ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1882/2009

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin sentința penală nr. 87 PI din 23 martie 2009, a respins ca

nefondată plângerea formulată de petiționarul V.V. împotriva rezoluției nr. 6/P/2008

din 14 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.I., magistrat judecător la

Tribunalul Timiș sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246,

art. 247, art. 248, art. 250, art. 266, art. 289 și art. 291 C. pen.

În motivarea hotărârii, instanța de

fond a reținut că soluția de netrimitere în judecată a intimatului este legală,

actele premergătoare efectuate în verificarea faptelor penale reclamate în

plângere, neconfirmând date din care să rezulte existența acestora.

Astfel, magistratului I.I.,

judecător la Tribunalul Timiș i-a fost repartizat spre soluționare, urmare

hotărârii nr. 9 din 3 noiembrie 2006 a Colegiului de conducere al instanței,

dosarul nr. 6554/30/2006 – în care petiționarul avea calitatea de inculpat

fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen.

În cauza penală, judecătorul s-a

pronunțat asupra menținerii măsurii arestării preventive la data de 6 decembrie

2006, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor procesual penale care obligă

instanța în cursul procesului să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60

zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Măsurile dispuse de magistrat,

respectiv, de încunoștiințare a comandantului penitenciarului asupra conduitei

sfidătoare a inculpatului de a se întoarce cu spatele, cum și modul în care s-a

apreciat asupra utilității probelor solicitate în apărare, sunt atribuții

exclusive ale judecătorului, fiind de esența activității de judecată - așa încât

nu poate fi vorba de un comportament abuziv al judecătorului cauzei penale.

Urmare controlului judiciar efectuat

de prima instanță asupra legalității soluției de netrimitere în judecată, s-a

constatat că temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. – ce

reglementează unul din cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale

este împiedicată, a fost corect invocat.

În termen legal, petiționarul a

formulat recurs, susținând că există probe din care rezultă existența

infracțiunilor reclamate în plângere.

Ca o consecință se solicită casarea

hotărârii și pe fond admiterea plângerii.

Soluționând recursul petiționarului

în raport de dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub

toate aspectele, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Soluția dispusă de instanța de fond

s-a fundamentat pe o examinare riguroasă a actelor premergătoare efectuate care

nu au confirmat existența unui minim de date din care să rezulte că intimatul,

magistrat judecător a săvârșit infracțiunile reclamate în plângerea

petiționarului adresată organului de urmărire penală ca mod de sesizare în

sensul art. 221 C. proc. pen.

În activitatea de judecată, esența

atribuțiilor de serviciu a magistratului judecător, acesta este singurul care poate

decide asupra soluției, măsurilor procesuale ce pot fi luate în cursul

procesului fie că vizează măsuri preventive sau legate de asigurarea ordinii și

solemnității ședinței.

Nemulțumirile petiționarului față de

modul în care s-a soluționat cauza penală în care a avut calitatea de inculpat,

pot fi valorificate în cursul căilor de atac permise de legea procesual penală.

Cum actele premergătoare nu au

identificat un minim de date din care să rezulte săvârșirea de către intimat a

infracțiunilor sesizate în plângere s-a constatat în cauză incidența cazului

prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. – care împiedică punerea în mișcare a

acțiunii penale și motivează soluția de neîncepere a urmăririi penale,

rezoluție menținută de prima instanță, legal și temeinic.

Întrucât la examinarea din oficiu,

nu se constată existența vreunui caz care să justifice reformarea sentinței,

recursul petiționarului va fi respins ca nefondat conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar V.V. împotriva

sentinței penale nr. 87 PI din 23 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 mai 2009.