ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 423/59/2008 din 9
mai 2008, petentul V.D.T. a solicitat desființarea rezoluției nr. 12/P/2008 din
10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori C.V.B. și
L.G., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 205 C.
pen., art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.
În
ședința publică din 26 iunie 2008, petentul a invocat excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278
1
alin. (7) C. proc.
pen. și a solicitat instanței să sesizeze Curtea Constituțională pentru a se
pronunța asupra excepției invocate.
Prin
încheierea din aceeași zi, instanța a respins cererea de sesizare a Curții
Constituționale, cu motivarea că potrivit art. 278
1
alin. (8) lit.
a) C. proc. pen., instanța soluționând plângerea pe baza probelor existente la
dosar are posibilitatea să admită plângerea, să desființeze rezoluția sau
ordonanța, să trimită cauza la procuror, iar judecătorul este obligat să arate
motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și
împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.
A fixat termen pentru soluționarea plângerii la 23 iulie 2008.
Împotriva
încheierii din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a
declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 9, pct. 21,
pct. 3 și pct. 19 C. proc. pen.
Prin
decizia penală nr. 2475 din 25 iulie 2008 a Secției Penale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție recursul a fost admis, prioritar fiind cazul de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen.
Curtea a
motivat că instanța de fond în fața căreia a fost ridicată excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 278
1
alin. (7) C. proc.
pen., de către petent, nu a analizat cererea de sesizare în raport de
dispozițiile imperative ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Mai
mult, în motivarea încheierii s-a referit la dispozițiilor art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., deși din conținutul textului reprodus rezultă
că a avut în vedere dispozițiile art. 278
1
alin. (8) lit. b) C.
proc. pen. și nu a argumentat în niciun fel respingerea cererii de sesizare a
Curții Constituționale, limitându-se la redarea dispozițiilor legale
referitoare la soluțiile care pot fi pronunțate de către instanță în procedura
reglementată în art. 278
1
C. proc. pen.
Încheierea a fost casată în
parte și s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara în vederea
soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale.
La
termenul din 20 august 2008, petentul a formulat cerere de recuzare a
magistratului judecător I.D., invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de
art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
După ce
a formulat o a doua cerere de recuzare, prin încheierea din 27 noiembrie 2008,
cererea a fost respinsă cu motivarea că „motivele invocate de petent nu se
încadrează în dispozițiile art. 47 și următoarele C. proc. pen.”.
Pentru
termenul din 11 decembrie 2008, petentul a formulat și depus două cereri.
În prima
cerere a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 222 alin. (1) C.
proc. pen., raportate la art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. A
cerut sesizarea Curții Constituționale care să pronunțe o decizie prin care să
se stabilească că este neconstituțional înțelesul acestor dispoziții, în
accepțiunea jurisprudenței conform căreia partea vătămată nu poate face
plângere penală împotriva procurorului pentru rezoluțiile sau ordonanțele de
netrimitere în judecată, deoarece ar exercita o cale de atac neprevăzută de
lege. O astfel de interpretare ar însemna, susține petentul, a încălca
dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 15 alin. (1) din
Constituție, potrivit cărora „cetățenii beneficiază de drepturile și
libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile
prevăzute de acestea” .. și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, conform
cărora „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără
privilegii și fără discriminări”.
Prin cea
de-a doua cerere, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen., potrivit cărora:
„1.
Judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa
la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după
desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în
recurs.
De
asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a
exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea
cauză.”
A
solicitat ca, sesizată fiind Curtea Constituțională să pronunțe o decizie prin
care să declare neconstituționale dispozițiile art. 47 alin. (1) și (2) C.
proc. pen., în măsura în care prin termenul de soluționare „a unei cauze” se
înțelege numai soluționarea pe fond a cauzei, excluzându-se desființarea prin
recurs cu trimitere a încheierilor de nesesizare a Curții Constituționale,
atunci când în fața instanței de judecată este invocată o excepție de
neconstituționalitate, fiind o interpretare a termenului de soluționare a
cauzei, contrară Constituției.
A
susținut că din argumentarea, privind refuzul de a se abține făcută de
magistratul judecător „având în vedere obiectul cauzei și decizia Înaltei Curți
de Casație și Justiție, nu înțelege să se abțină”, se deduce că în cazul în
care încheierea recurată nu vizează soluționarea pe fond a pricinii, nu sunt
incidente dispozițiile art. 47 C. proc. pen., privind incompatibilitatea
judecătorului care s-a pronunțat anterior.
