ÎCCJ, Decizia nr. 421/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin Sentința nr. 37/F-Cont. din 17 februarie

2010 a Curții de Apel Pitești, a fost anulată, ca netimbrată, cererea

reclamantului P.L.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea introductivă din

13 ianuarie 2010, înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul

P.L.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești, a formulat cerere

de înfățișare a înscrisului existent în dosarul nr. 1456/46/2009, cu referire la

cauza din dosarul nr. 2094/90/2008 și încuviințarea dovedirii cererii cu

privire la înscrisul solicitat prin interogatoriul judecătorului-președinte de

secție.

Instanța de fond a

reținut că reclamantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei datorate pentru

soluționarea cererii introductive, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația de

plată a taxelor judiciare, așa cum prevăd dispozițiile art. 20 din Legea nr.

146/1997.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul a precizat

că instanța de fond, fiind parte în dosarul dedus judecății, trebuia să se

declare necompetentă în soluționarea cauzei, iar în acest caz nu trebuia

achitată taxa judiciară de timbru.

A arătat că judecătorul

care a judecat fondul cauzei a făcut parte din completul de judecată care a

soluționat recursul în dosarul nr. 2094/90/2008, în care s-a pronunțat

Hotărârea nr. 374 din 9 aprilie 2009, în cauza cu privire la lămurirea

hotărârii atacate, precum și într-o cauză având ca obiect contestația în

anulare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 4446 din 20 octombrie 2010, a respins recursul, ca nefondat.

Instanța supremă a

reținut că soluția se impune, întrucât în mod corect s-a sancționat

neîndeplinirea de către parte a unor obligații legale, prevăzute de Legea nr.

146/1997 și O.G. nr. 32/1995.

S-a mai reținut că,

potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și în

conformitate cu principiul disponibilității, competența materială și

teritorială a Curții de Apel Pitești au fost corect stabilite.

La data de 5

noiembrie 2010, împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs

reclamantul P.G.L.M., prin reprezentant P.S., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva Deciziei nr. 4446

din 20 octombrie 2010, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat asupra unui recurs, declarat

de același recurent, P.G.L.M.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea atacată de

către recurent a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului,

conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu mai poate

fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs excede competenței atribuite completului de 9

judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art.

725 alin. (2) C. proc. civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul

P.G.L.M., prin reprezentant, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.G.L.M., prin reprezentant P.S.,

împotriva Deciziei nr. 4446 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul

nr. 68/46/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.