ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4268/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.I., dispunând totodată menținerea acesteia. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că subzistă temeiurile care au determinat arestarea inculpatului și acestea impun în continuare privarea de libertate. Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul C.I., solicitând înlăturarea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, întrucât s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Inculpatul C.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută de art.20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., prin încheierea din 21 aprilie 2009 a Tribunalului Iași dispunându-se arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 20 zile. În fapt, inculpatul în seara zilei de 21 iulie 2008, a acostat-o pe partea vătămată B.I.P., a trântit-o la pământ cu ajutorul minorului B.V., după care, prin constrângere, a încercat să întrețină cu aceasta un raport sexual normal, care însă nu a avut loc datorită intervenției tatălui minorei – B.P.

Prin sentința penală nr. 633 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul C.I. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. Prin aceeași sentință, în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. Conform art. 300 2 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Dispozițiile art.160 b alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În speță, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptei comise. De asemenea, în cauză a fost deja pronunțată o hotărâre de condamnare, inculpatul fiind legal deținut în baza acesteia, chiar dacă împotriva hotărârii a fost exercitată calea de atac. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. urmează să îl respingă, iar inculpatul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii de ședință din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 02039/99/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2009.