ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 348/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 531 din 6 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 9/90/209 al Tribunalului Vâlcea, secția comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul I.G. împotriva pârâtei S.C.M.A.P. Râmnicu Vâlcea având ca obiect anularea hotărârii adunării generale ordinare a membrilor cooperatori ai pârâtei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat anularea hotărârii anterior menționate cu motivarea că nu s-a respectat votul secret la revocarea consiliului de administrație iar în raportul cenzorilor externi de fundamentare a propunerii de revocare nu se ține seama de situația concretă a activității societății.

Prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitat s-a dispus revocarea consiliului de administrație, rezilierea contractelor de administrație, schimbarea formei de conducere și alegerea unui nou consiliu de administrație. Raportat la măsurile dispuse și reținând împrejurarea că potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 1/2005, societățile cooperative au un statut asemănător societăților comerciale și se completează doar parțial cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, în privința raporturilor dintre societate și organele sale alese, în lipsa unei dispoziții exprese în Legea nr. 1/2005, rezultă că sunt aplicabile în această privință prevederile art. 36 din Decretul nr. 31/1954 și respectiv cele ale art. 1553 C. civ.

În consecință, arată tribunalul, raportul dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale fiind supuse regulilor mandatului, revocarea acesteia este oricând posibilă, în considerarea caracterului său esențialmente revocabil. Într-o atare ipoteză, mandatarul, în speță, reclamantul, nu poate pretinde anularea hotărârii de revocare a mandatului, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă. Prin decizia nr. 78 din 22 iulie 1999 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că prin motivele de apel reclamantul, solicită verificarea legalității și temeiniciei hotărârii instanței de fond, invocând aspecte care nu au format obiectul dezbaterilor în fața tribunalului, iar cele invocate prin concluziile scrise depuse la data de 22 iulie 2009, sunt tardive, față de dispozițiile art. 284 și 287 C. proc.

civ., ceea ce împiedica exercitarea controlului judiciar. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor recurentul invocă faptul că într-adevăr prin motivele de apel depuse inițial a arătat doar că există neconcordanțe între prevederile hotărârii adunării generale a cărei anulare s-a solicitat și conținutul procesului-verbal fără a le preciza în mod concret, însă a detaliat aceste aspecte prin concluziile scrise depuse la dosar, însă prin criticile inițiale a solicitat reanalizarea probelor.

În acest context, susține recurentul reluând starea de fapt, dacă instanța de apel a considerat că apelul este nemotivat trebuia să aplice dispozițiile art. 292 alin. (2) și să examineze cauza pe baza celor invocate la fond, adică în privința tuturor aspectelor, iar în ipoteza în care aprecia că este motivat era datoare potrivit art. 292 alin. (1) și art. 295 C. proc. civ., să aibă în vedere motivul invocat, respectiv neconcordanța dintre hotărârea nr. 6 din 8 decembrie 2008 și conținutul procesului – verbal din data de 9 decembrie 2008. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Curtea constată că este nefondat. Astfel, este real că potrivit art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., în considerarea caracterului devolutiv al apelului, instanța de apel, va verifica, în limitele cererii de apel, legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțată de prima instanță. Verificându-și învestirea, în aceste limite, instanța de apel a constatat că motivul invocat nu a fost supus dezbaterilor în fața instanței de fond, situație în care nici exercitarea controlului judiciar nu este posibilă, în condițiile în care prin criticile inițiale nu este invocată nelegalitatea sentinței pentru omisiunea examinării acestui aspect. De asemenea, deși este corectă și, de altfel, reținută ca atare de instanța de apel, împrejurarea că prin concluziile scrise apelantul a invocat motive și critici ample, acestea fiind considerate tardive în raport de dispozițiile art. 284 și 287 C. proc.

civ., nu au fost examinate. Aceste dispoziții legale au fost corect aplicate având în vedere faptul că au fost invocate ulterior închiderii dezbaterilor, după cum rezultă, de altfel, din practicaua deciziei recurate. În concluzie, recursul reclamantului este nefondat și va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., totodată fiind respinsă, ca nedovedită, potrivit art. 274 C. proc. civ., și cererea intimatei pentru obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva deciziei nr. 78/ A-C din 22 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea intimatei-pârâte pentru acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.