ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3939/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 3 din 15 decembrie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția comercială

și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.N.

împotriva pârâtei G.A., constatând că aceasta nu are calitate procesuală

pasivă, respingând acțiunea aceluiași reclamant împotriva pârâtei SC A.F. SRL

Strehaia.

Prin

acțiune reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii

A.G.E.A. a SC A.F. SRL nr. 30/2009.

În

considerentele sentinței, prima instanță a reținut că potrivit art. 132 alin.

(5) din Legea nr. 31/1990, acțiunea în anularea hotărârii adunării generale se

soluționează în contradictoriu cu societatea, iar față de aceste dispoziții,

pârâta G.A. nu are calitate procesuală pasivă.

Pe

fondul cauzei s-a avut în vedere că, mențiunea din convocator referitoare la art.

112 și următoarele din Legea nr. 31/1990 nu pot atrage nulitatea hotărârii

adunării generale, ci eventual anularea acesteia, iar reclamantul nu are

calitate procesuală pentru a invoca acest motiv întrucât, în conformitate cu prevederile

art. 196 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 132 alin. (4), membrii

consiliului de administrație nu pot ataca hotărârea privitoare la revocarea lor

din funcție.

De

asemenea, s-a considerat că nici lipsa mențiunii cu privire la faptul dacă adunarea

va fi ordinară sau extraordinară nu atrage nulitatea hotărârii și nici pretinsa

numerotare falsă a hotărârii nu poate atrage această sancțiune.

Instanța

a mai reținut că prevederile art. 192 din Legea nr. 31/1990 nu au fost

încălcate în condițiile în care hotărârea s-a luat cu majoritate în adunarea

generală, aceeași situație reținându-se și în privința aplicării dispozițiilor art.

8 și 6 din Statutul societății și a dispozițiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr.

31/1990, impunându-se luarea hotărârii în interesul societății.

Apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins, ca nefundat, prin

decizia nr. 69 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială,

care a reținut că sentința este legală, însă cu o altă motivare.

Astfel,

s-a constatat că prima instanță a reținut în mod corect că dispozițiile

prevăzute pentru societatea pe acțiuni, în ceea ce privește dreptul de a ataca

hotărârea adunării generale se aplică și societăților cu răspundere limitată,

iar în consecință devin incidente dispozițiile art. 132 alin. (4) din lege,

potrivit cu care, membrii consiliului de administrație nu pot ataca hotărârea

adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

În

atare situație, instanța de apel a statuat că acțiunea promovată de către

administratorul social, care a fost revocat din funcție este inadmisibilă și se

impune a fi respinsă pe cale de consecință conform art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., fără a mai fi necesară cercetarea criticilor din apel referitoare la

nulitatea hotărârii adunării generale, indiferent dacă aceasta vizează

nulitatea absolută sau relativă a hotărârii.

S-a

concluzionat că legea nu dă asociatului administrator nici posibilitatea

invocării încălcării art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pe calea

acțiunii în anularea sau constatarea nulității absolute a hotărârii adunării

generale, acestuia fiindu-i permis doar să exercite calea de atac a recursului

împotriva încheierii judecătorului delegat prin care se încuviințează

înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de modificare a actelor

constitutive ale societății în legătură cu hotărârea adunării generale ce se

pretinde a fi luată cu încălcarea prevederilor menționate.

Împotriva

deciziei, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat, în principal,

admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță pentru soluționarea apelului pe fond, iar, în subsidiar,

modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării

sentinței, admiterii cererii și anulării hotărârii A.G.E.A. nr. 30/2009.

Dezvoltând

motivele de recurs‚ reclamantul susține următoarele:

-

Respingând apelul și menținând soluția pronunțată de prima instanță, în

considerarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a

înțeles să soluționeze cauza pe excepția inadmisibilității cererii în anulare,

fără ca excepția să fie pusă în discuția părților.

Recurentul

susține că, prin modul în care a procedat instanța apelului, s-au încălcat

normele procedurale și, mai mult, prin limitarea categoriilor de subiecți de

drept, titulari ai acțiunii în anulare, dispozițiile art. 132 alin. (4) din

Legea nr. 31/1990 s-au avut în vedere doar administratorii terțe persoane, nu

și asociații societății respective.

-

Pe fondul cauzei, recurentul consideră că hotărârea adunării generale atacată

ar fi trebuit să fie adoptată cu votul tuturor asociaților întrucât privește

revocarea administratorului asociat ceea ce atrage modificarea actului

constitutiv.

Se

susține că, nefiind în prezența unui administrator ales prin hotărârea adunării

asociaților, care poate fi revocat tot prin hotărârea adunării asociaților

adoptată cu majoritatea capitalului, revocarea reclamantului (numit

administrator prin actul adițional la actul constitutiv) nu se poate realiza

decât prin votul tuturor asociaților.

Recursul

este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare:

Potrivit

art. 296 teza II C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale

de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În

cauză, instanța de apel a ignorat principiul „non reformatio in peius”

consacrat de normele enunțate, în condițiile în care prin sentința ce a făcut

obiectul analizei în apel, acțiunea reclamantului a fost soluționată pe fond,

iar în apel s-a statuat asupra excepției de inadmisibilitate a acesteia, în

raport de prevederile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Pe

de altă parte se constată că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 132 alin. (4) din lege, potrivit cu care, membrii consiliului

de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca

hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

Textul

de lege are în vedere acele categorii de persoane care nu sunt și acționari, ci

doar mandatari convenționali ori legali ai societății, precum și faptul că în

condițiile unui raport de mandat, mandatarul nu-l poate acționa în justiție pe

mandant decât în condițiile precis reglementate de lege.

În

cauza dedusă judecății s-a omis a se avea în vedere și calitatea de asociat a

reclamantului, faptul că acesta nu a fost prezent la A.G.A. în care s-a luat

hotărârea atacată ceea ce-i atribuie legitimare procesuală activă în

exercitarea demersului judiciar.

Așa

fiind, și sub acest aspect, criticile recurentului apar ca fiind fondate,

impunându-se admiterea recursului.

În

privința criticilor ce vizează fondul cauzei, date fiind considerentele

anterioare nu pot face obiectul instanței de recurs.

În

consecință, pentru argumentele arătate și luând în considerare dispozițiile art.

312 alin. (5) C. proc. civ., teza 1, Înalta Curte va admite recursul și va casa

decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de reclamantul M.N., împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 69

din 15 aprilie 2010, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi,

17 noiembrie 2010.