ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2010

Prin sentința civilă nr. 75/PI din 6 februarie 2009

pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins excepția lipsei

de interes și excepția lipsei calității procesuale active

ca neîntemeiate, s-a respins cererea reclamantelor SC F.A. SA și

Asociația Salariaților C. din Timișoara în contradictoriu cu

pârâtele SC A.I.E. SA București, Autoritatea de Valorificare a Activelor

Statului București și a fost respinsă cererea reclamantelor

privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință prima instanță a reținut că O.G. nr. 25/2002

a intrat în vigoare ulterior perfectării actului juridic a cărui

nulitate se invocă, iar actul normativ nu retroactivează.

Interesul reclamantelor rezidă în aceea că

ele tind la întregirea patrimoniului lor, și au calitate procesuală

activă câtă vreme nulitatea absolută poate fi afirmată de

orice persoană interesată.

Apelul declarat de reclamante împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 160 din

26 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, iar apelantele obligate

la 4.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.I.E. SA București.

În considerentele deciziei s-a reținut că

la data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită nu

existau dispoziții legale care să condiționeze actul de

existența acordului unei terțe persoane, iar prevederile O.G. nr. 25/2002

nu retroactivează, temeiul de drept al acțiunii, bazat pe art. 19 din

ordonanță nefiind incident.

De asemenea, nici modificările ordonanței

prin O.G. nr. 27/2005 nu sunt incidente, deoarece efectele contractului

încheiat la 14 iunie 1999 s-au stins în 2004, anterior modificărilor

legislative.

S-a mai reținut că invocarea

nulității se putea realiza doar de partea vătămată,

respectiv A.V.A.S. București, pentru reclamanta Asociația

Salariaților C. Timișoara, promovarea acțiunii semnificând invocarea

propriei culpe.

Prin întâmpinarea înregistrată la 15 aprilie

2010, intimata SC A.I.E. SA a solicitat respingerea recursului și

menținerea deciziei atacate.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamantele

au declarat recurs, solicitând modificarea acesteia și pe fond, admiterea

acțiunii.

Recurentele critică ignorarea de către

instanțe clauza contractuală cuprinsă la art. 9.1 potrivit

căreia cumpărătorul se obligă ca până la data

îndeplinirii obligațiilor asumate prin contract, să nu cesioneze

toate sau o parte din acțiunile cumpărate de la vânzător și

să nu transmită unui terț contractul fără acordul

prealabil al vânzătorului.

Astfel, decizia s-a pronunțat cu încălcarea

legii, respectiv a legii părților, potrivit principiului consacrat la

art. 969 C. civ.

De asemenea, recurentele invocă greșita

interpretare și aplicare a O.G. nr. 25/2002, susținând că sunt

aplicabile contractului de cesiune dispozițiile art. 2 coroborate cu art. 3

alin. (1) lit. c) din ordonanță, cu modificările și

completările ulterioare, deoarece actul de cesiune din 24 august 1999 s-a efectuat

în perioada de derulare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

încheiat la 14 iunie 1999, contractul fiind în derulare și la 12 decembrie

2008, potrivit unei adrese emise de A.V.A.S., așa încât înlăturarea

aplicabilității O.G. nr. 27/2005 este nelegală.

Cu referire la faptul că propria culpă nu

poate fi invocată ca temei al desființării unui contract,

recurentele arată că acest principiu nu se aplică

nulităților absolute.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se

vor reține următoarele:

La data de 14 iunie 1999 s-a încheiat între F.P.S. (în

prezent A.V.A.S.) în calitate de vânzător și Asociatia

Salariaților C. în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni a avut ca obiect un pachet de 1.464.887 acțiuni,

reprezentând 39,77% din capitalul social subscris al SC F.A. SA.

Asupra acțiunilor cumpărate,

vânzătorul și-a constituit un gaj, făcându-se mențiune în

acest sens în registrul acționarilor.

O parte din aceste acțiuni au făcut

obiectul contractului de cesiune încheiat la 24 august 1999 între

cumpărătoarea din contractul de vânzare-cumpărare și SC

A.I.E. SA.

Prin acțiunea promovată,

cumpărătoarea inițială (vânzătoare în contractul de

cesiune), împreună cu SC F.A. SA Timișoara, au solicitat, în contradictoriu

cu cesionara SC A.I.E. SA și A.V.A.S., constatarea nulității

absolute a cesiunii, pe motiv că la încheierea actului a lipsit acordul A.V.A.S.,

obligatoriu, în conformitate cu art. 19 din O.G. nr. 25/2002.

În privința aplicării greșite a art. 969,

art. 968 C. civ., prin raportare la conținutul clauzei de la art. 9.1 se

va reține că părțile nu au prevăzut o sancțiune

ca urmare a încheierii unei cesiuni, ori transmiterii contractului către

un terț, în alte condiții decât cele stipulate, astfel încât încălcarea

obligației contractuale este sancționată cu nulitatea

relativă, care, în nici un caz nu poate fi invocată de partea

aflată în culpă, potrivit principiului nemo auditur propriam

turpitudinem allegans.

Raportat la încălcarea sau aplicarea greșită

a prevederilor O.G. nr. 25/2002 se va reține că în mod corect, atât

prima instanță, cât și instanța de apel au înlăturat

aplicabilitatea lor în speță, potrivit principiului statuat la art. 1

C. civ.

Astfel, art. 19 din O.G. nr. 25/2002 impune, sub

sancțiunea nulității, acordul prealabil al Autorității

în cazul transmiterii acțiunilor către terți, însă, într-o

examinare cronologică se observă că actul a cărui nulitate

se cere a fost încheiat la 25 august 1999, anterior emiterii actului normativ

invocat ca temei de drept al acțiunii, și în perioada de derulare a

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 iunie 1999, ale

cărui efecte au încetat în 2004, anterior modificărilor legislative

ale O.G. nr. 25/2002, intervenite prin O.G. nr. 27/2005, cum corect au

reținut instanțele.

În consecință, motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente,

astfel că, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge

ca nefondat, urmând ca, în temeiul art. 277 C. proc. civ., recurentele să

fie obligate în solidar la plata sumei de 4.600 lei cheltuieli de judecată

în favoarea intimatei SC A.I.E. SA, ocazionate cu plata onorariului

avocațional.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele SC F.A. SA

Timișoara și Asociația Salariaților C. Timișoara împotriva

deciziei nr. 160 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurentele, în solidar, la 4.600 lei

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A.I.E. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2010.