Prin
înțelesul de soluționare a cauzei, se înțelege numai soluționarea pe fond,
atunci când, prin respectiva hotărâre casată în recurs cu trimitere, nu a fost
soluționată cauza pe fond ci o cerere de sesizare a instanței constituționale,
consideră petentul că acest înțeles este în contradicție și încalcă
dispozițiile art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 11 alin. (1) și (2) din
Constituție și art. 6 din C.A.D.O.L.F.
Așa
fiind, prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2009, prima instanță, în
temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278
1
alin. (7), art. 222
alin. (1) și art. 47 alin. (1) C. proc. pen.
Referitor
la dispozițiile art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., s-a motivat că
petentul a invocat neconstituționalitatea acestor dispoziții, însă în motivarea
cererii se referă la probele administrate de procuror prin nerespectarea
dispozițiilor art. 85
6
C. proc. pen., audierea unor martori în mod
preferențial precum și că ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a
intimatului P.D. a fost adoptată nelegal, toate aceste fiind chestiuni ce
privesc fondul cauzei.
Cu
privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (1)
C. proc. pen., s-a motivat că din modul în care este formulată și argumentată
cu referire la practica judiciară, instanța a apreciat că în realitate nu se
invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen.,
ci se solicita Curții Constituționale să pronunțe o decizie interpretativă,
prin care să se stabilească că este neconstituțional înțelesul acestor
dispoziții în accepțiunea jurisprudenței, conform cărora partea vătămată nu
poate face plângerea împotriva procurorului pentru rezoluțiile sau ordonanțele
de netrimitere în judecată deoarece ar exercita o cale de atac neprevăzută de
lege.
În fine,
cu referire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin.
(1) și (2) C. proc. pen., instanța a reținut și motivat următoarele:
Prin
scriptul existent la dosar instanță, petentul a mai invocat excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
însă în dezvoltarea motivelor, acesta nu se referă la neconstituționalitatea
prevederilor art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ci dezvoltă motive pentru
care apreciază că judecătorul I.D. este incompatibil a soluționa cauza,
întrucât încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții
Constituționale a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Așadar,
din motivele expuse nerezultând în ce constă neconstituționalitatea
dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiva excepție nu
întrunește condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1994 pentru a fi sesizată
Curtea Constituțională. Prin cererea datată 12 august 2008, pentru aceste
considerente, petentul l-a recuzat pe judecătorul I.D., cererea de recuzare
fiind respinsă prin încheierea penală din 22 august 2008, iar cea de-a doua
cerere formulată de petent pentru aceleași motive a fost soluționată prin
încheierea penală de ședință din 27 noiembrie 2008.
Împotriva
încheierii a declarat recurs, în termen legal, petentul V.D.T., care a
criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală și a invocat cazurile de casare prevăzute
de art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., art. 385
9
pct. 3 C.
proc. pen., art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen. și art. 385
9
pct. 19 C. proc. pen.
A
susținut în esență că:
I-II –
Din moment ce prin decizia nr. 2475 din 25 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția penală, s-a admis recursul, iar în considerente se
motivează că prioritar este cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen., înseamnă că au fost admise și celelalte motive de recurs
și deci și cel privind incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat
încheierea casată de a judeca plângerea în continuare după casare;
III –
Incidența cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 9 C. proc.
pen., este atrasă de contradicția dintre motivarea hotărârii și dispozitivul
acesteia.
Petentul
susține că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47
alin. (1) și (2) C. proc. pen. Instanța face referire în considerente la alin.
(2) din art. 47 C. proc. pen., însă în dispozitiv se menționează „respinge
excepția de neconstituționalitate” numai a dispozițiilor art. 47 alin. (1) C.
proc. pen., omițând să se pronunțe și asupra dispozițiilor alin. (2) a căror
neconstituționalitate a invocat-o;
–
Instanța nu a motivat care din cele trei ipoteze ale art. 29 din Legea nr.
47/1992 constituie temeiul respingerii excepției de neconstituționalitate și
nici nu face vreo referire în cuprinsul încheierii la alin. (1), (2) sau (3)
ale art. 29;
–
Petentul critică greșita motivare privind respingerea excepției de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen. și art.
278
1
alin. (7) C. proc. pen.
A arătat
că nu numai că s-a referit la dispozițiile neconstituționale ale art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., dar prin memoriul scris a susținut și motivat că
dispozițiile art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., încalcă art. 53 din
Constituție, este restrâns dreptul la apărare în această fază procesuală
deoarece este inadmisibilă proba cu martori precum și expertiza grafologică,
sens în care a invocat și Decizia C.E.D.O. – G. contra României din 30
noiembrie 2006.
