ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3057/2009

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația în anulare formulată la

26 iunie 2009 SC M. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 2031 din 24 iunie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în

dosarul nr. 8340/3/2008 și rejudecarea recursului în contradictoriu cu intimata

SC C. SA.

În motivarea contestației în anulare, a

arătat că a formulat cererea de recurs în termen, urmând ca motivele să fie

depuse separat după comunicarea deciziei instanței de apel; că, comunicarea a

fost făcută ilegală prin afișare încălcându-se art. 87.2 C. proc. civ. coroborat

cu art. 91 C. proc. civ.; că neavând o dată certă a comunicării nu se pot

socoti cele 15 zile și nu se poate stabili tardivitatea motivelor de recurs; că

a depus motivele în data de 19 ianuarie 2009; că citația pentru primul termen

de judecată s-a făcut în data de 20 martie 2009 ocazie cu care motivele de

recurs au fost transmise pârâtului, nefiind vătămat; că în mod eronat la primul

termen de judecată instanța a invocat excepția tardivității depunerii motivelor

de recurs, constatând nul recursul; că în raport de art. 60 alin. (4) din Legea

nr. 31/1990 republicată prin O.U.G. nr. 32/1997, depunerea motivelor de apel în

materie comercială se poate face cu 2 zile înainte de prima zi de înfățișare;

că se impune admiterea cererii de recurs în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și în temeiul acestor dispoziții, admiterea cererii de constatare a

aplicării ilegale de către pârât a prevederilor H.C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006,

nr. 32/2007, admiterea cererii de anulare a facturilor fiscale emise de pârât

în baza H.C.G.M.B. și pe cale de consecință obligarea pârâtului la restituirea

„garanției de solvabilitate” de 1100 RON și obligarea la cheltuieli de

judecată.

În drept și-a întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ.

La data de 19 octombrie 2009

contestatorul a depus note scrise și acte susținând în esență că instanța de

recurs prin nejudecarea recursului pe fond a omis să analizeze din punct de

vedere legal fraudarea Legii nr. 550/2002, a Normelor de aplicare a Legii nr. 550/2002

și a H.C.G.M.B. nr. 271/2002, precum și fraudarea de către pârât a H.C.G.M.B.

nr. 215/2006, nr. 248/2006, nr. 32/2007.

Analizând decizia atacată prin prisma

susținerilor invocate de contestatoare, Înalta Curte constată că este nefondată

contestația în anulare.

Astfel, prin decizia nr. 2031 din 24

iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis excepția

tardivității motivării recursului și s-a constatat nul recursul declarat de

reclamanta SC M. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 510 din 6

noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

reținându-se în considerente că, reclamantei i-a fost comunicată decizia curții

de apel, la data de 2 decembrie 2008, legal prin afișare.

Constatând că recursul reclamantei nu a

fost motivat în termen și că nu sunt motive de ordine publică ce ar urma să fie

puse în discuția părților, instanța a constatat că recursul declarat este nul,

potrivit art. 306 C. proc. civ..

Art. 318 C. proc. civ. prevede că se

poate formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri a instanței de

recurs atunci când soluția dată a fost consecința unei greșeli materiale.

Arătând că o hotărâre dată în recurs

poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, textul se

referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale

judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare

a fondului, o reapreciere a probelor sau a modului în care instanța de recurs a

înțeles să interpreteze textele de lege incidente.

În cauză instanța de recurs a avut

cunoștință de existența și conținutul actului procedural - procesul-verbal de

îndeplinire a comunicării deciziei curții de apel și a făcut asupra lui o

apreciere și o interpretare a textelor de lege incidente, astfel că nu mai

poate fi vorba de o greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci

eventual de o greșeală de judecată. Legea nu a urmărit să deschidă părților

calea recursului la recurs, care să fie soluționat de către aceeași instanță.

Legat de dispozițiile art. 317 alin. (2) C.

proc. civ.se reține faptul că nu se poate utiliza contestația în anulare de contestator,

al cărui recurs a fost constatat nul, față de dispozițiile art. 306 C. proc.

civ., deoarece s-ar deschide astfel posibilitatea acestei părți, vinovate de a

nu fi respectat dispozițiile legale privitoare la respectarea termenului de motivare

a recursului, să își realizeze dreptul, încălcând interdicția instituită de art.

317 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, și din perspectiva dispozițiilor

art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare nu poate fi primită.

În cauză nu sunt incidente nici

dispozițiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată nefiind în

situația prevăzută de acest text de lege.

Așa fiind Înalta Curte urmează a respinge

contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL București împotriva deciziei nr. 2031

din 24 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 noiembrie 2009.