ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 348/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 531 din 6

aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 9/90/209 al Tribunalului

Vâlcea, secția comercială, s-a respins acțiunea formulată

de reclamantul I.G. împotriva pârâtei S.C.M.A.P. Râmnicu Vâlcea având ca obiect

anularea hotărârii adunării generale ordinare a membrilor cooperatori

ai pârâtei.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență,

că reclamantul a solicitat anularea hotărârii anterior

menționate cu motivarea că nu s-a respectat votul secret la revocarea

consiliului de administrație iar în raportul cenzorilor externi de

fundamentare a propunerii de revocare nu se ține seama de situația

concretă a activității societății.

Prin hotărârea a cărei

anulare s-a solicitat s-a dispus revocarea consiliului de administrație,

rezilierea contractelor de administrație, schimbarea formei de conducere

și alegerea unui nou consiliu de administrație.

Raportat la măsurile dispuse

și reținând împrejurarea că potrivit reglementărilor

cuprinse în Legea nr. 1/2005, societățile cooperative au un statut

asemănător societăților comerciale și se

completează doar parțial cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, în

privința raporturilor dintre societate și organele sale alese, în

lipsa unei dispoziții exprese în Legea nr. 1/2005, rezultă că

sunt aplicabile în această privință prevederile art. 36 din

Decretul nr. 31/1954 și respectiv cele ale art. 1553 C. civ.

În consecință, arată

tribunalul, raportul dintre persoana juridică și cei care

alcătuiesc organele sale fiind supuse regulilor mandatului, revocarea

acesteia este oricând posibilă, în considerarea caracterului său

esențialmente revocabil. Într-o atare ipoteză, mandatarul, în

speță, reclamantul, nu poate pretinde anularea hotărârii de

revocare a mandatului, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia nr. 78 din 22 iulie 1999 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea

că prin motivele de apel reclamantul, solicită verificarea

legalității și temeiniciei hotărârii instanței de fond,

invocând aspecte care nu au format obiectul dezbaterilor în fața

tribunalului, iar cele invocate prin concluziile scrise depuse la data de 22

iulie 2009, sunt tardive, față de dispozițiile art. 284 și

287 C. proc. civ., ceea ce împiedica exercitarea controlului judiciar.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurentul

invocă faptul că într-adevăr prin motivele de apel depuse

inițial a arătat doar că există neconcordanțe între

prevederile hotărârii adunării generale a cărei anulare s-a

solicitat și conținutul procesului-verbal fără a le preciza

în mod concret, însă a detaliat aceste aspecte prin concluziile scrise

depuse la dosar, însă prin criticile inițiale a solicitat

reanalizarea probelor.

În acest context, susține

recurentul reluând starea de fapt, dacă instanța de apel a considerat

că apelul este nemotivat trebuia să aplice dispozițiile art. 292

alin. (2) și să examineze cauza pe baza celor invocate la fond,

adică în privința tuturor aspectelor, iar în ipoteza în care aprecia

că este motivat era datoare potrivit art. 292 alin. (1) și art. 295 C.

proc. civ., să aibă în vedere motivul invocat, respectiv

neconcordanța dintre hotărârea nr. 6 din 8 decembrie 2008 și

conținutul procesului – verbal din data de 9 decembrie 2008.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior

menționate, Curtea constată că este nefondat.

Astfel, este real că potrivit art.

295 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea caracterului devolutiv al

apelului, instanța de apel, va verifica, în limitele cererii de apel, legalitatea

și temeinicia hotărârii pronunțată de prima

instanță.

Verificându-și învestirea, în

aceste limite, instanța de apel a constatat că motivul invocat nu a

fost supus dezbaterilor în fața instanței de fond, situație în

care nici exercitarea controlului judiciar nu este posibilă, în

condițiile în care prin criticile inițiale nu este invocată

nelegalitatea sentinței pentru omisiunea examinării acestui aspect.

De asemenea, deși este

corectă și, de altfel, reținută ca atare de instanța

de apel, împrejurarea că prin concluziile scrise apelantul a invocat

motive și critici ample, acestea fiind considerate tardive în raport de

dispozițiile art. 284 și 287 C. proc. civ., nu au fost examinate.

Aceste dispoziții legale au

fost corect aplicate având în vedere faptul că au fost invocate ulterior

închiderii dezbaterilor, după cum rezultă, de altfel, din practicaua

deciziei recurate.

În concluzie, recursul reclamantului

este nefondat și va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

totodată fiind respinsă, ca nedovedită, potrivit art. 274 C.

proc. civ., și cererea intimatei pentru obligarea recurentului la plata

cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul I.G. împotriva deciziei nr. 78/ A-C din 22 iulie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-pârâte

pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2010.