pentru considerentele ce succed:

Acțiunea dedusă judecății are ca

obiect contestația la titlu reprezentată de sentința civilă nr. 915 din 19

septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin

care pârâții au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 850 mp

și construcții corp A și B, identificate și individualizate prin raportul de

expertiză efectuat în cauză.

Criticile recurenților nu pot fi

primite, instanța de apel a procedat la o justă interpretare și aplicare a art.

399 alin. (1) coroborat cu art. 400 C. proc. civ., reținând că dispoziția

executorie a sentinței civile este opozabilă fiecăreia dintre părți, numai în

ce privește partea de imobil deținută de fiecare dintre pârâți, nefiind necesar

ca dispozitivul sentinței să individualizeze apartamentul cumpărat de fiecare

pârât. De asemenea, s-a considerat că legal prima instanță a apreciat că titlul

executoriu nu conține dispoziții ce au nevoie de lămuriri suplimentare pe calea

contestației la titlu, dezlegându-se și susținerea contestatorilor privind

lipsa de identitate dintre imobilul identificat prin dispozitivul sentinței și

cel dobândit prin contractul de vânzare nr. N 02532 din 10 februarie 1997.

Nu este deci incident motivul de

modificare a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru

care recursul va fi respins ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va

menține decizia ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții M.F. și M.S. împotriva deciziei nr. 155 A din 24 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 martie 2010

.