ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3057/2009

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare formulată la 26 iunie 2009 SC M. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 2031 din 24 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 8340/3/2008 și rejudecarea recursului în contradictoriu cu intimata SC C. SA. În motivarea contestației în anulare, a arătat că a formulat cererea de recurs în termen, urmând ca motivele să fie depuse separat după comunicarea deciziei instanței de apel; că, comunicarea a fost făcută ilegală prin afișare încălcându-se art. 87.2 C. proc. civ. coroborat cu art. 91 C. proc.

civ.; că neavând o dată certă a comunicării nu se pot socoti cele 15 zile și nu se poate stabili tardivitatea motivelor de recurs; că a depus motivele în data de 19 ianuarie 2009; că citația pentru primul termen de judecată s-a făcut în data de 20 martie 2009 ocazie cu care motivele de recurs au fost transmise pârâtului, nefiind vătămat; că în mod eronat la primul termen de judecată instanța a invocat excepția tardivității depunerii motivelor de recurs, constatând nul recursul; că în raport de art. 60 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată prin O.U.G. nr. 32/1997, depunerea motivelor de apel în materie comercială se poate face cu 2 zile înainte de prima zi de înfățișare; că se impune admiterea cererii de recurs în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și în temeiul acestor dispoziții, admiterea cererii de constatare a aplicării ilegale de către pârât a prevederilor H.C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006, nr. 32/2007, admiterea cererii de anulare a facturilor fiscale emise de pârât în baza H.C.G.M.B. și pe cale de consecință obligarea pârâtului la restituirea „garanției de solvabilitate” de 1100 RON și obligarea la cheltuieli de judecată. În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ. La data de 19 octombrie 2009 contestatorul a depus note scrise și acte susținând în esență că instanța de recurs prin nejudecarea recursului pe fond a omis să analizeze din punct de vedere legal fraudarea Legii nr. 550/2002, a Normelor de aplicare a Legii nr. 550/2002 și a H.C.G.M.B.

nr. 271/2002, precum și fraudarea de către pârât a H.C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006, nr. 32/2007. Analizând decizia atacată prin prisma susținerilor invocate de contestatoare, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare. Astfel, prin decizia nr. 2031 din 24 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis excepția tardivității motivării recursului și s-a constatat nul recursul declarat de reclamanta SC M. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 510 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, reținându-se în considerente că, reclamantei i-a fost comunicată decizia curții de apel, la data de 2 decembrie 2008, legal prin afișare.

Constatând că recursul reclamantei nu a fost motivat în termen și că nu sunt motive de ordine publică ce ar urma să fie puse în discuția părților, instanța a constatat că recursul declarat este nul, potrivit art. 306 C. proc. civ.. Art. 318 C. proc. civ. prevede că se poate formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri a instanței de recurs atunci când soluția dată a fost consecința unei greșeli materiale. Arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, textul se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor sau a modului în care instanța de recurs a înțeles să interpreteze textele de lege incidente.

În cauză instanța de recurs a avut cunoștință de existența și conținutul actului procedural - procesul-verbal de îndeplinire a comunicării deciziei curții de apel și a făcut asupra lui o apreciere și o interpretare a textelor de lege incidente, astfel că nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci eventual de o greșeală de judecată. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de către aceeași instanță. Legat de dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.se reține faptul că nu se poate utiliza contestația în anulare de contestator, al cărui recurs a fost constatat nul, față de dispozițiile art. 306 C. proc.

civ., deoarece s-ar deschide astfel posibilitatea acestei părți, vinovate de a nu fi respectat dispozițiile legale privitoare la respectarea termenului de motivare a recursului, să își realizeze dreptul, încălcând interdicția instituită de art. 317 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, și din perspectiva dispozițiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare nu poate fi primită. În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată nefiind în situația prevăzută de acest text de lege. Așa fiind Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL București împotriva deciziei nr. 2031 din 24 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.