- În ce
privește motivarea care a stat la baza respingerii excepției de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
consideră că instanța a motivat greșit că „însă în dezvoltarea motivelor acesta
nu se referă la neconstituționalitatea prevederilor art. 47 alin. (1) și (2) C.
proc. pen., ci dezvoltă motivul pentru care apreciază că judecătorul I.D. este
necompetent”, aserțiune total nefondată deoarece și în memoriul privind
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (2) C.
proc. pen., a motivat că prin acele dispoziții sunt încălcate dispozițiile art.
21 alin. (1), (2) și (3), art. 11 alin. (1) și (2) și art. 1 alin. (5) din
Constituție, precum și ale art. 6 și 13 din C.E.D.O.
În fine,
pentru cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 19 susține că
judecătorul de fond a comis un exces de putere, trecând în domeniul unei alte
puteri constituite în stat, respectiv a autorității Curții Constituționale a
României, deoarece prin încheierea recurată „a respins excepția de
neconstituționalitate” a dispozițiilor art. 278
1
alin. (7), art. 222
alin. (1) și art. 47 alin. (1) C. proc. pen.
Având în
vedere că numai judecătorii instanței constituționale pot soluționa pe fond o
excepție de neconstituționalitate și nicidecum o instanță judecătorească,
hotărârea pronunțată în cauză este nelegală.
Verificând
încheierea prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că
recursul este fondat și urmează a fi admis pentru cele ce urmează:
Într-adevăr,
prin încheierea supusă recursului, instanța a respins excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278
1
alin. (7), art. 222
alin. (1) și art. 47 alin. (1) C. proc. pen., din această formulare putându-se
interpreta că a încălcat dispozițiile art. 385
9
pct. 19 C. proc.
pen.
Constatând
că nu sunt îndeplinite dispozițiile imperative ale art. 29 din Legea nr.
47/1992, judecătorul trebuia să respingă cererea de sesizare a Curții
Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționale.
Motivarea
din cuprinsul încheierii privind inadmisibilitatea sesizării Curții cu excepția
de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 278
1
pct. 7 și
art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen., este deficitară iar soluția
netemeinică.
Înalta
Curte, examinând condițiile de admisibilitate a sesizării Curții
Constituționale cu excepțiile invocate, în raport de prevederile art. 29 alin.
(1), (2) și (3) C. proc. pen., din Legea nr. 47/1992 apreciază ca fiind
admisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278
1
alin. (7) și art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și inadmisibilă excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen.
Cât privește
sesizarea cu excepția de neconstituționalitate a art. 278
1
alin. (7)
C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește condițiile de
admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., din
Legea nr. 47/1992, excepția având legătură cu soluționarea cauzei, iar textele
de lege în discuție nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie a
Curții Constituționale.
Opinia
instanței este în sensul că dispozițiile criticate sunt constituționale
.
Potrivit
art. 278
1
pct. 7 C. proc. pen., judecătorul, verifică rezoluția sau
ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a
oricăror înscrisuri noi prezentate.
Din dispozițiile
citate rezultă că în procedura prevăzută în art. 278
1
C. proc. pen.,
plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor
procurorului de netrimitere în judecată, nu se administrează probe cu excepția
înscrisurilor noi prezentate.
Potrivit
art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura
de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Referirea
la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278
1
alin. (7) C. proc.
pen., în raport de dispozițiile art. 53 din Constituție și invocarea în cerere
a cauzei G. contra României este nefondată.
Este de
observat în primul rând că, cauza G. contra României soluționată de C.E.D.O.
prin Hotărârea din 30 noiembrie 2006 a avut la bază o cerere de sesizare a
Curții din anul 2000.
La acea
dată în legea de procedură nu era prevăzută posibilitatea atacării unor
rezoluții sau ordonanțe ale procurorului de netrimitere în judecată, cu
plângere adresată instanței.
Între
timp și ca urmare a Deciziei nr. 486/1997 a Curții Constituționale, care a
declarat neconstituționale dispozițiile art. 278 C. proc. pen., în măsura în
care nu prevăd posibilitatea plângerii împotriva soluției procurorului în fața
unui tribunal legal constituit, legiuitorul român a introdus în Codul de procedură
penală instituția „plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau
ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată” (art. 278
1
C.
proc. pen.).
Este o
instituție introdusă prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 și nu numai că
nu restrânge exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de art.
