ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1882/2009

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin sentința penală nr. 87 PI din 23 martie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul V.V. împotriva rezoluției nr. 6/P/2008 din 14 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.I., magistrat judecător la Tribunalul Timiș sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246, art. 247, art. 248, art. 250, art. 266, art. 289 și art. 291 C. pen. În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că soluția de netrimitere în judecată a intimatului este legală, actele premergătoare efectuate în verificarea faptelor penale reclamate în plângere, neconfirmând date din care să rezulte existența acestora.

Astfel, magistratului I.I., judecător la Tribunalul Timiș i-a fost repartizat spre soluționare, urmare hotărârii nr. 9 din 3 noiembrie 2006 a Colegiului de conducere al instanței, dosarul nr. 6554/30/2006 – în care petiționarul avea calitatea de inculpat fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. În cauza penală, judecătorul s-a pronunțat asupra menținerii măsurii arestării preventive la data de 6 decembrie 2006, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor procesual penale care obligă instanța în cursul procesului să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Măsurile dispuse de magistrat, respectiv, de încunoștiințare a comandantului penitenciarului asupra conduitei sfidătoare a inculpatului de a se întoarce cu spatele, cum și modul în care s-a apreciat asupra utilității probelor solicitate în apărare, sunt atribuții exclusive ale judecătorului, fiind de esența activității de judecată - așa încât nu poate fi vorba de un comportament abuziv al judecătorului cauzei penale. Urmare controlului judiciar efectuat de prima instanță asupra legalității soluției de netrimitere în judecată, s-a constatat că temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. – ce reglementează unul din cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată, a fost corect invocat.

În termen legal, petiționarul a formulat recurs, susținând că există probe din care rezultă existența infracțiunilor reclamate în plângere. Ca o consecință se solicită casarea hotărârii și pe fond admiterea plângerii. Soluționând recursul petiționarului în raport de dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că nu este fondat. Soluția dispusă de instanța de fond s-a fundamentat pe o examinare riguroasă a actelor premergătoare efectuate care nu au confirmat existența unui minim de date din care să rezulte că intimatul, magistrat judecător a săvârșit infracțiunile reclamate în plângerea petiționarului adresată organului de urmărire penală ca mod de sesizare în sensul art. 221 C. proc.

pen. În activitatea de judecată, esența atribuțiilor de serviciu a magistratului judecător, acesta este singurul care poate decide asupra soluției, măsurilor procesuale ce pot fi luate în cursul procesului fie că vizează măsuri preventive sau legate de asigurarea ordinii și solemnității ședinței. Nemulțumirile petiționarului față de modul în care s-a soluționat cauza penală în care a avut calitatea de inculpat, pot fi valorificate în cursul căilor de atac permise de legea procesual penală. Cum actele premergătoare nu au identificat un minim de date din care să rezulte săvârșirea de către intimat a infracțiunilor sesizate în plângere s-a constatat în cauză incidența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen. – care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale și motivează soluția de neîncepere a urmăririi penale, rezoluție menținută de prima instanță, legal și temeinic. Întrucât la examinarea din oficiu, nu se constată existența vreunui caz care să justifice reformarea sentinței, recursul petiționarului va fi respins ca nefondat conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar V.V. împotriva sentinței penale nr. 87 PI din 23 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2009.