ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea nr. 540/46/2009, înregistrată la data de 24 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel Pitești, SCP L.I.C. SPRL a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și în contradictoriu cu intimata SC V.A.N. SRL, revizuirea încheierii din 25 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 1031/1259/2008, în raport de încheierea din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în același dosar. În motivarea cererii, revizuienta a arătat că a fost chemată în judecată de intimată pentru plata unor despăgubiri de 15.000.000 lei. Deși, inițial, cererea a fost apreciată ca fiind scutită de taxe de timbru, prin Încheierea din 13 noiembrie 2008, dată în cererea de reexaminare a taxelor de timbru, Tribunalul Comercial Argeș a impus reclamantei SC V.A.N.
SRL să plătească taxa judiciară de timbru la valoarea pretențiilor sale. Cu toate acestea, instanța de fond nu a insistat în perceperea taxei de timbru de la reclamantă, pronunțând o sentință prin care a admis în parte pretențiile acesteia. SCP L.I.C. SPRL a atacat sentința cu apel în fața Curții de Apel Pitești, care a dispus obligarea reclamantei SC V.A.N. SRL la plata taxei de timbru corespunzător sumei acordate prin sentință de către tribunal, iar nu la valoarea pretențiilor formulate de către aceasta prin cererea de chemare în judecată. Împotriva dispoziției Curții de Apel Pitești, în legătură cu obligația de plată a taxei de timbru în apel, au fost formulate cereri de reexaminare de către ambele părți implicate în proces, iar prin Încheierea din 25 martie 2009 Curtea de apel a înlăturat obligația de plată a taxei de timbru a cărei reexaminare s-a solicitat.
Prin urmare, s-a susținut că, această din urmă încheiere este potrivnică celei prin care Tribunalul Comercial Argeș, în cererea de reexaminare a obligației de plată a taxelor de timbru, a impus, dimpotrivă, plata taxelor. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei prin raportare la dispozițiile art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ. față de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. care constituie temeiul legal al cererii, a declinat competența materială în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând cererea de revizuire Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire față de dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.
civ. Potrivit acestui text de lege se poate cere revizuirea în cazul unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul pentru motivele limitativ prevăzute la pct. 1 – 7 din textul de lege, în acest din urmă caz - dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate. Prin urmare, în legătură cu admisibilitatea cererii de revizuire pentru acest motiv, trebuie reținut că revizuirea poate fi primită dacă se constată existența unor hotărâri contradictorii finale pronunțate în aceeași pricină în dosare diferite.
În cauză obiectul cererii de revizuire vizează două încheieri pronunțate în același dosar, prin care se tranșează doar asupra obligației de plată a taxei de timbru, în faze procesuale diferite, astfel încât nu se poate reține întrunirea cerințelor rezultate din textul de lege, suscitat, prima încheiere pronunțată la fond fiind practic desființată ca efecte juridice, în cadrul căii de atac a apelului exercitat împotriva hotărârii primei instanțe, cenzurarea legalității ultimei hotărâri – ceea ce de fapt se pretinde sub pretextul existenței unor hotărâri contradictorii - neputând face obiectul revizuirii, față de cerințele impuse de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Așa fiind, se va admite excepția și se va respinge cererea de revizuire, potrivit art. 326 C. proc.
civ., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SCP L.I.C. SPRL Câmpulung Muscel cu privire la încheierea nr. 4/A-CC din 25 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1031/1259/2008, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.