53 din Constituție, dar oferă posibilitatea unei plângeri adresată unei
instanțe imparțiale.
Excepția
de neconstituționalitate a art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen., îndeplinește
și ea condițiile de admisibilitate prezentate de art. 29 din Legea nr. 47/1992,
excepția având legătură cu soluționarea cauzei, iar textele de lege în discuție
nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.
Cum
rezultă din cele ce preced, petentul a invocat neconstituționalitatea
dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de dispozițiile art.
21 alin. (1), (2) și (3), art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, art. 13 din
C.E.D.O.
Opinia
instanței este că dispozițiile criticate sunt constituționale.
Este
dreptul constituțional al oricărei persoane să se poată adresa justiției pentru
apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime și să aibă parte
de un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil.
Obiectivitatea
și imparțialitatea trebuie să stea la baza activității desfășurate de cei care
funcționează în cadrul procesului penal într-unul din organele judiciare
implicate în acest proces.
Incompatibilitatea
este instituția care permite înlăturarea persoanelor care făcând parte din
aceste organe pot fi suspectate datorită unor împrejurări personale de natură a
pune la îndoială obiectivitatea lor în soluționarea unei anumite cauze.
Art. 47
C. proc. pen., prevede cazurile de incompatibilitate a judecătorului care s-a
pronunțat anterior.
Astfel,
judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa
la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după
desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în
recurs.
De
asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a
exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea
cauză.
Faptul
că judecătorul a respins în cursul judecății o cerere de sesizare a Curții
Constituționale nu echivalează cu o antepronunțare.
În
speță, după ce judecătorul a respins cererea de sesizare a Curții
Constituționale și ca urmare a casării cu trimitere pentru a se pronunța asupra
cererii de sesizare a Curții Constituționale urmând să o analizeze sub aspectul
îndeplinirii dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins din nou
cererea cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29, nu
echivalează nici cu soluționarea cauzei și nici cu o antepronunțare.
Astfel,
legiuitorul i-a dat posibilitatea petentului să atace încheierea prin care i
s-a respins din nou cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar Înalta
Curte de Casație și Justiție sesizată cu recursul, constatând că sunt
îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992,
îl va admite și va sesiza Curtea Constituțională.
După
soluționarea de către Curtea Constituțională a excepțiilor ridicate de petent,
urmează ca judecata plângerii să fie continuată în fața Curții de Apel
Timișoara.
În fine,
cât privește neconstituționalitatea art. 222 alin. (1) C. proc. pen., în măsura
în care s-ar admite că partea vătămată nu poate face plângere penală împotriva
procurorului pentru soluțiile ce le adoptă, opinia instanței este că
dispozițiile criticate sunt constituționale.
Potrivit
art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o
persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a
cauzat prin infracțiune.
Potrivit
art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și
a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, nimeni nu este
mai presus de lege.
Rezultă
din cele de mai sus că nicio dispoziție legală nu împiedică o persoană care se
consideră vătămată urmare săvârșirii unei infracțiuni de către un procuror cu
ocazia adoptării unei soluții să se adreseze cu plângere penală organelor
competente.
Motivările
din ordonanța din 10 aprilie 2008 dată în dosarul nr. 12/P/2008 care face obiectul
plângerii în cauza de față, cu referiri la jurisprudență, nu pot fi obligatorii
pentru instanță, iar pe de altă parte practica judiciară este unanimă în
această materie, pe rolul instanțelor aflându-se mii de cauze având obiect
plângeri formulate în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., împotriva
soluțiilor de netrimitere în judecată a unor procurori sau judecători împotriva
cărora s-au făcut plângeri penale pentru soluțiile pronunțate în plângerile cu
care la rândul lor au fost învestiți.
Față de
considerentele mai sus expuse, Înalta Curte urmează să admită recursul, să
caseze încheierea și să rejudece cauza.
Rejudecând,
urmează să admită cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la
soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin.
(1) și (2) C. proc. pen., art. 222 alin. (1) C. proc. pen. și art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen.
Potrivit art. 303 alin. (6)
C. proc. pen., va dispune suspendarea judecății până la soluționarea de către
Curtea Constituțională a excepției.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de petiționarul V.D.T. împotriva încheierii din 22 ianuarie
2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr.
423/59/2008.
Casează
încheierea și rejudecând,
Admite
cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea
excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (2) C.
proc. pen., art. 278
1
alin. (7) și art. 222 alin. (1) C. proc. pen.
Suspendă
judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 3 februarie 2009.