ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 800/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 800/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta S.I.F.O. SA Craiova, în contradictoriu cu pârâta SC C.V. SA Rm. Vâlcea, a solicitat anularea punctelor 4 și 6 din Hotărârea nr. 1 a A.G.A. din 18 aprilie 2008. Prin sentința nr. 1353 din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlcea a admis cererea reclamantei S.I.F.O. SA Craiova și a dispus anularea hotărârii A.G.A. din 18 aprilie 2008, pct. 4 și 6, precum și publicarea prezentei în M. Of., partea a IV-a. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în temeiul art. 235 raportat la art. 243 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, reclamanta - acționar semnificativ, a solicitat aplicarea metodei votului cumulativ pentru alegerea membrilor Consiliului de administrație al pârâtei, iar aceasta dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C.V. SA Rm . Vâlcea, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 36/A-C din 10 aprilie 2009 a respins apelul pârâtei SC C.V. SA Rm. Vâlcea, reținând că, în cauză nu sunt motive care să conducă la schimbarea hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC C.V. SA Rm. Vâlcea a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, desființarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Critica adusă deciziei atacate se referă, în esență la faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor art. 132 pct. 9 din Legea nr. 31/1990, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar aplicarea metodei votului consultativ nu se impunea a fi adoptată, întrucât această metodă se utilizează numai în situația în care se alegea consiliului de administrație și nu administratorul unic. Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că, pentru termenul din 24 noiembrie 2009, recurenta a depus un înscris prin care face cunoscut instanței că ulterior pronunțării deciziei nr. 36/A-C din 10 aprilie 2009 de către Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, intimata-reclamantă S.I.F.O.
SA Craiova a vândut la data de 27 mai 2009, prin intermediul Bursei de Valori București toate cele 61.539 acțiuni deținute de aceasta în cadrul SC C.V. SA, către cumpărătoarea SC E.I. SRL Buzău, așa cum rezultă din adresa nr. 4267 din 28 mai 2009 și raportul nr. 4268 din 28 mai 2009 - Anexa nr. 35, precum și din Raportul C.N.V.M. din 27 mai 2009, astfel că, începând cu data de 27 mai 2009, reclamanta S.I.F.O. SA nu mai deține acțiuni în cadrul SC C.V. SA. Pentru termenul din 2 martie 2010, înalta Curte a dispus citarea intimatei SC E.I. SRL Buzău și întocmirea unei adrese pentru ca aceasta să comunice dacă își însușește acțiunea formulată de reclamanta S.I.F.O. SA privind anularea punctelor 4 și 6 din Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale a Acționarilor din SC C.V.
SA. Prin înscrisul depus de intimata SC E.I. SRL Buzău la data de 10 februarie 2010, aflat la fila 27 din dosar, aceasta comunică instanței că nu înțelege să își însușească acțiunea formulată de reclamanta S.I.F.O. SA privind anularea punctelor 4 și 6 din Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale a Acționarilor din cadrul SC C.V. SA. Față de această situație, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei SC C.V. SA, va modifica decizia atacată și în consecință, va admite apelul pârâtei împotriva sentinței Tribunalului Vâlcea, pe care o va schimba în întregime, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de declarat de pârâta SC C.V. SA Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 36/A-C din 10 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică și în consecință, admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 1353 din 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, pe care o schimbă în întregime, în sensul că respinge acțiunea reclamantei S.I.F.O. SA Craiova, autoarea SC E.I. SRL Buzău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.